Ortodoxia nereformată

Recent, Alexandru Racu semnalează pretenția reformatorilor de dreapta de a conduce BOR în acord cu principii și obiective străine Bisericii, un grup care le reproșează ortodocșilor că „nu aderă la dreapta și preadocumentata credință a unui alt grup social, un grup cu totul diferit și ca structura, si ca preocupări, care se strofoacă cu articole și seminarii să-i invețe pe proștii de credincioși adevărata ortodoxie, dar ei tot după Cleopa, Papacioc și Boca se țin. E un fel de continuare a liniei Pleșu, Bădiliță, Pataconsky, doar că în alți termeni teologico-politici, mai progresist-liberali” (https://alexandruracu.wordpress.com/2019/12/30/reformatorii/).

Problema este că reformatorii de dreapta luptă împotriva reformatorilor de stînga cu binecuvîntarea ierarhiei BOR. Prin ierarhi precum PS Ignatie al Hușilor, stînga nu este contestată în numele învățăturii creștine, ci în numele adevărului absolut al economiei de piață:

„Capitalismul înseamnă libertate și prosperitate (inclusiv pentru cei săraci). Comunismul înseamnă sclavie și sărăcie sigură (inclusiv pentru cei bogați, nu pentru cei privilegiați; este o diferență). Primul poate fi imperfect. Al doilea, sigur, este criminal și păcătos din fașă. Deci, întotdeauna voi opta pentru primul. Nu apăr capitalismul cu Evanghelia în mână, ca n-a fost mai întâi capitalismul și apoi Evanghelia. Ci îmi dau seama de rădăcinile și nuanța creștină a acestuia.” https://stiriest.ro/2019/11/06/nu-apar-capitalismul-cu-evanghelia-in-mana-marxistii-reciclati-si-bolsevicii-crestini-au-actionat-prompt/?fbclid=IwAR2oiJTLpLdnVbwxJ9-fmRxYD8kJ8rg2P30mDa4AxhK3t6hC_FSs-DFPg9s (intervențiile PS Ignatie, acest ierarh atît de apreciat de Baconschi, au fost comentate judicios de Al. Racu la https://alexandruracu.wordpress.com/2019/11/07/saracia-lui-lazar-si-saracia-teologiei-autohtone-cateva-observatii-cu-privire-la-relatia-dintre-capitalism-si-lacomie/)

Deputatul PNL Matei Dobrovie ne asigură că interpretarea progresistă a familiei pămîntești a Domnului Hristos în versiunea recentă a deputatului USR Iulian Bulai (considerată licență poetică de autor) reprezintă o mostră de „denigrare a creștinismului de către ateismul agresiv de tip neomarxist, care-și propune să continue lupta împotriva familiei și a credinței dusă de comunism” (https://www.facebook.com/MateiDobrovieDeputat/). Se subînțelege că în lupta împotriva ateismului agresiv de stînga, Biserica nu poate fi decît de partea creștinismului agresiv de dreapta. În felul acesta, atît stînga, cît și dreapta ajung la același rezultat, împiedicînd prin deturnarea învățăturii de credință legătura dintre om și Dumnezeul întrupat. Reformatorii de stînga se luptă cu reformatorii de dreapta pentru reformarea Bisericii; dezbaterea nu mai este una direct doctrinară, ci este mediată de interpretarea Scripturii.

Spune Dobrovie: „dorința de imagine, de a șoca cu orice preț, îți ia orice brumă de rațiune. La fel, nu este demn să-ți faci imagine pe seama celor peste 50.000 de copii aflați în sistemul de protecție din România. Ce legătură au cu Nașterea Domnului? Niciuna! Dacă deputatul Bulai ar fi citit Pastorala Patriarhului Daniel ar fi aflat multe, inclusiv că anul 2020 este dedicat pastorației părinților și copiilor. De ce?” (https://www.facebook.com/MateiDobrovieDeputat/)

Dacă deputatul Dobrovie ar fi citit pastorala PF Daniel, ar fi aflat însă că între fiecare copil (din cadrul familiei sau din cadrul sistemului social) și Nașterea Domnului este o legătură așa cum este între orice om și Dumnezeul întrupat:

„Când Fiul veşnic al lui Dumnezeu devine Om, El Se arată lumii ca Prunc, nu ca adult. Desigur, Fiul lui Dumnezeu, fiind atotputernic, putea să devină om sub formă de adult, evitând naşterea şi copilăria, creându-Şi umanitatea proprie adultă, aşa cum a creat-o pe cea a lui Adam, la începutul lumii. Dar n-a făcut-o.

