Principala eroare a educației acasă constă în efortul de a oferi un răspuns corect la o întrebare greșită: ce este o bună educație? Întrebarea corectă este însă „ce este acasă?” În măsura în care ignoră această întrebare, homeschooling-ul nu face decît să constituie o metodă diferită de dislocare a omului față de cea produsă de sistemul de educație publică.
Educația acasă nu presupune în primul rînd părinți educați, bine intenționați și avînd o stare materială bună. Educația acasă presupune în primul rînd un acasă. Și nu poți avea un acasă în afara unei familii înrădăcinată într-o comunitate locală reală, întemeiată la rîndul ei pe o înțelegere conservatoare a realității și consolidată prin relații umane închegate și verificate în timp (cu douăzeci de ani în urmă aș fi scris „tradițională” în locul lui „conservatoare”, dar între timp, prin dubla acțiune a ortodoxiei gnostice de tip Andrei Pleșu și a mărturisitorilor ortodoxiei ezoterice de tip Dan Puric, tradiționalul a ajuns să reprezinte o referință la Marea Tradiție). În afara acestei comunități locale nu există un acasă, ci doar adrese de domiciliu.
Diferența dintre educația acasă și educația la domiciliu este solidară cu diferența dintre loc și locație. De fapt, acolo unde există o comunitate locală reală, educația acasă se face chiar și atunci cînd copiii învață la școala publică, în timp ce în absența acestei comunități nu se poate face decît cel mult educație la domiciliu, indiferent că este vorba despre familiile utopice de hipioți, de creștini milenariști (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2024/01/curriculi-curricula.html) sau despre familiile izolate din anti-lumea de astăzi.
