Volumul The Mad Farmer Poems (http://books.google.ro/books?id=JBIdq5Bkm2MC&printsec=frontcover&hl=ro&source=gbs_ge_summary_r&cad=0#v=onepage&q&f=false
sau la http://www.amazon.com/s/ref=nb_sb_noss_1?url=search-alias%3Daps&field-keywords=Wendell%20berry%20the%20mad%20farmer)
adună 19 poeme despre „nebunia” de a te dedica lucrurilor permanente. Din
fericire, ele pot fi găsite risipite pe internet. Le-am adunat şi tradus aici
pentru a le oferi celor care se împotrivesc cu mâinile goale vrăjmașilor
realităţii adevărurile simple care pot asigura prima linie de apărare.
Întrucât nu am avut posibilitatea de a
consulta volumul propriu-zis (Wendell Berry, unul dintre cei mai importanţi
scriitori americani contemporani, lipseşte cu totul din catalogul central al BCU),
e posibil ca între versiunea originală a unui poem şi cea găsită de mine să
apară unele neconcordanţe (adresele web sunt indicate la sfârşitul versiunii în
engleză a fiecărui poem).
G. F.
The Man Born to Farming
The grower of trees, the gardener, the man born to farming,
whose hands reach into the ground and sprout,
to him the soil is a divine drug. He enters into death
yearly, and comes back rejoicing. He has seen the light lie down
in the dung heap, and rise again in the corn.
His thought passes along the row ends like a mole.
What miraculous seed has he swallowed
that the unending sentence of his love flows out of his mouth
like a vine clinging in the sunlight, and like water
descending in the dark?
Omul născut pentru a
lucra pământul
Cultivatorul copacilor, grădinarul, omul născut pentru a
lucra pământul,
ale cărui mâini pătrund în pământ şi înmuguresc,
pentru el ţărâna este un leac divin. El intră în moarte
an de an, şi revine bucurându-se. A văzut cum se culcă
lumina
în grămada de bălegar şi cum iarăşi se ridică în porumb.
Gândul lui străbate rîndurile cultivate asemenea unei
cârtiţe.
Ce sămânţă miraculoasă a înghiţit el
încât vorba nesfârşită a iubirii sale îi ţâşneşte din
gură
asemenea viţei de vie, căţărându-se în lumina soarelui, şi
asemenea apei
pogorând în întuneric?
The Farmer among the Tombs
I am oppressed by
all the room taken up by the dead,
Their headstones standing shoulder to shoulder,
The bones imprisoned under them.
Plow up the graveyards! Haul off the monuments!
Pry open the vaults and the coffins
So the dead may nourish their graves
And go free, their acres traversed all summer
By crop rows and cattle and foraging bees.
Their headstones standing shoulder to shoulder,
The bones imprisoned under them.
Plow up the graveyards! Haul off the monuments!
Pry open the vaults and the coffins
So the dead may nourish their graves
And go free, their acres traversed all summer
By crop rows and cattle and foraging bees.
Fermierul printre
morminte
Mă simt alungat din locul ocupat în întregime de morţi,
Pietrele lor de mormânt stau umăr la umăr,
Iar sub ele oasele întemniţate.
Araţi cimitirele! Smulgeţi monumentele funerare!
Deschideţi criptele şi coşciugele
Pentru ca morţii să-şi poată hrăni gropile
Şi să plece liberi, pământurile lor traversate întreaga
vară
De rânduri de semănături, de vite şi de albine flămânde.
The Mad Farmer Revolution
Being a Fragment
of the Natural History of New Eden,
in Homage
To Mr. Ed McClanahan, One of the Locals
The mad farmer, the thirsty one,
went dry. When he had time
he threw a visionary high
lonesome on the holy communion wine.
“It is an awesome event
when an earthen man has drunk
his fill of the blood of a god,”
people said, and got out of his way.
He plowed the churchyard, the
minister's wife, three graveyards
and a golf course. In a parking lot
he planted a forest of little pines.
He sanctified the groves,
dancing at night in the oak shades
with goddesses. He led
a field of corn to creep up
and tassel like an Indian tribe
on the courthouse lawn. Pumpkins
ran out to the ends of their vines
to follow him. Ripe plums
and peaches reached into his pockets.
Flowers sprang up in his tracks
everywhere he stepped. And then
his planter's eye fell on
that parson's fair fine lady
again. “O holy plowman,” cried she,
“I am all grown up in weeds.
Pray, bring me back into good tilth.”
He tilled her carefully
and laid her by, and she
did bring forth others of her kind,
and others, and some more.
They sowed and reaped till all
the countryside was filled
with farmers and their brides sowing
and reaping. When they died
they became two spirits of the woods.
On their graves were written
these words without sound:
“Here lies Saint Plowman.
Here lies Saint Fertile Ground.”
of the Natural History of New Eden,
in Homage
To Mr. Ed McClanahan, One of the Locals
The mad farmer, the thirsty one,
went dry. When he had time
he threw a visionary high
lonesome on the holy communion wine.
“It is an awesome event
when an earthen man has drunk
his fill of the blood of a god,”
people said, and got out of his way.
He plowed the churchyard, the
minister's wife, three graveyards
and a golf course. In a parking lot
he planted a forest of little pines.
He sanctified the groves,
dancing at night in the oak shades
with goddesses. He led
a field of corn to creep up
and tassel like an Indian tribe
on the courthouse lawn. Pumpkins
ran out to the ends of their vines
to follow him. Ripe plums
and peaches reached into his pockets.
Flowers sprang up in his tracks
everywhere he stepped. And then
his planter's eye fell on
that parson's fair fine lady
again. “O holy plowman,” cried she,
“I am all grown up in weeds.
Pray, bring me back into good tilth.”
He tilled her carefully
and laid her by, and she
did bring forth others of her kind,
and others, and some more.
They sowed and reaped till all
the countryside was filled
with farmers and their brides sowing
and reaping. When they died
they became two spirits of the woods.
On their graves were written
these words without sound:
“Here lies Saint Plowman.
Here lies Saint Fertile Ground.”
Revoluţia Fermierului
nebun
Ce este un fragment
Din Istoria Naturală
a Noului Eden,
Ca omagiu adus
Domnului Ed
McClanahan, unul dintre băştinaşi
Fermierul nebun, cel însetat,
a rămas fără apă. Când avu timp
se îmbătă exaltat cu vinul de împărtăşanie.
se îmbătă exaltat cu vinul de împărtăşanie.
„Este uimitor,
un om pământesc să bea
pe săturate din sângele unui zeu,”
ziceau oameni, şi se fereau din calea lui.
Ară curtea bisericii,
soţia pastorului, trei morminte
şi un teren de golf. Într-o parcare
a plantat o pădure de pini micuţi.
A sfinţit crângurile,
dansând noaptea la umbre de stejar
cu zeiţe. A îngrijit un ogor de porumb, făcându-l să se
ridice
şi să înflorească asemenea unui trib de indieni
pe pajiştea din faţa unui tribunal. Dovlecii
se-ntind până la capătul viţelor
ca să-l urmeze. Prune şi piersici coapte
îi umplu buzunarele.
Flori ţâşnesc în urmele lui
oriunde păşeşte. Şi apoi
ochiul plantatorului său căzu
asupra cinstitei preotese
încă o dată. „Oh, cuvioase plugar,” strigă ea,
„M-am răspândit toată în buruieni.
Rogu-te, prefă-mă iarăși în pământ roditor.”
El o săpă cu grijă
şi o rândui după cuviinţă, iar ea
mai aduse pe alţii din neamul ei,
şi pe alţii, şi pe încă mulţi alţii.
Au semănat şi au cules până când tot
ţinutul s-a umplut de fermieri şi de miresele lor
semănând
şi culegând. Când au murit
au devenit două duhuri ale pădurii.
