Spiritualnicie

„Gestul celor două persoane .... indică .... o absenţă totală ... a oricărei urme de spiritualizare” (http://www.mediafax.ro/social/imaginea-cu-doi-angajati-mai-care-isi-fac-nevoile-pe-biserica-kretzulescu-a-starnit-revolta-patriarhiei-romane-cum-se-apara-sindicatul-care-organizase-protestul-bor-dezonorant-foto-17083140)

BOR rămîne un pedagog către Mesia

oricare ar fi acesta

este o ființă spirituală

vrednic este

oricine se pișă ca elita

în mod spiritualnicesc,

dar cine o face materialnicesc

să se osîndească. 

Paharul gol

umplut cu un alt pahar gol

rămîne gol

îl bei

doar pentru că umple lacul

în care vei prinde

cinci pîini și doi pești

Ceva obscur?

Nu știu dacă peste tot în lume rolul elitei este acela de a inhiba ori suprima simțul realității. Cel puțin în România, însă, aceasta pare să fie misiunea ei principală. Deși pretinde că se ocupă cu moșirea adevărului, ocupația principală a elitei conservatoare, care recunoaște existența adevărului doar pentru a-i face de petrecanie, precum Irod, constă în extirparea instinctului realității. Simțul realității pare să fie nimic altceva decît un apendice care, în timp, poate produce grave tulburări de sănătate, riscînd să tulbure echilibrul corpului social.

Dixon este un personaj din filmul Three Billboards Outside Ebbing, Missouri. Este personajul despre care, cel puțin la noi, nu s-a vorbit deloc. În ciuda faptului că interpretul lui, Sam Rockwell, a luat Oscarul pentru rol. La noi – în fine, pe organul de (anti)cultură Radio România Cultural – s-a vorbit în special despre mama. Despre Frances Louise McDormand. Că, deh, ea a luat Oscarul pentru rolul feminin principal. Și pentru că femeie. Și pentru că MeToo.

Asta, în ciuda faptului că Dixon este singurul personaj care se transfigurează, asigurînd astfel reușita operei de artă.

La noi, însă, filmul este pus să vorbească despre imobilitatea opiniei publice. Și că miza filmului ar fi mobilizarea opiniei publice. Adică mai multe panouri. Adică implicare civică. Adică, #rezist.

Dar pe Dixon nu-l schimbă mesajul panourilor. Îl schimbă scrisoarea Șerifului Willoughby, pe care o citește în focul unui purgatoriu prematur, în focul judecății precipitate pe care mama fiicei violate și ucise îl provocase, tocmai pentru că ea însăși  ardea deja în acest foc: în ziua morții fiicei, îi dorise acesteia să fie violată. În termeni teologici, asta se numește legătură și blestem.

Dar, în România, Dixon este de neschimbat. La noi, este fundamental și obligatoriu ca Dixon să rămînă egal cu sine. Este necesar ca schimbarea lui să rămînă neobservată, ca nu cumva să ne schimbăm altfel decît ni se spune de la centru.

Vă amintesc cadrul de la începutul filmului, cînd Dixon descoperă mesajele panourilor în timp ce acestea erau aplicate: Dixon simte că ceva nu e în regulă, și îl amenință pe unul din muncitori că-l va aresta pentru că a încălcat normele de mediu. Acesta îi răspunde că ar fi mai bine să citească în prealabil mesajele panourilor și abia apoi să vină să vorbească despre mediu.

Ironia este că, în România, elita vrea să vorbim doar despre mediu.

How come, Chief Pleșu?

Ortodoxia altoită

Orce lucru firea-și schimbă cînd vei sta să-l altuiești,

Și nimic iar nu se poate ca să n-aibă vrun cusur,

Arburi, plante, flori și oameni, astfel și acest răsur,

Care or ca-ntîi să-nghimpe și să fie cu miros,

Or nici miros să n-aibă și să fie neghimpos.

