Elena Lasconi a ratat posibilitatea de a valorifica tocmai ceea ce constituia atuul ei: un om care și-a păstrat simplitatea chiar dacă a ajuns într-un mediu aparent mai sofisticat. Problema nu este determinată doar de încercarea de a reduce impactul negativ al notele slabe dintr-o facultate slabă cu ajutorul notelor bune de la examenul de licență susținut într-o facultate bună. Românii nu au pretenția să aibă un olimpic ca președinte, probabil că li se pare suficient unul ca primar al Capitalei. Problema este îngrijorarea cu care Lasconi a recunoscut situația reală a studiilor ei. Sigur că, pentru un om onest, o astfel de dezvăluire poate fi jenantă; însă energia depusă de Lasconi pentru a-și justifica acțiunea de cosmetizare a studiilor ei este la limita unui atac de panică. O astfel de reacție demonstrează cît este de nepotrivită pentru funcția de președinte chiar și al unui stat clientelar precum statul român de astăzi. Dacă ar fi fost în locul doamnei Lasconi, Iohannis ar fi răspuns cu stilul său disprețuitor și arogant prin „și care este problema?”, o replică care i-ar fi adus un nou mandat din partea românilor care au învățat că secretul vieții este să te bagi în față cu tupeu.
Pînă la urmă, Lasconi nu este chiar atît de incluzivă cum își dorea lumea [1], fapt care nu ar trebui să reprezinte nepărat un merit, așa cum s-ar grăbi să deducă conservatorii de larg consum din România. Ea rămîne un om vechi mai degrabă din neputința de a deveni un om nou decît din convingere. Și nu este incluzivă în primul rînd față de sine însăși, distanțîndu-se de absolventa aparent delăsătoare a unei fabrici de diplome universitare. Această atitudine trădează din partea ei și o neînțelegere a profilului psihologic al noilor oameni produși în România de efortul integrat al ingineriilor sociale din ultimii optzeci și cinci de ani, pentru care parvenitismul a devenit singurul model de viață. În noua societate românească, succesul este suficient pentru a asigura caracterul onorabil al oricărei întreprinderi indiferent de mijloacele folosite, după cum nereușita în viață, demonstrată de condiții modeste de trai, reprezintă pentru românii noi anticamera iadului chiar dacă omul respectiv s-a străduit să rămînă cinstit.
Puțini români i-ar mai fi reproșat ceva lui Lasconi dacă în loc să
se justifice, ea ar fi răspuns nu neapărat cu brutalitatea unui Iohannis ori
Simion, ci doar pragmatic, afirmînd faptul admis de toată lumea că pînă la urmă important
este să ai o diplomă și să știi ce vrei în viață. Felul precipitat în care Lasconi s-a
mobilizat pentru atenuarea unei situații banale sugerează însă că poate fi
depășită cu ușurință de situațiile de criză. Bineînțeles, toți politicienii români
sunt depășiți de situațiile de criză. Diferența dintre ei și cineva ca Lasconi
este că aceștia nu se blochează în fața crizei, ci o ignoră cu nesimțire și iresponsabilitate. După cum a demonstrat-o votul dublu acordat lui Băsescu și Iohannis, acest comportament definește exact tipul de lider secular sau religios pe care și-l dorește
societatea românească actuală. Pentru tot mai mulți dintre români, capacitatea de a ignora realitatea reprezintă condiția esențială a succesului în lumea de astăzi. Ea demonstrează o putere nouă, pe care omul nou o recunoaște și o respectă.
Notă:
[1] Vezi mai mult la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2024/08/sa-votam-pentru-lasconia-adica-pentru-o.html;
https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2024/08/romania-antinomica-si-reprezentanta-ei.html;
https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2024/08/despre-consecventa-si-integritate.html