La căpătâiul lor erau înscrise
aceste cuvinte fără sunet:
„Aici zace Sfântul Plugar.
Aici zace Sfânta Roditoare Ţărână.”
The Contrariness
of the Mad Farmer
I am done with apologies.
If contrariness is my
inheritance and destiny, so be it. If it is my mission
to go in at exits and come out at entrances, so be it.
I have planted by the stars in defiance of the experts,
and tilled somewhat by incantation and by singing,
and reaped, as I knew, by luck and Heaven’s favor,
in spite of the best advice. If I have been caught
so often laughing at funerals, that was because
I knew the dead were already slipping away,
preparing a comeback, and can I help it?
And if at weddings I have gritted and gnashed
my teeth, it was because I knew where the bridegroom
had sunk his manhood, and knew it would not
be resurrected by a piece of cake. “Dance” they told me,
and I stood still, and while they stood
quiet in line at the gate of the Kingdom, I danced.
“Pray” they said, and I laughed, covering myself
in the earth’s brightnesses, and then stole off gray
into the midst of a revel, and prayed like an orphan.
When they said “I know that my Redeemer liveth,”
I told them “He’s dead.” And when they told me
“God is dead,” I answered “He goes fishing every day
in the Kentucky River. I see Him often.”
When they asked me would I like to contribute
I said no, and when they had collected
more than they needed, I gave them as much as I had.
When they asked me to join them I wouldn’t,
and then went off by myself and did more
than they would have asked. “Well, then” they said
“go and organize the International Brotherhood
of Contraries,” and I said “Did you finish killing
everybody who was against peace?” So be it.
Going against men, I have heard at times a deep harmony
thrumming in the mixture, and when they ask me what
I say I don’t know. It is not the only or the easiest
way to come to the truth. It is one way.
inheritance and destiny, so be it. If it is my mission
to go in at exits and come out at entrances, so be it.
I have planted by the stars in defiance of the experts,
and tilled somewhat by incantation and by singing,
and reaped, as I knew, by luck and Heaven’s favor,
in spite of the best advice. If I have been caught
so often laughing at funerals, that was because
I knew the dead were already slipping away,
preparing a comeback, and can I help it?
And if at weddings I have gritted and gnashed
my teeth, it was because I knew where the bridegroom
had sunk his manhood, and knew it would not
be resurrected by a piece of cake. “Dance” they told me,
and I stood still, and while they stood
quiet in line at the gate of the Kingdom, I danced.
“Pray” they said, and I laughed, covering myself
in the earth’s brightnesses, and then stole off gray
into the midst of a revel, and prayed like an orphan.
When they said “I know that my Redeemer liveth,”
I told them “He’s dead.” And when they told me
“God is dead,” I answered “He goes fishing every day
in the Kentucky River. I see Him often.”
When they asked me would I like to contribute
I said no, and when they had collected
more than they needed, I gave them as much as I had.
When they asked me to join them I wouldn’t,
and then went off by myself and did more
than they would have asked. “Well, then” they said
“go and organize the International Brotherhood
of Contraries,” and I said “Did you finish killing
everybody who was against peace?” So be it.
Going against men, I have heard at times a deep harmony
thrumming in the mixture, and when they ask me what
I say I don’t know. It is not the only or the easiest
way to come to the truth. It is one way.
Împotrivirea
Fermierului nebun
Am isprăvit-o cu scuzele. Dacă împotrivirea îmi este
moştenire şi destin, fie. Dacă sarcina îmi este
să intru prin ieşiri şi să ies prin intrări, fie.
Am însămânţat după stele şi în pofida specialiştilor,
şi am arat cumva prin farmece şi viers,
şi am cules, precum ştiu, prin noroc şi cu mila
Cerurilor,
în ciuda celor mai bune sfaturi. Dacă am fost surprins
atât de des râzând la înmormântări, era pentru că
ştiam că morţii se furişau deja,
pregătind o întoarcere, şi cum m-aş fi putut abţine?
Iar dacă la nunţi am scrâşnit
din dinţi, era pentru că ştiam că mirele
îşi înjosise bărbăţia şi că
o felie de tort nu i-o va reda. „Dansează”, îmi cereau,
iar eu am stat nemişcat, iar când ei stăteau
tăcuţi unul lângă altul la porţile Împărăţiei, eu am
dansat.
„Roagă-te”, ziceau, iar eu am râs, învelindu-mă
cu strălucirea pământului, iar apoi m-am strecurat livid
în toiul unei petreceri, şi m-am rugat precum un orfan.
Când mi-au zis „Ştiu că Mântuitorul trăieşte,”
le-am spus „E mort.” Iar când mi-au zis
„Dumnezeu e mort”, le-am răspuns „Se duce la pescuit în
fiecare zi
pe Kentucky River. Îl văd pe-acolo adeseori.”
Când m-au întrebat dacă aş dori să ofer o contribuţie
am zis că nu, iar când au adunat mai mult decât le
trebuia, le-am dat tot ce aveam.
Când mi-au cerut să mă alătur lor nu am venit,
dar apoi mă apuc de unul singur şi fac mai mult
decât mi-ar fi cerut. „Bine, atunci” ziceau ei,
„du-te şi organizează Frăţia Internaţională
a Împotrivirilor” iar eu am zis „I-aţi terminat de ucis
pe toţi cei care erau împotriva păcii?” Fie.
Împotrivindu-mă oamenilor, am auzit uneori o adâncă
armonie
vibrând în mixtură, şi când mă întreabă ce e
spun că nu ştiu. Nu este singura şi nici cea mai uşoară
cale de a ajunge la adevăr. Este o cale.
The Mad Farmer in the City
As my first blow
against it, I would not stay.
As my second, I
learned to live without it.
As my third, I
went back one day and saw
that my departure
had left a little hole
where some of its
strength was flowing out,
and I heard the
earth singing beneath the street.
Singing quietly
myself, I followed the song
among the
traffic. Everywhere I went, singing,
following the
song, the stones cracked,
and I heard it
stronger. I heard it strongest
in the presence
of women. There was one I met
who had the music
of the ground in her, and she
was its dancer.
“O Exile,” I sang, “for want of you
there is a tree
that has borne no leaves
and a planting
season that will not turn warm.”
Looking at her, I
felt a tightening of roots
under the
pavement, and I turned and went
with her a little
way, dancing beside her.
And I saw a black
woman still inhabiting
as in a dream the
space of the open fields
where she had
bent to plant and gather. She stood
rooted in the
music I heard, pliant and proud
as a stalk of
wheat with the grain heavy. No man
with the city
thrusting angles in his brain
is equal to her.
To reach her he must tear it down.
Wherever lovely
women are the city is undone,
its geometry
broken in pieces and lifted,
its street and
corners fading like mist at sunrise
above groves and
meadows and planted fields.
Fermierul nebun în
oraş
Mi-am socotit prima lovitură împotriva lui: nu voi
rămâne.
A doua: am învăţat să trăiesc fără el.
Pentru cea de-a treia, m-am întors într-o zi şi am văzut
că plecarea mea lăsase un mic gol
pe unde ceva din puterea lui se revărsa,
şi am auzit pământul cântând sub stradă.
Cântând şi eu în linişte, am mers după cântec
prin trafic. Oriunde mergeam, cântând,
urmând cântecului, pietrele crăpau,
şi-l auzeam mai tare. L-am auzit cel mai puternic
în prezenţa femeilor. Era una pe care am întâlnit-o
care avea muzica pământului în ea, iar ea
era dansatoarea muzicii. „Ah, exil,” am cântat, „pentru
că lipseşti
există un copac care n-a scos frunze
şi o vreme de însămânţat când nu va fi cald.”
Privind-o, am simţit încordarea rădăcinilor
sub asfalt, şi m-am întors şi am mers
cu ea puţin, dansând lângă ea.
