miercuri, 23 octombrie 2019

Dimineți în alb și negru


Vine lumina după noi,
ne urmărește de parcă i-am fi datori cu ceva
și ne-ntîrzie la program.

E greu să umbli în lumină:
o claxonăm să se dea din drum,
privim în altă parte,

ne-ascundem rana;
lumina ar putea intra pe-acolo
și dacă nu ar mai vrea să iasă?

Ortodoxia fake

Agenția de știri a Patriarhiei Române ne informează că „peste 250,000 de pelerini merg anual în Sfântul Munte. Românii, printre principalii vizitatori” (https://basilica.ro/peste-250-000-de-pelerini-merg-anual-in-sfantul-munte-romanii-printre-principalii-vizitatori/)
De fapt, 60% din totalul vizitatorilor sînt ruși: „According to the Ministry of Tourism of Greece, 60% of pilgrims to the monasteries of Mt. Athos are citizens of Russia” (http://orthochristian.com/111546.html). Într-un articol din 1977, Philip Sherrard observa că cel puțin 90% dintre vizitatorii Athosului nu puteau fi numiți pelerini și că Athosul risca să fie distrus de turism și modernizare („The Paths of Athos”, Eastern Churches Review 10:100-107, 1977). Începeau să se piardă potecile dintre mănăstiri.
Astăzi potecile mai există doar pe hărțile expuse pe pereții unor mănăstiri athonite. Locurile de pelerinaj sînt distruse odată cu sensul pelerinajului însuși. Sf. Munte, ca centru duhovnicesc al lumii creștine, a dispărut.
Permisul de vizitare la Athos se acordă în funcție de donațiile către mănăstiri (https://journals.sagepub.com/doi/full/10.1177/2050303218757321). Pelerinajul la Athos este o afacere pentru liderii athoniți, pentru statul grec, dar și pentru companiile de turism. De pildă, pentru Basilica Travel.
Industria pelerinajului este o parte a societății de consum. Dacă PS Ignatie al Hușilor are dreptate atunci cînd vede în societatea de consum o formă voalată de posedare („Dacă suntem atenți la modul cum este descris posedatul din Evanghelie, îl vom regăsi și în societatea de consum” https://episcopiahusilor.ro/ps-ignatie-cand-omul-este-evaluat-doar-functie-de-ceea-ce-poseda-sau-consuma-il-transformam-intr-un), atunci parodia de pelerinaj la care ne invită BOR (vezi un reportaj revelator la: https://adevarul.ro/news/societate/afacerea-pelerinul-reportaj-mai-banos-circuit-patriarhiei-avem-pelerinaje-frumoase-banuti-aveti-1_57b1d1b75ab6550cb8c875bb/index.html) riscă să ne expună la forme de posesie voalate, dar nu mai puțin reale.
Ortodoxia fake este ortodoxia de consum. Un pelerinaj făcut în viteză și după orarul autocarelor nu este pelerinaj; un pelerinaj care nu implică parcurgerea pe jos, cu piciorul, a unei porțiuni consistente din drum, nu este pelerinaj. Un pelerinaj lipsit de conștiința închinării „în Duh și-n adevăr” (Ioan 4, 24) nu este pelerinaj. În cel mai bun caz, adică atunci cînd nu este luat în serios, este turism religios. În cel mai rău caz, adică atunci cînd se crede în „puterea” lui, este o experiență de tip magic: pelerinajul devine un act impersonal prin intermediul căruia o forță binevoitoare este obligată să acționeze favorabil.
Ortodoxia de consum falsifică credința și natura închinării, consumînd credința autentică, epuizîndu-i substanța. Dar o credință sărăcită este la fel de molipsitoare ca și una autentică. Pe termen lung, ortodoxia fake este tot atît de falimentară pe cît de profitabilă s-a dovedit pe termen scurt. Un operator de turism de calibrul Patriarhiei Române ar trebui să știe asta. Iar semnele falimentului se văd deja, precum cozile tot mai reduse formate din credulii care își punea speranțele în Fenomenul Caritas la începutul anilor 90: sînt tot mai puțini „pelerini”, tot mai puțini candidați la admiterile la facultățile de teologie ortodoxă, sînt tot mai puțini oameni la liturghie. Păstorii au înțeles greșit misiunea lor față de turma de oi: oile nu le-au fost încredințate pentru a fi mulse, tunse, tăiate și vîndute. Le-au fost încredințate pentru a fi salvate de lupi. Dar dacă păstorii se transformă în lupi, nu-i de mirare că tot mai multe oi se transformă în porci. E doar o chestiune de timp pînă cînd demonii vor intra în acești porci și îi vor prăvăli în mare. 
PS Ignatie considera în comentariul său la episodul vindecării demonizatului din ținutul Gerghesenilor (Luca 8, 26-39) că „Pentru omul societăţii de consum, Dumnezeu, spiritualul, miracolul, minunea, nu mai constituie niciun fel de atracţie.” Dimpotrivă, în societatea de consum totul este atrăgător în măsura în care este profitabil. Dumnezeu, spiritualitatea, ortodoxia pot fi atrăgătoare în măsura în care sînt rentabile: pentru carieră, pentru afaceri, pentru imagine personală.
Trăim vremuri în care diavolul este relaxat. Astăzi, diavolul nu mai „umblă, răcnind ca un leu, căutînd pe cine să-nghită” (I Petru 5, 8): bisericile creștine îi oferă credincioșii pe tavă.

