©Rezistlanul este un
produs anti-geriatric recent a cărui eficacitate a fost dovedită de bătrînii
frumoși și liberi precum domnii Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu sau Mihail Șora.
Este realizat din texte concentrate apărute în Dilema Veche sau pe site-urile HotNews și Contributors.ro, fiind
comercializat sub formă de drajeuri, unguent și gel de buze. Domnul Patapievici
pare să fie interesat la rîndul său, sperînd în rolul instrumental al acestui produs în
combaterea urii față de frumusețe, tinerețe și libertate, piață liberă și
noblețe a spiritului. În ce-l privește pe Patriarhul României, acesta folosește
o formulă proprie, la fel de secretă ca misterele templierilor sau a Luminii
Sfinte de la Ierusalim; așa se explică de ce corurile bizantine ajung să țină
isonul imnurilor tefeliste „Forever Young” și „Who Wants To Live Forever?” De ce ar mai crede creștinii în Înviere cînd
tinerețea este disponibilă oricînd la pangar în versiunea sfințită de Rezistlan
produs în laboratoarele media Ziarul
Lumina și Radio Trinitas?
Într-adevăr, nu doar că Rezistlanul întîrzie
procesul de îmbătrînire mai rapid decît Gerovitalul, ci efectiv întinerește. Cineva
mi-a mărturisit că l-a folosit o singură dată și nu l-a recunoscut nimeni o
vreme. Nu s-a mai recunoscut nici măcar el! Am auzit și că este suficient să te dai o singură dată cu Rezistlan
pentru ca remușcarea și conștiința să-ți dispară ca prin farmec, odată cu
ridurile. Rezistlan este atît de tare încît poate face să dispară chiar și întreaga
biografie a tuturor celor născuți înainte de 1989, în special dacă vorbim
despre cei născuți în familii de securiști, turnători, activiști, aprozariști
și alți oameni cu relații. În plus, produsul are efecte și asupra celor din
jur: este bine știut că orice tratament cu Rezistlan îi face pe cei din jur să
nu-ți mai numere dinții lipsă și să-ți confunde rictusul cu un zîmbet seducător,
răutatea cu bunătatea dezinteresată, resentimentele cu spiritul analitic și ura
cu iubirea.
Chiar și personalități mai tinere consumă, unii
din solidaritate, alții doar din spirit de prevedere, doze considerabile de
Rezistlan. Partea bună este că în urma valului mare de cereri de Rezistlan, în
prezent produsul poate fi găsit pe rafturile tuturor supermaketurilor din
România. Probabil că în scurt timp îl vom găsi și la automatele vending.
La doi ani după apariția lucrării domnului Andrei
Pleșu Parabolele lui Iisus: adevărul ca poveste (Humanitas, 2012), în Dilema Veche apărea un text manifest care
pleda pentru familiile gay în România (https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/familii-gay-in-romania).
Autorul articolului, domnul Florin Buhuceanu, își exprimase deja încrederea, încă
din 2005, într-un articol din Dilema Veche în legătură cu legiferarea
homosexualității în România:
„mi se pare o evoluţie clară,
dacă, de exemplu, ne uităm la ziare. Dacă ne uităm la felul în care era
prezentat GayFest-ul în ziare în 2005, atunci cînd a apărut prima dată,
descoperim o mulţime de articole care se considerau ca fiind de opinie şi care
erau pline de prejudecăţi şi de mesaje împotriva acestui eveniment. În prezent,
sînt tot mai multe articole care prezintă evenimentele culturale din timpul
acestui festival, foarte sec, tot aşa cum prezintă orice alt eveniment
cultural. E o schimbare pe care eu la început n-o credeam posibilă.” (https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/orientarea-sexuala-nu-ar-trebui-sa-aiba-importanta).
Asta se întîmpla în decembrie 2010. Trei ani mai
tîrziu, Dilema veche ne informează că
Lăsînd la o parte buna credință a dilematicilor,
sprijinul pe care ierarhia ortodoxă l-a acordat acestui grup de intelectuali
fie și prin simpla tăcere îi dă măsura integrității și conștiinței ei creștine.