Şi am văzut o negresă încă locuind
ca într-un vis în spaţiul câmpurilor vaste
unde fusese ca să planteze şi să adune. Stătea
înrădăcinată în muzica pe care am auzit-o, aplecată şi
mândră
ca o tulpină de grâu cu spicul greu. Niciun bărbat
cu unghiurile oraşului împungându-i mintea
nu este la măsura ei. Ca s-o ajungă, bărbatul trebuie
să-l distrugă.
Oriunde sunt femei încântătoare oraşul e nimicit,
geometria lui e sfărâmată în bucăţi şi dusă,
străzile şi colţurile lui estompându-se asemenea ceţii la
răsărit
deasupra crângurilor şi fâneţelor şi câmpurilor
însămânţate.
Prayers and Sayings of the Mad Farmer
I. It is
presumptuous and irresponsible to pray for other people. A good man would pray
only for himself – that he have as much good as he deserves, that he not
receive more good or evil than he deserves, that he bother nobody, that he not
be bothered, that he want less. Praying thus for himself, he should prepare to
live with the consequences.
II. At night make
me one with the darkness. In the morning make me one with the light.
III. If a man
finds it necessary to eat garbage, he should resist the temptation to call it a
delicacy.
IV. Don’t pray
for the rain to stop. Pray for good luck fishing when the river floods.
V. Don’t own so
much clutter than you will be relieved to see your house catch fire.
VI. Beware of the
machinery of longevity. When a man’s life is over the decent thing is for him
to die. The forest does not withhold itself from death. What it gives up it
takes back.
VII. Put your
hands into the mire. They will learn the kinship of the shaped and the
unshapen, the living and the dead.
VIII. When I rise
up let me rise up joyful, like a bird. When I fall let me fall without regret,
like a leaf.
IX. Sowing the
seed, my hand is one with the earth. Wanting the seed to grow, my mind is one
with the light. Hoeing the crop, my hands are one with the rain. Having cared
for the plants, my mind is one with the air. Hungry and trusting, my mind is
one with the earth. Eating the fruit, my body is one with the earth.
X. Let my
marriage be brought to the ground. Let my love for this woman enrich the earth.
What is its happiness but preparing its place? What is its monument but a rich
field?
XI. By the
excellence of his work the workman is a neighbor. By selling only what he would
not despise to own, the salesman is a neighbor. By selling what is good his
character survives his market.
XII. Le me wake
in the night and hear it raining and go back to sleep.
XIII. Don’t worry
and fret about the crops. After you have done all you can for them, let them
stand in the weather on their own. If the crop of any one year was all, a man
would have to cut his throat every time it hailed. But the real products of a
year’s work are the farmer’s mind and the cropland itself. If he raises a good
crop at the cost of belittling himself or diminishing the ground, he has gained
nothing. He will have to begin over again the next spring, worse off than
before. Let him receive the season’s increment into his mind. Let him work it
into the soil. The finest growth that farmland can produce is a careful farmer.
Make the human
race a better head. Make the world a better piece of ground.
Rugăciunile şi
zicerile Fermierului nebun
I. Este neruşinat şi iresponsabil să te rogi pentru alţi
oameni. Un om de treabă se va ruga doar pentru sine – ca să aibă atât bine cât
merită, să nu primească mai mult bine sau rău decât merită, să nu necăjească pe
nimeni şi ca nimeni să nu-l necăjească şi ca să dorească mai puţin. Rugându-se
astfel pentru sine, el trebuie să se pregătească să suporte consecinţele.
II. Noaptea fă-mă una cu întunericul. Dimineaţa fă-mă una
cu lumina.
III. Dacă un om consideră că e necesar să mănânce
gunoaie, el trebuie să reziste ispitei de a le numi delicatese.
IV. Nu te ruga pentru contenirea ploii. Roagă-te să fie
un pescuit norocos când se va umfla râul.
V. Să nu aduni atâtea nimicuri încât să ajungi să fii
uşurat văzând că ţi s-a aprins casa.
VI. Teme-te de angrenajul longevităţii. Atunci când viaţa
unui om s-a isprăvit, pentru el lucrul cuviincios e să moară. Pădurea nu se
sustrage de la moarte. Ce dăruieşte ia înapoi.
VII. Bagă-ţi mâinile în glod. Ele vor afla legătura
dintre cele făcute şi cele desfăcute, dintre cele vii şi cele moarte.
VIII. Când mă ridic ajută-mă să mă ridic bucuros, precum
o pasăre. Când cad ajută-mă să cad fără regret, precum o frunză.
IX. Când pun sămânţa, mâna mea este una cu pământul. Când
aştept sămânţa să crească, mintea mea e una cu lumina. Când prăşesc, mâinile
mele sunt una cu ploaia. Îngrijesc plantele, iar mintea mea e una cu aerul.
Flămândă şi încrezătoare, mintea mea e una cu pământul. Mâncând rodul, trupul
meu e una cu pământul.
X. Să am o căsătorie sprijinită pe pământ. Iubirea mea
pentru această femeie să îmbogăţească pământul. Ce altceva este fericirea
iubirii mele decât pregătirea locului acestei iubiri? Ce altceva este
monumentul ei decât un câmp mănos?
XI. Prin măiestria muncii sale, lucrătorul este un vecin.
Când vinde doar ce nu dispreţuieşte să aibă, negustorul este un vecin. Când
vinde lucruri de calitate, caracterul îi supravieţuieşte pieţii sale.
XII. Să mă trezesc noaptea şi să aud cum plouă şi să mă
culc la loc.
XIII. Nu te agita şi îngrijora pentru semănături. După ce
ai făcut tot ce ai putut pentru ele, lasă-le să se descurce singure cu vremea.
Dacă recolta oricărui an înseamnă totul, atunci omul ar trebui să-şi taie
beregata de fiecare dată când bate piatra. Dar adevăratele roade ale muncii
dintr-un an sunt mintea fermierului şi ţarina însăşi. Dacă obţine o recoltă
bună cu preţul degradării proprii sau a sărăcirii terenului, nu a câştigat
nimic. Va trebui să o ia de la capăt în primăvara următoare, şi îi va fi mult
mai greu decât înainte. Fie să primească sporul anotimpului în mintea sa. Să-l
plămădească în sol. Cea mai strălucită cultură pe care o poate produce pământul
unei ferme este cea a fermierului chibzuit.
Fă-i neamului omenesc o minte mai bună. Fă-i lumii un
pământ mai bun.
The Satisfactions of the Mad Farmer
Growing weather;
enough rain;
the cow's udder tight with milk;
the peach tree bent with its yield;
honey golden in the white comb;
the pastures deep in clover and grass,
enough, and more than enough;
the ground, new worked, moist
and yielding underfoot, the feet
comfortable in it as roots;
the early garden: potatoes, onions,
peas, lettuce, spinach, cabbage, carrots,
radishes, marking their straight rows
with green, before the trees are leafed;
raspberries ripe and heavy amid their foliage,
currants shining red in clusters amid their foliage,
strawberries red ripe with the white
flowers still on the vines – picked
with the dew on them, before breakfast;
grape clusters heavy under broad leaves,
powdery bloom on fruit black with sweetness
– an ancient delight, delighting;
the bodies of children, joyful
without dread of their spending,
surprised at nightfall to be weary;
the bodies of women in loose cotton,
cool and closed in the evenings
of summer, like contented houses;
the bodies of men, able in the heat
and sweat and weight and length
of the day's work, eager in their spending,
attending to nightfall, the bodies of women;
sleep after love, dreaming
white lilies blooming
coolly out of the flesh;
after sleep, enablement
to go on with work, morning a clear gift;
the maidenhood of the day,
cobwebs unbroken in the dewy grass;
the work of feeding and clothing and housing,
done with more than enough knowledge
and with more than enough love,
by those who do not have to be told;
any building well built, the rafters
firm to the walls, the walls firm,
the joists without give,
the proportions clear,
the fitting exact, even unseen,
bolts and hinges that turn home
without a jiggle;
any work worthy
of the day's maidenhood;
any man whose words
lead precisely to what exists,
who never stoops to persuasion;
the talk of friends, lightened and cleared
by all that can be assumed;
deer tracks in the wet path,
the deer sprung from them, gone on;
live streams, live shiftings
of the sun in the summer woods;
the great hollow-trunked beech,
a landmark I loved to return to,
its leaves gold-lit on the silver
branches in the fall: blown down
after a hundred years of standing,
a footbridge over the stream;
the quiet in the woods of a summer morning,
the voice of a pewee passing through it
like a tight silver wire;
a little clearing among cedars,
white clover and wild strawberries
beneath an opening to the sky
--heavenly, I thought it,
so perfect; had I foreseen it
I would have desired it
no less than it deserves;
fox tracks in snow, the impact
of lightness upon lightness,
unendingly silent.
