Chemarea Ortodoxiei

 

Expresia din titlu se referă la cel puțin trei lucruri distincte, dar solidare. În orice chemare, cineva cheamă, altcineva este chemat și răspunde apoi chemînd la rîndul lui. În cazul Ortodoxiei, formula confirmă că Ortodoxia este chemată și cheamă în același timp. De aceea, este fundamental să știm cine o cheamă. Putem deduce identitate chemătorului după răspunsul ei și după chemarea pe care ea o adresează ulterior. Astfel, Ortodoxia patristică răspundea chemării lui Hristos și chema credincioșii la urmarea Lui.

În funcție de cel care o cheamă, știm nu doar cum se numește ea, ci mai ales ce este ea, indiferent de felul în care s-ar putea numi. Orice fals Mesia va chema Ortodoxia pe numele ei, dar în clipa în care ea va răspunde chemării și-l va urma, Ortodoxia își va pierde chemarea ei originară și se va transforma în altceva. O ortodoxie falsificată îl va chema strîmb pe adevăratul Mesia și în mod drept pe cel fals.

Știm ce este Ortodoxia nu doar după cum o cheamă pe ea și nici doar după cine o cheamă, ci mai ales după cel pe care ea îl cheamă. Pentru că în funcție de el, ortodoxia fie rămîne piatră a credinței, fie devine piatră de moară legată de gîtul celor care o redefinesc, dîndu-i o altă chemare.

Asta înseamnă în primul rînd că nu oricine cheamă Ortodoxia pe numele ei o face pentru a-L cunoaște pe Cel pe care ea l-a chemat pînă în prezent. O poate face și pentru ca Ortodoxia să-l cunoască și să-l cheme pe el în locul Chemătorului ei adevărat. În al doilea rînd, Ortodoxia poate ajunge să cheme pe altcineva decît pe Chemătorul ei natural. În măsura în care nu mai ascultă de Chemătorul ei, ortodoxia poate ajunge să nu-i mai recunoască glasul și, de aceea, poate ajunge să-L confunde. O astfel de ortodoxie continuă să se cheme așa cum s-a chemat dintotdeauna, dar va avea o altă chemare și un alt chemător și îi va chema pe credincioși la urmarea acestuia.

Fecioria credinței

 

Maica Domnului a fost și rămîne pururi fecioară nu doar în trupul ei, ci și în cugetul, în sufletul și în inima ei. Maria nu și-a necinstit curățenia credinței în singurul Dumnezeu adevărat nici prin necredință, nici printr-o credință strîmbă în falși dumnezei.

Orice creștin determinat de o credință confuză să reducă fecioria Maicii Domnului la dimensiunea trupească ajunge să identifice curățenia trupească cu cea sufletească, după cum vedem că se-ntîmplă în ortodoxia noii spiritualități, în special în perceperea copiilor ca îngeri. Probabil ca îngeri ai îngerilor.

Dar dacă sfințenia presupune și curățenie, inclusiv morală, reciproca nu este neapărat adevărată. Poți să fii curat și să fii la fel de plin de slavă deșartă ca oricare demon, după cum poți fi respingător ca Iov căzut în mizerie sau ca săracul Lazăr, dar plin de slava lui Dumnezeu.

Nu există sfințenie în afara închinării drepte la singurul Dumnezeu adevărat. Iar o închinare nu devine dreaptă dacă îi punem eticheta ortodoxă. Așa cum economia și stabilitatea unei țări pot fi distruse prin împrăștierea unui mare număr de bani falși, tot astfel o credință dreaptă poate fi strîmbată prin aplicarea etichetei ortodoxe ideilor ne-ortodoxe.  

Credința curată este credința sfîntă, care-și păzește fecioria. Fecioria credinței înseamnă atît să nu te desfrînezi sufletește prin credința în alți dumnezei (Ieșirea 20, 2-7), cît și „să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău și din toată puterea ta” (Marcu 12, 30). De aceea, pentru Pavel cine nu-l iubește pe Domnul trebuie scos din Biserică (1 Corinteni 16, 22) pentru a împiedica transformarea Bisericii în „Babilonul cel mare, mama desfrînatelor şi a urîciunilor pămîntului” (Apocalipsa 17, 5), care, prin unificarea tuturor credințelor și a tuturor idolilor, va da naștere Antihristului.  

Despre principala lucrare a satanei

 

Principala lucrare a satanei nu este amăgirea, ci confuzia. Odată ce confuzia a fost indusă, amăgirea-i gata. O minte adusă în starea de confuzie se amăgește singură, după cum este incapabilă să iasă singură din ceața amăgirii. Fiecare voce și chip înșelător i se par salvatoare și fiecare voce și chip salvator i se par înșelătoare.

Dumnezeu le dăruiește credincioșilor dreapta socoteală, adică știința și puterea minții de a fi cu luare aminte pentru a putea deosebi duhurile. Acest dar duhovnicesc se pierde în absența relației cu un părinte duhovnicesc și fără o lucrare permanentă de păzire a trezviei, care cuprinde în mod esențial deopotrivă o viață creștină integrală (rugăciune, post, milostenie, citirea Scripturii și a scrierilor teologilor ortodocși depășiți de noua teologie ortodoxă) precum și participarea la viața liturgică a Bisericii. Dar chiar și în condițiile acestea, mintea se poate întuneca și putem astfel să ajungem să pierdem dreapta socoteală. 

Mintea se întunecă prin păcat și prin încrederea în propria ei claritate. Această încredere duce la pierderea puterii de deosebire a duhurilor, oferind astfel condiția necesară instalării confuziei. Semnele apariției confuziei pot fi identificate atît în confundarea planurilor (a absolutului cu relativul, a transcendentului cu imanentul, a scopurilor cu mijloacele, a lui a fi cu a avea), cît și în confundarea sensurilor (a învierii cu nemurirea, a binelui cu bunurile, a persoanei cu individul, a comunității cu colectivitatea, a adevărului cu autenticitatea, a spiritualității cu desprinderea de materie).