De ce? Pentru a ne arăta că El nu vine în lume ca om din afara umanităţii existente, ci din interiorul ei, că începutul existenţei Sale istorice ca Om-Copil a fost deodată darul lui Dumnezeu-Tatăl (cf. Ioan 3, 16) şi darul Mamei Sale, Fecioara Maria.

Iubirea lui Dumnezeu este, în acelaşi timp, atotputernică şi smerită: Cel necuprins încape într-o iesle, Cel veşnic devine un copil.

De ce un copil? Fiindcă un copil nu poate face nimic pentru el însuşi: nu se poate hrăni singur, nu se poate adăposti singur, nu se poate apăra singur, viaţa lui depinde întru totul de iubirea şi grija celor din jur, de iubirea lor dăruitoare.

Prin însăşi prezenţa sa, copilul atenţionează sau cheamă oamenii din jur, în primul rând pe părinţi, dar şi pe alţi oameni, să nu trăiască numai pentru ei înşişi, să nu se îngrijească numai de ei înşişi, să nu se gândească doar la ei înşişi.

Copilul cheamă pe cei din jurul lui să dăruiască şi să se dăruiască, să coboare la o gândire mai smerită, la o simţire mai curată, la o bucurie mai sfântă.

Un copil devine om pentru că s-a întâlnit cu umanitatea altora. El creşte din ceea ce primeşte.” (https://basilica.ro/pastorala-craciun-2019-nasterea-domnului-binecuvantarea-parintilor-si-copiilor/)

Între izolarea forțată produsă de neocapitalismul global și colectivitatea forțată propusă de stînga progresistă, Biserica nu va supraviețui decît în măsura în care nu se va reforma. Ea trebuie să rămînă de partea lucrurilor care vin din interiorul omului. Adică de partea familiei, a comunităților organice – de partea lui Dumnezeu. 

         P.S.
         Precizez că, oricît de fertilă este perspectiva propusă de PF Daniel, ideea că „Fiul lui Dumnezeu, fiind atotputernic, putea să devină om sub formă de adult, evitând naşterea şi copilăria, creându-Şi umanitatea proprie adultă, aşa cum a creat-o pe cea a lui Adam, la începutul lumii” este cel puțin suprinzătoare. Profețiile mesianice care vorbesc despre nașterea lui Mesia din Fecioară în Betleem dintr-o familie descendentă din David contrazic total o astfel de posibilitate. Acesta nu este de altfel singurul neajuns al Pastoralei de Crăciun a Patriarhului Daniel, după cum sper că voi putea să arăt într-o postare ulterioară.

Somnul cel de moarte

Primele două versuri ale imnului național ne sînt atît de familiare, încît nu-i de mirare că sensul lor ne scapă. Începutul imnului reprezintă un îndemn de trezire a românilor din somnul cel de moarte. Nu este un somn obișnuit: este un somn de moarte, în care românii au fost adînciți de cineva.

Somnul nefiresc produce tranziție. Tranziția nu este un loc malefic de-a lungul căruia românii trebuie să reziste probei somnului istoric. Dimpotrivă, somnul nefiresc creează locul tranziției. Tranziția va dura cît va dura somnul nostru nefiresc.

Somnul care a fost aruncat peste români nu este un somn firesc. Este un somn nefiresc. Din somnul firesc te trezești singur pentru că adormi singur; dar altcineva te adoarme cu somnul nefiresc. Pentru că altcineva te adoarme, tot altcineva trebuie să te și trezească din somnul nefiresc.