What I know of spirit is astir
in the world. The god I have always expected
to appear at the woods' edge, beckoning,
I have always expected to be
a great relisher of this world, its good
grown immortal in his mind.
the cow's udder tight with milk;
the peach tree bent with its yield;
honey golden in the white comb;
the pastures deep in clover and grass,
enough, and more than enough;
the ground, new worked, moist
and yielding underfoot, the feet
comfortable in it as roots;
the early garden: potatoes, onions,
peas, lettuce, spinach, cabbage, carrots,
radishes, marking their straight rows
with green, before the trees are leafed;
raspberries ripe and heavy amid their foliage,
currants shining red in clusters amid their foliage,
strawberries red ripe with the white
flowers still on the vines – picked
with the dew on them, before breakfast;
grape clusters heavy under broad leaves,
powdery bloom on fruit black with sweetness
– an ancient delight, delighting;
the bodies of children, joyful
without dread of their spending,
surprised at nightfall to be weary;
the bodies of women in loose cotton,
cool and closed in the evenings
of summer, like contented houses;
the bodies of men, able in the heat
and sweat and weight and length
of the day's work, eager in their spending,
attending to nightfall, the bodies of women;
sleep after love, dreaming
white lilies blooming
coolly out of the flesh;
after sleep, enablement
to go on with work, morning a clear gift;
the maidenhood of the day,
cobwebs unbroken in the dewy grass;
the work of feeding and clothing and housing,
done with more than enough knowledge
and with more than enough love,
by those who do not have to be told;
any building well built, the rafters
firm to the walls, the walls firm,
the joists without give,
the proportions clear,
the fitting exact, even unseen,
bolts and hinges that turn home
without a jiggle;
any work worthy
of the day's maidenhood;
any man whose words
lead precisely to what exists,
who never stoops to persuasion;
the talk of friends, lightened and cleared
by all that can be assumed;
deer tracks in the wet path,
the deer sprung from them, gone on;
live streams, live shiftings
of the sun in the summer woods;
the great hollow-trunked beech,
a landmark I loved to return to,
its leaves gold-lit on the silver
branches in the fall: blown down
after a hundred years of standing,
a footbridge over the stream;
the quiet in the woods of a summer morning,
the voice of a pewee passing through it
like a tight silver wire;
a little clearing among cedars,
white clover and wild strawberries
beneath an opening to the sky
--heavenly, I thought it,
so perfect; had I foreseen it
I would have desired it
no less than it deserves;
fox tracks in snow, the impact
of lightness upon lightness,
unendingly silent.
What I know of spirit is astir
in the world. The god I have always expected
to appear at the woods' edge, beckoning,
I have always expected to be
a great relisher of this world, its good
grown immortal in his mind.
Bucuriile Fermierului
nebun
Vreme bună; ploaie destulă;
ugerul vacii plesnind de lapte;
piersicul încovoiat de roadă;
miere aurie în fagurele alb;
păşunile bogate în trifoi şi iarbă,
destulă, mai mult decât destulă;
pământul, proaspăt lucrat, reavăn
şi supus sub tălpi, picioarele
în largul lor, asemenea rădăcinilor;
grădina timpurie: cartofi, cepe,
mazăre, salată, spanac, morcovi,
ridichi, marcând rândurile lor drepte
cu verde, înainte ca pomii să fie înfrunziţi;
zmeura coaptă şi grea prin frunzişul ei,
coacăza strălucind roşu în ciorchini prin frunzişul ei,
căpşunele roşii, coapte cu albe
flori încă prezente pe vrejuri – culese
cu roua pe ele, înainte de micul dejun;
ciorchini grei de struguri sub frunze late,
flori de pudră pe fructul negru de dulceaţă
– o străveche încântare, încântătoare;
trupurile de copii, voioase
cheltuind fără nicio grijă,
surprinse în fiecare seară de oboseală;
trupurile de femei în tricotaje largi
răcoroase şi închise în serile
de vară, precum casele mulţumite;
trupurile de bărbaţi, apte în arşiţa
şi sudoarea şi greutatea şi lungimea
lucrului unei zile, nerăbdători în cheltuiala lor,
dedicându-se noaptea trupurilor de femei;
somn după iubire, visând
crini albi înflorind
răcoros din carne;
după somn, împuternicire
de a continua lucrul, dimineaţa ca un dar limpede;
feciorelnicia zilei,
pânze de păianjen nestricate în iarba înrourată;
munca de hrănire şi îmbrăcare şi dereticare,
făcută cu mai mult decât destulă înţelegere
şi cu mai mult decât destulă iubire,
de cei cărora nu trebuie să li se spună;
orice clădire bine clădită, căpriorii
nemişcaţi în ziduri, zidurile nemişcate,
grinzile fără joc,
proporţiile clare,
asamblarea precisă, deşi nevăzută,
bolţuri şi balamale care rotesc casa
fără o scuturătură;
orice muncă demnă
de feciorelnicia zilei;
orice om ale cărui vorbe
duc întocmai la ceea ce există,
care nu cedează niciodată puterii de convingere;
vorbele prietenilor, iluminate şi curăţate
de tot ce poate fi presupus;
urmele cerbului în poteca udă,
cerbul ţâşnind din ele, speriat;
râuri vii, variaţiile vii
ale soarelui în păduri vara;
marele fag scorburos,
un loc însemnat la care îmi plăcea să mă întorc,
frunzele lui luminând auriu ramurile
argintii toamna: doborât
după o sută de ani de stat în picioare,
un podeţ peste râu;
liniştea din pădure dintr-o dimineaţă de vară,
sunetul unei ciovici traversând-o
ca un laţ argintiu încordat;
un mic luminiş printre cedri,
trifoi alb şi fragi
sub o deschidere în cer
– ceva ceresc, m-am gândit,
ceva atât de reuşit; dacă aş fi prevăzut-o
aş fi dorit-o
nu mai puţin decât o merită;
urme de vulpe în zăpadă, impactul
luminii asupra luminii,
neauzit la nesfârşit.
Ce ştiu despre spirit circulă
prin lume. Zeul pe care l-am aşteptat întotdeauna
Să apară la marginea pădurii, făcând semn,
m-am aşteptat întotdeauna să fie
unul care se bucură enorm de această lume, binele ei
crescut nepieritor în mintea lui.
Manifesto: The Mad Farmer Liberation Front
Love the quick
profit, the annual raise,
vacation with pay. Want more
of everything ready-made. Be afraid
to know your neighbors and to die.
And you will have a window in your head.
Not even your future will be a mystery
any more. Your mind will be punched in a card
and shut away in a little drawer.
When they want you to buy something
they will call you. When they want you
to die for profit they will let you know.
So, friends, every day do something
that won't compute. Love the Lord.
