Condamnarea părinților români care și-au retras copiii de la o școală publică eșuată pentru a-i educa acasă (https://www.scoalaclasica.com/post/prigoana-%C8%99colii-acas%C4%83 vezi și la https://www.scoalaclasica.com/post/unde-fugim-acas%C4%83-12-puncte-pentru-legalizarea-%C8%99colii-independente-aca) a dezvăluit un lucru atît de grav încît pare neverosimil: copiii noștri nu sunt ai noștri. Decizia pentru binele superior al copilului îi aparține statului în virtutea capacității sale de a defini și redefini binele. Noul stat nu mai slujește binele determinat de conștiința morală, ci își asumă sarcina redefinirii binelui și impunerii lui în acord cu noile valori morale și interese economice. Aceasta înseamnă că oricine poate veni după copiii noștri în măsura în care respectă noua concepție despre bine. Copilul aparține oricui se simte obligat de noua morală să-l salveze: instituțiile statului, diversele organizații umanitare sau educaționale, cuplurile LGBT, activiști civici. Părinții naturali nu sunt decît îngrijitori ai propriilor copii, pe care-i cresc în numele statului și al societății civile.