În basme, de somnul rău te păzesc personaje providențiale, înzestrate cu o putere supranaturală. Doar astfel de personaje ne pot trezi din somnul cel de moarte.

Cine ar putea fi personajul pozitiv care să ajute eroul să se trezească la timp și să biruie balaurul, să salveze fiica împăratului, să scape moșia de barbarii de tirani?

Nu ar putea fi decît Biserica, care a primit puterea trezviei. Atunci de ce nu folosește Biserica această putere? Știm că pînă în 1989 nu a fost lăsată. Știm că nu a fost lăsată nici din 1989 pînă astăzi. Dar nu va fi lăsată niciodată. De aceea, ar trebui ca Biserica să nu mai aștepte momentul istoric favorabil, să nu mai ceară permisiunea de a-și folosi puterea. Pentru că dacă nu ne va trezi la timp, va fi adîncită odată cu noi în somnul cel de moarte. Deja i se îngreunează pleoapele.

Telegrame

Primesc pe mail o semnalare legată de exploatarea resurselor noastre din anii 50 și întrebuințarea unei părți din fondurile obținute pentru operațiunile de spionaj și propagandă ale URSS (https://www.g4media.ro/document-desecretizat-al-cia-despre-jaful-resurselor-din-romania-aurul-argintul-si-uraniul-din-apuseni-plateau-operatiunile-de-spionaj-si-propaganda-ale-urss.html). Stop.

Mă declar de acord. Stop. Completez însă că Sovrom nu a dispărut. Stop. A fost înlocuit de grupul Holzindustrie Schweighofer și Conservation Carpathia. Stop. De data aceasta însă, jefuitorul nici măcar nu mai trebuie să contribuie pentru acțiuni de propagandă proUE/NATO. Stop. Algoritmii își fac treaba gratis. Stop.

Revoluția lor

Este bine să profităm de această perioadă în care încă mai putem să ne întrebăm dacă în decembrie 1989 a fost sau nu Revoluție. Oricînd poate fi emis un decret prin care negarea Revoluției să fie penalizată. Revoluție sau lovitură de stat? Revoluție adevărată, deturnată, falsificată, înscenată?

Dar dacă a fost o revoluție adevărată? Tot mai puțini români o mai cred, tocmai pentru că prin „adevărată”, se presupune implicit o revoluție a noastră. Nu este obligatoriu. O revoluție adevărată nu este o revoluție în care cîștigă neapărat cei buni. O revoluție adevărată este o revoluție în care unii cîștigă și alții pierd. O revoluție eșuată este una în care cîștigă partida contestată. Dar nu există revoluții false. 

A fost o revoluție adevărată. Una pe care începem de-abia acum să o bănuim. De altfel, toate efectele în planul libertății individuale sugerează că a fost o revoluție. De pildă, suntem liberi să votăm. Dar votăm așa cum votam și înainte de 1990, în cadrul unor alegeri al căror rezultat este știut de toată lumea cu mult înaintea votului. Suntem liberi să plecăm oricînd din țară și, mai ales, să nu ne mai întoarcem vreodată. Aparent, suntem liberi să vorbim și să ne exprimăm opinia în legătură cu orice.

De fapt, nu chiar în legătură cu orice: de pildă, asumarea publică a valorilor creștine și naționale riscă să te izoleze la serviciu. Colegii te vor privi cu amestecul de răceală și neîncredere rezervat înainte de 1990 „sectanților”; superiorii îți vor atrage atenția că firma la care lucrezi are o politică de incluziune, diversitate și toleranță pe care credința ta și înțelegerea ta despre lume și viață nu are dreptul să o pună în discuție. M-ar surprinde să aud că există angajați la corporații care îndrăznesc să afirme deschis pe contul lor de facebook că susțin familia sau că au votat pentru familie la Referendumul din octombrie 2018. Doar un angajat care dorește să părăsească cît mai curînd o companie și-ar declara public dezacordul față de normalitatea opțiunii homosexuale, față de „căsătoria” homosexuală sau față de posibilitatea cuplurilor homosexuale de a adopta copii.