luni, 21 octombrie 2019

Sîngele adevărului


Astăzi au fost prăznuiți Sfinții Mărturisitori Ardeleni: Sfinții Visarion Sarai și Sofronie de la Cioara, Sfântul Mucenic Nicolae Oprea, Sfinții Mucenici Ioan, Preotul din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel. De ce a fost recunoscută sfințenia acestor bărbați? Nu pentru că au pătimit pentru mărturisirea lor, ci pentru că mărturisirea lor era adevărată.
Adevărul este sfînt. Mărturisirea adevărului este sfințitoare. Atunci cînd mărturisirea adevărului este împiedicată prin violență, sîngele continuă să mărturisească: „şi a zis Domnul: «Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ».” (Facerea 4, 10). Mărturisitorul poate fi redus la tăcere, dar sîngele lui nu poate fi făcut să tacă, nu poate fi cumpărat, nu poate fi uitat. Pentru că sîngele mărturisitorului este sîngele mărturiei lui. Mărturisitorul adevărului este adevărul. Sîngele mărturisitorului este sîngele adevărului. Adevărul sîngerează pentru că este viu. Este viu pentru că este Persoană și sîngerează pentru că are Trup.
În ce a constat mărturisirea Sfinților Mărturistori Ardeleni? În adevărul ortodoxiei. În adevărul românilor ortodocși.
Cine i-a ucis, torturat, chinuit? Adversarii adevărului.
Care este adevărul pe care-l mărturisim astăzi, două secole și jumătate mai tîrziu? Cei mai mulți creștini ortodocși mărturisesc minciuna dușmanilor adevărului. Mărturisesc false adevăruri: toate religiile sînt adevărate. Toate religiile duc la Dumnezeu. Orice religie este o cale la fel de bună ca oricare alta spre Dumnezeu.
Mărturisim adevărul Imperiului pluralist, prefăcîndu-ne că nu știm că Cetatea Omului este potrivnică Cetății lui Dumnezeu. Mărturisim adevărul UE. Dar orice imperiu este un imperiu al răului, inclusiv imperiul binelui. În istorie nu există imperii ale binelui. Există doar o împărăție a binelui, dar ea este în afara istoriei și în afara timpului.
Visarion și Sofronie, Nicolae și Ioan și Moise Măcinic din Sibiel nu au murit pentru o țară ca afară. Nu au murit pentru o țară ca nicăieri și nici pentru o țară ca oricare alta și în nici un caz pentru una din Vest. Au murit și au mărturisit pentru o țară ca a noastră.
Dar noi nu mai știm ce înseamnă o țară ca a noastră. Noi nu știm ce înseamnă „a noastră”, pentru că noi nu mai sîntem noi. Am uitat, sau ne-am lăsat cumpărați, sau ne-am lăsat intimidați, globalizați, imperializați.
Ne-am lăsat imperializați pentru că am uitat de Împărăția Tatălui. Atunci cînd uiți de Tatăl, uiți de identitatea ta de fiu sau de fiică. Cînd uiți de statutul tău de fiu, te mulțumești ca simplu porcar – îngrijitori, menajere, bone. Ștergător la fundul decrepiților și bolnavilor Imperiului. De ce românii primesc slujbele cele mai înjositoare în Imperiu? Pentru că sînt cei mai nobili dintre popoarele Imperiului. De ce sînt ei cei mai nobili? Pentru că le-a fost încredințat adevărul cel mai înalt.
Sfinții Mărturisitori Ardeleni au cerut Episcop român ortodox. Imperiul nu admitea prezența unui episcop ortodox român care ar fi păzit și transmis adevărul cel mai înalt.
Astăzi avem destui episcopi ortodocși români. Imperiul nu are nimic împotrivă. Întrebarea este dacă Sfinții Mărturisitori Ardeleni ar mai cere și astăzi asemenea episcopi ortodocși români.
Tot astăzi s-a făcut pomenirea Cuviosului Ilarion cel Mare, un mare bătrîn din secolul IV: „Bolnavii veneau la Sf. Ilarion pentru vindecare și acesta îi slobozea tămăduiți la casele lor, fără să le ceară plată, spunând că harul lui Dumnezeu nu era de vânzare.” (https://ro.orthodoxwiki.org/Ilarion_cel_Mare)
Harul lui Dumnezeu nu este de vînzare. Adevărul nu poate fi cumpărat pentru că nu poate fi vîndut. Ierarhia BOR, în permanentă negociere cu lumea (sub pretextul „conlucrării” dintre cler și mireni, vezi https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2019/01/preoti-cu-elita-n-frunte.html), nu pare să fi înțeles acest lucru nici măcar după experiența dură a referendumului pentru familie de anul trecut. Vasile Bănescu, purtătorul de cuvînt al BOR, continuă să vorbească de pe poziții de forță, în ciuda faptului că, oricît s-ar strădui, BOR nu poate negocia cele trei milioane de voturi exprimate în sprijinul familiei (https://newsweek.ro/social/biserica-ortodoxa-sprijina-sanificarea-morala-a-societatii). Pentru că acele voturi nu aparțin BOR: aparțin adevărului. Nu sînt trei milioane de voturi, ci o singură mărturisire.
Din punct de vedere creștin, România se află astăzi într-o situație chiar mai grea decît cea în care se aflau românii transilvăneni în urmă cu aproape trei veacuri: România de astăzi nu face parte dintr-un imperiu catolic, ci dintr-unul anticreștin. Cu atît mai mult avem nevoie astăzi de episcopi români ortodocși. Pentru asta au trăit și au pătimit mărturisitori precum Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara, Nicolae Oprea, Ioan din Galeș sau Moise Măcinic din Sibiel.
  