Love the world. Work for nothing.
Take all that you have and be poor.
Love someone who does not deserve it.
Denounce the government and embrace
the flag. Hope to live in that free
republic for which it stands.
Give your approval to all you cannot
understand. Praise ignorance, for what man
has not encountered he has not destroyed.
Ask the questions that have no answers.
Invest in the millenium. Plant sequoias.
Say that your main crop is the forest
that you did not plant,
that you will not live to harvest.
Say that the leaves are harvested
when they have rotted into the mold.
Call that profit. Prophesy such returns.
Put your faith in the two inches of humus
that will build under the trees
every thousand years.
Listen to carrion -- put your ear
close, and hear the faint chattering
of the songs that are to come.
Expect the end of the world. Laugh.
Laughter is immeasurable. Be joyful
though you have considered all the facts.
So long as women do not go cheap
for power, please women more than men.
Ask yourself: Will this satisfy
a woman satisfied to bear a child?
Will this disturb the sleep
of a woman near to giving birth?
Go with your love to the fields.
Lie down in the shade. Rest your head
in her lap. Swear allegiance
to what is nighest your thoughts.
As soon as the generals and the politicos
can predict the motions of your mind,
lose it. Leave it as a sign
to mark the false trail, the way
you didn't go.
Be like the fox
who makes more tracks than necessary,
some in the wrong direction.
Practice resurrection.
vacation with pay. Want more
of everything ready-made. Be afraid
to know your neighbors and to die.
And you will have a window in your head.
Not even your future will be a mystery
any more. Your mind will be punched in a card
and shut away in a little drawer.
When they want you to buy something
they will call you. When they want you
to die for profit they will let you know.
So, friends, every day do something
that won't compute. Love the Lord.
Love the world. Work for nothing.
Take all that you have and be poor.
Love someone who does not deserve it.
Denounce the government and embrace
the flag. Hope to live in that free
republic for which it stands.
Give your approval to all you cannot
understand. Praise ignorance, for what man
has not encountered he has not destroyed.
Ask the questions that have no answers.
Invest in the millenium. Plant sequoias.
Say that your main crop is the forest
that you did not plant,
that you will not live to harvest.
Say that the leaves are harvested
when they have rotted into the mold.
Call that profit. Prophesy such returns.
Put your faith in the two inches of humus
that will build under the trees
every thousand years.
Listen to carrion -- put your ear
close, and hear the faint chattering
of the songs that are to come.
Expect the end of the world. Laugh.
Laughter is immeasurable. Be joyful
though you have considered all the facts.
So long as women do not go cheap
for power, please women more than men.
Ask yourself: Will this satisfy
a woman satisfied to bear a child?
Will this disturb the sleep
of a woman near to giving birth?
Go with your love to the fields.
Lie down in the shade. Rest your head
in her lap. Swear allegiance
to what is nighest your thoughts.
As soon as the generals and the politicos
can predict the motions of your mind,
lose it. Leave it as a sign
to mark the false trail, the way
you didn't go.
Be like the fox
who makes more tracks than necessary,
some in the wrong direction.
Practice resurrection.
Manifest: Frontul de
Eliberare al Fermierului nebun
Iubeşte profitul rapid, creşterea anuală,
concediul plătit. Doreşte-ţi mai mult
din tot ce e gata făcut. Teme-te
să-ţi cunoşti vecinii şi teme-te să mori.
Şi vei avea o fereastră în capul tău.
Nici măcar viitorul tău nu va mai fi un mister
vreodată. Mintea îţi va fi imprimată pe o cartelă
şi zăvorâtă într-un sertăraş.
Când vor dori să cumperi ceva
te vor chema. Când vor dori
să mori pentru profit te vor anunţa.
Aşadar, prieteni, să faceţi în fiecare zi ceva
fără sens. Iubiţi pe Domnul.
Iubiţi lumea. Lucraţi pe nimic.
Luaţi tot ce aveţi şi fiţi săraci.
Iubiţi pe cineva care nu o merită.
Denunţă conducerea de stat şi îmbrăţişează
drapelul. Nădăjduieşte să trăieşti în acea liberă
republică pe care o reprezintă.
Dăruieşte-ţi aprobarea tuturor lucrurilor pe care nu le
poţi
înţelege. Slăveşte ignoranţa, căci cele pe care omul
nu le-a întâlnit nu le-a distrus.
Pune întrebările care nu au răspuns.
Investeşte în mileniu. Plantează arbori sequoia.
Spune că recolta ta principală este pădurea
pe care nu ai plantat-o,
pe care nu vei apuca să o tai.
Spune că frunzele sunt culese
atunci când au putrezit în humus.
Numeşte acest lucru profit. Profeţeşte astfel de
restituiri.
Plantează-ţi credinţa în cele două degete de humus
care se vor înălţa sub copaci
la fiecare mie de ani.
Ascultă stârvul – apleacă urechea
aproape, şi auzi murmurul stins
al cântecelor ce au să vină.
Aşteaptă sfârşitul lumii. Râzi.
Râsul este nepreţuit. Fii vesel
chiar dacă ai ţinut cont de toate lucrurile.
Atâta vreme cât femeile nu se înjosesc
pentru putere, bucură-le pe femei mai mult decât pe
bărbaţi.
Întreabă-te: O va mulţumi aceasta
pe o femeie mulţumită să poarte prunc?
Va tulbura aceasta somnul
unei femei gata să nască?
Du-te cu iubita ta pe câmp.
aşezaţi-vă la umbră. Odihneşte-ţi capul
în poala ei. Jură credinţă
lucrului cel mai apropiat de gândurile tale.
Imediat ce generalii şi politicienii
ajung să prezică mişcările minţii tale,
leapăd-o. Las-o ca pe un semn
care să marcheze urma falsă, calea
pe care n-ai mers.
Fii precum vulpea
care lasă mai multe urme decât trebuie,
unele în direcţia greşită.
Exersează învierea.
The Mad Farmer Manifesto: The First
Amendment
“…it is not too soon to provide by every
possible means that as few as possible
shall be
without a little portion of land.
The small
landholders are the most precious part of
the state.”
-Jefferson to Reverend James Madison,
October 28, 1785
That is the
glimmering vein
of our sanity, dividing from us
from the start: land under us
to steady us when we stood,
free men in the great communion
of the free. The vision keeps
lighting in my mind, a window
on the horizon in the dark.
of our sanity, dividing from us
from the start: land under us
to steady us when we stood,
free men in the great communion
of the free. The vision keeps
lighting in my mind, a window
on the horizon in the dark.
To be sane in a
mad time
is bad for the brain, worse
for the heart. The world
is a holy vision, had we clarity
to see it – a clarity men
depend on men to make.
is bad for the brain, worse
for the heart. The world
is a holy vision, had we clarity
to see it – a clarity men
depend on men to make.
It is ignorant
money I declare
myself free from, money fat
and dreaming in its sums, driving
us into the streets of absence,
stranding the pasture trees
in the deserted language of banks.
myself free from, money fat
and dreaming in its sums, driving
us into the streets of absence,
stranding the pasture trees
in the deserted language of banks.
And I declare
myself free
from ignorant love. You easy lovers
and forgivers of mankind, stand back!
I will love you at a distance,
and not because you deserve it.
My love must be discriminate
or fail to bear its weight.
from ignorant love. You easy lovers
and forgivers of mankind, stand back!
I will love you at a distance,
and not because you deserve it.
My love must be discriminate
or fail to bear its weight.
Manifestul
Fermierului nebun: Primul amendament
„… nu este prea
devreme pentru a prevedea prin toate
mijloacele posibile
ca nimeni pe cât posibil să nu rămână
fără o bucată de pământ. Micii proprietari
de pământ sunt cea
mai importantă parte a unui stat.”
