Faptul că lumea este regenerabilă ne face să ajungem la impresia greșită că este inepuizabilă. Dezvoltarea tehnologică ne determină să ne raportăm la natură și la viață în general ca la un sistem care poate avea defecțiuni mai mult sau mai puțin grave, dar obligatoriu rezolvabile, deci temporare. Pierderea înțelegerii organice a lumii ca organism viu ne-a făcut să pierdem și înțelegerea omului ca ființă unică și, de aceea, de neînlocuit.
Viziunea tehnologică uniformizează, anulează unicitatea și reduce realitatea la actualitate, eliminînd memoria și tradiția, suprimînd conștiința continuității vieții. Fiecare soluție tehnologică nu face decît să transforme lumea în sistem, distrugînd tot ceea ce nu poate converti. De pildă, soluția tehnologică la declinul demografic din țările dezvoltate nu a făcut doar să accelereze acest declin, ci să pună sub semnul întrebării însăși reproducerea umană naturală. Astăzi, amenințarea la adresa vieții umane vine nu doar dinspre amenințarea nucleară, criza ecologică sau o eventuală catastrofă cosmică, ci mai degrabă dinspre proiectul reproducerii biotehnologice care promite să asigure nu doar perpetuarea speciei ci, prin îmbunătățire și selecție genetică, perpetuarea doar a indivizilor valizi în sistemul social și economic determinat științific.
Deși ortodoxia presupune o viziune tradițională despre lume, intelectuali și clerici ortodocși reprezentativi din ortodoxia românească actuală au preferat această nouă viziune tehnologică despre lume, oferindu-i chiar o justificare culturală și teologică (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2021/06/despre-binele-ideal-si-raul-absolut-si.html; ostilitatea acestor ortodocși educați față de lumea tradițională coincide cu deschiderea unor lideri ortodocși față de digitalizarea educației: https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/04/omul-digital.html). Nu am întîlnit pînă acum nici o reacție critică din partea credincioșilor educați față de această mentalitate tehnologică asumată și predicată public de ierarhi, teologi sau laici ortodocși. Dimpotrivă, credincioșii sunt asigurați că spre deosebire de ortodoxia rusă, de pildă, Biserica Ortodoxă Română a păstrat o mentalitate ortodoxă autentică. Astfel, părintele Constantin Necula aprecia în ajunul sărbătorii Învierii Domnului discernămîntul BOR, care nu a căzut în eroarea naționalistă a Patriarhiei Moscovei:
„Pe mine m-a impresionat și mă interesează dacă noi reușim să dăm țării acesteia o mentalitate”, o mentalitate centrată aparent pe Crucea lui Hristos, precizînd că „în numele Ortodoxiei nu există cruciați, ci există doar Evanghelie şi Hristos. E elementul de la care trebuie să repornim reconstrucția lucrurilor pe care le avem de repornit.” (https://www.antena3.ro/actualitate/religie/constantin-constantin-necula-putin-a-murit-fara-sa-stie-637206.html). Observația părintelui Necula urmărea să denunțe pretenția Kremlinului de a justifica campania din Ucraina ca pe o cruciadă îndreptată împotriva Occidentului anticreștin. Dezvoltînd apoi o afirmație a unui politician ucrainean potrivit căreia pentru ucraineni războiul este o chestiune de patriotism, nu de naționalism, părintele Necula ajunge la concluzia că distincția este salvatoare, sugerînd că naționalismul reprezintă idolatrizarea națiunii în timp ce patriotismul este forma firească de a-i sluji națiunii (min. 04:20). Însă mie distincția mi se pare discutabilă, pentru că și idolului i se poate sluji la fel ca lui Dumnezeu. Tocmai aici se află pericolul idolatrizării, de fapt, în venerarea creaturii ca pe Creator. Însă mi se pare semnificativ că această condamnare irevocabilă și fără rezerve a naționalismului, văzut ca o deformare în sine, am întîlnit-o cu doi ani în urmă într-o formă încă și mai radicală la părintele Visarion Alexa, pentru care identitatea națională reprezintă o piedică în calea realizării unității (am comentat pe larg la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2020/01/unitatea-credintei-si-credinta-in.html; că veni vorba despre mentalitatea ortodoxă care a rămas una autentică potrivit părintelui Necula, apelul părintelui Alexa la unitate venea în urma citării unui guru hindus, personaj care-i fusese recomandat de unul dintre inițiatorii institutului SuperTeach România, institut care urmărește schimbarea mentalității în lume; la rîndul lui, părintele Constantin Necula însuși a participat ca „speaker” la o conferință Super Teach: Conferința SuperTeach, Inspirație pentru educație, program de formare, Outward Mindset for Teacher. Organizatori: Romanian Business Leaders, Educativa și IDP, 25 noiembrie 2017, București, Universitatea Româno-Americană, cf. https://doctorate.ulbsibiu.ro/wp-content/uploads/CV_NECULA_CONSTANTIN_2019.pdf). Or, dacă este adevărat că naționalismul se poate degrada în forme idolatre de cult al națiunii (lucru practicat de altfel vreme de aproximativ un secol în BOR sub forma naționalismului mistic legionar, fără ca liderii ortodocși să condamne vreodată public această deviație dublă a credinței și a naționalismului), este la fel de adevărat că la rîndul lui patriotismul poate fi afectat de patologii specifice sau de variante mutante de patriotism globalist, cosmopolit, opus naționalismului organic despre care scrie Mircea Platon în eseul publicat în ultimul număr din Contemporanul:
„De fapt, mai degrabă naționalismul poate fi definit de limitele adevărului pentru că imperiile tind să‑și creeze propria realitate și să delireze geopolitic desprinse complet de fapte sau de legi, adică de „raporturile necesare care decurg din natura lucrurilor” (Montesquieu). Imperiul favorizează iresponsabilitatea: are prea multe resurse ca să nu le folosească, are prea multe facțiuni și departamente și servicii pentru ca ele să nu‑și capete propriile fiefuri și să nu‑și promoveze propriile interese, sectoriale, e prea mare ca să cadă și, dacă e amenințat de cădere, amenință și el pe toată lumea din jur că îi va trage pe toți după el. Imperiul nu e limitat de nimic, nici măcar de principiile logicii aristotelice. Naționalismul, ca sentiment al apartenenței la o anumită națiune, este definit de limite: lingvistice, religioase, teritoriale, genealogice, istorice. Orice este definit de fapte este mai aproape de adevăr decât orice este generat de o ideologie.” (Mircea Platon, „Război și școală”, Contemporanul, nr. 5 (842), mai, 2022, p. 7. Online la https://www.contemporanul.ro/polemice/razboi-si-scoala.html)
De vreme ce atît patriotismul, cît și naționalismul pot deveni în egală măsură moduri de parazitare sau desființare prin înlocuire a unei realități istorice organice, favorizarea patriotismului în sine ca soluție împotriva naționalismului în sine este o propunere care nu poate veni decît dinspre aceeași mentalitate nouă dominantă astăzi în lumea occidentală și care este impusă în România cu participarea directă a liderilor ortodocși. Esența acestei mentalități noi constă în convingerea că realitatea poate fi redefinită, recreată, reinventată. Refuzînd orice definiție prealabilă a realității, noua mentalitate proclamă posibilitatea redefinirii ei infinite, afirmînd deci caracterul inepuizabil al realității, principiu care, după cum arată M. Platon în același eseu, nu face decît să încurajeze iresponsabilitatea universală și dreptul celui mai tare:
„Imperiul favorizează iresponsabilitatea: are prea multe resurse ca să nu le folosească, are prea multe facțiuni și departamente și servicii pentru ca ele să nu‑și capete propriile fiefuri și să nu‑și promoveze propriile interese, sectoriale, e prea mare ca să cadă și, dacă e amenințat de cădere, amenință și el pe toată lumea din jur că îi va trage pe toți după el. Imperiul nu e limitat de nimic, nici măcar de principiile logicii aristotelice. Naționalismul, ca sentiment al apartenenței la o anumită națiune, este definit de limite: lingvistice, religioase, teritoriale, genealogice, istorice. Orice este definit de fapte este mai aproape de adevăr decât orice este generat de o ideologie. Și astfel a fost încă de pe vremea polisurilor în care logica se țesea la poalele Acropolei, unde se depuneau osemintele strămoșilor.
În Imperiul Consumului, în care trăim și noi, nu e întâmplător că au dispărut logica, conștiința istorică, conștiința națională, educația clasică, țăranii și, acum, în cele din urmă, chiar și familia e pe cale de redefinire întru evaporare odată cu sexul biologic și cu știința, răpusă pe altarul studiilor de gen. Totul a dispărut nu neapărat sub asaltul realității, cât sub asaltul ideologiei imperiale care generează realitate. Capitalismul de tip nou, neoliberalismul apocaliptic i‑am putea spune, cel de inginerie socială, nu satisface nevoile, ci creează nevoi pe care apoi le cultivă și înmulțește pretinzând că le satisface. Ideologia imperială – fie că e vorba de welfare state, fie că e vorba de educație, de dreptul familiei, de drepturile minorităților sau de medicină – generează realitate cu ajutorul stimulentelor financiare și de imaginație și al legislației nedorite de nimeni, băgate pe gâtul oamenilor. Faci reforma educației pentru a combate un abandon școlar aproape inexistent în 1990 și ajungi, cu ajutorul acestei reforme, la un abandon școlar de 4‑5% în învățământul primar și gimnazial, la o rată de analfabetism funcțional de peste 40% și la un procent de 65% de elevi care reușesc să treacă bacalaureatul. Apoi introduci stimulente financiare pentru combaterea abandonului școlar, a analfabetismului funcțional și a incapacității de a trece bacalaureatul. Brusc, toată lumea va fi interesată să producă abandon școlar ș.cl. ca să capete acces la «fonduri». Așa se lucrează. Se moșesc probleme – economice, energetice, medicale, educaționale, sexuale, culturale – cărora apoi li se oferă «soluții». Și soluțiile sunt, întotdeauna, parte a unor inginerii sociale și clădite pe dublu standard.”
