Mi se pare că elementul comun al „revelației iudeo-creștine” (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/11/revelatia-iudeo-crestina.html) este credința în superioritatea neamului ales, iudeu sau creștin, care ar implica respingerea divină a tuturor celorlalte neamuri. Este o credință care falsifică de fapt revelația biblică și care explică atît motivul pentru care Fiul întrupat al lui Dumnezeu a fost pus pe cruce cu două mii în urmă, cît și motivul pentru care majoritatea creștinilor ortodocși îl pune în Sf. Potir, împiedicîndu-l să iasă de-acolo. Dar atunci cînd falsificăm Revelația, înțelegînd-o ca pe o confirmare a valorii noastre – recunoscută mai degrabă decît acordată prin actul alegerii –, nu ajungem doar să-i vedem pe nealeși ca respinși, deci inferiori, ci să-l reducem și pe Dumnezeu la statutul de martor obiectiv al superiorității noastre. Merităm această alegere, Dumnezeu fiind Dumnezeu este prea deștept ca să nu-și dea seama de asta. Neamul ales și Dumnezeu se merită reciproc.
Înțelegerea greșită a Revelației duce la ratarea misiunii încredințată prin această alegere și la posibilitatea alegerii unui alt neam: „Și să nu credeți că puteți zice în voi înșivă: Părinte avem pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate și din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam” (Matei 3, 9). Cînd conștiința alegerii generează trufie în locul smereniei și dominare în locul slujirii, atunci poporul sau individul ales l-au pierdut pe Dumnezeu, închinîndu-se la idolul pe care și l-au ales singuri.
