duminică, 21 aprilie 2024

Noua ortodoxie și cruciații ei

 

În primul deceniu din post-comunism, copiii și tinerii români își duceau părinții la Biserică. Această cruciadă a copiilor, prin care putea fi recuperat locul sfînt al vieții poporului, a încetat însă odată ce a devenit evidentă intenția clerului superior de a-i duce pe toți direct în absolut, fie în cel al conștiinței divine impersonale, fie în cel al neamului absolut impersonal. Astfel, calea către locurile sfinte a fost pierdută și uitată din nou, dar nu pentru că ar fi fost îngustată de autorități, cum s-a întîmplat în perioada comunistă, ci pentru că prin fonduri europene și prin granturile organizațiilor de binefacere s-au putut deschide căi alternative, mai confortabile, mai sigure și mai rapide, recomandate în același timp de cruciații societății deschise în absolut și de cei ai societății închise în absolut.  

sâmbătă, 20 aprilie 2024

Adevărul-care-ne-convine nu ne face liberi, ci ne întunecă mai tare

 

„Dacă veți rămâne în cuvântul Meu, sunteți cu adevărat ucenici ai Mei; Și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi.” (Ioan 8, 31-32)

 

Creștinii care au avut de suferit pentru credința în Adevărul Întrupat nu au devenit sfinți pentru că au fost prigoniți de păgîni, de eretici, de seculariști, de atei, de marxiști și de neo-marxiști, ci pentru că au rămas în Adevăr. Esența creștinismului nu este antimarxismul, anti-păgînismul, anti-ecumenismul, anti-semitismul, anti-materialismul, anti-ateismul sau anti-secularismul, ci viața în Hristos. Această viață în Hristos a creștinilor nu doar că le-a adus sfințirea vieții lor, ci i-a făcut în plus pe mulți evrei, păgîni, eretici sau atei să devină creștini, în timp ce antimarxismul, anti-păgînismul, anti-ecumenismul, anti-semitismul, anti-materialismul, anti-ateismul sau anti-secularismul creștinilor îi face pe mulți dintre ei să devină anticreștini, adîncind astfel nebunia lumii și justificînd preferința ei pentru întuneric. Iar întunericul nu se produce doar prin preferința noastră pentru minciună, ci mai ales prin opțiunea pentru un adevăr convenabil, pentru o reprezentare a realității care deși pare justă, nu este întemeiată în adevărul care hrănește și susține Biserica.

Recentul episod al scandalului provocat de observația prin care părintele Nicolae Tănase cerea recunoașterea vinovăției victimei într-un caz de viol a revelat astfel conflictul dintre cele două lumi întemeiate pe un adevăr subiectiv diferit, pe partea care ne convine din adevărul absolut. Intensitatea cu care societatea a reacționat la propunerea pr. Tănase de culpabilizare a victimei unui viol nu este determinată doar de manifestarea unei lipse totale de empatie într-o situație de traumă sufletească și mintală extremă, ci și pentru că 1.) această lipsă de empatie vine din partea unui preot, 2.) pentru că această lipsă de empatie este manifestată în cadrul unei societăți empatice, dacă nu cumva în cadrul unui totalitarism moral empatic și 3.) pentru că, într-o societate empatică, în care societatea se identifică cu victima, pr. Tănase face responsabilă întreaga societate pentru fiecare act de viol și, prin extensie, pentru fiecare agresiune. Din perspectivă creștină însă, este regretabil că pr. Tănase refuză să sublinieze responsabilitatea Bisericii pentru starea de decădere morală și viață păgînă în care a ajuns o populație care se declară creștină în proporție de peste 90%, sfinția sa preferînd adevărul convenabil al responsabilității exclusiv individuale pentru alegerea întunericului în condițiile în care lumina supranaturală a ortodoxiei este stinsă de peste un deceniu, în locul ei fiind aprinse becurile egologice (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2024/04/ortodoxia-egologica-si-ortodoxia.html).

