duminică, 20 iunie 2010

Mircea Platon: „O sculă pentru eternitate”



Experimentul comunist, arată Mircea Platon în editorialul de astăzi (http://www.ziuaveche.ro/editorial/o-scula-pentru-eternitate, vezi mai jos cîteva fragmente ilustrative), e departe de a fi încheiat. În fapt, „condamnarea comunismului” nu a fost decît o recentă etapă din cadrul acestui experiment. Iar orice nouă etapă este mai reuşită, mai puternică decît precedenta. De aceea, românii din 2010 se află într-o stare de iradiere spirituală mult mai gravă decît cei din decembrie 1989. Dincolo însă de nenumăratele nume şi feţe ale răului comunist, există un nume generic care îl defineşte, aşa cum „legiune” include totalitatea nenumăraţilor demoni. Acest nume este „sculă”, un termen cuprinzător care descrie, o dată cu ideologul şi ideologia lui, obiectivul ideologiei comuniste: acela de reducere a omului la o funcţie, reducere realizată prin instrumentalizarea adevărului omului. Conştiinţa naţională a românilor s-a stins pentru că le-a fost distrusă conştiinţa naturii lor de om. Căci omul este legat de un loc al său: în familia sa, în neamul său, în cultura sa, în lume, în istorie, în veşnicie. Odată ce a fost dislocat din locul său, odată ce dislocarea a devenit natura sa, el ajunge să se vadă ca ceea ce nu este, ca „sculă”. Nu-şi doreşte decît să fie folosit ca sculă. Dacă omul normal este destinat slujirii (lui Dumnezeu şi aproapelui) în libertate, „pacientul” experimentului ideologic este destinat utilizării.
Pentru „sculă”, locul nu mai are nici un fel de virtuţi, de puteri restauratoare. „Scula” poate funcţiona ca sculă doar în măsura în care noţiunea de loc i-a fost extirpată. Conştiinţa locului propriu este cultivată în special de credinţa religioasă. Aşa se explică de ce ideologii neoliberali şi neoconservatori s-au unit în efortul lor de a lega (pentru a culpabiliza mai bine), creştinismul ortodox şi naţionalismul. De altfel, acest proiect de dislocare este direct sprijinit de teologi ortodocşi care ne sfătuiesc, de pildă, să vedem în destrămarea familiei româneşti prin plecarea părinţilor la lucru în străinătate „darul libertăţii” (Mihail Neamţu, „Ortodoxia românească. Deficitul comunicării şi inflaţia retorică”, Idei în dialog, nr. 8 (47), august 2008, p. 22 (http://www.ideiindialog.ro/files//ideiindialog_2008_august.pdf). Teologi sau pretinşi intelectuali tradiţionalişti şi patrioţi, aceşti indivizi s-au săturat să se mai „dea scule”. Sprijinul direct arătat preşedintelui Băsescu şi mai-sculelor lui (este curios că nimeni nu se întreabă de ce un om care a aprobat legalizarea prostituţiei şi a consumului de droguri se bucură de susţinerea teologilor ortodocşi cu rating) dovedeşte, pe lîngă o viziune a lumii ca ustensil, a lui „vorhanden”, dorinţa acestor indivizi de a fi, la rîndul lor, nişte „scule”.
Toate acestea ne sugerează că, într-o ideologie, nimeni nu moare. Ideologia este, din acest punct de vedere, un „vierme neadormit”. Pe de o parte, comunismul nu poate muri – în orice caz, nu de moarte naturală. În „timpurile noi” pe care le trăim, „sculele” se multiplică. Pe de altă parte, poporul român nu este lăsat să moară. Şi nu poate fi lăsat să moară. Este ţinut într-o trusă cu scule. Iar atunci cînd o sculă se defectează, este dată la topit.

(Gheorghe Fedorovici)

*

Mircea Platon: O sculă pentru eternitate

In esenta, comunismul a fost o uriasa minciuna. De aceea, el nu poate fi combatut prin jumatati de adevar. Si nici prin "adevaruri" teleghidate, cu explozie controlata. Dar sub controlul sinecuristilor "anticomunisti" s-a purces tocmai la o astfel de "explozie", controlata, a comunismului in Romania. "Condamnarea regimului comunist" a fost, dupa cum ar spune personajul lui Peter O'Toole din filmul "Cum sa furi un milion", "a nice, clean, inside job". Lucru posibil doar atunci cand iti furi singur caciula.