(Anton Pann, Povestea vorbii)

Patriarhia condamnă gestul celor doi polițiști care au urinat pe zidul bisericii Kretzulescu:

„Gestul celor două persoane este, cu sau fără voia lor, un gest sacrileg şi indică, în mod evident, o absenţă totală a bunului simţ, a oricărei urme de spiritualizare şi este un gest dezonorant şi descalificant din punct de vedere moral. Instituţia pe care cei doi o reprezintă ar fi firesc să le transmită, cel puţin o mustrare pentru că este un gest care în mod evident a atras şi o imagine negativă a instituţiei respective. Dincolo de asta, este vorba şi de contextul în care, într-un oraş precum o Capitală, există această problemă elementară a toaletelor publice. Chiar şi aşa, cei doi nu au o scuză totală pentru că ştiau unde se află şi ce clădire este aceea”.  http://www.mediafax.ro/social/imaginea-cu-doi-angajati-mai-care-isi-fac-nevoile-pe-biserica-kretzulescu-a-starnit-revolta-patriarhiei-romane-cum-se-apara-sindicatul-care-organizase-protestul-bor-dezonorant-foto-17083140

Dar poate că autorii gestului nici nu caută vreo scuză. Poate că cei care au urinat pe zidurile bisericii Kretzulescu știau nu doar că este vorba despre o biserică ortodoxă, ci și de un monument istoric, legat direct de martiriul Brâncovenilor prin ctitorii săi, Safta și Iordache (fiică și nepot-ginere). Poate că știau și că aici cîntase la strană și organizase un cor bisericesc prin anii 1848-49 însuși Anton Pann. Poate că știau și că în anii ’80, cînd comuniștii au cerut demolarea bisericii, nu ierarhii BOR, ci Henriette Delavrancea a fost cea care s-a împotrivit și i-a determinat pe comuniști să renunțe. Poate că știau și că nici un teolog sau ierarh al BOR nu a ripostat atunci cînd un ilustru intelectual român nu a văzut în România altceva decît o fecală. Poate că polițiștii n-au făcut decît să-i ia cuvintele în serios, crezînd sincer că trăiesc într-o țară peste care s-a pișat orice intelectual creștin de dreapta a dorit. Poate că au făcut-o tocmai pentru că știau unde se află și ce clădirea era aceea. Poate că au făcut-o pentru că niciodată în ultimele trei decenii reprezentanții BOR nu au intervenit atunci cînd unii intelectuali din România ne-au batjocorit istoria ori au încercat să altoiască credința cu mlădițe gnostice. Dimpotrivă, în loc să vorbească despre eventuala amenajare a unor toalete publice pentru nevoile bolnave ale acestui tip de intelectuali, BOR le-a pus acestora Biserica la dispoziție. 
         Ne place refrenul cu răspîndirea mentalității seculare și preferăm să nu ne gîndim la propria noastră secularizare atunci cînd ne vedem nevoiți să recunoaștem pierderea războiului cultural în România. Totodată, orbirea interesată din trecut a ierarhiei BOR, care a văzut relația dintre rațiune și credință ca pe un raport de forță în care subtilitatea credinței nu are decît de cîștigat din puterea rațiunii este în egală măsură responsabilă de organizarea de astăzi a unor evenimente favorabile mișcării LGBT în spații conservatoare precum MȚR. Pînă la urmă, puterea a triumfat. Doar că este o putere a rațiunii întunecate.

Așa că e foarte probabil ca cei doi polițiști să fie intelectuali creștini de dreapta. Nu m-ar mira să aflu că au participat chiar la conferința „Lucrarea pocăinței într-o lume secularizată” (http://ziarullumina.ro/conferinta-si-prezentare-de-carte-la-facultatea-de-teologie-albaiuliana-132066.html) Așa s-ar putea explica modul în care au valorificat în mod spontan „referințele omului tra­dițional – ancorat în relația lui cu Dumnezeu, cu tradiția, cu neamul și cu valorile adevărate.” Este drept, au făcut și ei ce au putut: cînd țara-i de căcat, credința nu poate fi decît de pișat: „Orce lucru firea-și schimbă cînd vei sta să-l altuiești”...