Jefferson către Respectabilul James Madison,
28 octombrie 1785
Aceasta este vena scânteietoare
a sănătăţii noastre, separându-se de noi
de la început: pământul sub noi
sprijinindu-ne tare când stăteam,
oameni liberi în marea comuniune
a celor liberi. Viziunea încă
luminează în mintea mea, o fereastră
în orizontul de întuneric.
A fi sănătos într-o vreme a nebuniei
este rău pentru minte, şi mai rău
pentru inimă. Lumea
este o viziune sfântă, când ai limpezime
ca s-o vezi – o limpezime pe care, ca s-o dobândească,
oamenii se sprijină pe oameni.
Banii prost investiţi sunt cei de care mă declar
eliberat, de grăsimea banilor
şi de visarea la sumele lor, împingându-ne
pe străzile absenţei,
abandonând copacii păşunii
limbajului pustiit al băncilor.
Mă declar liber şi
de iubirea prost investită. Voi îndrăgostiţi ieftini
şi iertători ai omenirii, înapoi!
Vă voi iubi de la distanţă,
şi nu pentru că aţi merita-o.
Iubirea mea trebuie să fie judecătoare
sau altfel nu-şi va putea duce povara.
The Mad Farmer's Love Song
O when the
world's at peace
and every man is free
then will I go down unto my love.
O and I may go down
several times before that.
and every man is free
then will I go down unto my love.
O and I may go down
several times before that.
Cântecul de iubire al
Fermierului nebun
Oh, când lumea trăieşte în pace
şi fiecare om este liber
atunci mă voi pogorî la iubirea mea.
Oh, şi mă pot pogorî
de mai multe ori înainte de asta.
The Mad Farmer, Flying the Flag of Rough
Branch, Secedes from the Union
From the union of
power and money,
From the union of
power and secrecy,
From the union of
government and science,
From the union of
government and art,
From the union of
science and money,
From the union of
ambition and ignorance,
From the union of
genius and war,
From the union of
outer space and inner vacuity,
The Mad Farmer
walks quietly away.
There is only one
of him, but he goes.
He returns to the
small country he calls home,
His own nation
small enough to walk across.
He goes shadowy
into the local woods,
And brightly into
the local meadows and croplands.
He goes to the
care of neighbors,
He goes into the
care of neighbors.
He goes to the
potluck supper, a dish
From each house
for the hunger of every house.
He goes into the
quiet of early mornings
Of days when he
is not going anywhere.
Calling his
neighbors together in to the sanctity
Of their lives
separate and together
In the one life
of the commonwealth and home,
In their own
nation small enough for a story
Or song to travel
across in an hour, he cries:
Come all ye
conservatives and liberals
Who want to
conserve the good things and be free,
Come away from
the merchants of big answers,
Whose hands are
metalled with power;
From the union of
anywhere and everywhere
By the purchase
of everything from everybody at the lowest price
And the sale of
anything to anybody at the highest price;
From the union of
work and debt, work and despair;
From the
wage-slavery of the helplessly well-employed.
From the union of
self-gratification and self-annihilation,
Secede into the
care for one another
And for the good
gifts of Heaven and Earth.
Come into the life
of the body, the one body
Granted to you in
all the history of time.
Come into the
body’s economy, its daily work,
And its
replenishment at mealtimes and at night.
Come into the
body’s thanksgiving, when it knows
And acknowledges
itself a living soul.
Come into the
dance of the community, joined
In a circle, hand
in hand, the dance of the eternal
Love of women and
men for one another
And of neighbors
and friends for one another.
Always
disappearing, always returning,
Calling his
neighbors to return, to think again
Of the care of
flocks and herds, of gardens
And fields, of
woodlots and forests and the uncut groves,
Calling them
separately and together, calling and calling,
He goes forever
toward the long restful evening
And the croak of
the night heron over the river at dark.
Fermierul nebun,
înălţând steagul Crengii noduroase, iese din Uniune
Din uniunea puterii şi banilor,
Din uniunea puterii şi secretului,
Din uniunea guvernului şi ştiinţei,
Din uniunea guvernului şi artei,
Din uniunea ştiinţei şi banilor,
Din uniunea ambiţiei şi ignoranţei,
Din uniunea geniului şi războiului,
Din uniunea spaţiului cosmic şi vacuităţii lăuntrice,
Fermierul nebun iese liniştit.
Nu-i decât unul singur, dar el pleacă.
Se-ntoarce la mica ţară pe care o numeşte acasă,
naţiunea lui destul de mică pentru a putea fi străbătută
cu pasul.
El intră întunecat în pădurile locale,
Şi luminos în păşunile şi pământurile mănoase.
Se duce în ajutorul vecinilor,
Intră în grija lor.
Se duce la masa comună, o mâncare
De la fiecare casă pentru foamea oricărei case.
El intră în liniştea dimineţilor timpurii
Ale zilelor când nu merge nicăieri.
Chemându-şi vecinii să vină laolaltă în sfinţenia
Vieţilor lor separate şi laolaltă
În viaţa unică a comunităţii şi căminului,
În naţiunea lor proprie suficient de mică pentru ca o
istorisire
Sau un cântec să o înconjoare într-un ceas, el strigă:
Veniţi voi conservatori şi liberali
Care voiţi să conservaţi lucrurile bune şi să fiţi
liberi,
Lepădaţi-vă de negustorii marilor răspunsuri,
Ale căror mâini sunt placate cu putere;
Din uniunea lui oriunde şi pretutindeni
Din cumpărarea tuturor lucrurilor de la toţi la cel mai
mic preţ
Şi din vânzarea oricărui lucru către oricine la cel mai
mare preţ;
Din uniunea muncii şi datoriei, muncii şi disperării;
Din sclavia venitului a celor angajaţi prea bine pentru a
mai putea fi ajutaţi.
Din uniunea mulţumirii de sine şi anihilării de sine,
Retrageţi-vă în grija pentru celălalt
Şi pentru darurile bune ale Cerului şi Pământului.
Veniţi la viaţa trupului, a acelui trup
Care v-a fost dăruit în toată istoria timpului.
Veniţi la economia trupului, la lucrarea lui zilnică,
Şi la refacerea lui în timpul meselor şi al nopţii.
Veniţi la recunoştinţa trupului, atunci când cunoaşte
Şi recunoaşte el însuşi un suflet viu.
Veniţi la hora comunităţii, prinsă
Într-un cerc, mână în mână, dansul eternei
Iubiri a femeilor şi bărbaţilor pentru celălalt
Şi al vecinilor şi prietenilor pentru celălalt.
Totdeauna dispărând, totdeauna revenind,
Chemându-şi vecinii să se-ntoarcă, să mai cugete
La grija pentru turme şi cirezi, pentru grădini
Şi câmpii, pădurice şi păduri şi crânguri neatinse,
Chemându-i separat şi laolaltă, chemând şi iar chemând,
El merge neîntrerupt spre acea lungă seară tihnită
Şi croncănitul bâtlanului de noapte peste râu la căderea
întunericului.
Some Further Words
Let me be plain
with you, dear reader.
I am an old-fashioned man. I like
the world of nature despite its mortal
dangers. I like the domestic world
of humans, so long as it pays its debts
to the natural world, and keeps its bounds.
I like the promise of Heaven. My purpose
is a language that can repay just thanks
and honor for those gifts, a tongue
set free from fashionable lies.
I am an old-fashioned man. I like
the world of nature despite its mortal
dangers. I like the domestic world
of humans, so long as it pays its debts
to the natural world, and keeps its bounds.
I like the promise of Heaven. My purpose
is a language that can repay just thanks
and honor for those gifts, a tongue
set free from fashionable lies.
Neither this
world nor any of its places
is an “environment.” And a house
for sale is not a “home.” Economics
is not “science,” nor “information” knowledge.
A knave with a degree is a knave. A fool
in a public office is not a “leader.”
