La o privire neatentă, reacția tradiționaliștilor din România lasă impresia unui mediu incapabil să înțeleagă natura noii viziuni despre lume și om, o viziune întemeiată pe convingerea că realitatea este un concept flexibil, maleabil, care se modifică odată cu evoluția omului. Sigur că refuzul de a admite această interpretare a realității ascunde o doză apreciabilă de viclenie, avînd în vedere disponibilitatea ortodoxiei de a se adapta, întotdeauna „cu Dumnezeu înainte!”, firește, la noile realități ale vieții contemporane. După cum se va vedea însă spre sfîrșitul acestui text, tradiționalistul ortodox gîndește de fapt în interiorul acestei noi viziuni despre realitate. Ceea ce-l deranjează nu este concepția redefinirii realității, ci concurența, faptul că nu este singurul care-și construiește propria realitate.
Cotidianul Patriarhiei reprezintă o sursă sigură de informare în legătură cu viziunea ierarhiei ortodoxe actuale asupra realității în ansamblul ei, iar, din cîte se poate vedea, convingerea generală este că structurile de adîncime ale sufletului nu sunt afectate de adaptările de suprafață. Este ca și cum ai spune că sufletul nu este afectat de conectarea omului la o rețea socială construită după modelul rețelei digitale sau de participarea la o viață socială dominată de o cultură idolatră. În termeni și mai direcți, este ca și cum ai spune că adaptarea la religia umanistă (cultul împăratului roman era tot o formă de umanism) nu afectează credința creștină.
Concret vorbind și în termenii adaptabilității teologice ortodoxe, din cotidianul Patriarhiei aflăm că sistemul educațional ar trebui folosit adecvat în vederea facilitării implementării viziunii necesare contextului actual: „O altă barieră [în dezvoltarea noastră ca națiune] este sistemul educațional, care, deși are resurse umane bine pregătite, este lipsit de viziune și de adaptabilitate la noile realități.” (https://ziarullumina.ro/opinii/repere-si-idei/bariere-in-dezvoltarea-noastra-ca-popor-140552.html) În același timp, ținînd cont de ambivalența noului context, trebuie manifestată o preocupare constantă pentru o exploatare optimă: „noile realități trebuie „exploatate”, adică ținute sub control, observate atent astfel încât să nu transforme omul într-un robot, într-o mașină vorbitoare, care ignoră tot ce se petrece în jur, deoarece tocmai a primit un „like” de la altcineva.” (https://ziarullumina.ro/opinii/repere-si-idei/noile-realitati-143022.html). Avînd în vedere resursele de adaptare identificate de specialiștii din BOR, efortul ar trebui făcut în direcția valorificării lor exact acolo unde sunt mai necesare, adică în „capacitățile manageriale, de organizare socială, de lucru în echipă” precum și, firește, în zona stimei de sine:
„De 30 de ani românii sunt într-un proces amplu de reconstrucție a unui tip de personalitate cu trăsături identitare stabile, de referință, trăsături transmise din generație în generație, dar și în raport cu noile provocări moderne. De aceea putem spune că profilul de personalitate al românului este într-un proces de definire culturală și identitară. Sistemul de valori este dat adesea peste cap de realitățile imediate, de forța și presiunea externă. Ceea ce este caracteristic poporului român și-i dă o consistență temporală este tocmai unitatea rezultată din diversitatea trăsăturilor dominante de personalitate. Românii au știut întotdeauna să se adapteze noilor realități fără a pierde elemente definitorii din structura profundă a ființei naționale.
[…] Românii plecați în afara țării s-au adaptat cu succes la mecanismele funcționale ale statelor dezvoltate.
[…] majoritatea românilor au scăzute capacități manageriale, de organizare socială, o incapacitate de a lucra în echipă, de a crede în valoarea personalității lor. Important este cum intervenim în a valorifica anumite calități naturale ale românului, iar pe de altă parte, pentru a diminua anumite trăsături negative. Una din soluții este schimbarea paradigmei educaționale în spiritul principiului enunțat anterior. O educație bazată pe formarea și dezvoltarea resurselor umane de natură constructivistă, dublată de crearea unui sistem de valori meritocratic, ar putea să reprezinte o perspectivă optimistă de evoluție a societății românești.” (https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/an-omagial/romanii-si-valorile-in-care-cred-139895.html).