luni, 14 octombrie 2019

Ortodoxia pentru îngerași


Vin la mine la spovedit oameni de 80 de ani şi-i întreb dacă ştiu rugăciuni, iar ei îmi răspund: „Da, părinte, Tatăl nostru şi Îngerelul”. Şi le zic: „Şi acuma tot aşa spui, eu sunt mic, Tu fă-mă mare?!”
(Părintele Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, p. 127, https://manastireararau.files.wordpress.com/2012/10/teofil-paraian-veniti-de-luati-bucurie.pdf)

În ultimii două mii de ani nu a existat niciodată pe teritoriul actual al României un păgînism mai viguros și mai răspîndit precum cel de astăzi. Contrar temerilor unora, nu este userismul. Contrar speranțelor altora, nu este secularismul. Contrar tuturor așteptărilor, este ortodoxismul.
Unul dintre adevărurile de credință ale păgînismului creștin ortodox este că ortodocșii tineri și frumoși merg în rai. De fapt, convingerea despre tefeciști (tineri frumoși creștini) este un corolar al convingerii că pruncii și copiii nu au păcate. De aceea, în cazul unui sfîrșit prematur, ei și doar ei merg sigur și direct în cer. La fel ca toți cățelușii nostimi, de altfel. În schimb, pentru bătrînii creștini care mor copleșiți de boală, singurătate și, mai ales, sărăcie, preoții nici măcar nu se mai deranjează să țină slujba stîlpilor. Ce rost mai are? Oricum, doar Dumnezeu știe unde se duc bătrînii urîți și știrbi atunci cînd se duc. Probabil la dragnea. Adică tot acolo unde se duc și cîinii urîți.
În schimb, atunci cînd moare un tînăr frumos și creștin (tefecistul este ușor de confundat cu tefelistul întrucît cei doi împărtășesc nu doar tinerețea și frumusețea, ci și convingerea că „important este doar ceea ce ne unește”), el pleacă obligatoriu la cer. Aceasta este o altă certitudine:

„Se împlinesc două săptămâni de când Teodora a plecat la viața veșnică. Nu putea pleca altundeva decât la viață. Certitudinea aceasta ne-o dau toate fotografiile cu ea care au făcut înconjurul Internetului. O adolescentă senină ne privește din imagini, deși este în mod clar în suferință.” (http://stiripentruviata.ro/testamentul-tedorei-un-inger-care-ne-descopera-frumusetea-vietii-traite-cu-sens-pana-la-capat-si-alaturi-de-cei-dragi/)