Nu că și-ar mai fi făcut cineva iluzii. Poate că ar trebui să vedem în refuzul
masei de creștini ortodocși de a participa la referendumului pentru căsătorie
din octombrie 2018 și o manifestare de neîncredere a poporului de credincioși
față de o ierarhie care a ignorat acțiunile de pervertire a adevărului realizate cu știința și încurajarea unor intelectuali considerați creștini.
Sigur, este tragic să vedem că succesorul puterii
comuniste care a torturat, înjosit și ucis eroii și martirii neamului românesc
organizează și participă la Centenarul Marii Uniri. Numai că asta nu se-ntîmplă
neapărat pentru că „așa au votat românii”. La fel ca influența sovietică asupra
estului Europei de după Al Doilea Război Mondial, autoritatea și legimitatea
politică a PSD-ului ne-a fost „sugerată” de Statele Unite încă din 1990 (am
citit odată o mărturie a lui Corneliu Coposu, care menționa insistența cu care
Statele Unite „recomandau” admiterea în guvernul provizoriu a lui Ion Iliescu
și participarea FSN-ului la primele alegeri libere). Cu toate acestea, putem
observa că tocmai PSD-ul este cel care a rămas devotat marilor teme identitare
ale românilor (credința și neamul), în timp ce opoziția progresistă favorizează
secularismul și identitățile fluide, adică minoritățile sexuale. De aici și
aversiunea liberal-progresistă față de PSD: nu este vorba doar despre faptul că
PSD-ul este alcătuit din personaje corupte și needucate; el deranjează în special pentru că întîrzie proiectul de eliminare a reperelor creștine și etnice din spațiul
public românesc. PSD-ul a devenit o piedică în calea progresului precum „burghezo-moșierimea” lichidată de predecesorul său, PCR. Aparent contestat din cauza corupției, PSD-ul este detestat în
special pentru atașamentele lui conservatoare.
Conștient de acest avantaj, PSD-ul consideră că-și
poate permite să fie în continuare mediocru, corupt, limitat, grosolan, violent,
primitiv, ignorant, incompetent și prost de-a binelea. Din păcate, nu cred că a
existat vreun partid în România din 1990 încoace căruia să-i lipsească asemenea
„calități”. Probabil că nici nu se putea altfel, avînd în vedere baza de
selecție din care partidele își formează cadrele. Este limpede pentru toată
lumea că PSD-ul glorifică oportunist și ipocrit virtuțile unui popor pe care
l-a chinuit din 1946 pînă în 1989 și l-a parazitat din 1990 pînă astăzi. Pe de
altă parte, forțele politice progresiste actuale din România profanează în chip
oportunist virtuțile și istoria unui popor pe care nu l-a reprezentat pînă în
1990, parazitînd un organism internațional, UE, creat pentru a reprezenta și
susține interesele acelor puteri străine care au făcut toate eforturile pentru
a împiedica și recunoaște mai întîi Independența Țărilor Române, iar apoi Marea
Unire de la 1918 (străinii care ne-au ajutat au făcut-o în primul rînd pentru
că încercau să limiteze influența politică și exploatarea economică exercitată
asupra noastră de puteri străine concurente; mi se pare sugestiv în acest sens
că puterile străine care recunoșteau dreptul la determinare în epoca
statelor-națiuni, pun în discuție astăzi, în epoca Euro-națiunii, legitimitatea
Marii Uniri https://www.activenews.ro/stiri-politic/Afirmatii-revoltatoare-aparute-in-celebra-revista-%E2%80%9ELe-Point-chiar-de-1-decembrie-In-1918-Romania-a-obtinut-Banatul-%E2%80%9Evechi-teritoriu-maghiar-a-%E2%80%9Eocupat-Basarabia-iar-Ardealul-a-fost-%E2%80%9Efurat-de-la-Ungaria-153734
).
Aslan, născută în 1897, și-a terminat studiile în
medicină în 1924 printr-un doctorat în fiziologie cardiovasculară; a îngrijit
răniții în Primul Război Mondial. Cu sau fără comuniști, Aslan ar fi continuat
oricum activitatea de cercetare.
Un prieten progresist, cu care am discutat despre
subiect, mi-a spus că Aslan ar fi făcut un pact cu diavolul, respectiv cu
Securitatea, în vederea urmăririi și eventual a recrutării pacienților străini.
