Cît de românești sînt agresivitatea, mitocănia,
egoismul, oceanul de răutate în care se scaldă astăzi România? De ce omenia,
cumpătarea, cuviința supraviețuiesc numai în acele zone rurale care nu au fost
expuse influenței pornografiei fizice și spirituale răspîndită în societatea
noastră de agenții patogeni din cultura și subcultura română? De ce
supraviețuiesc ele doar în nord, în Maramureș, Bucovina, Republica Moldova și
în unele petice din sud?
„Ăștia sîntem noi” spunea exemplar Grigore Leșe în
cadrul unei ediții al singurei emisiuni de cultură veritabilă peste care am dat
în ultimii treizeci de ani, Vedeta populară (https://www.youtube.com/watch?time_continue=472&v=dQXJ-Zpv7ng),
noi „cei învăluiți în cețurile tainei”.
De ce se realizează Festivalul Dilema Veche tocmai
la Alba-Iulia (https://www.activenews.ro/stiri/A-sponsorizat-cu-sute-de-mii-de-euro-Dilema-lui-Plesu-iar-azi-Mircea-Hava-se-plange-ca-nu-are-bani-pentru-aniversarea-Marii-Uniri-la-Alba-Iulia-153521)?
Pentru că urmele Unirii și forța ei simbolică încă pulsează acolo, pentru că
există încă o taină în acele locuri. Nu m-ar mira ca următoarele ediții ale
festivalului Dilema să aibă loc la Putna, la Bistrița sau în oricare alt loc
unde mai bate inima românească.
De fiecare dată cînd românii și-au exprimat
noblețea sufletească și sensibilitatea au fost loviți ca un copil bun și
încrezător care trebuia transformat într-o fiară sau într-un imbecil. Indiferent că a fost personal sau caracteristic pentru o generație întreagă, fiecare gest de demnitate și eroism din istoria noastră a fost trecut cu vederea atunci cînd nu a fost pus pe seama elitei cu aceeași finețe interpretativă cu care comuniștii români revendicau Răscoala din 1784; în fiecare monument național s-a aruncat sistematic cu murdărie. După
1990, Experimentul Pitești s-a aplicat la scară națională de noii noștri eliberatori,
deveniți tutori, părinți spirituali, „asistenți maternali” ideologici, care au
penalizat fiecare gest de delicatețe printr-o corecție de dezintegrare
sufletească și spirituală, pînă cînd majoritatea a devenit handicapată
sufletește, imună la prezența sufletească a celuilalt.
Noi nu am fost niciodată sensibili, creativi,
curajoși, demni, generoși și îngăduitori, ni s-a tot spus din 1990 încoace,
pentru că nu trebuia să fim așa, ci doar altfel: trebuia să fim agresivi,
vulgari, inepți. Noblețea a fost rezervată elitei. Sigur, rămîneam liberi să ne
revendicăm valori morale, culturale și spirituale și chiar eram invitați să o
facem, dar cu o condiție: să o facem în numele celuilalt. Reperele identității
ne erau furnizate și condiționate de relația cu celălalt (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2018/10/referendumul-alteritatii.html).
În noi totul era stricat iremediabil, în celălalt totul era de un bine
incoruptibil. Am putut deveni „ceilalți noi” după ce fiecare dintre noi s-a
lăsat transformat într-un celălalt „eu”.
„Noi sîntem ceilalți”, afirmă lămuritor unul din
articolele de credință ale noii ordini morale și religioase (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2018/11/monstruoasa-alianta.html). Sloganul sună bine: din păcate, mesajul nu este doar ospitalier, atent, provocator, curajos. Este mai ales înșelător. Adică exact așa cum trebuie să fie autorii unei prefaceri magice al cărei scop este ca „ceilalți” să devină „noi”,
să-l înlocuiască pe noi.
„Pe mîna cui am ajuns?” se poate întreba doar un
Doctor Frankenstein (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2018/11/pe-mina-lor.html)
care a încercat să facă ceva viu din ceva mort. La noi, însă, Frankenstein a
încercat să facă altceva din ceva care era deja viu. De fiecare dată a ieșit
ceva mort sufletește. Cu toate acestea, întrebarea nu trădează nici o tresărire
de vinovăție sau responsabilitate din partea personalului medical care ne-a
tratat. Din punctul ei de vedere, echipa lui Frankenstein nu are nici o vină
pentru că pacientul nu mai răspunde la comenzi. Pentru că experimentul a
reușit: pacientul nici măcar nu mai este interesat de comenzi. Nu mai este
interesat de nimic, decît de propria supraviețuire.
„Noi” sîntem cei învăluiți în taină și care apărăm
această taină; „celalți noi” sînt alcătuiți din cei care încearcă să o
distrugă, pe de o parte, și din cei în care taina a fost distrusă, pe de
alta.