Meci decisiv, final dramatic

„Unde ți-ai băgat telefonul, în cur?” îi reproșează o fată de clasa a treia mamei venită să o ia de la școală. „Te-am sunat de trei ori și tot nu ai răspuns”, precizează fata în timp ce zvîrli ghiozdanul spre picioarele mamei vizibil jenată de purtarea fetei, dar totodată cumva amuzată de stilul ei ... natural. Un zîmbet încrezător îi apăru în timp ce-și urma docil fiica spre casă: He-he, pe fata ei n-o s-o prostească nimeni. Va reuși în viață. Va deveni cineva. Fata asta va ieși om, nu vezi ce tare e în clanță?

Ceva mai devreme în cursul aceleiași zile, așteptînd la casă la Profi, aud în spatele meu o fetiță de vreo patru-cinci ani întrebîndu-și bunica din senin: „De ce suntem oameni?” „Pentru că așa a vrut Dumnezeu!”, vine răspunsul prompt al bunicii.

Ce vreau să spun este că, în România, meciul încă se joacă. Este păcat că cei mai mulți spectatori se grăbesc deja spre ieșire. Poate și pentru că nu au prins finețea unor faze precum cea cu fetița de la magazin; poate și pentru că nu vor să le vadă. Ele nu pot scăpa însă Arbitrilor, hotărîți să le anuleze, deși sunt perfect valide. În definitiv, e tot ce pot ei să facă. Aproape că ți-e și milă de ei.

Dar cîtă vreme sfîrșitul partidei se fluieră din altă parte, eu zic să mai stăm.

Ortodoxia paranormală

Este absolut normal ca într-o țară creștin-ortodoxă un copil de treisprezece ani și sora lui de optsprezece ani să fie uciși de tatăl lor. Și mama lor de patruzeci și doi de ani a fost ucisă, tot de tatăl copiilor și soțul ei. Lucru perfect normal într-o țară creștin-ortodoxă.

Într-o țară creștin-ortodoxă, ca România, foarte mulți copii nici măcar nu ajung la treisprezece ani. Încă și mai puțini la optsprezece.

Într-o țară creștin-ortodoxă, ca România, numeroși copii sunt uciși înainte de naștere, fapt care nu deranjează pe nimeni. Este ceva absolut normal, de vreme ce nu au fost planificați. Ghinion!

Ștefan și Ioana, rugați-vă pentru noi!

Centenarul Unirii și Marea cîrdășie

„Mâine, de la răsăritul soarelui și până la apus, trei sute de ființe ale neamului nostru românesc vor fi înjunghiate.”

http://ziarulfaclia.ro/cuvant-emotionant-al-ips-ioan-al-banatului-la-aniversarea-a-12-ani-de-la-reinfiintarea-mitropoliei-clujului/

(https://www.liveaction.org/news/baby-survives-abortion-attempt/ )

„Grupul Schweighofer a vândut divizia prin care a cumpărat păduri în România. Peste 14.000 de hectare de pădure din şapte judeţe, printre care se numără şi Hunedoara, sunt achiziţionate de suedezii de la GreenGold Group.”
http://adevarul.ro/locale/hunedoara/padurile-detinute-schweighofer-sapte-judete-vor-vandute-grup-suedez-14000-hectare-1_5ab8e7c7df52022f750a0ecc/index.html

„ Continuitatea natiunii romane in spatiul ei an­ces­tral a ajuns, intr-adevar, nesigura. Nu din cauza strainilor, ci a conationalilor verosi si ipocriti, care irosesc astazi capitalul natural si forestier al tarii, in­tr-un mod vadit antinational. Defrisarile insumeaza sute de mii de hectare, cu o rata de 3 ha/ora.”

http://www.ecomagazin.ro/dr-ing-cristian-d-stoiculescu-devastarea-padurilor-cu-complicitatea-calificata-a-autoritatilor-de-stat-impune-necesitatea-reintroducerii-pedepsei-cu-moartea/