Ceea ce are sens, dacă ținem cont de faptul că printre pacienții ei se numărau
anticomuniști precum J. F. Kennedy, ori Charles de Gaulle. Îndelungata
aversiune față de comuniști, care i-au distrus viața, îl împiedică pe prietenul
meu să suprindă puternica aversiune a partidelor progresiste față de valorile
și cultura românească. Sînt mulți ca el care folosesc Rezistlan nu pentru a
rămîne tineri, ci doar pentru a-și întreține ura față de comunism și succesorii
lui.
Sigur că Centenarul României ar fi meritat o
celebrare autentică. Dar ce înseamnă autentic? Pentru o mentalitate
pre-modernă, autenticul este ceva radical în sensul etimologic al cuvîntului:
ceva care ține de rădăcină. Dimpotrivă, pentru modern și post-modern
autenticitatea depinde de noutate, de capacitatea de inventare a ceva care nu a
mai existat pînă atunci sau de exercițiul de redefinire a ceva existent.
Autenticul în postmodernitate nu este doar ceva lipsit de identitate, ci ceva
care poate avea orice identitate.
Referendumul din 6-7 octombrie a fost pentru
precizarea termenului de căsătorie, pentru recuperarea și salvarea rădăcinii
acestei realități. A fost radical, deci autentic. Este doar aparent
contradictoriu că tocmai tabăra progresistă a acuzat inițiativa Coaliției
pentru Familie de încercarea de „redefinire” a căsătoriei. De vreme ce tocmai
progresiștii sînt cei care inventează ori redefinesc realitatea (https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/family-portrait,
https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/familia-ne-o-definim-noi,
http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2017/03/care-plesu.html),
te-ai fi așteptat ca ei să salute orice încercare de redefinire. Da, numai că
Referendumul a venit prea tîrziu, după ce natura căsătoriei fusese deja
redefinită de intelighenția formată la școala Pleșu sub privirea nepăsătoare a
BOR, dacă nu cu binecuvîntarea ei. Întrucît căsătoria fusese deja redefinită
(în sensul în care fiecare este liber să o definească cum dorește), orice
încercare de a reveni la definiția ei echivala cu o nouă redefinire. Din acest
punct de vedere, precizarea cerută de CpF a apărut într-adevăr ca o formă
scandaloasă și inacceptabilă de „redefinire”.
În mod similar, celebrarea Centenarului prin
evocarea rădăcinilor României a fost întîmpinată cu același tip de protest.
Pentru că, la rîndul lor, intelectualii progresiști deghizați în conservatori
creștini au decis încă din anii ’90 că rădăcinile românilor sînt putrede.
Întreaga istorie a României trebuia profanată pentru ca școala Boia să poată
veni cu o poveste nouă despre istoria noastră (despre acuitatea înțelegerii
istorice a domnului Boia, vezi Mircea Platon, „Dînd târcoale Marii Uniri de la
1918: cu donuts și soda pops”, Convorbiri
Literare, noiembrie 2018, http://convorbiri-literare.ro/?p=10435).
Adevărul, care pentru comuniști era adversarul
principal, a devenit în România post-comunistă fie un non-sens, un concept
absurd, fie unul relativ care trebuie redefinit și reinventat în opoziție cu
orice dat esențial.
Progresiștii sînt prin urmare extremiști la
propriu, refuzînd din capul locului orice apel esențialist, orice evocare a rădăcinilor.
Adevărul a trebuit evacuat din discursul public și șters din mințile românilor tocmai
pentru că el a făcut România posibilă. România a fost smulsă din mîinile pătate
cu sînge ale comuniștilor și predată în mîinile îngrijite și hidratate cu
Rezistlan în vederea transformării ei într-o companie administrată de o multinațională.
României i s-a promis că ar putea fi o țară ca
afară, cu o singură condiție: să vină de nicăieri. Trăim într-o cultură
avangardistă, extremistă, hotărîtă să desființeze radicalismul propriu
conservatorismului atît prin contestare directă, cît și indirect prin
redefinirea lui de către pretinșii intelectuali conservatori. Principiul
anticorupției a fost întrebuințat pentru a face posibilă o corupție și mai
mare: pervertirea valorilor autohtone în numele valorilor EUropene.
