Cumpana. O viziune ortodoxa: Dacă ieși de pe drum: cîteva observații despre cei care nu vor să mai fie mici, dar nici nu vor să crească (I)

sâmbătă, 7 decembrie 2019

Dacă ieși de pe drum: cîteva observații despre cei care nu vor să mai fie mici, dar nici nu vor să crească (I)

1. Dacă ieși de pe drum riști să cazi într-o rîpă, să te afunzi într-o mlaștină, să te împotmolești, ori să te lovești. Dar nu acesta este cel mai rău lucru care ți se poate întîmpla atunci cînd ieși de pe drum. Cel mai rău lucru care ți se poate întîmpla atunci cînd ieși de pe drum este să rămîi în afara drumului. Pînă la urmă, aceasta este problema cea mai gravă atunci cînd ieși de pe drum: nu murdăria, nu rușinea, nu rănile pe care le-ai putea suferi, ci greutatea de a-ți relua drumul.

2. De ce ar ieși cineva de pe drum? În primul rînd, pentru că marginile drumului sînt pline de oameni ieșiți de pe drum. Pe drum ești singur; doar în afara drumului este comună tuturor celor ieșiți de pe drum.

Fiecare drum este drumul cuiva: pe același drum, fiecare călător are drumul lui, iar doi oameni care călătoresc împreună sînt tot atît de apropiați între ei cum sînt de toți cei care au străbătut drumul respectiv cu multă vreme în urmă și de toți cei care îl vor mai străbate după ei.

Pe margine pare mai bine. Marginea este întotdeauna aceeași și toți cei dinafara drumului seamănă între ei. Pe margine nu mai ești singur; toți cei ieșiți de pe drum sînt solidari între ei. Au ceva care se poate împărtăși: faptul de a nu fi pe drum.

3. Drumul nu se poate împărți cu nimeni. Se poate împărtăși doar experiența lui. În afara drumului experiența nu este posibilă; aici nu există poveste și nici istorie. În afara drumului este în afara istoriei și chiar în afara timpului.

Există expresia „a face un drum”. Orice drum adevărat este făcut. Nici un călător nu-și urmează drumul, drumul îl urmează pe el. Drumul nu așteaptă pasul, ci se face în urma pasului. Drumețul are în fața sa toate drumurile, dar drumul lui nu este înaintea, ci în urma sa.

În afara drumului nu există nici înainte, nici în urma. De pe margine poți face comentarii amuzante și inteligente pe seama celor care-și continuă drumul. Cînd ești pe drum te poți întreba în legătură cu sensul drumului. Dar atunci cînd pui în discuție ideea de drum, poți fi sigur că te afli în afara lui.

Moto

„Singura problemă a Părintelui Nicolae Steinhardt era aceea de a cîntări cît anume din ceea ce primise prin botez trebuia convertit într-o atitudine civică de protest fată de imoralitatea, de şmechereala şi de laşitatea ce abundau în jurul nostru. Colindam împreună pădurile Clujului, încercînd să întocmim liste de potenţiali protestatari. Nu ajungeam niciodată la mai mult de cîteva zeci de persoane fiabile, cu care, spunea el, nu puteam face mare lucru. Era nevoie de sute, de mii. Puteam, eventual, să ne salvăm sufletele, dar nu puteam să schimbăm cu adevărat situaţia politică. Era foarte preocupat şi trist pentru asta.”

Virgil Ciomoş („Nicolae Steinhardt era un lucrător ascuns al rugăciunii inimii” Convorbiri literare, nr. 11, 2009,

http://convorbiri-literare.dntis.ro/CIOMOSnov9.html)

„Dacă înţelegem bine textul eshatologic al Sfintei Scripturi, urmează că încrederea şi curajul vor defini pe deplin natura celei din urmă epoci. Cultura „creştină” înconjurătoare şi tradiţiile susţinute de ea îşi vor pierde influenţa. Această pierdere va ţine de primejdia generată de scandal, primejdie despre care s-a spus: „îi va amăgi, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi” (Matei 24, 24).

Solitudinea în credinţă va fi teribilă. Dragostea va dispărea de la faţa lumii (Matei 23, 12), dar cu atît mai preţioasă va fi această dragoste cînd va izvorî dinspre un om solitar către un altul, fapt ce va implica un curaj al inimii zămislit din urgenţa iubirii lui Dumnezeu aşa cum a fost ea arătată în Hristos. […] Dacă vorbim aici despre apropierea Sfîrşitului, nu înţelegem apropiere în sensul timpului, ci în sensul în care ea ţine de esenţa Sfîrşitului, căci în esenţă existenţa omului se apropie acum de o decizie absolută. Efectiv fiecare consecinţă a acestei decizii poartă cu sine cea mai mare potenţialitate şi cea mai teribilă primejdie.”

Romano Guardini, The End of the Modern World, ISI Books, 1998, pp. 108-109 (volumul cuprinde o serie de prelegeri susţinute de Guardini între anii 1947-1949).