A fost o revoluție a distrugerii solidarității poporului român. S-a distrus cultura vecinului, care a fost înlocuită cu cea a prietenilor virtuali. S-a lucrat pe decade, planificat. Impresia mea este că acești 30 de ani au fost dedicați distrugerii familiei inițial prin avort (în special în intervalul 1990-2000), emigrație, iar în ultima decadă prin pornografie. Trăim o revoluție eurosocialistă, exact ca în stalinismul anilor 50 ai secolului trecut:

„Propaganda din anii '50, pentru avort, desfăşurată în România după tipare sovietice, ne-a fost confirmată de profesorul Gheţău. Rusia sovietică militase, încă de pe vremea lui Lenin, pentru această idee. «Era un ciudat mod de a vedea emanciparea femeii», remarcă Bogdan Stanciu, preşedintele Asociaţiei «Pro-Vita pentru născuţi şi nenăscuţi» - filiala Bucureşti. După al doilea război mondial, când România a intrat în sfera de influenţă sovietică, pe lângă multe alte «binefaceri» băgate de Moscova pe gâtul românilor, a fost şi politica în favoarea avortului. Urbanizarea şi industrializarea forţată au distrus practic familia tradiţională românească, plină de copii. Noile principii socialiste o scoteau pe femeia română din gospodăria ei şi o expediau direct pe şantiere şi în fabrici.

1965 - record absolut la întreruperi de sarcină

E la noi o legendă, nefondată, cum că anul de vârf al avorturilor din România a fost 1990, primul an de după căderea comunismului românesc. Atunci s-au făcut 992.265 de întreruperi de sarcină. Dar recordul este în cu totul altă perioadă, tocmai în plin comunism. Mai precis în 1965, când s-au făcut 1.115.000 de avorturi. Legale.” (https://romanialibera.ro/special/reportaje/cum-a-ajuns-romania-sa-aiba-22-milioane-de-avorturi-217321)

Emigrația, pornografia și avortul nu sînt doar niște mijloace de a sărăci spiritual și biologic acest popor. În primul rînd sînt mijloace de a-l face să se simtă vinovat pentru situații pentru care nu este singurul și primul responsabil. Îl constrîngi să plece, îl condamni la dezrădăcinare, îl încurajezi să se batjocorească prin pornografie și prostituție în numele libertății și să-și ucidă prin avort propriul copil în numele emancipării sociale și sexuale. Iar după ce îl distrugi în felul acesta îi oferi remediul prin feminism (care este tot de origine sovietică https://www.nytimes.com/1981/01/04/books/the-menshivik-bolshevik-stalinist-feminist.html și la https://theculturetrip.com/europe/russia/articles/zhenotdel-the-soviet-unions-feminist-movement/, lucru pe care activistele de la noi nu par dispuse să-l recunoască), relativism moral, ideologie de gen (impunerea prin șantaj și fraudă a „normalității” deviațiilor sexuale) și pluralism religios.

Sigur că a fost o revoluție. Dar nu a fost nici un moment revoluția noastră. Ai noștri nu au fost decît morții: cei din decembrie 1989, milioanele de copii uciși prin avort. A cui a fost revoluția? A celor care anunță acum închiderea cercului, împlinirea idealului revoluționar. Revoluția a fost a celor care au trăit din ea, și chiar au trăit bine. Niciodată a celor uciși pentru ea.

Poveste de Crăciun

„Trebuie să fim mai deschiși, așa o fi arta modernă” ne îndeamnă primarul Timișoarei în legătură cu ieslea de Crăciun ridicată în centrul orașului (http://www.pressalert.ro/2019/12/ieslea-de-craciun-din-centrul-timisoarei-de-rasul-curcii-bebelus-dat-cu-ruj-si-fecioara-maria-coafata-ce-spune-nicolae-robu/)

În decembrie 1989 s-a schimbat decorul, recuzita, Moș Gerilă cu Santa Klaus. Personajele au rămas pe dinăuntru aceleași. Sîntem tot în Iudeea, Irod este în viață, iar Moș Crăciun tot în clandestinitate. Față de Moș Crăciun trebuie să fim închiși, pentru că ne vestește adevărul: Pe Cel făr' de-nceput, care astăzi S-a născut, Irod caută să-l ucidă.