Sărbătorim o sută de ani cu o țară și un neam scoși la mezat. Centenarul Unirii va fi oficiat de complicii la distrugerea României. În timp ce noi suntem tot mai dezuniți, ei sunt tot mai uniți. Cei care au ajuns să stăpînească țara în loc să o administreze, să o întunece și să o amuțească în loc să-i reprezinte valorile și să-i realizeze destinul, au motive întemeiate pentru a sărbători: și-au realizat obiectivele.
Măcar în acest an să-i lăsăm pe autorii destrămării neamului să celebreze singuri. Să-i lăsăm plecați spre stăpînii lor, iar noi să ne întoarcem cu fața spre Dumnezeu și spre aproapele nostru. Vom înceta astfel să ne mai merităm conducătorii – mai ales, vom începe să ne merităm trecutul. 
Vom deveni demni de România Mare cînd vom redescoperi România adevărată, România vie. Precum bebelușul din fotografia de mai sus, România poate supraviețui procedurilor de avort. O demonstrează de șaptezeci de ani încoace: din 28 martie 1948 pînă astăzi. 
Din fericire, România depinde nu doar de ei, de satrapi, dealeri și brokeri (convertiți și venerați corespunzător drept „personalități ale vieții publice”). România depinde mai ales de noi. Pentru că inima ei bate doar acolo unde bate o alta. Asemenea pruncului, inima ei bate odată cu inima noastră.    

Secretul eroismului creștin de astăzi

„Tata la plecare: să nu fii jidan fricos, să nu te caci in pantaloni.”

Dar lumea lui Steinhardt nu mai este lumea noastră. Trăim într-un alt loc. Trăim într-o Românie care nu mai este locuită, ci înlocuită. 

Trăim într-un loc în care pantalonii sunt înlocuiți de sutane. Nu din rațiuni liturgice, ci din motive igienico-sanitare.

Cu actuala conducere a BOR, oricît s-ar căca pe ei, toți ortodocșii sunt sfinți.

Dacă nu i-ar trăda pantalonii, desigur.

Dumnica Ortodoxiei

Dumnica Ortodoxiei este o sărbătoare importantă. Cea mai importantă, dovadă că o celebrăm în fiecare zi.

În fiecare zi în care spunem dumnică.

În fiecare zi în care spunem aiazmă.

În fiecare zi în care spunem plovăr.

— De fapt, încercă părintele să precizeze...

— Vezi că ești prost! i-o reteză domnul Goe. Nu se zice nici Dumnica Ortodoxiei, nici Duminica Ortodoxiei!

— Atunci, cum? replică preotul intimidat.

— Se zice mariner.

De ce fac creștinii copii?

Pentru că nu-i putem jertfi pe toți lui Moloh. Trebuie să ne rămînă și unii pe care să-i dedicăm lui Mamona.

Cel puțin unii dintre ei vor reuși în viață.

În această viață, singura care contează.

Identitate

„Şi străinul te tot paşte
De nu te mai poţi cunoaşte.”
Eminescu, „Doină”

Nu sunt sigur dacă definirea filmului animat The Incredibles drept „a superhero action movie about the sanctity of marriage” (https://www.nationalreview.com/2004/11/incredibly-important-frederica-mathewes-green/) cade sub incidența păcatului față de dreptate, așa cum vede David Mills supradimensionarea lingvistică (http://www.touchstonemag.com/archives/article.php?id=18-10-003-e). Poate că nu am înțeles eu filmul sau, mai grav, „sfințenia căsătoriei”. Se poate întîmpla oricui este înclinat în sensul altor exagerări. Recunosc, faptul că, spre deosebire de alții, sunt predispus la exagerări care nu-mi vin pe linie de partid, nu face neapărat ca exagerările mele să fie mai îndreptățite. Totuși, întrucît acesta este un aspect mai greu de înțeles într-o țară în care inspirația te izbește din clanță drept în frunte, nu voi zăbovi asupra lui.

