Valoarea omului nu este dată de valoarea lucrurilor pe care le prețuiește. Pînă și oamenii de nimic prețuiesc valorile europene sau valorile umaniste sau chiar pe cele creștine. Valoarea omului este dată de lucrurile pe care le poate pierde. Dacă bunul cel mai valoros al omului este sufletul lui, atunci omul de valoare este doar cel care-și pune problema salvării acestui suflet, adică cel care-și pune problema mîntuirii.
Sistemul este
posibil doar atunci cînd oamenii își pun problema valorilor și nu a valorii. Urgența
mîntuirii nu a ajuns să lipsească de la sine din ortodoxia românească de astăzi.
Ea lipsește pentru că a fost ascunsă. Și a fost ascunsă într-un fel care nu se vede. Soros singur nu ar fi reușit niciodată să facă atît de mult rău.
Opusul și adversarul omului preocupat de mîntuire este omul-piesă (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/05/noua-viziune-ortodoxa-omul-ca-piesa.html). Omul care a fost transformat în piesă a sistemului nu are nimic de pierdut (imaginea omului-piesă mi-a fost inspirată de „omul-sculă” surprins de Mircea Platon în articole precum „O sculă pentru eternitate” http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2010/06/mircea-platon-o-scula-pentru-eternitate.html ori „Sindromul București” http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2010/06/mircea-platon-sindromul-bucuresti.html sau în „Putzi-Clone” https://alexandruracu.wordpress.com/2012/01/06/mircea-platon-putzi-clone/, unde „scula”, fără să fie numită ca atare, este descrisă în detaliu nemilos.)
Dar dacă ceea ce este mai valoros în noi, dacă vocația noastră fundamentală este compromisă de ierarhia ortodoxă, atunci de ce nimeni nu îndrăznește să-i ceară ierarhiei să se lepede de sistem?