Dacă ieși de pe drum: cîteva observații despre cei care nu vor să mai fie mici, dar nici nu vor să crească (II)

(Prima parte aici: https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2019/12/daca-iesi-de-pe-drum-citeva-observatii.html)

4. Vestea bună atunci cînd ieși de pe drum este că poți reveni oricînd dorești. Vestea proastă este că cei de lîngă tine te vor ajuta să rămîi lîngă ei. Cei de lîngă tine, adică cei ieșiți de pe drum.

5. Cînd nu te poți întoarce pe drum chiar dacă îți dorești lucrul ăsta, cel mai bine este să mergi la pescuit.

Cea mai importantă lecție la pescuit este pregătirea și așteptarea. Reușita, adică capturarea, este secundară. Capturarea nu depinde de tine, este un dar. Este una dintre lecțiile importante ratate, culmea, tocmai de niște pescari profesioniști ca apostolii.

6. Iubești mai mult întunericul decît lumina. De aceea, tot ce are lumină în el îți este ascuns. Lumina din lucruri este sensul lor, acel logos al lucrului despre care vom vorbi mai mult după ce vei reveni pe drum.

Nu este doar vina ta: ai fost învățat de toți cei din jurul tău (părinți, frați, mătuși, bunici, prieteni, profesori, preoți) să vezi sensul din perspectivă utilitaristă: la ce este bun, pentru ce este bun un lucru. Dar sensul lucrului nu poartă în sine doar funcția lucrului, ci mai ales puterea lui: lumină, frumusețe, adevăr. De aceea ești plictisit, indispus, deprimat: pentru că stai în întuneric. Cînd stai în întuneric, îți este ascuns nu doar sensul lucrurilor, ci mai ales propriul tău sens.

7. Care este sensul tău? Sensul tău se descoperă în lumină. Ești de acord, sper, că nu te poți vedea în întuneric. Dar de ce nu te interesează cum poți intra în lumină? Ți-ai pus vreodată întrebarea asta?

Sigur că nu. Este întrebarea pe care ți-o refuză familia, școala, biserica și societatea.

Cum poți intra în lumină?

Niciodată altfel decît în starea de fiu sau de fiică. Cum poți intra în starea de fiu sau de fiică? Spunînd Rugăciunea Fiului. Vrei să știi care este rugăciunea Fiului?

8. Toată lumea o cunoaște, dar nimeni nu o recunoaște. Este vorba despre Tatăl nostru, sau Rugăciunea Domnească. Este important să înțelegem că Rugăciunea Domnească nu este doar rugăciunea Domnului, ci mai ales rugăciunea noastră. Domnul ne-a dat-o ca să putem reintra în lumină, ca să putem reveni pe drum. Rugăciunea Tatăl nostru ne readuce în starea de fiu sau de fiică.

9. Da, ești fiul sau fiica cuiva și nu ești prea încîntat de asta. Ai fi preferat poate să nu-ți cunoști părinții, să ai alți părinți, ori să nu ai nici un fel de părinți. Avînd în vedere starea părinților de astăzi, naturali sau spirituali, îți dau dreptate.

10. Problema este că vrem, nu vrem, oricum sîntem și rămînem fii și fiice ai părinților omenești. Și ai Tatălui, indiferent dacă ne aflăm în lumină sau în întuneric. Dar nu ne putem împlini, nu putem crește decît în Fiul. Prin Rugăciunea Fiului ne rugăm în Hristos, rostind cuvintele lui Hristos. Dacă nu ne putem vedea ca fii și fiice, dacă ne urîm starea de fiu, este pentru că am ieșit de pe drum. Am ieșit de pe drum pentru că am iubit mai mult întunericul decît lumina. Și rămînem în afara drumului pentru că am început să urîm lumina.