Prin fiecare intervenție, intelighenția caută să
impresioneze, mai rar să inspire și niciodată să trezească. Acesta este motivul
pentru care discursul practicat de Dan Puric, de pildă, este ridiculizat astăzi
de o elită intelectuală convinsă că lumina nu poate veni decît de la Apusul necreștin.
Obligația intelectualului de astăzi este de a spune lucruri inteligente, nu
lucruri adevărate.
De pildă, un grup de lesbiene performînd chestii
cu drapelul național pe scenă ar putea fi considerat un eveniment subtil,
inteligent, estetic și progresist. Ar putea însemna o subtilă și recomandabilă
subminare a naționalismului în numele unui patriotism redefinit ad-hoc. Nu
vreau să spun prin aceasta că orice homosexual este obligatoriu lipsit de
patriotism sau că ar urmări să profaneze valorile poporului în care trăiește;
dimpotrivă, au existat în istorie homosexuali care în momente foarte grave au
demonstrat eroism, curaj, abnegație și devotament, calități care le-au lipsit
multora dintre conaționalii lor heterosexuali. Astăzi, însă, homosexualitatea
este redefinită ca un comportament normal, ca o opțiune între altele, în vederea
întrebuințării ei în proiectul de redefinire totală a omului și culturii.
Transformată într-o falsă normalitate, homosexualitatea este folosită nu doar împotriva normalității, ci și împotriva homosexualilor, lipsiți prin această interpretare a normalității de posibilitatea recuperării.
În acest proiect cosmopolit, componenta estetică
joacă un rol decisiv, de unde și importanța atribuită tinerilor frumoși și
liberi. Pentru că natura estetică a unei realități poate fi disputată și, odată
cu ea, realitatea însăși: realitatea devine fluidă atunci cînd criteriul ei
ultim devine o frumusețe desprinsă de bine și de adevăr.
Videoclipul dedicat României cu ocazia
Centenarului (https://www.youtube.com/watch?time_continue=216&v=Bta08vV_mSM)
prezintă formulări nefericite („...mari
savanți români, precum stiloul, insulina, tratamentul antidiabetic”!),
manifestă un
triumfalism nejustificat care ignoră marile greutăți de ieri și de astăzi și
transmite întregul mesaj printr-o voce potrivită pentru a impresiona mai
degrabă participanții la mitingul de susținere a PSD din iunie 2018. Probabil
că varianta de rezervă era vocea unui copil peltic volbind despe Lomânia.
PSD-ul va rămîne întotdeauna surprinzător prin previzibilitatea lui.
Totuși, dincolo de caracterul superficial al
videoclipului, impresia mea este că el a fost criticat și ridiculizat de media
progresistă pentru că mesajul vorbește și despre rădăcini. Ce deranjează nu
este atît modul lozincard și demagogic în care este descrisă România, ci
referința la rădăcini. După cum știe orice utilizator de Rezistlan, rădăcinile
României, dacă e să existe așa ceva, nu pot începe decît odată cu Mișcarea
Rezist. Orice altă formă de rezistență, de pildă una organizată în numele identității
și al rădăcinilor, nu poate fi pentru tabăra progresistă decît o falsificare a
istoriei, o redefinire frauduloasă.
Există o forță politică, PSD, care se folosește de
valorile identitare batjocorite de predecesorul său, PCR, pentru a rămîne în
jocul politic; adversarul PSD-ului este format de un întreg curent politic și
cultural de forțe care, direct sau indirect, asumă o atitudine antinațională,
secularistă și anticreștină. Aceasta este oferta politică: nevoia noastră de
integritate morală, viziune politică și curaj a primit un aviz negativ atît la
Bruxelles, cît și la Washington. Cel mai probabil, și în Sinodul BOR.
În definitiv, am fost pregătiți deja, încă de la
începutul acestui an, printr-un poem recitat cu ocazia Premiului Naţional de
Poezie „Mihai Eminescu“ decernat în cadrul „Zilelor Mihai Eminescu“ de la
Botoşani, cînd Medeea Iancu a recitat pe scenă un poem care a surprins publicul,
complet neprevenit, în ciuda faptului că la eveniment erau prezenți și copii,
prin violența versurilor ei:
„[...]