Mă aștept ca Brad Bird, scîrbit, ca orice om normal, deopotrivă de dreapta și de stînga, să dea în Incredibilii 2 o lovitură serioasă „sfințeniei” instituțiilor dreptei americane (pînă nu vom înțelege că în Războiul rece s-au opus două imperii ale răului, vom rămîne în continuare captivii unuia sau a celuilalt, după culoarea telefonului, roșu sau curcubeu). Pînă atunci, însă, merită amintite cîteva replici surprinzătoare (considerate invariabil „geniale” de omul de dreapta) din prima parte a Incredibililor (regret că nu am tradus dialogurile în română, dar incredibilii și implauzibilii ortodocși care s-ar aventura pe aici le pot citi liniștiți și în engleză — cîtă vreme au candela aprinsă și Moliftelnicul deschis, desigur):

„— Right now, honey, the world just wants us to fit in, and to fit in, we just gotta be like everybody else.”

„— I can't believe you don't want to go to your own son's graduation.

— It's not a graduation. He's moving from fourth to fifth grade.

— It's a ceremony!

— It's psychotic! They keep creating new ways to celebrate mediocrity but if someone is exceptional...”

„— Supermodels. Nothing super about them. Spoiled, stupid, little stick figures with poofy lips who think only about themselves.”

„— Your identity is your most valuable possession. Protect it. And if anything goes wrong, use your powers.”

„— Remember the bad guys on those shows you used to watch on Saturday mornings? Well, these guys are not like those guys. They won't exercise restraint because you're children. They will kill you if they get the chance. Do not give them that chance.”

„— And doubt is a luxury we can't afford anymore, sweetie. You have more power than you realize. Don't think. And don't worry. If the time comes, you'll know what to do. It's in your blood.”

„— Mom and Dad's lives could be in jeopardy. Or worse, their marriage.

— Their marriage? So, the bad guys are trying to wreck Mom and Dad's marriage.”

„— We are talking about the greater good.

— "Greater good"? I am your wife! I'm the greatest good you are ever gonna get!”

„— The only thing hard enough to penetrate it is...itself.”

„— You look different.

— I feel different. Is different okay?

— Hey, different is... Different is great.”

„— Behold the Underminer! I am always beneath you, but nothing is beneath me! I hereby declare war on peace and happiness! Soon all will tremble before me!”

De fapt, ultima replică trimite spre ceva mai complicat: este adevărat că The Underminer va declara întotdeauna război păcii și fericirii, dar va face asta în numele păcii și fericirii. Și nu poate reuși decît în măsura în care distruge identitatea personală. Fiecare om este un erou în măsura în care știe ce este și cine este. Fiecare creștin este un super erou întrucît are o identitate secretă. Identitatea noastră secretă este Hristos. De aceea ne numim creștini. Chiar și Cristiano Ronaldo se numește „Cristiano” de la Hristos, nu invers. Sorry, boss!

În ortodoxia românească, lucrurile sunt încă și mai complicate, pentru că The Underminer este creștin ortodox și este citat de profesorii de teologie ortodoxă. Are gazetă și institut de studii post-universitare. Discipolii săi au cucerit media ortodoxă și ne obligă să ne asumăm identități prefabricate.

Vă amintiți de tipii ăia răi din serialele polițiste Columbo și Kojak? Tipii ăștia răi nu sunt ca tipii ăia răi. Nu vor avea grețuri pentru că sunteți copii, sau pentru că aveți copii. Vă vor ucide sufletele dacă vor avea ocazia.

Nu le oferiți această ocazie.

În cazul în care ajungeți prin Costa Rica și vă împiedicați de statul de drept: păstrați-l!

„Protocolul SRI-DNA a fost dublat de un protocol Coldea-Kövesi. Sebi Giță este semnul, este dovada, este proba că protocolul Coldea-Kövesi a existat.