O astfel de educație este aplicată în instituțiile ortodoxe de educație, în mănăstiri, este promovată public de ierarhi și teologi ortodocși, încît se poate spune că BOR este în România principala sursă de educare împotriva adevărului, adică împotriva realității definită de Revelație și de legea naturală și recunoscută de rațiune (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/03/bor-principal-incubator-ideologic.html; vezi și la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/09/centre-de-recrutare-impotriva-adevarului.html). Așa se explică de ce mediul ortodox a tăcut, atunci cînd nu a susținut direct, față de proiectul elitei de dreapta de redefinire umanist/gnostic/liberală a realității și a credinței ortodoxe; așa se explică de ce ortodocșii s-au străduit să ignore o afirmație publică extrem de gravă a Patriarhului Daniel prin care venirea Domnului, considerată iminentă în învățătura creștină de la apostoli pînă astăzi, este condiționată de un eveniment material (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/02/ortodoxia-galactica.html). Autoritatea Scripturii, autoritatea tradiției, a Bisericii și a sensului literal al textelor sunt desființate brusc prin această interpretare, fără ca lumea ortodoxă să aibă o tresărire de nedumerire (cu o singură excepție din cîte am văzut eu la https://saccsiv.wordpress.com/2023/02/20/patriarhul-daniel-judecata-finala-va-avea-loc-dupa-ce-sistemul-nostru-solar-va-intra-in-colaps/. Însă chiar și în acest caz, comentatorii erau mai preocupați de caracterul plat al Pămîntului).
Rescrierea creștinismului prin adaptarea lui la exigențele rațiunii sau ale contextului social/politic/cultural a fost o tentație care l-a însoțit încă din perioada apostolică. Pavel îl înfruntă public pe Petru și pe ceilalți ucenici și apostoli care recomandau adaptarea la situație prin condiția impusă convertiților non-iudei de a respecta ritualurilor iudaice (și în special a circumciziei, Galateni, capitolul 2; problema a fost decisă la sinodul din Ierusalim, Fapte, cap. 15). Această amenințare a continuat prin diversele erezii apărute în primul mileniu și apoi prin diversele forme de umanism apărute în Apus în cel de-al doilea și amplificate la începutul mileniului trei odată cu posibilitățile biotehnologice de îmbunătățire a performanțelor individului uman.
În contextul răspîndirii spiritualității umaniste în întreaga societate, a apărut încă de la începutul modernității preocuparea de a formula o evanghelie universală, în care să se regăsească fiecare sectă umanistă (panteistă, seculară, tehno-transumanistă, civică, gnostică, liberală și neoliberală, marxistă și neomarxistă, conservatoare și neoconservatoare, creștină, atee, anistorică, utopică, progresistă). În același timp, liderii creștini liberali au văzut șansa acestui moment care le permitea să rescrie evanghelia, eliberînd-o de elementele care ar putea răni sensibilitatea copiilor și a oamenilor buni în general, pentru care episoadele sîngeroase precum și afirmațiile lipsite de moderație legate de unicitatea creștinismului și de imposibilitatea mîntuirii în afara credinței în Hristos sunt anacronice. Pe scurt, lumea de astăzi este diferită de lumea în care a apărut creștinismul; prin urmare, creștinismul trebuie să se schimbe:
„Iată un cercetător proeminent al Bibliei, într-un volum publicat de un editor creștin notabil, care se frămîntă neștiind dacă trebuie să accepte sau nu ceea ce chiar el susține că este învățătura clară a Scripturii. Acest lucru ar trebui să fie alarmant pentru toți creștinii. De unde această autoritate de a respinge Scriptura? Catolicii ar putea spune că asemenea situații demonstrează impasul la care duce desființarea magisteriului realizată de Reformă. Dar Bruner nu spune că a respins acest text [este vorba despre pasajul de la Romani 1, 24-27, care condamnă homosexualitatea, nota mea, G. F.] printr-o interpretare privată. El face apel la Biserica universală pentru a decide asupra renunțării la una dintre învățăturile clare ale Scripturii. În neliniștea vizibilă a lui Bruner față de textul în discuție, vedem neliniștea omului modern, care a desființat alte autorități și acum trebuie să ia singur astfel de decizii.” (Ray Van Neste, “Queer Comments”, Touchstone Magazine, March/April 2023, https://www.touchstonemag.com/archives/article.php?id=36-02-017-v&readcode=&readtherest=true#therest)
După cum arată lucrurile în BOR însă, interesul vizibil de adaptare a creștinismului nu este însoțit de nici un fel de neliniște sau de scrupul, conștiința misiunii de acomodare explicînd în parte absența intenției consultării sau informării credincioșilor, adică a Bisericii, cu privire la potrivirea învățăturii de credință la credința lumii de astăzi. În același timp, faptul că adaptarea este aplicată fără a fi propusă unui acord formal poate sugera că în ortodoxia românească actuală credința a fost transformată deja într-o formă de umanism ortodox asimilată la nivelul mentalității ortodoxe colective.