Îngrijorător mi se pare mai ales modul iresponsabil în care pr. Tănase înțelege să-și justifice afirmațiile: „Scoaterea din context a răspunsului meu poate lăsa loc la orice fel de interpretare. Și în acest caz … e de folos.” (https://www.ziarulprofit.ro/preotul-nicolae-tanase-revine-cu-explicatii-controversate-care-incrimineaza-victimele-violurilor-imi-pare-rau-ca-se-crede-ca-apar-violatorii-dimpotriva/). În primul rînd, primul care a scos lucrurile din context este chiar pr. Tănase. Mai precis, felul în care pr. Tănase aplică viața de depravare a Sf. Maria Egipteanca la cazurile de viol actuale nu este doar o scoatere din context, ci o deformare totală a episodului: în partea întunecată a vieții ei, Sf. Maria Egipteanca era de fapt o prostituată, nu o victimă a violurilor. Ea nu întreținea relații sexuale împotriva voinței ei, nu era o victimă a propriei ei frumuseți, ci inițiatorul unei relații sexuale. Era ceea ce se numește astăzi o apreciată lucrătoare sexuală. Prin urmare, oricum am interpreta observația pr. Tănase, ea este greșită în primul rînd pentru că între victimele abuzurilor sexuale și Maria Egipteanca nu este nici o asemănare, deși pr. Tănase identifică în mod arbitrar și imoral cele două situații (vezi de la min. 35 la https://www.facebook.com/ascor.filiala.constanta/videos/7062403190531146/?ref=embed_video&t=2154 sau la https://www.activenews.ro/cultura-biserica-ortodoxa/ASCOR-Constanta-despre-afirmatiile-scandaloase-ale-Pr.-Nicolae-Tanase-Discursul-trebuie-analizat-in-complexitatea-conferintei-pe-care-a-sustinut-o-si-nu-intr-o-forma-trunchiata-.-Progresistul-Vasile-Banescu-a-pierdut-cea-mai-buna-ocazie-sa-taca-188843).

Este posibil ca misoginismul latent din zona fundamentalistă ortodoxă să explice nu doar modul în care ÎPS Teodosie contestă hirotonirea femeilor (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2021/05/taina-aceasta-mare-este-sau-de-ce-nu.html), ci și incriminarea femeii în cazurile de viol: pentru că este inferioară intelectual, slabă fizic, carnală și ispititoare sexual, femeia rămîne principala vinovată pentru coruperea bărbatului ortodox, superior în mod natural femeii prin putere, inteligență și sfințenie. Faptul că pr. Tănase insistă asupra contextului în care a făcut afirmația sugerează că este posibil ca el să fie la rîndul lui victima acestui tip de misoginism religios, care-l împiedică să înțeleagă unde a greșit, în timp ce eroarea sa este împărtășită de apărătorii părintelui, care insistă la rîndul lor nu doar asupra contextului relatării pr. Tănase, ci și asupra contextului vieții sale plină de iubire jertfitoare, care anulează prin depășire orice afirmație discutabilă sau greșită pe care a făcut-o sau ar putea să o facă (vezi comunicatul ASCOR Constanța la https://www.activenews.ro/cultura-biserica-ortodoxa/ASCOR-Constanta-despre-afirmatiile-scandaloase-ale-Pr.-Nicolae-Tanase-Discursul-trebuie-analizat-in-complexitatea-conferintei-pe-care-a-sustinut-o-si-nu-intr-o-forma-trunchiata-.-Progresistul-Vasile-Banescu-a-pierdut-cea-mai-buna-ocazie-sa-taca-188843). Satisfăcuți de atacul marxisto-secularo-globalist asupra unui stîlp al ortodoxiei românești, pentru că acest atac le confirmă validitatea adevărului anti-marxist/anti-secularist/anti-globalist (în timp ce-i împiedică să vadă ipocrizia apărătorilor victimelor violurilor care, în numele demnității femeii, apără dreptul ei la avort și cer condiții decente de muncă pentru femeile din industria porno), apărătorii iresponsabili ai părintelui Tănase nu fac decît să justifice noua ortodoxie asociată noii normalități DEI (Diversitate-Echitate-Incluziune) și să ofere premisele necesare unei dezbateri „critice” asupra posibilității hirotonirii femeilor în BOR.