Tehnologia, ideologia și imperiul (societății deschise, în epoca actuală) pot genera realitate alternativă, virtuală, doar în măsura în care reușesc să anuleze realitatea istorică, factuală. Este vizibil efortul depus după 1990 de intelectualii români în vederea anulării percepției istorice a realității, a desființării conștiinței noastre istorice. Iar lucrul acesta se realizează în modul cel mai rapid și sigur prin educație. De aceea, educația constituie cîmpul principal de luptă. Nu este vorba doar despre educația în sens restrîns, cea realizată prin instituțiile de învățămînt; de fapt, toată populația lumii, de toate vîrstele și categoriile sociale este expusă la experimentul noii educații. Manualul alternativ a desființat manualul național unic nu pentru a crea diversitate, ci pentru a putea realiza astfel condițiile impunerii manualului unic global. Uniformitatea realizată printre elevi de manualul unic global corespunde la nivelul adulților emisiunii de știri globală și conținutului unic și sigur al informațiilor filtrate de cenzura rețelelor de socializare. Noua educație urmărește să anuleze distincția dintre esențial și secundar în scopul inversării raportului dintre ele: alegerea mamei de a avorta devine mai importantă decît viața copilașului ei, cuplul homosexual care trăiește în respect reciproc constituie un model de familie autentică spre deosebire de cuplul heterosexual disfuncțional, o necredință asumată este mai valoroasă decît o credință moștenită, patriotismul valorilor (civice, umaniste, UEuropene) este superior naționalismului manifestat ca iubire pentru ai tăi etc. După cum arată Wendell Berry, tocmai această educație trebuie schimbată dacă pretindem că ne îngrijorează mersul actual al lucrurilor:
„Complexitatea problemelor noastre actuale sugerează ca niciodată pînă acum că trebuie să ne schimbăm conceptul actual de educație. Educația nu este propriu-zis o industrie, iar destinația ei corectă nu este pentru a servi domeniile industriale, indiferent că educația se realizează prin formare profesională sau prin cercetare subvenționată de industrie. Finalitatea corectă a educației este cea care le permite cetățenilor să trăiască o viață responsabilă din punct de vedere economic, politic, social și cultural. Acest lucru nu se poate face prin acumularea sau „accesarea” a ceea ce numim acum „informații” – adică fapte fără context și, prin urmare, fără prioritate. O educație bună îi ajută pe tineri să-și pună viețile în ordine, adică să știe ce lucruri sunt mai importante decît altele; înseamnă a ști să pui lucrurile primordiale pe primul loc.” (Wendell Berry, Thoughts in the Presence of Fear, XXVI, https://orionmagazine.org/article/thoughts-in-the-presence-of-fear/ , trad. G. F.)
În ordinea istorică, toți sunt unici și de neînlocuit pentru că participă în mod liber și cu recunoștință la o ordine a vieții dăruită de Dumnezeu. Permanența acelei lumi și unicitatea individului erau convergente. Integritatea unei lumi este asigurată de lucrurile permanente care sunt durabile pentru că au integritate. Observația este circulară pentru că este cuprinzătoare: mormîntul Sfîntului Ștefan cel Mare, menționat de părintele Necula ca exemplu de lucru permanent salvator, nu poate fi circumscris strict de dimensiunea patriotică sau de cea națională. Avem acolo totul: și teritoriu, și neam, și limbă, și sînge (etnie) și credință. Nu întîmplător în 1871 s-au adunat la Putna conștiințele națiunii pentru a-i aduce pe români la această unitate deplină și tocmai de aceea 150 de ani mai tîrziu tot la Putna s-a încercat mai degrabă neutralizarea acestei integrități a conștiinței naționale (despre aprecierile problematice ale Președintele Academiei Române, prof. Ioan-Aurel Pop, în legătură cu relația dintre Biserică și națiune, vezi la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2021/08/ordinea-corespondentei-cu-realitatea-si.html)
Lumea elaborată astăzi ideologic și susținută tehnologic este o pseudo-lume. În această lume falsă, omul încetează să mai fie indispensabil și unic. Permanența lucrurilor esențiale a fost înlocuită de funcționalitatea sistemului. Sistemul nu are nevoie de oameni pentru a funcționa: are nevoie de piese. Piesa, omul lipsit de memorie și de conștiință morală, nu transmite decît impulsul sistemului. Poate că acesta este motivul pentru care unii dintre noi au ajuns să privească cu satisfacție dispariția lumii vechi și să susțină ordinea sistemului: au înțeles de timpuriu că a fi om înseamnă a avea ceva fundamental de pierdut.
