Romania e
plina de oameni care cer "solutia" si de oameni care ofera
"solutia". E plina, adica, de oameni neputinciosi si de smecheri.
Unii au ajuns neputinciosi tocmai pentru ca s-au crezut smecheri. Altii se dau smecheri
tocmai pentru ca sunt, in sinea lor, niste neputinciosi. În esenta, slabiciunea
Romaniei se datoreaza minciunii care ii uneste pe victime si pe calai. Expresia
cea mai clara a acestei complicitati intre elita pradatoare si poporul haituit,
a sindromului Bucuresti, ne-au oferit-o ministrii guvernului Boc. Astfel,
ministrul Berceanu a recunoscut ca guvernul practica "minciuna prin
omisiune", iar ministrul Sebastian Vladescu a declarat, pentru a sustine
masurile de austeritate bugetara, ca: "Era foarte usor sa mintim in
continuare.” Daca ar fi fost usor, ne-ar fi mintit in continuare. Asta e sigur.
Ceea ce i-a determinat sa recunoasca faptul ca ne-au mintit nu e onestitatea
lor, ci starea de fapt, realitatea. Din pacate, in Romania, starea de fapt
poate coroda minciunile celor de la putere, dar nu poate da nastere la
adevaruri. Elita de dumping recunoaste ca a
mintit doar pentru a putea trece la o noua minciuna. Ca si "condamnarea
regimului comunist", marturisirea minciunii nu este preludiul adevarului,
ci parte a unei noi minciuni. A unei minciuni mai mari, mai elaborate. A unei
metaminciuni.
Dar aceste metaminciuni, aceste
"solutii" care ni se tot ofera, sunt posibile datorita faptului ca
cerem mereu "solutii". Raspunsul e determinat de intrebare. Si apoi determina
urmatoarea intrebare. Exista o prejudecata, ieftina dar la moda in mediile
intelectualilor minimi moral si esoterici politic, conform careia
"intrebarea deschide si raspunsul inchide". Nimic mai fals. Exista
intrebari care inchid si raspunsuri care deschid. Închiderea si deschiderea nu
au de a face cu natura enuntului (afirmativ sau interogativ), ci cu adevarul
lui. Întrebarile Securitatii incuiau. Întrebarile secretarului de partid
intimidau, dupa cum arata scriitorul rus Vladimir Makanin : "Nu poti
raspunde la aceasta intrebare pentru ca de fapt nu e o intrebare
adevarata" (Masa acoperita cu postav si cu
carafa la mijloc). Doar intreband si raspunzand in duhul adevarului
poti desclesta falcile intrebarilor si raspunsurilor care inchid, care mutileaza.
Din pacate,
dupa cum e clar din raspunsul ministrului Vladescu, conducatorilor nostri le e
usor sa ne minta. Si asta si pentru ca noi le punem intrebari mincinoase.
Care (ne) inchid. Nu intrebam: "Ce as putea/Ce ar trebui sa fac?"
(ecou al patericalului: "Ce-ar trebui sa fac ca sa ma mantuiesc?").
Pentru ca asta ne-ar implica. Si cum "problema" e sistemica, si
raspunsul trebuie sa fie sistemic, impersonal, sa nu ne oblige la nimic.
"Care e solutia?" intrebam noi, transformand o problema de viata
intr-o chestiune epistemica. "Uite solutia!" ne raspund ei. De douazeci de ani. De douazeci de ani Romania e plimbata
dintr-un buzunar in altul al fostei si actualei "oligarhii
coloniale", dupa cum o numeste Ion Varlam (http://constiinte.ro/romania-lui-ion-varlam-pseudo-romania-conspirarea-deconspirarii).
Din pacate, acest fenomen nu e
specific doar Romaniei. Desi nu la fel de neobrazata ca in Romania, erodarea statului
reprezentativ e in curs de desfasurare si in Occident, mai ales in Uniunea
Europeana. Pierderea atributelor suveranitatii statale (cum ar fi moneda, ori
articulatii ale puterii judecatoresti si legislative) in favoarea UE,
eviscerarea corect-politica a spatiului public, sifonarea neoliberala a vietii
economice, invadarea spatiului domestic de catre agenti ai statului-dadaca
neoliberal (vezi lucrarile lui Paul Gottfried si Christopher Lasch), cultul
tehnocratului, care submineaza viata democratica prin reformularea chestiunilor
de bun-simt, rezolvabile in termeni traditionali, in termenii unui limbaj
specializat si ai unor tehnici esoterice, toate contribuie la crearea unei
stari de dependenta fata de un sistem paternalist in care "tatal" e
un computer sau un comitet de clone.
În plus, dupa
cum au aratat studii recente publicate in presa britanica, partidele politice
ascund electoratului cam jumatate din agenda lor reala. Departe de a fi un timp
al dezbaterilor oneste, campaniile electorale se desfasoara dupa regulile cele
mai manipulative ale marketingului . Ni se vand partide, programe si solutii asa
cum ni se vinde un nou tip de detergent: printr-un clip "dragut" si o
fata celebra care apare in cadru aratand ca si el foloseste produsul respectiv.
Combinata cu prezenta redusa la vot, aceasta situatie are ca rezultat ca
puterea e exercitata de oameni despre ale caror intentii nu stim de fapt nimic.
Nu spun ceea ce fac, nu fac ceea ce spun, "lupta din interior". Toti
iti cer sa fii complice cu ei. Ca si comentator politic, asta inseamna sa nu
faci analiza, ci propaganda unei factiuni sau alteia. Pentru ca, in conditiile
multiplicarii metastazice a limbajului fara acoperire in adevar, nu poti
cunoaste nimic decat din "interior". Si nu poti ajunge "in
interior" decat lasand adevarul la usa. Trebuie sa devii un maestru al
intrebarilor si al raspunsurilor mincinoase, care inchid. Un manipulator de
scule.
Cum nu
simpatizez cu niciuna din actualele forte politice, si cum nu am incredere nici
in fortele politice care mijesc la orizont, cum nu am nimic de a face cu acea
"Romanie profunda" care aud ca umbla prin tara "oferind
solutii" pe tava, ca un serbet cu apa rece, ca tot e caldura mare, cum
nici nu vand nimic, nici nu cumpar nimic intr-un sistem care are ambitia de a
fixa tuturor un pret, ma opresc aici cu interventiile mele publice pe tema
politicii din Romania. Le multumesc colegilor - nevazuti! - de la ziuaveche.ro,
care au avut generozitatea si onestitatea de a-mi gazdui opiniile, diferite de
multe ori de ale lor. Le multumesc si celor care m-au citit. Punct.
(Mircea Platon)
(Mircea Platon)
(Text publicat în ziuaveche.ro, http://www.ziuaveche.ro/opinii/editorial/4577-sindromul-bucuresti.html )