E o certitudine: uitați-vă la poze.
Este ca și cum ai spune: Hristos a înviat pentru că era un tip de treabă și arăta bine. Uitați-vă la pozele bizantine!  
Dar apostolii nu și-au făcut selfiuri: nici cu Hristos, nici cu ei înșiși. Certitudinea lor venea din experiența unei alte vieți, a unei vieți adevărate pe care nu au transmis-o cinematografic și vizual, ci liturgic și lăuntric. Despre o asemenea transformare ar trebui să vorbim în cazul fiecărui creștin. În schimb, articolul publicat pe site-ul știripentruviață.ro (preluat pe nemestecate de site-uri care se pretind și poate chiar se cred creștine și conservatoare) este întitulat astfel: „Testamentul TEODOREI, un înger care ne descoperă frumusețea vieții trăite cu sens: până la capăt și alături de cei dragi”. Din punct de vedere creștin, afirmația este un non-sens: istoria ne oferă numeroase cazuri de oameni care au trăit cu sens pînă la capăt și alături de cei dragi: oameni precum Goebbels, ori Stalin. Nu orice sens este neapărat sens creștin, iar orice păgîn îi iubește pe cei care-l iubesc.
Mai departe, cît de ortodoxă este această certitudine: „suferința și moartea sunt lipsite de sens doar dacă se petrec în singurătate și necredință.” De ce este asociată singurătatea necredinței? Înțeleg de ce unii găsesc sensul doar în gașcă: pentru că nu pot supraviețui sau prospera în afara cîrdășiei, în afara peșterii de tîlhari în care unii vor să transforme Biserica. Dar sensul creștinismului nu stă nici în singurătate, nici în gașcă, ci în părtășie cu Hristos prin Tainele Bisericii. De aceea în creștinism este posibil să te împlinești atît în singurătate, cît și în comunitate. Acesta este motivul pentru care Domnul l-a îndemnat pe Cuviosul Zosima să meargă în căutarea Sfintei Maria Egipteanca.
„Adevărații” creștini sînt cei care știu că pruncii sînt îngerași. „Adevărații” creștini habar n-au de Hristos, iar de învierea cu trupul se îndoiesc (de altfel, acesta este unul din criteriile sigure prin care poți recunoaște un „adevărat” ortodox). Dar în păgînismul creștin ortodox a nu ști nimic despre orice lucru esențial din creștinism echivalează cu o mărturisire de credință. Este dovada că ești un adevărat creștin.
Astăzi am pomenit-o și cinstit-o pe Sfînta Cuvioasă Parascheva. E drept, „adevărații” creștini, o sectă în creștere vizibilă, îi spun Parascheva. Doar amatorii o numesc Paraschiva. Nimeni nu știe de ce, dar Parascheva sună mai autentic, mai moldovenește. Probabil că în următorii ani, și-mai-adevărații-creștini îi vor atașa numelui sfintei un „y”. Un amănunt secundar devine principal pentru oamenii lipsiți de înțelegerea lucrurilor esențiale. Iar pe temelia lucrurilor secundare nu pot crește decît aberații, precum convingerea potrivit căreia copiii sînt îngeri. Această înțelegere a vieții creștine este responsabilă în mare parte pentru frecvența cu care copiii sînt împărtășiți: pentru că vor crește în curînd, vor deveni adulți și nu se vor mai putea împărtăși. Pentru că adulții sînt impuri, au păcate. Adulții nu sînt îngeri – decît în măsura în care sînt tineri și frumoși.
Sf. Parascheva s-a născut

„din părinți creștini greci, de neam bun și bogați, având multe averi. Ei au botezat-o și au crescut-o pe Parascheva în credința creștină. Evlavioasă fiind, mergea mereu cu maica ei la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Într-o zi, după ce trecuse de vârsta de zece ani, mergând la biserică, a auzit acest cuvânt al Evangheliei: «Cel ce voiește să vină după Mine, să se lepede de sine și să ridice Crucea sa și să urmeze Mie» (Luca 9, 23 ). Auzind acestea, s-a aprins inima ei, dorind să împlinească pe dată cuvântul Evangheliei și, ieșind din biserică și întâlnind un sărac, s-a ascuns de maica sa și, dezbrăcându-se de hainele bogate pe care le purta, le-a dat lui, iar ea a îmbrăcat hainele săracului.
Iar când a venit acasă și au văzut-o părinții într-un astfel de chip, s-au îngrozit și au bătut-o, ca să nu mai facă așa ceva. Ea însă a făcut acestea de mai multe ori, neluând în seamă ocările, amenințările și bătaia pe care o lua de la părinți. Iar cele pe care le îndura acasă erau ca niște prevestiri ale roadelor duhovnicești de mai târziu, mai presus de firea omenească.”