Florian Coldea a ieșit din scenă după concediile făcute cu Ghiță. Nu pare să fie departe de scenă, dar, na, e aproape imposibil să vezi în întunericul din spate. Coldea a fost trecut în rezervă ca o sfidare – Hellvig a venit și ne-a spus că totul e OK, doar că generalul trece în rezervă. Iar Comisia de control al SRI – of, dacă vă mai amintiți cățeii din mașinile Dacia de dinainte ’89, ăia cărora li se mișcau capetele la fiecare zgâlțâitură! – da, Comisia de control al SRI a zis și ea: «Da, nu e nimic cu Coldea, e totul OK».

E foarte probabil că și ieșirea din scenă a Laurei Codruța Kövesi se va face în același fel: la anul, la final de mandat, nerăspunzând la nici o întrebare. Sfidând orice normă a statului de drept, arogantă într-un mod ridicol, jucând cartea vulnerabilității într-un mod jenant, Kövesi va merge după Coldea, acolo, în spate, în întuneric. Și, de ce nu, nu m-aș mira ca, peste câțiva ani, din Costa Rica, Elena Udrea să posteze niște fotografii cu Florian și Codruța, într-un restaurant din Belgrad, alături de Sebastian.”

http://www.catavencii.ro/pana-la-poza-contrarie/

Revelație

Unii profesori merg pe jos. Dar alții au jeep-uri. Aceste extreme m-au ajutat să înțeleg de ce nu am devenit profesor, deși mi-am dorit asta atît de mult.

În primul rînd, pentru că am fost leneș. Deși îmi place să merg pe jos.

În al doilea rînd, pentru că nu mi-am dorit niciodată un jeep. Deși îmi place să ajung mai repede la destinație.

În al treilea rînd, pentru că, în tot acest timp, am crezut că educația e o chestiune de vocație.

În sfîrșit, acum am înțeles. Este adevărat, educația este o chestiune de vocație. Doar că nu văzusem niciodată vocația în sensul ei propriu.

Acum, știu: educația nu este o chemare. Nici pomeneală! În cel mai rău caz, este un mesaj sms. În cel mai bun, un claxon.

Despre Post

Unii oameni țin Postul pentru Dumnezeu. Dacă ajungi să crezi că Dumnezeu există, de ce n-ai crede că ar putea exista și oameni de felul acesta?

Dar alți oameni țin Postul pentru ei înșiși. Dacă există oameni ca noi, de ce nu ar exista mai mulți oameni ca noi?

Atunci cum ai putea crede că există oameni care țin Postul pentru Dumnezeu? E simplu: toți suntem dumnezei.

Dar cei mai mulți oameni nu țin Postul deloc. Așa cum nu l-am ține nici noi, dacă nu am crede că, ținînd Postul pentru noi, îl ținem pentru Dumnezeu.

Poate că și Dumnezeu îl ține tot pentru noi. Treaba Lui.

Dar, dacă noi tot l-am ținut, ar fi spre binele Lui să se țină de el.

A murit Andrei Gheorghe. Dumnezeu să ne ierte!

„O lume nouă, bravă și minunată ne-am construit noi toți și alta nu mai e. Cui nu îi convine, e liber să plece, aici sîntem noi și al nostru e totul! Și știți ceva, ei au dreptate” https://www.romaniatv.net/andrei-gheorghe-pe-blog-oameni-aparent-normali-decoleaza-brusc-si-se-transforma-in-nebuni-cu-spume-la-gura_410109.html

„Asta e România, mie nu mi-e jenă să mă duc pe Coasta de Azur şi să-l aşez pe un ţigan la masa mea. Mie nu mi-e ruşine niciodată, oriunde în lumea asta, dacă strigă un român după mine. Sunt români de-ai mei. Români suntem toţi. Prietenul meu ungur, care a descoperit că e ungur la Cluj, e român. Eu, o parte rus, o parte evreu, o parte ţigan, o parte dracu’ ştie ce-oi mai fi, sunt român. Ăsta e arealul meu, asta e ţara mea, locul în care trăiesc, ăştia-s oamenii mei. Dacă te iei de ei, îţi dau în gură.” http://adevarul.ro/news/eveniment/andrei-gheorghe-murit-jurnalistul-fost-gasit-baie-suflare-1_5ab02849df52022f75c71a02/index.html

Dar i-au dat-o ei în gură. Ei? I-am dat-o noi! He-he, dacă te iei de români, mă iau și eu! Bă, dacă te iei de Dumnezeu, mă iau și eu!