A rich thief is a thief. And the ghost
of Arthur Moore, who taught me Chaucer,
returns in the night to say again:
”Let me tell you something, boy.
An intellectual whore is a whore.”
is an “environment.” And a house
for sale is not a “home.” Economics
is not “science,” nor “information” knowledge.
A knave with a degree is a knave. A fool
in a public office is not a “leader.”
A rich thief is a thief. And the ghost
of Arthur Moore, who taught me Chaucer,
returns in the night to say again:
”Let me tell you something, boy.
An intellectual whore is a whore.”
The world is
babbled to pieces after
the divorce of things from their names.
Ceaseless preparation for war
is not peace. Health is not procured
by sale of medication, or purity
by the addition of poison. Science
at the bidding of the corporations
is knowledge reduced to merchandise;
it is a whoredom of the mind,
and so is the art that calls this “progress.”
So is the cowardice that calls it “inevitable.”
the divorce of things from their names.
Ceaseless preparation for war
is not peace. Health is not procured
by sale of medication, or purity
by the addition of poison. Science
at the bidding of the corporations
is knowledge reduced to merchandise;
it is a whoredom of the mind,
and so is the art that calls this “progress.”
So is the cowardice that calls it “inevitable.”
I think the
issues of “identity” mostly
are poppycock. We are what we have done,
which includes our promises, includes
our hopes, but promises first. I know
a “fetus” is a human child.
I loved my children from the time
they were conceived, having loved
their mother, who loved them
from the time they were conceived
and before. Who are we to say
the world did not begin in love?
are poppycock. We are what we have done,
which includes our promises, includes
our hopes, but promises first. I know
a “fetus” is a human child.
I loved my children from the time
they were conceived, having loved
their mother, who loved them
from the time they were conceived
and before. Who are we to say
the world did not begin in love?
I would like to
die in love as I was born,
and as myself of life impoverished go
into the love all flesh begins
and ends in. I don't like machines,
which are neither mortal nor immortal,
though I am constrained to use them.
(Thus the age perfects its clench.)
Some day they will be gone, and that
will be a glad and a holy day.
I mean the dire machines that run
by burning the world's body and
its breath. When I see an airplane
fuming through the once-pure sky
or a vehicle of the outer space
with its little inner space
imitating a star at night, I say,
“Get out of there!” as I would speak
to a fox or a thief in the henhouse.
When I hear the stock market has fallen,
I say, “Long live gravity! Long live
stupidity, error, and greed in the palaces
of fantasy capitalism!” I think
an economy should be based on thrift,
on taking care of things, not on theft,
usury, seduction, waste, and ruin.
and as myself of life impoverished go
into the love all flesh begins
and ends in. I don't like machines,
which are neither mortal nor immortal,
though I am constrained to use them.
(Thus the age perfects its clench.)
Some day they will be gone, and that
will be a glad and a holy day.
I mean the dire machines that run
by burning the world's body and
its breath. When I see an airplane
fuming through the once-pure sky
or a vehicle of the outer space
with its little inner space
imitating a star at night, I say,
“Get out of there!” as I would speak
to a fox or a thief in the henhouse.
When I hear the stock market has fallen,
I say, “Long live gravity! Long live
stupidity, error, and greed in the palaces
of fantasy capitalism!” I think
an economy should be based on thrift,
on taking care of things, not on theft,
usury, seduction, waste, and ruin.
My purpose is a
language that can make us whole,
though mortal, ignorant, and small.
The world is whole beyond human knowing.
The body's life is its own, untouched
by the little clockwork of explanation.
I approve of death, when it comes in time
to the old. I don't want to five
on mortal terms forever, or survive
an hour as a cooling stew of pieces
of other people. I don't believe that life
or knowledge can be given by machines.
The machine economy has set afire
the household of the human soul,
and all the creatures are burning within it
though mortal, ignorant, and small.
The world is whole beyond human knowing.
The body's life is its own, untouched
by the little clockwork of explanation.
I approve of death, when it comes in time
to the old. I don't want to five
on mortal terms forever, or survive
an hour as a cooling stew of pieces
of other people. I don't believe that life
or knowledge can be given by machines.
The machine economy has set afire
the household of the human soul,
and all the creatures are burning within it
“Intellectual
property” names
the deed by which the mind is bought
and sold, the world enslaved. We
who do not own ourselves, being free,
own by theft what belongs to God,
to the living world, and equally
to us all. Or how can we own a part
of what we only can possess
entirely? Life is a gift we have
only by giving it back again.
Let us agree: “the laborer is worthy
of his hire,” but he cannot own what he knows,
which must be freely told, or labor
dies with the laborer. The farmer
is worthy of the harvest made
in time, but he must leave the light
by which he planted, grew, and reaped,
the seed immortal in mortality,
freely to the time to come. The land
too he keeps by giving it up,
as the thinker receives and gives a thought,
as the singer sings in the common air.
the deed by which the mind is bought
and sold, the world enslaved. We
who do not own ourselves, being free,
own by theft what belongs to God,
to the living world, and equally
to us all. Or how can we own a part
of what we only can possess
entirely? Life is a gift we have
only by giving it back again.
Let us agree: “the laborer is worthy
of his hire,” but he cannot own what he knows,
which must be freely told, or labor
dies with the laborer. The farmer
is worthy of the harvest made
in time, but he must leave the light
by which he planted, grew, and reaped,
the seed immortal in mortality,
freely to the time to come. The land
too he keeps by giving it up,
as the thinker receives and gives a thought,
as the singer sings in the common air.
I don't believe
that “scientific genius”
in its naive assertions of power
is equal either to nature or
to human culture. Its thoughtless invasions
of the nuclei of atoms and cells
and this world's every habitation
have not brought us to the light
but sent us wandering farther through
the dark. Nor do I believe
.artistic genius” is the possession
of any artist. No one has made
the art by which one makes the works
of art. Each one who speaks speaks
as a convocation. We live as councils
of ghosts. It is not “human genius”
that makes us human, but an old love,
an old intelligence of the heart
we gather to us from the world,
from the creatures, from the angels
of inspiration, from the dead--
an intelligence merely nonexistent
to those who do not have it, but --
to those who have it more dear than life.
in its naive assertions of power
is equal either to nature or
to human culture. Its thoughtless invasions
of the nuclei of atoms and cells
and this world's every habitation
have not brought us to the light
but sent us wandering farther through
the dark. Nor do I believe
.artistic genius” is the possession
of any artist. No one has made
the art by which one makes the works
of art. Each one who speaks speaks
as a convocation. We live as councils
of ghosts. It is not “human genius”
that makes us human, but an old love,
an old intelligence of the heart
we gather to us from the world,
from the creatures, from the angels
of inspiration, from the dead--
an intelligence merely nonexistent
to those who do not have it, but --
to those who have it more dear than life.
And just as
tenderly to be known
are the affections that make a woman and a man
their household and their homeland one.
These too, though known, cannot be told
to those who do not know them, and fewer
of us learn them, year by year.
These affections are leaving the world
like the colors of extinct birds,
like the songs of a dead language.
are the affections that make a woman and a man
their household and their homeland one.
These too, though known, cannot be told
to those who do not know them, and fewer
of us learn them, year by year.
These affections are leaving the world
like the colors of extinct birds,
like the songs of a dead language.
Think of the
genius of the animals,
every one truly what it is:
gnat, fox, minnow, swallow, each made
of light and luminous within itself.
They know (better than we do) how
to live in the places where they live.
And so I would like to be a true
human being, dear reader-a choice
not altogether possible now.
But this is what I'm for, the side
I'm on. And this is what you should
expect of me, as I expect it of
myself, though for realization we
may wait a thousand or a million years.
every one truly what it is:
gnat, fox, minnow, swallow, each made
of light and luminous within itself.
