Pentru a deveni om, Pinocchio trebuia să asculte de Geppetto, să nu mai mintă și să învețe. Altfel spus, trebuia să facă ceea ce făceau toți copiii din orice loc și din orice timp pentru a deveni oameni din niște ființe care altfel au toate șansele să devină niște personaje de circ. Și pentru că la sfîrșitul secolului 19 școala lucra împreună cu părinții la devenirea întru omenie a copiilor, industria circului îi trimitea pe experții în dezvoltare personală precum Motanul și Vulpoiul pentru a-i încuraja pe copii să se regăsească fără să învețe, descoperindu-și creativitatea și libertatea înăbușite de părinți și profesori.
Dar aceasta a fost o strategie greșită. Elitele de putere (intelectuali, politicieni, bancheri, oameni de afaceri) au înțeles că dorința omului nu este atît să se distreze, ci să se distreze fără să răspundă și, în general, să trăiască în mod iresponsabil, asemenea unui trunchi de lemn însuflețit. Cînd liderii guvernează în mod iresponsabil, populația pretinde același drept și pentru sine: dreptul de a se conduce în mod iresponsabil. Pentru a împiedica haosul generat de un popor neguvernabil, elitele nu se pot limita la simpla stingere a conștiinței, ci sunt nevoite să aprindă o falsă lumină. Aceasta este funcția revoluțiilor, începînd cu Revoluția Franceză, și tot acesta este rolul reformelor contemporane din învățămînt. Din instrument de formare și fortificare a conștiinței, educația a fost transformată în mijloc de reformare și deformare a sufletului și minții omului.
Efortul omului dintotdeauna de a păstra aprinsă flacăra conștiinței a fost anulat și inversat sistematic mai ales după Al Doilea Război Mondial prin școală (la noi asta s-a întîmplat de-abia după primul deceniu al istoriei noastre post-comuniste, în vederea integrării noastre în show-ul euro-atlantic), în timp ce noilor generații le erau oferite luminițele conștiinței ideologice (incluziune, diversitate, echitate, toleranță). Prin sforile atașate de industria de divertisment, de discursul intelectualilor publici și de învățămîntul public, viața personală și cea socială s-au transformat într-un număr global cu marionete.
Progresul cercetărilor din domeniul inteligenței artificiale înlesnește tranziția de la marioneta de lemn la cea digitală. Sforile inteligente sunt nu doar mai rezistente, ci și mai sensibile: dacă era mai greu să confunzi o păpușă de lemn cu un băiat adevărat, în mediul virtual păpușa digitală este mai vie, mai reală decît omul adevărat. Spre deosebire de strămoșii lor, Vulpoiul și Motanul de astăzi se străduiesc să-i aducă pe copii la școală, sfătuindu-i să învețe de la educatorii virtuali, folosind manuale digitale și tabla digitală și totodată să asculte de părinții buni care le dăruiesc dispozitive inteligente încă din primii ani de viață.