E ilegitim sa condamni de pe pozitiile secularismului si ale democratiei globale neoliberale un regim preocupat mai ales cu strivirea constiintei nationale, a taranilor, a elitelor organice (istorice) si a religiei si structurilor de viata traditionale. E criminal sa falsifici rupturile si continuitatile istorice dintre Romania monarhica, Romania republicii socialiste si Romania republicii neoliberale. Nu ai voie sa proiectezi in trecutul romanilor maladiile sufletesti  care au fost inoculate stiintific romanilor de regimul comunist. Si nu ai voie sa tratezi otova, fara nuante, nationalismul romanesc, asezandu-l pe Eminescu pe acelasi continuum cu un Corneliu Vadim Tudor.  Cu alte cuvinte, nu ai voie sa transformi intr-o continuitate ceea ce a fost, de fapt, o ruptura. Si nu ai voie sa tratezi ca ruptura ceea ce de fapt a fost o continuitate.
Pentru ca, de exemplu, ruptura discursiva de "regimul comunist" e insotita, daca nu subordonata, de o continuitate a cadrelor, tacticilor si puterii economice, politice si mediatice a vechii oligarhii de partid si de stat. Ascunzand continuitatile in dosul frazelor despre ruptura radicala de trecut a actualului regim, inventand permanente patologice ale poporului roman, focusand interesul pe rafuieli pemeriste sau peceriste obscure si exagerand importanta unor miscari intestine minore ale Partidului (rotatii de cadre), ocultand sau instrumentalizand suferinta anumitor persoane sau grupuri sociale in scopul vehicularii unor valori de data recenta, care nu au nimic de a face cu motivatiile victimelor sau calailor comunisti, folosind infierarea ideologica energica in locul tragerii la raspundere penala clara, si operand epurari politice in numele "anticomunismului", procesul comunismului s-a transformat in simpla operatiune de reeducare a poporului roman.
Ce e de-a dreptul grotesc e ca, daca stalinistii i-au reeducat pe romani reprosandu-le "burghezo-mosierilor" si "chiaburilor" bunastarea lor, neoliberalii ne reeduca in temeiul mizeriei noastre. Comunistii au venit la putere arzand carti si au ramas la putere citind cartile pe care noua ni le-au ars sau interzis. Cel putin asa imi sugereaza exemplul unui fiu de securisti care imi spunea, obraznic, ca el e "mai destept" ca altii pentru ca el avea in biblioteca tatalui sau carti la care restul romanilor nu avea acces. La sfarsitul anilor '40, comunistii le reprosau claselor de sus ca sunt responsabile pentru suferinta claselor de jos. De la inceputul anilor '90, activistii neoliberali si sinecuristii anticomunismului caviar le reproseaza claselor de jos (adica aproape tuturor romanilor nivelati de sistem) ca sunt responsabile pentru suferinta clasei de sus, ca nu-si inteleg elita.
Cassian Maria Spiridon se apleaca atat asupra literaturii generate de intelectualii inchisi sau la putere, cat si asupra cartilor de marturii si de documente oficiale referitoare la taranii, micii meseriasi si muncitorii prigoniti de regimul comunist. Din aceasta perspectiva, e interesant de mentionat ca, in Romania republicii populare, impotrivirea prin cuvant a disparut inainte de impotrivirea prin fapta. Daca mass-media si sistemul de educatie au fost nationalizate pana la sfarsitul lui 1947, rezistenta armata, actele de revolta colectiva sau individuala impotriva colectivizarii, "sabotajele" si organizarea retelelor de lupta impotriva comunismului au continuat pana in anii '50. Comunizarea cuvantului a fost de fapt necesara comunizarii faptei. Strivirea sau pervertirea ideii a fost doar un pas catre strivirea si pervertirea vietii.  Lucrul e important de inteles din perspectiva liberalizarii post-decembriste a discursului "anticomunist", dar nu si a faptei anticomuniste.
In fapt "anticomunismul" de carton al perioadei Iliescu-Basescu e menit sa ocroteasca oligarhia comunista si urmasii ei de o intoarcere  a romanilor la normalitate. Comunismul s-a sfortat sa ne faca dependenti, strambi, lasi, mincinosi. Anticomunismul ar trebui sa ne inspire sa fim independenti, drepti, demni, onesti. Dar nu are acest rezultat. De ce? Pentru ca e un anticomunism operat la nivelul cuvantului socializat, reeducat, e un "anticomunism" operat la nivelul care s-a prabusit cel dintai in mana comunistilor. Nu e anticomunismul cuvantului-fapta, al cuvantului care angajeaza. E anticomunismul-discurs nascut din viata-text, care poate fi rescrisa oricand din perspectiva sloganului zilei. E anticomunismul "sculelor".
Sculele si urmasii lor, oameni nascuti si antrenati sa functioneze in sistem, la ordin, au eliminat nu doar de la conducere, ci si din viata nationala, oamenii onesti si independenti. Unii dau vina pe romani pentru acest fenomen. Dar, in orice natiune, tocmai elitele au rolul de a descoperi si de a omologa valori. Un antrenor de juniori nu asteapta ca tribunele sau echipa adversa sa aplaude valoarea unei tinere sperante.  Antrenorul recunoaste si afirma valoarea. In Romania insa, sistemul de perpetuare a nonvalorilor se bazeaza pe troc: consacrare contra obedienta. De aceea, in Romania, nimic nu poate fi lasat la indemana elitei: nici economia, nici literatura, nici politica. Pentru ca elita ne minte prin omisiune sau prin instrumentalizarea adevarului. Lucrul acesta, dupa cum ne arata cartea lui Cassian Maria Spiridon, e o mostenire comunista: "Virgil Ierunca va constata cu exactitate ca intotdeauna comunistii si-au anexat la patrimoniul socialist al culturii nationale pe toti marii artisti, cu o  conditie: ei au trebuit mai intai sa moara."
Daca nu vor sa fie laudati viclean si postmortem de cei care i-au bagat in mormant, daca nu vor sa supravietuiasca doar ca mazga a istoriei si ca neam pacatos, romanii trebuie sa duca la bun sfarsit ceea ce au inceput in decembrie 1989. Ne trebui o autopsie a comunismului: adica o deconspirare a intregii structuri de urmarire-represiune-manipulare-deturnare comunista. Ne trebuie un sir de procese penale, nu de rechizitorii politice, impotriva hotilor si criminalilor comunisti si neoliberali si a acelora dintre urmasii lor care au continuat traditia de familie. Nu e de ajuns sa schimbam jucatorii sau regulile jocului. Trebuie schimbati arbitrii. Deocamdata, degeaba inscriem goluri daca jucam cu arbitri din Iad.

(Mircea Platon)