Între timp, alunecînd cu tot mai multă ușurință pe valul noii conștiințe sociale, Vasile Bănescu reușește cu o abilitate ajutată de neputința infantilă a catacombei fundamentaliste să asocieze, pe de o parte, noul creștinism cu noua conștiință morală întemeiată pe polaritatea diferență-incluziune și, pe de alta, vechiul creștinism tradițional și dogmatic cu barbaria, iraționalismul și desprinderea inevitabilă de realitate:

 

„O asemenea declarație include, din păcate, o viziune rudimentară, inclusiv în exprimare, asupra relațiilor dintre bărbat și femeie. Una profund nedreaptă și îngrijorătoare. Ceea ce umbrește bunul renume al părintelui Tănase, cunoscut tocmai pentru activitatea sa filantropică dedicată femeilor afectate de drame sociale”.

 

Semnalele pozitive transmise prompt de societatea empatică l-au încurajat pe purtătorul de cuvînt al Patriarhiei să revină, insistînd asupra incompatibilității  reducționismului barbar al fundamentaliștilor cu normalitatea și cu adevăratul creștinism:

 

„Iată o mostră de «gândire» barbar clericalizată, până în dinți înarmată împotriva rațiunii, gingășiei și teologiei, reducționistă până la anularea de sine, inspirată de cea mai proastă cu putință raportare la realitate și la revelația biblică.” (https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/vasile-banescu-o-noua-reactie-fata-de-preotul-ce-a-blamat-victimele-agresiunilor-sexuale-o-mostra-de-gandire-barbar-clericalizata-pana-in-dinti-inarmata-impotriva-ratiunii--1625829.html)

 

În ordinea adevărului-care-ne-convine este posibil fie ca toată lumea să aibă dreptate (creștinismul all-inclusive), fie ca doar eu și clanul meu să avem dreptate („mărturisitorii” ortodoxiei și toți ceilalți sectanți), fie ca nimeni să nu aibă dreptate (relativiștii, seculariștii, ateii; după cum se poate vedea din solidaritatea spontană a societății civile cu Bănescu & Co., această categorie tinde să devină un fel de aliat aparent neașteptat al creștinilor din prima categorie). În ordinea adevărului-care-ne-convine un singur lucru nu este însă niciodată posibil: ca doar Adevărul să aibă dreptate.  

vineri, 19 aprilie 2024

Ortodoxia egologică și ortodoxia paralogică

 

 

Mi se pare că termenul „egologic” descrie destul de limpede noua ortodoxie românească despre care scriu de aproximativ cincisprezece ani: în cuvintele promotorilor conceptului, acesta 

 

„este ambivalent și cuprinde aspecte din psihologia clinică a eu-lui, ego-ului dar și subtexte de ideologie socială a ecologiei. Între aceste dimensiuni (interior – exterior) se desfășoară și arta recentă a atmosferelor. […]  Distrugerea naturii nu este doar o chestiune exterioară, de consecințe sociale sau economie dar mai ales un semnal de criză profundă a culturii raporturilor: cu sine, cu celălalt și mai apoi cu mediul. O bună ecologie începe cu o ecologie a ego-ului, unde raporturile sunt rearanjate într-o bună vecinătate. Natura nu poate lua locul naturii umane dar nici antropocentrismul pozitivist nu poate ignora natura și semnalele ei.” (https://romaniancreativeweek.ro/en/call-for-projects/egologia-open-call/

 

Problema nu o constituie așadar antropocentrismul, ci antropocentrismul pozitivist, care trebuie corectat. Sugestia este că un antropocentrism salvator este unul care să rămînă deschis față de dimensiunea spirituală: „Mă bucur că am găsit și o formulă de a avea și BOR-ul alături de noi, pentru că am convingerea că tinerii sunt interesați de toate aceste aspecte care înseamnă creativitate, religie, spiritualitate.” (https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/romanian-creative-week-iasi-energie-iasul-e-un-oras-conservator-dar-cu-un-public-extrem-de-generos--374322.html)  