Poemul despre viol eşti tu, Romînia, poemul despre hărţuire eşti tu, Romînia,
poemul despre abuz
eşti
tu, Romînia
Îţi
introduc penisul meu lung şi negru în pîntec, Romînia
Mai
ştii? Aplaudaţi. Aplaudaţi. Aplaudaţi…[...]”
Înainte de 1990, Radio Europa Liberă avea în grila de programe și două emisiuni
creștine, Lumea creștină (de
dezbatere și informare religioasă), respectiv Serviciul Religios (care transmitea slujba ortodoxă de duminică).
Cu siguranță, lansarea de noi servicii de știri în România și Bulgaria (https://www.europalibera.org/a/29374681.html)
nu are în vedere și rubrici creștine. Nu doar pentru că astăzi creștinismul se
bucură de libertate religioasă în România, ci și pentru că lumea este alta.
Oricît de util ar fi fost creștinismul în lupta împotriva ateismului
materialist, el riscă astăzi, într-o lume spirituală și religioasă inclusiv în
secularismul ei, să amenințe echilibrul delicat dintre zei.
„Au apărut puține cărți care să păstreze un ton
ponderat și să analizeze lucid istoria României din 1918 încoace. Am reținut,
astfel, un volum colectiv coordonat de Adrian Cioroianu, apoi cartea lui Ioan
Stanomir La centenar: recitind secolul României Mari și cartea lui
Lucian Boia De la Dacia antică la Marea Unire, de la Marea Unire la România
de azi. Sunt însă cărți care ating un public restrâns; mai mare trecere
au, din păcate, declarațiile sforăitoare ale unor personaje care apasă pe
pedala naționalismului agresiv, cum ar fi actorul Dan Puric sau generalul
Mircea Chelaru. Pentru ei, exaltarea „românismului” înseamnă totodată
respingerea modernității și a valorilor europene.” (https://www.europalibera.org/a/o-s%C4%83rb%C4%83toare-ratat%C4%83/29625664.html)
În realitate, valorile europene, mai precis
EUropene sînt cele care contestă cultura și valorile românești; cît despre „tonul
ponderat” și „analiza lucidă a istoria României din 1918” care ar fi
demonstrată de cartea lui Lucian Boia recomandată de semnatarul articolului de
pe site-ul Europa Liberă, îi invit pe
cititori să guste moderația elastică a gogoșilor lui Boia și sprinteneala de Coca-Cola
a analizelor sale în recenzia lui Mircea Platon, „Dînd târcoale Marii Uniri de
la 1918: cu donuts și soda pops”, Convorbiri
Literare, noiembrie 2018, http://convorbiri-literare.ro/?p=10435
Unii au
dorit ca prin această sărbătoare să ne cerem scuze pentru Unire. Să o regretăm.
Cum spunea Dan Puric, „Sărbătorirea Centenarului contravine direcției generale
a politicii globalizante”. Dar celebrarea oficială, solemnă a unui eveniment
fondator nu poate fi niciodată sinceră; ea implică PR, HR, marketing,
brainstorming, chiar și la nivelul PSD-ului, oricît de neverosimilă ar fi această
presupunere. În mod inevitabil, atmosfera organizării Centenarului nu poate fi
lipsită de o senzație de fals, în ciuda entuziasmului popular autentic care s-a
manifestat cu această ocazie. Dar cît de autentic a fost sentimentul tristeții
și indignării față de această sărbătoare? De cît PR a fost nevoie pentru a-l
face să pară autentic?
Exaltarea românismului este una dintre
informațiile false combătute deocamdată de acest program de știri în numele
libertății. Pînă cînd nu vom vedea că și înjosirea, coruperea, pervertirea
românismului sînt „contracarate” cu egală indignare, ne putem aștepta ca
știrile și informațiile false să prospere în continuare.
Ori putem să ne dăm cu Rezistlan: am avea astfel avantajul nu doar de a
combate informațiile false ale altora cu propriile noastre informații false,
așa cum face toată lumea, ci am putea combate adevărul altora cu adevărul
nostru. Am putea spune, de pildă, că omul nu trebuie să învie cîtă vreme este
„pururi tînăr, înfășurat în pixeli”.