Dumnezeu să ne ierte!
Dacă mai are pe cine.

Despre partea închinării însă...

 

Era o chestiune de timp pentru ca, din rusofob (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2018/01/marele-zid-romanesc.html), Eminescu să devină antipesedist cu acte în regulă. Într-adevăr, după domnul Andrei Pleșu (https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/andrei-plesu-m-am-saturat-de-derbedei-de-toape-si-de-prosti-tantosi-894546), a venit rîndul dlui Gabriel Liiceanu să-l invoce pe Eminescu împotriva unei propuse Legi a defăimării (https://republica.ro/gabriel-liiceanu-despre-legea-defaimarii-zin-1880-eminescu-isi-defaima-tara-in-conceptia-lui-dragnea-asa).

Comparația dintre Eminescu și Macovei nu doar îl onorează pe poet: îl reabilitează în ochii dreptei cosmopolite. Dacă admitem că Macovei a defăimat țara pentru că a criticat corupția pesedistă, atunci trebuie să admitem și că Eminescu a defăimat țara atunci cînd a criticat corupția din vremea sa. În această logică, suntem somați să înțelegem că de la Eminescu la Macovei există un șir ilustru de personalități care „semnalând răul, încercau să stimuleze responsabilitatea ţărilor avansate în efortul de a apăra drepturile omului, libertatea de exprimare, democraţia adevărată.” (https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/andrei-plesu-m-am-saturat-de-derbedei-de-toape-si-de-prosti-tantosi-894546) În continuitate cu practicile comuniste, pesedeul lui Dragnea vrea să-i trateze ca pe niște trădători de țară pe toți acești adevărați patrioți:

 

„Din păcate, ideea domnului Dragnea nu are, pentru mine, nimic nou. Aşa îi ameninţa şi fosta Securitate pe cei care, la Europa Liberă sau la unele întâlniri cu străini, îşi permiteau să spună că în România e sărăcie, cenzură, minciună, poliţie politică etc.” (https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/andrei-plesu-m-am-saturat-de-derbedei-de-toape-si-de-prosti-tantosi-894546)

 

Există totuși o diferență majoră, pe care sofiștii de dreapta se prefac că o ignoră: Eminescu nu i-a criticat pe corupți în numele UE și nici pentru că urmărea o carieră la Bruxelles, la Washington sau în țară („în cei 11 ani scurși, MM s-a recalificat într-un sport pe care Dragnea l-ar numi, fără să greșească, defăimare națională în folosul dreptei, cu obținerea de foloase necuvenite de tip nepatrimonial, pentru ea personal” (http://www.catavencii.ro/editorial/muscatura-macovei/)

 

 

Cît despre „Raportul MCV e, în teorie, un document de presiune al Comisiei Europene pe ritmul lent de integrare al României. În realitate, el e un instrument deturnat de la sensul lui pur european și folosit, într-o măsură semnificativă, în scopuri politice.” (http://www.catavencii.ro/reteaua-negustorilor-de-falsuri-colectia-monicai-macovei/) (sublinierea mea, G. F.)

 

În ce mod a fost deturnat? Iată:

 

„De zece ani, rapoartele MCV măsoară starea critică din Justiția română cu stetoscopul regimului Băsescu și ampermetrele grupării Macovei. „Rețeaua Băsescu-Macovei” adună în componența ei cadre ale fostei procuraturi, acoperiți ai noii Securități, oportuniști ai societății civile, bursieri ai statului modernizat și fecioare judiciare forjate în oțelăriile SRI-DNA.

