Pagini

Oameni și Locuri

miercuri, 19 noiembrie 2025

Tăria de caracter, puterea onestității și înțelepciunea rusă

 

Unul dintre cele mai amuzante lucruri legate de cele două tabere opuse din România de astăzi, cea suveranistă și cea pro-occidentală, este că fiecare se definește exact prin virtutea care-i lipsește în modul cel mai flagrant, și anume caracterul în primul caz și onestitatea în celălalt.

Așa cum excesul de caracter îi împiedică pe suveraniști să recunoască că nu Dumnezeu l-a băgat în noiembrie 2024 pe Călin Georgescu în turul doi al prezidențialelor, ci manipularea liberală din online, tot astfel, din prea multă onestitate, progresiștii refuză să admită în primul rînd că l-au băgat în turul doi pe un nimeni pentru a-și asigura ei un succes facil și în al doilea rînd că după ce lucrurile le-au scăpat de sub control l-au inventat pe „Georgescu, omul rușilor”. Pînă în prezent, dovada constă într-o declarație a lui Georgescu în care mărturisea că admiră înțelepciunea rusă. Cu toate că cei care sunt onestitatea întruchipată știu foarte bine că Georgescu se referea la înțelepciunea populară rusă pe care orice om înțelept din orice parte a lumii are motive să o admire la fel ca pe oricare alta (de altfel, unul din proverbele preferate ale lui Ronald Reagan, „am încredere, dar vreau să verific”, este unul rusesc), ei falsifică cu bună știință sensul declarației lui Georgescu, transformînd-o într-o declarație de dragoste pentru Stalin. Vreau să văd un singur studiu care stabilește o legătură între politica criminală dusă de-a lungul istoriei rusești din evul mediu pînă astăzi de mulți dintre conducătorii Rusiei și înțelepciunea populară rusă. Pînă atunci, nu pot decît să regret că sunt atît de mulți oameni incapabili să învețe ceva din înțelepciunea populară, oricare ar fi ea, începînd cu Georgescu însuși, în ciuda declarațiilor sale. Poate că li se trage de la prea mult caracter ori de la prea multă onestitate.

Cred că este cel puțin neînțelept să stai de vorbă cu oameni de un asemenea caracter și cu o asemenea onestitate. S-ar putea să te trezești dimineața, Doamne ferește, că te-ai îmbolnăvit de caracter sau cel puțin de onestitate. Poate că cel mai înțelept lucru pe care-l poți face în această situație este să le amintești de un proverb rus al cărui sens este că lucrurile diferite nu pot fi comparate: „Socul este în grădina de lîngă bucătăria de vară, iar unchiul tău este la Moscova” (în varianta originală, unchiul era la Kiev, dar de cînd liderii Rusiei și-au pierdut înțelepciunea și au devenit pragmatici, nici socul nu mai este ce-a fost).