luni, 20 februarie 2023

Ortodoxia galactică

 

Cunosc părinți care și-au retras copilul de la ora de Religie după ce au aflat că profesoara de Religie le-a vorbit elevilor despre moarte. Oare cum ar reacționa părinții ortodocși dacă profesorii le-ar vorbi elevilor și despre iad sau despre Judecata de Apoi? Vestea bună este că, potrivit Patriarhului Daniel, cel puțin Judecata de Apoi nu constituie o amenințare iminentă:

«Judecata finală va avea loc după ce sistemul nostru solar va intra în colaps. Soarele se va stinge, luna nu-și va mai da lumina ei – pentru că depinde de soare, stelele din cer vor cădea, iar puterile cerului se vor zgudui», a detaliat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel citând din Evanghelia după Matei (cap. 24)”. (https://basilica.ro/cuvantul-patriarhului-daniel-de-ce-judecata-finala-va-fi-infricosatoare-nu-este-suficient-sa-nu-faci-rau/)

Deci toate îndemnurile evanghelice la priveghere, la statornicia în credință, întregul capitol 3 din II Petru, unde ni se spune că Venirea Domnului este cauza sfîrșitului și nu sfîrșitul cauza Venirii, toate acestea sunt anulate și făcute să depindă de un eveniment natural. Nicăieri în învățătura ortodoxă și în Scripturi sfîrșitul nu depinde de epuizarea Soarelui, așa cum nicăieri în învățătura creștină sfîrșitul lumii nu este redus la sfîrșitul sistemului nostru solar! Ce se va întîmpla atunci cu celelalte sisteme solare, cu restul galaxiei și cu întregul univers? Vor continua să existe neschimbate în timp ce unii se vor bucura în împărăția lui Dumnezeu din fostul nostru sistem solar?