They know (better than we do) how
to live in the places where they live.
And so I would like to be a true
human being, dear reader-a choice
not altogether possible now.
But this is what I'm for, the side
I'm on. And this is what you should
expect of me, as I expect it of
myself, though for realization we
may wait a thousand or a million years.
Câteva cuvinte în
plus
Îngăduie-mi să-ţi vorbesc pe şleau, dragă cititorule.
Sunt un om de altădată. Îmi place
lumea naturii în ciuda mortalelor ei
pericole. Îmi place lumea domestică
a oamenilor, câtă vreme îşi plăteşte datoriile
faţă de lumea naturală şi îşi respectă limitele.
Îmi place promisiunea Cerului. Scopul meu
este un limbaj care poate restitui drepte mulţumiri
şi onoare pentru aceste daruri, o limbă
eliberată de minciunile subtile.
Nici lumea aceasta, şi nici vreunul dintre locurile ei
nu este un „mediu”. Iar o casă
de vânzare nu este un „cămin”. Economia
nu este o „ştiinţă”, şi nici „informaţia” nu este
cunoaştere.
Un pungaş cu diplomă este tot un pungaş. Un nătărău
ajuns în administraţie nu este un „lider”.
Un hoţ bogat este un hoţ. Iar duhul
lui Arthur Moore, care m-a învăţat Chaucer,
revine în noapte pentru a spune iarăşi:
„Hai să-ţi zic ceva, băiete:
O curvă intelectuală e tot o curvă.”
Lumea e într-o mare bolboroseală de la
divorţul dintre lucruri şi numele lor.
Neîncetata pregătire pentru război
nu este pace. Sănătatea nu este dobândită
prin vînzarea de medicamente, nici puritatea
prin adaosul de otravă. Ştiinţa realizată
prin dictatul corporaţiilor
este cunoaşterea redusă la marfă;
este o desfrânare a minţii,
şi tot aşa este arta care numeşte acest lucru „progres”.
La fel şi laşitatea care îl numeşte „inevitabil”.
Cred că problemele legate de „identitate” în genere
sunt o nerozie. Suntem ce am făcut,
iar asta cuprinde promisiunile noastre, cuprinde
speranţele noastre, dar promisiunile mai întâi. Ştiu
că un „fetus” este un copil omenesc.
Mi-am iubit copiii din momentul
când au fost concepuţi, iubindu-le
mama, care i-a iubit din momentul când au fost concepuţi
şi dinainte de asta. Cine suntem noi ca să spunem
că lumea nu a început în iubire?
Mi-ar plăcea să mor în iubire, aşa cum m-am născut,
şi pe când de viaţă împovărat mă simt, să merg
în iubirea în care tot trupul începe
şi sfârşeşte. Nu-mi plac maşinile,
care nu sunt nici muritoare, nici nemuritoare,
chiar dacă sunt forţat să le folosesc.
(Şi astfel veacul îşi desăvârşeşte strânsoarea.)
Într-o zi ele vor fi desfiinţate, iar aceea
va fi o fericită şi sfântă zi.
Vorbesc despre cumplitele maşini care funcţionează
prin arderea trupului lumii şi
a suflării ei. Când văd un avion
fumegând prin cerul cândva pur
sau un vehicul din spaţiul exterior
cu strâmtul său spaţiu interior
imitând o stea noaptea, spun,
„Ieşi de-acolo!” aşa cum îi strigam
unei vulpi sau unui hoţ în coteţul găinilor.
Când aud că bursa a căzut
zic: „Trăiască gravitaţia! Trăiască
prostia, eroarea şi lăcomia în palatele
capitalismului fantastic!” Cred
că o economie trebuie să fie întemeiată pe cumpătare,
pe asumarea grijii pentru lucruri, nu pe hoţie,
speculă, seducţie, risipă şi ruină.
Ţelul meu este o limbă care ne poate face întregi,
chiar dacă suntem muritori, ignoranţi şi mici.
Lumea este întreagă dincolo de ştiinţa omenească.
Viaţa trupului este ea însăşi, neatinsă
de meschinul mecanism al explicaţiei.
Sunt favorabil morţii, când vine la timp
pentru bătrâni. Nu vreau să număr
termene muritoare la nesfârşit, ori să supravieţuiesc
o oră ca o tocăniţă în răcire făcută din organele
altor oameni. Nu cred că viaţa
sau cunoaşterea pot fi dăruite de maşini.
Economia maşinii a incendiat
gospodăria sufletului omenesc,
şi toată făptura arde înăuntru.
„Proprietatea intelectuală” numeşte
acţiunea prin care mintea este cumpărată
şi vândută, lumea înrobită. Noi
nu ne posedăm pe noi înşine, suntem liberi,
posedăm prin furt ceea ce aparţine lui Dumnezeu,
lumii vii şi în mod egal
nouă tuturor. Dar cum putem noi poseda o parte
din ceea ce nu putem avea decât
în întregime? Viaţa este un dar pe care-l avem
doar dăruindu-l iarăşi înapoi.
Să ne-nţelegem: „Vrednic este lucrătorul
de plata sa,” dar el nu poate poseda ce ştie,
căci aceasta trebuie arătată în mod liber, altfel lucrul
moare o dată cu lucrătorul. Fermierul
este vrednic de recolta crescută
în timp, dar el trebuie să părăsească lumina
prin care a plantat, crescut şi strâns,
sămânţa nemuritoare din cele muritoare,
liberă pentru vremea ce va veni. Pământul
îl ţine tot prin dăruirea lui,
aşa cum gânditorul primeşte şi dăruieşte un gând,
aşa cum cel care cântă cântă în văzduhul comun.
Nu cred că „geniul ştiinţific”
în naivele lui pretenţii de putere
este pe măsura fie a naturii, fie
a culturii omeneşti. Invaziile lui necugetate
de nuclee de atomi şi celule
şi fiecare locuire a acestei lumi
nu ne-au adus la lumină
ci ne-au trimis rătăcind mai departe prin
întuneric. Şi nici nu cred
că „geniul artistic” este în posesia
vreunui artist. Nimeni nu a făcut
arta prin care pot fi făcute lucrările
de artă. Fiecare om care vorbeşte vorbeşte
ca o adunare. Trăim precum nişte consilii
de fantome. Nu „geniul uman”
e ceea ce ne face umani, ci o veche iubire,
o veche inteligenţă a inimii
pe care o adunăm la noi din lume,
de la făpturi, de la îngerii
inspiraţiei, de la cei morţi –
o inteligenţă cu totul inexistentă
pentru cei care nu o au, dar –
pentru cei care o au mai dragă decât viaţa.
Şi-n chip la fel de tandru se pot cunoaşte
ataşamentele care fac una dintr-o femeie şi-un bărbat,
din gospodăria şi ţinutul lor de baştină.
Şi acestea, deşi ştiute, nu pot fi spuse
celor care nu le ştiu, şi tot mai puţini
dintre noi le deprind, de la un an la altul.
Aceste ataşamente părăsesc lumea
asemenea culorilor păsărilor dispărute,
asemenea cântecelor unei limbi moarte.
Gândiţi-vă la geniul animalelor,
fiecare cu adevărat ceea ce este:
ţânţarul, vulpea, boişteanul, rândunica, fiecare făcută
din lumină şi luminoasă în sinea ei.
Ele ştiu (mai bine decât noi) cum
să trăieşti în locurile în care trăiesc ele.
Şi astfel aş dori să fiu o adevărată
fiinţă umană, dragă cititorule – o alegere
nu întru totul posibilă acum.
Dar asta e ce caut, asta e partea
de care mă aflu. Şi asta e ce-ar trebui
să aştepţi de la mine, după cum eu o aştept de la
mine, chiar dacă pentru împlinirea ei putem
aştepta o mie sau un milion de ani.