Rețeaua e răspîndită ca un miceliu în corpul societății. Cînd e injectat mesajul „dreptei”, societatea are amețeli, e confuză și devine agresivă.

Impresia de trib nedomesticit pe care o facem lumii civilizate

își are punctul de plecare, în bună măsură, în adaosul de fals livrat de această rețea țării și Universului.

Vă amintiți cele două milioane de voturi fraudate la referendumul din 2012? Ele n-au existat în realitate – au spus-o instanțele în sentințe și parchetele în bilanțuri. Dar ele au existat în gura Monicăi Macovei și au rămas în documentele Parlamentului European. Vă amintiți lovitura de stat din 2012? Ea n-a existat în realitate – a spus-o Curtea Constituțională, care a declarat întreaga desfășurare a evenimentelor, inclusiv referendumul, constituțională. Dar lovitura de stat a existat în gura Monicăi Macovei și a întregii sale rețele, în presa europeană, iar acum există în documentele Comisiei Europene și ale Departamentului de Stat.

Asta nu face cîtuși de puțin din PSD un partid care să piardă supremația în materie de jaf și nici din partidele care-l concurează – PDL, PNL, PMP, UDMR – niște organizații hotărîte să înapoieze ceea ce au furat. Nu. Hoția politicienilor români e singurul lor proiect de țară, întins pe toți cei 27 de ani. Dar zgomotul introdus în percepția generală a corupției strică echilibrul culpelor politice. Rețeaua Macovei înclină balanța în favoarea dreptei, aruncînd în talger falsuri.

Toți oficialii străini care s-au exprimat negativ la adresa României în ultimii zece ani au luat informație distorsionată din sursele rețelei. Ambasadele primesc informații de la ONG-urile rețelei, clanțele ambasadelor sînt linse de jurnaliștii rețelei. Cea mai mare parte a politicienilor, procurorilor, judecătorilor sau activiștilor civici care toarnă la ambasade reprezintă rețeaua. Instituțiile europene sau americane care monitorizează România și fac rapoarte în favoarea unei anumite configurații a Justiției și a luptei anticorupție își culeg datele prin rețea.” (http://www.catavencii.ro/reteaua-negustorilor-de-falsuri-colectia-monicai-macovei/)

 

Consider că prin aceste intervenții domnii Pleșu și Liiceanu sprijină mai degrabă această „rețea de falsuri al rețelei” care nu slujește nici măcar acelui model de integritate care ni se tot spune că ar fi UE.  În loc să ne vorbească despre adevăratul patriotism, așa cum a promis, elita nu face decît să consolideze un alt fals patriotism: este patriotismul în numele Occidentului mai patriotic decît comunismul naționalist?

Nu știu cît de real este episodul evocat de domnul Liiceanu în acest context, cînd se plînge că cineva din conducerea editurii Hachette i-a declarat: „«Nu cred că mai avem ce discuta, veniți dintr-o țară de barbari» . Deci despre asta e vorba.” (https://republica.ro/gabriel-liiceanu-despre-legea-defaimarii-zin-1880-eminescu-isi-defaima-tara-in-conceptia-lui-dragnea-asa compară cu imaginea „tribului nedomesticit” de mai sus) Știu însă că patriotismul lui Eminescu nu urmărea „să stimuleze responsabilitatea țărilor avansate în efortul de a apăra drepturile omului, libertatea de exprimare, democrația adevărată.” Patriotismul lui Eminescu urmărea deșteptarea românilor din somnul în care-i adîncise tot felul de tirani. Eminescu nu condamna corupția în numele UE, ci în numele României; nu condamna limba de lemn franțuzită în numele limbii curate, ci în numele vechii limbi românești; nu condamna derbedeii, țoapele și proștii țanțoși în numele Daseinului, ci în numele românului; nu condamna prezentul în numele viitorului strălucitor reflectat de țările „avansate”, ci în numele istoriei neamului.

Deci, cum ar veni, poate că despre asta e vorba de fapt: în loc să ne deștepte filozofii-regi, suntem adormiți de niște sofiști-tirani.