luni, 27 noiembrie 2023

„Dreapta credință a strămoșilor noștri reali”

 

După cum am tot încercat să arăt în ultimii ani, principalii aliați ai adversarilor normalității sunt acei organizatori ai rezistenței în fața anormalității care fac ca normalitatea să fie de nerecunoscut. Nimic nu ajută răul mai bine decît să te împotrivești răului din motive rele. Pentru că în felul acesta nu faci decît să ajuți răul în lucrarea lui principală de falsificare a binelui. Cunoașterea adevărului nu ne face liberi în sensul emancipării sociale, sexuale sau al eliberării naționale. Aceste interpretări ale adevărului și libertății nu fac decît să ne mențină în robia de care adevărul lui Hristos ne poate elibera. Opusul adevărului este orice eroare care ne face să dăm valoare absolută lucrurilor relative, oricît de bune și de adevărate ar fi ele în sine. Ceea ce îi face pe oameni să respingă adevărul nu este ignoranța, ci răul, de care nu se eliberează prin educație, ci prin schimbarea minții, prin lepădarea minții noastre în vederea unirii (sau înlocuirii) ei cu mintea lui Hristos.

Dar încă de la Hristos și continuînd apoi cu apostolii și pînă astăzi credincioșii au fost preveniți că au nevoie de luare aminte și de priveghere pentru a nu se lăsa înșelați de o aparentă convertire, nesusținută printr-o lucrare corespunzătoare. Simpla invocare a lui Hristos și apelul la învățătura ortodoxă pot să nu demonstreze nimic mai mult decît felul în care vrem să fim identificați, recunoscuți și acceptați de cei din jur, iar unii dintre noi riscă să creadă că sunt credincioși doar pentru că trăiesc într-o comunitate caracterizată de o conștiință eclezială elastică care-i permite să-i acorde fiecărui creștin dreptul de a avea credința lui cîtă vreme nu deranjează pe nimeni. Această atitudine duce la o criză profundă în Biserică, care nu poate fi depășită decît de convertirile veritabile, care-l readuc pe Hristos în conștiința Bisericii chiar dacă această revenire a lui Hristos deranjează la început.

În felul acesta, o comunitate de credincioși care ar fi trebuit să fie dedicată cultivării atenției ajunge să cultive neatenția (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/08/conditiile-ratacirii.html; https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/07/cultivarea-ortodoxa-distragerii-atentiei.html). Cred că pe fondul acestor tulburări duhovnicești de atenție, pot să apară la un moment dat și tulburările mintale de atenție, ceea ce face ca întrebarea legată de intervențiile vizibil rele ale cuiva să fie greșit discutate sub forma „cutare este ori idiot, ori ticălos”. De fapt, ticăloșia și imbecilitatea se generează reciproc și de aceea un om care urmează binele este superior (și) prin inteligență unuia mai școlit care alege răul.

Am văzut și uneori am și scris despre felul în care aceste tulburări de atenție sunt întreținute și cultivate de liderii ortodocși împreună cu intelectualii de dreapta și cu ajutorul mediului ortodox „mărturisitor”. O mostră de deficit grav de atenție poate fi întîlnită de pildă într-un recent episod al „Cursului de vindecare sufletească” susținut de pr. Bogdan Florin Vlaicu (https://www.activenews.ro/opinii/Pr.-Bogdan-Florin-Vlaicu-si-invitatii-sai-despre-al-patrulea-Summit-International-privind-Criza-Covid-tinut-la-Bucuresti-VIDEO-IN-DIRECT-185882). Din cîte se pare, una dintre metodele de vindecare folosite de pr. Vlaicu constă în reformularea afirmațiilor invitaților săi astfel încît acestea fie să nu mai însemne nimic, fie să însemne cu totul altceva. Spune doamna doctor Secară că în prezentarea pe care a susținut-o în cadrul discuțiilor organizate la Parlament despre criza covid nu a făcut decît să spună ceea ce știe toată lumea, utilizînd datele oficiale oferite de autorități și disponibile public? Și ce dacă! Pr. Vlaicu intervine pentru a sublinia că doamna doctor a spus lucruri care nu se știu și sunt ținute ascunse, în ciuda insistenței doamnei Secară că acțiunile deschise ale autorităților, realizate cu atitudinea „știm că știți, dar nu ne pasă” a amplificat aspectul violent și totalitar al episodului pandemic. „Nu am inventat nimic, am vorbit doar despre ceea ce se știe și se poate verifica”, spune doamna Secară. „Ba nu se știe”, o corectează pr. Vlaicu, știind probabil mai bine că un adevăr nu este valid decît în măsura în care este vag și mai ales ascuns de conspiratori. De aceea, adevărul nu poate fi dezvăluit decît de conspiraționiști.

Încearcă doamna doctor să spună care este părerea ei despre vaccin, că „există altceva decît interesul financiar, banii se pot face și în alte moduri […] nu cred că nu mai aveau nici o altă modalitate de a cîștiga bani necuveniți decît vaccinul” (https://www.activenews.ro/opinii/Pr.-Bogdan-Florin-Vlaicu-si-invitatii-sai-despre-al-patrulea-Summit-International-privind-Criza-Covid-tinut-la-Bucuresti-VIDEO-IN-DIRECT-185882 03:23). Într-un mod destul de suspect, exact în acel moment se întrerupe brusc legătura, mai precis imediat după ce dr. Secară spune „părerea mea este că această cale, folosirea acestui produs, destinat ... care …” Pr. Vlaicu intervine, aparent relaxat dacă nu cumva chiar ușurat, „mda, nu vă mai auzim, s-a blocat imaginea”. După revenirea semnalului, nu se încearcă continuarea ideii, dimpotrivă, se evită continuarea ei, prin povestea despre banii delapidați de Cîțu. Deci doamna Secară spune că nu crede că este vorba despre bani, pentru că ăștia oricum fură. Replica pr. Vlaicu: Aha, deci este vorba despre bani.

Judecînd după statisticile menționate de pr. Vlaicu, episoadele cursului online se bucură de mii de vizualizări în cîteva ore. E de înțeles, oamenii sunt curioși, iar temele abordate sunt de interes. Dar oare cît de atenți sunt cei interesați în condițiile în care gazda emisiunii pare să fie afectată ea însăși de grave tulburări de atenție?

Am înțeles că Bănescu nu este luat în seamă de nici un credincios normal din BOR întrucît el nu reprezintă BOR-ul nostru, ci BOR-ul lor, al ecumeniștilor, elitei și al societății deschise. Dar întrebarea este cine reprezintă atunci BOR-ul adevărat: ÎPS Teodosie? Platformele ortodoxe de aplatizare a gîndirii și tulburare a atenției, care susțin ierarhi ca Teodosie care manifestă momente clare de confuzie? Sau poate că strămoșii noștri reali:   

„se impune o precizare specială cu privire la religia noastră strămoșească. Ortodoxia este religia noastră națională. Termenul este o traducere în limba greacă a expresiei: dreaptă credință. Noi includem în acest termen, ca dreaptă credință, și străvechea noastră dreaptă credință monoteistă, multimilenară, a strămoșilor reali, de la arieni la traco-geto-daci.” Conf. univ. dr. Gheorghe D. Iscru, text prezentat la Conferința Muzeului de Istorie al Municipiului București în data de 30 mai 2013. (https://www.art-emis.ro/analize/sa-redevenim-romani-romani-si-iar-romani-patrioti-si-nationalisti)