Dar dacă lucrurile sta așa, cum se explică atunci protestele din zona fundamentalistă cu privire la proiectele de rescriere a realității prin identitatea de gen? Cum se explică revolta mediului conservator față de inițiativa unei instituții de învățămînt de a le prezenta elevilor de clasa a VII-a și a VIII-a un film care urmărește efectele tragice ale lipsei de înțelegere față de copiii orientați LGBT (https://www.activenews.ro/stiri/FILM-CU-HOMOSEXUALI-BAGAT-PE-GAT-COPIILOR-Elevii-de-gimnaziu-de-la-Colegiul-National-Scoala-Centrala-din-Bucuresti-au-fost-siliti-sa-vada-filmul-Close-cu-propaganda-pentru-sinucidere-si-homosexualism-Alianta-Parintilor-va-invita-la-PROTEST.-VIDEO-180135)?
Este simplu: deși fundamentaliștii pleacă la rîndul lor de la premisa redefinirii realității, ei sunt totodată convinși că realitatea construită de ei este superioară moral realității construită de progresiști. Așa cum pămîntul plat este superior moral celui rotund, probabil. Însă în paradigma constructivistă, argumentul moral nu înseamnă nimic, întrucît la rîndul său criteriul moral nu este altceva decît un construct, un element necesar doar în măsura în care este elastic, adaptabil. De fapt, realitatea în sine nu contează, chiar dacă s-ar putea să existe. Important este, după cum putem înțelege din cotidianul Patriarhiei, să ne putem dezvolta aptitudinile necesare în noua realitate: organizarea socială, spiritul de echipă.
În confruntarea
dintre Pavel și Petru amintită mai sus, Petru avea și spirit de echipă, și simț
social, calități care-l ajutau să facă lucrurile să meargă, avînd grijă să nu deranjeze ceea ce astăzi s-ar considera că reprezintă unitatea
Bisericii. Însă în capit. 2 din Epistola către Galateni, Pavel îl confruntă pe
Petru cu adevărul Evangheliei (Gal. 2, 14) față de care Pavel nu făcuse nici o
concesie (Gal. 2, 2-9). Cînd adevărul este construit de om, spiritul de echipă
este predominat pentru că adevărul nu contează. Adevărul fundamentaliștilor va
conta doar atunci cînd vor începe să participe efectiv la adevărul comun, nu
doar așa cum au făcut-o pînă acum, tăcînd de fiecare dată cînd echipa alcătuită
din ierarhie și elită a mai rescris o porțiune din codul noii realități. Așa se explică nu doar de ce ierarhia tace de fiecare dată cînd fundamentaliștii se agită, ci și de ce fundamentaliștii tac de fiecare dată cînd ierarhia face ca noua realitate să meargă.
Printre argumentele aduse de conducerea Colegiului Național „Școala Centrală” în favoarea calității educative a filmului Close a fost premiul primit la Cannes anul trecut și faptul că este jucat în limba franceză. Ceea ce înseamnă că șansele realității fundamentaliste de a fi recunoscută și apreciată public sunt mai mari decît par la prima vedere. În primul rînd, fundamentalistul ortodox nu trebuie să mai învețe franceza sau vreo altă limbă străină. El cunoaște deja cea mai străină limbă din lume, limba unei realități paralele: limba liturgică. În al doilea rînd, oricine își construiește realitatea are obligația morală de a o face cunoscută. Într-o lume în care oricine își poate proiecta propria realitate, ortodoxul ar putea valorifica avantajul unei producții care și-a demonstrat succesul de-a lungul timpului, trimițînd oricare dintre înregistrările liturghiei difuzate de TrinitasTV către juriile marilor festivaluri de film din lume. Va primi un Oscar cel puțin pentru costume, muzică și atmosferă. În al treilea rînd, ortodoxul fundamentalist trebuie să înțeleagă că oricît de tare ar fi realitatea pe care și-a construit-o, nimeni nu-l va lua în serios dacă nu va deveni și el cu adevărat un om de echipă, precum ierarhii și teologii ortodocși din România.