Sf. Parascheva a fost bătută de părinții ei creștini pentru că a luat în serios cuvîntul Scripturii. A fost bătută pentru că a luat chipul săracului. A plecat de acasă pentru că voia să-l vadă și să-l audă pe Hristos. De aceea o cinstim astăzi pe sfînta Parascheva, nu pentru că era de neam bun, nu pentru că era tînără, nu pentru că era frumoasă.
Poate că o vom pomeni cîndva la fel și pe tînăra Teodora. Dar acesta este un lucru dificil, întrucît testamentul ei, mărturia ei sînt acoperite deocamdată de neamul bun (fiică de preot), de tinerețea și frumusețea cu care „adevărații” creștini astupă iubirea Teodorei pentru Hristos. Mărturia ei creștină este acoperită de mărturia noastră păgînă. Așa cum familia o împiedica pe Sf. Parascheva să ia chipul lui Hristos, tot astfel „adevărații” creștini din zilele noastre acoperă chipul lui Hristos din Teodora cu imaginea îngerului.
„...Gândiţi-vă, ce religiozitate a avut omul acela dacă el o viaţă întreagă numai Tatăl nostru şi Îngerelul a zis... E prea puţin! Când vine cineva la spovedit şi e fumător îi zic: Ne întâlnim când nu mai eşti fumător. Dar unii zic: Părinte, da’ sunt unii preoţi care şi ei fumează. Şi zic: Păi, la ei să te duci!” povestea părintele Teofil în continuarea pasajului pe care l-am citat în introducere.
Unul dintre motivele pentru care astăzi nu mai există mari duhovnici, este pentru că îi preferăm pe preoții care fumează. Îi preferăm pe acei guru care văd într-un film despre patimile Domnului o drăcovenie, de vreme ce copiilor le este interzis să-l vadă. Preferăm un creștinism cu acordul copiilor (https://gandeste.org/politica/patimile-cu-dezacordul-domnului-plesu/39235/), ne dorim un creștinism și o lume pentru îngerași.

miercuri, 9 octombrie 2019

Dacă vrei să vezi, ferește-ți privirea


Ferește-ți privirea
de cei care văd doar ceea ce se vede.

Ferește-ți privirea,
nu știi că ochii sînt oglinda sufletului?
Nu-i lăsa pe narcisiști să privească.

Ferește-ți privirea,
nu știi că ochii sînt fereastra sufletului?
Nu-i lăsa pe curioși să privească.

Ferește-ți privirea,
nu știi că ochii sînt poarta sufletului?
Nu-i lăsa pe cei murdari să intre.

Ferește-ți privirea,
nu știi că ochii care nu se văd se uită?
Nu-i lăsa să te privească pe cei care n-au timp să vadă.

Ferește-ți privirea dacă ai ochi albaștri:
cerul albastrului de Voroneț
s-a șters mult mai ușor.

Ferește-ți privirea,
nu știi că mai bine este să intri în viaţă cu un singur ochi?
dar și mai bine cu doi,
dar și mai bine cu patru,
dar și mai bine cu de șapte ori cîte șapte.

Ferește-ți privirea,
ca nu cumva să ți se-nchidă ochii,
ferește-ți ochii,
ca nu cumva să-ți strici privirea
de ochii lumii.

Ferește-ți privirea
de cei care văd doar ceea ce se vede.

Dacă vrei să vezi, îndreaptă-ți privirea
spre ceea ce ochiul nu a văzut
și la inima omului nu s-a suit.
Dacă vrei să vezi, ferește-ți privirea.

marți, 1 octombrie 2019

Cea mai bună muzică


Cea mai bună muzică este cea care te atinge cel mai adînc.
Manelele te ating la buric. Buricul este cel mai adînc loc al oamenilor care nu mai au nimic altceva.
Muzica rock te atinge la nervi. Nervii sînt cel mai adînc loc al oamenilor care nu mai au nimic altceva.
Muzica clasică te atinge la cap. Capul este cel mai adînc loc al oamenilor care nu mai au nimic altceva.
Folkul te atinge la inimă. Inima este cel mai adînc loc al oamenilor care nu mai au nimic altceva.
Bluesul te atinge la trecut. Trecutul este cel mai adînc loc al oamenilor care nu mai au nimic altceva.
Rapul, hip-hopul, house, techno nu te ating nicăieri pentru că aceasta este muzica oamenilor care nu mai au nimic, deși au avut la un moment dat și buric, și nervi, și cap, și inimă, și trecut.
Muzica sferelor este pentru sferele care nu au fost niciodată altceva.
Care este cea mai bună muzică? Cea care te atinge cel mai adînc.