Acest antropocentrism spiritual este soluția mai mult impusă decît propusă de ierarhia ortodoxă sub conducerea PF Daniel, după cum o demonstrează accentul pus în special în ultimii zece ani în BOR asupra principiilor mentalității deschise și dezvoltării personale. În ce măsură Patriarhia a acceptat să susțină un astfel de antropocentrism sau l-a propus chiar ea este secundar. Însă aceasta este ecuația care l-a cerut pe Vasile Bănescu pentru rolul de reprezentant al ortodoxiei egologice, după cum o demonstrează și prezența lui în cadrul Conferințelor Creativității susținute luna viitoare la Iași, la care vor participa Horia-Roman Patapievici și Andrei Pleșu (https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/romanian-creative-week-iasi-energie-iasul-e-un-oras-conservator-dar-cu-un-public-extrem-de-generos--374322.html).  

Tema dialogului dintre Bănescu și Pleșu este buna cuviință. Cei care o apreciază ca pe un apel la politețe și decență probabil că vor rata adevărata miză a discuției: este vorba despre ceea ce se cuvine și despre cel căruia i se cuvine: omul bun. Cel căruia i se cuvine este cel bun; cine este bun este cuviincios, iar cine este cuviincios este bun. Păstrarea și recuperarea acestei bunătăți interioare proprii antropocentrismului bun presupune așadar și o detoxifiere, o noxologie care să purifice „atmosferele”, bulele noii lumi minunate amenințată de noxele paralogismelor lumii para-egologice, lipsită de bună cuviință.

Faptul că, spre deosebire de ortodoxia egologică, care deformează în mod conștient creștinismul în vederea întemeierii lui pe antropocentrismul bun, ortodoxia paralogică înțelege greșit învățătura de credință fără să vrea, nu înseamnă că lasă creștinismul neafectat. Chiar dacă un astfel de creștinism paralogic nu ar compromite esența învățăturii creștine, el pune creștinismul în pericolul reformării esențiale prin chiar erorile secundare pe care le susține. Sublinierea și amplificarea gravității afirmațiilor ÎPS Teodosie sau, mai recent, ale părintelui Nicolae Tănase nu sunt astfel decît exerciții de egologizare a ortodoxiei (implicarea ministrului Justiției, Alina Gorghiu, sugerează o posibilă speculare electorală a cazului în sensul apărării dreptului omului la avort, avînd în vederea poziția pro-viață a părintelui Tănase, https://www.hotnews.ro/stiri-politic-27069012-invitatie-viol-reactia-ministrului-justitiei-alina-gorghiu-afirmatiile-preotului-nicolae-tanase.htm). 

Fiecare eroare a ortodoxiei paralogice oferă pretextul unei intervenții corective prin care marcată superioritatea ortodoxiei egologice. Iar modul imatur în care tabăra fundamentalistă își apără reprezentanții, fără a recunoaște vreodată aspectele problematice reale din afirmațiile sau gesturile acestora și răspunzînd prin atacuri la persoană nu face decît să îi ofere o victorie ușoară taberei „purificatoare”. Fundamentaliștii ratează exact ce este mai grav în proiectul reformării BOR în direcția unei antropologii spirituale. În cuvintele lui Vasile Bănescu, „miezul creștinismului e doar libertate, dragoste, bucurie. Libertate responsabilă, dragoste agapică, bucurie a întâlnirii și învierii” (https://ziare.com/vasile-banescu/vasile-banescu-bor-critica-afirmatii-nicolae-tanase-1865115). Este un crez fundamental egologic, din care tocmai miezul creștinismului, Dumnezeul întreit în Persoane, lipsește. 

Soluția la ortodoxia egologică nu este prin urmare o ortodoxie paralogică, confuză, imatură și speriată în primul rînd pentru că nu mai înțelege nimic, ci ortodoxia patristică care a înflorit ultima dată în BOR în scrierile părintelui Stăniloae și care ne învață buna cuviință prin cuviința dreaptă, arătîndu-ne ce se cuvine omului și ce se cuvine lui Dumnezeu.