Despătimirea începe cînd stai în unitate, susținea cu doi ani în urmă părintele Visarion Alexa (https://www.activenews.ro/stiri-social/Pr.-Visarion-Alexa-In-unitate-sta-mantuirea-noastra.-Pierdem-unitatea-Il-pierdem-si-pe-Dumnezeu-Ramanem-uniti-ne-unim-si-cu-Dumnezeu-159491; am făcut unele comentarii despre felul în care vedea părintele Alexa unitatea creștină la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2020/01/unitatea-credintei-si-credinta-in.html). Abuzul sexual de care a fost acuzat recent părintele (https://www.g4media.ro/un-barbat-de-46-de-ani-retinut-de-politie-pentru-ca-ar-fi-agresat-o-femei.html) pare să sugereze însă că unitatea nu este chiar cel mai indicat punct de plecare în lucrarea despătimirii, după cum nu este nici ținta vieții creștine. Ținta vieții creștine este viața în Hristos prin unirea cu El, iar asumarea acestei sarcini duce mai degrabă la marginalizarea credinciosului nu doar în lume, ci și, din nefericire, chiar și în Biserică.
A întemeia viața duhovnicească pe unitate este o diversiune care folosește unitatea ca instrument de intimidare și disciplinare a credincioșilor, constrînși să tacă în fața abuzurilor clerului pentru a nu afecta o unitate formală a Bisericii (PS Damaschin Dorneanul se folosea recent de tema unității exact în sensul în care o definea părintele Visarion Alexa, vezi la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/09/crezul-mentalitatii-deschise-in-bor.html). Dar plasarea unității ca măsură principală, dacă nu chiar unică a vieții creștine îi împiedică pe credincioși să mai caute despătimirea și să ajungă la adevărata unitate creștină. Dacă păcatul separă, iar noi suntem deja în unitate, înseamnă că am depășit păcatul și nu mai suntem preocupați de starea noastră păcătoasă. Iar pentru că nu ne mai punem problema despătimirii (de vreme ce suntem în unitate, deci despătimiți), ne refuzăm și imboldul de a tinde spre unitatea reală în Hristos.
Însă ceea ce amenință unitatea creștină nu este doar păcatul, care poate fi depășit prin pocăință, ci mai ales învățătura greșită, care îl lipsește pe credincios de posibilitatea întoarcerii la Hristos. Cine trăiește după o învățătură greșită se află într-o cădere mai gravă decît cea în care l-ar aduce orice fel de păcat personal. Pentru că învățătura greșită ne împiedică să ne vedem păcatul și mai ales să ne întoarcem la Hristos.
„Raiul este plin de păcătoși pocăiți”, obișnuia părintele Arsenie Papacioc să le amintească credincioșilor pentru a-i încuraja, dar și pentru a-i trezi la realitate. Unitatea dintre credincioși este realizată prin participarea lor la Hristos, nu prin urmarea oarbă a unor păstori vicleni.
Faptul că mediul ortodox reacționează doar în fața unor căderi personale ale unor clerici, dar refuză să recunoască și să denunțe încercările unor lideri ortodocși de a supune învățătura de credință unor proiecte anticreștine ne arată cît de gravă este căderea ortodoxiei în unitatea ei înșelătoare.