„În vremuri care reclamă renașterea națională, românitatea are nevoie de o transfuzie cu sîngele forte care este Mihai Eminescu.” (https://claudiutarziu.ro/eminescu-ne-spune-cine-e-de-vina-2/)
Absolutul este opusul limitării, înseamnă desprindere de limită, nelimitare. Același termen latin absolvere (a desface/desprinde/elibera de, împlinire, terminare) stă totodată și la originea cuvîntului absolvire. Elevul se eliberează de ignoranță absolvind un ciclu de învățămînt. Vinovatul este absolvit de vină fie printr-o hotărîre judecătorească care-i constată nevinovăția, fie prin ispășirea pedepsei. În catolicism, termenul absoluțiune înseamnă iertarea păcatelor, desprinderea de viața în păcat, reprezintă taina iertării care-i dăruiește credinciosului posibilitatea participării la sfințenia vieții în Dumnezeu.
Ideea că sîngele Românului Absolut ar putea realiza mîntuirea
neamului păstrează ideea sacrificiului mîntuitor prin sine pe care se
întemeiază utopia milenarismului naționalist, care prin contribuția liderilor
politici și de opinie ai ortonaționalismului românesc a ajuns să fie
considerată manifestarea autentică a înțelegerii ortodoxe a istoriei. Noua ortodoxie este marcată astfel de maturizarea a două utopii opuse, cea a societății deschise a ortodoxiei globaliste, umanistă, euroatlantică, care aspiră la o nouă umanitate, și cea a naționalismului utopic (singurul naționalism permis și chiar încurajat în România de elita intelectuală), în care icoana lui Eminescu, a Sfinților Închisorilor (care țin locul Căpitanului pînă cînd vor putea fi impuse condițiile favorabile invocării lui) și a lui Hristos sunt integrate în absolut în vederea realizării veșnicului neam românesc atemporal, supraistoric, transcendent, care se împărtășește de sîngele nemuritor prin sfințenia jertfei și a geniului.
