„Noi, românii, am fost întotdeauna în stare de urgență.” Este răspunsul pe care l-am primit în primăvara anului 2020 de la un vecin mai în vîrstă cînd l-am întrebat ce credea despre decretarea stării de urgență. Mi se pare că răspunsul este corect nu doar în măsura în care se referă la nesiguranța în care am trăit din cauza diverselor amenințări exterioare apărute de-a lungul istoriei noastre. Pentru că altfel, în îndemnul „Vin’ la Milcov cu grăbire” a existat și o urgență a înfrățirii naționale, a realizării unei forme de unitate politică întemeiată pe cea spirituală care ne permitea să rezistăm mai bine nu doar în fața pericolelor din-afară, ci și în fața celor venite dinăuntru. Starea de urgență instalată începînd cu episodul legionar, continuată prin cel comunist și prelungită de ordinea neoliberală impusă după 1990 a urmărit desfacerea acestei unități și refacerea ei pe baza unor înfrățiri nefirești.
De aceea, în timp ce mesajul imnului național nu poate fi înțeles ca un proiect de țară, el reprezintă condiția afirmării și realizării unui astfel de proiect (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2021/11/planul-de-desteptare-nationala.html) și mi se pare semnificativ că îndemnul la deșteptare îl neliniștește și-l face să-și piardă somnul pe dl Andrei Pleșu, omul care a contribuit decisiv la adormirea noastră din ultimii 30 de ani (https://www.youtube.com/watch?v=kW5f69IwDFY, de la min. 34). Falsele deșteptări colective, mistic-naționaliste, secular-civice ori gnostic-umaniste nu au urmărit decît să ne adîncească și mai mult în pierderea misiunii noastre temporale și în stingerea conștiinței darurilor noastre veșnice (vezi mai mult la http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2019/12/somnul-cel-de-moarte.html sau la http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2018/05/pentru-cei-vii-si-pentru-cei-adormiti.html).
