Despre păsări și oameni

Muzica folk îmi amintește o descoperire copilărească pe care am notat-o într-un caiet pierdut cu mulți ani în urmă: „Toate lucrurile importante, oamenii le-au învățat de la păsări: să-și facă cuib, să zboare, să cînte.”

Ascultînd folk, privind păsările, am descoperit ceva în plus: pînă și întoarcerea acasă am învățat-o tot de la ele.

„How’d you get so strong, such a little thing
Is it your song that makes you brave
My whole world rests on those tiny wings
But you don’t seem to mind the weight”

Eilen Jewell, "Songbird"

„The birds, they're all flyin' low
'Cause they know something good this way comes

Kids, they're all running home
The kids, they're all running home
'Cause they know something good this way comes.”

Jakob Dylan, "Something Good This Way Comes"

Tradiția simoniacă

Presupun că nu este ușor să vorbești despre fotbal și despre Dumnezeu cu cineva care crede că Sfîntul Duh joacă la clubul său favorit. Poate că această convingere explică în mare parte de ce FCSB nu are o echipă de fotbal, în ciuda faptului că are atît de mulți jucători talentați.

Pentru a avea un club este suficient să ai un anumit număr de jucători legitimați. Pentru a avea o echipă, îți trebuie ceva în plus. Îți trebuie o tradiție care să-i lege pe jucători.

Unii cred că această tradiție poate fi negociată, cumpărată. În limbaj teologic, fapta se numește simonie.

BOR și FCSB împărtășesc din acest punct de vedere o problemă comună: absența unei echipe.

În ciuda faptului că și una, și alta, își parazitează tradiția.

Sau, poate, tocmai de aceea.

Ecce ancilla Domini

„În marele aranjament al vieții, statura lui Halep o plasează drept luptătorul cu șanse mai mici în confruntarea cu majoritatea adversarelor ei [uriașe, observația mea, G.F.], printre care se numără și acei demoni supărători dinlăuntru.

Lupta împotriva lor continuă.” [1]

Este cu neputință să găsim în media românească o observație apropiată ca inteligență, bun simț și realism de cuvintele lui Harvey Araton de la NYT.

Ca orice dar veritabil, Simona Halep este unul neașteptat și nemeritat. Românii sînt ospitalieri doar cu străinii, și așa ne-am putea explica de ce Simona Halep nu este doar neașteptată și nemeritată, ci și de ce este prost primită în țară, de ce refuzăm acest dar. N-o putem iubi pentru că nu ne putem iubi. Nu ne putem iubi pentru că nu am plecat din țară, pentru că nu ne-am întors, pentru că ne-am întors, dar nu ne aștepta nimeni. Pentru că nimeni nu mai așteaptă pe nimeni nicăieri, pentru că nu mai așteptăm pe nimeni.

Ne urîm pentru că sîntem aici, ne urîm pentru că nu sîntem aici, ne urîm pentru că sîntem nicăieri. Tocmai de aceea o urîm pe Simona, pentru că ea este dincolo: dincolo de limitele noastre, dincolo de tot ce putem urî neputînd iubi. Victoriile și înfrîngerile ei relevă nimicul victoriilor și înfrîngerilor noastre.

O urîm pentru că indiferent dacă învinge sau pierde, luptă cu demonii dinlăuntrul ei și al nostru. O urîm pentru că luptă într-o vreme în care toți se pupă în piața endependenți în timp ce-și vîră reciproc și patriotic cuțitul în spate.

Educată de o elită arogantă, media românească nu gîndește decît în termenii aroganței:

Kaia Kanepi, reactie aroganta dupa victoria in fata Simonei Halep de la US Open

"De ce au sustinut-o atat de mult pe ea? Deoarece in mod normal ei o sustin pe jucatoarea mai slaba", a spus Kanepi, potrivit New York Times.http://www.ziare.com/simona-halep/us-open/kaia-kanepi-reactie-aroganta-dupa-victoria-in-fata-simonei-halep-de-la-us-open-1527207

Dar ce este arogant aici? Kanepi era surprinsă să vadă că lumea ține cu numărul unu, cînd în mod normal ar fi trebuit să țină cu ea:

“Kanepi was also surprised by Halep’s crowd support, “I was thinking about that — why are they cheering for her so much, because normally they cheer for the underdog,” she said. It was a bit annoying for some time but I got over it.” [2]

Nu înțeleg unde este aroganța. Kanepi pare doar nedumerită. Nu cred că va înțelege vreodată faptul evident că, în acel meci, ea, Kanepi, a fost favorita.

Totul a recomandat-o pe Kanepi: statura, miza meciului și, mai ales, locul. Pentru Kanepi, “I love playing here in New York. I have always loved it,” Kanepi enthused. “I think the courts suit my game, and I love being in New York.I like the city. I like the atmosphere in tournaments and in the city, also. And I like the weather: humid.”https://www.tennisworldusa.org/tennis/news/Tennis_Interviews/59564/kaia-kanepi-i-love-playing-in-new-york/

Dimpotrivă, pentru Simona Halep, „Maybe the noise in the crowd, the city is busy, everything together,’’ Halep said. “I’m a quiet person, maybe I like smaller places. I don’t really feel 100 percent on my game when I step on the court here.” (https://nypost.com/2018/08/27/us-open-begins-with-stunning-upset-of-no-1-woman/)

Observația contrazice citatele preluate interesat din articolul din NYT reluat pe larg în presa din românica (România rămîne retrasă pe liniile de apărare tradiționale, Oituz-Nămoloasa-Baba Rada), unde se sublinia că:

„Halep did not cite fatigue, despite runs in consecutive weeks this month to the finals in the Rogers Cup and Western & Southern Open, winning the former and losing the latter before withdrawing from last week’s event in Connecticut. She did not blame the noisy conditions in the otherwise well-received Armstrong Stadium, where open-air walkways and concessions create a continuous din. She did admit that, for whatever reason, “I never play my best tennis” in New York.

True to character, honest as usual in her post-match confessional, Halep suggested it was more the voices in her head that most contributed to the dismal end to a Grand Slam season that began with a heart-wrenching defeat to Caroline Wozniacki in the final of the Australian Open and a long-awaited breakthrough title at the French Open over Sloane Stephens.“Yeah, nerves,” she before adding with a guilty-as-charged smile, “because I’m born like this, I think.” https://www.nytimes.com/2018/08/27/sports/us-open-simona-halep.html

Pînă la urmă totul se reduce la emoții sau la faptul că ești om?

"It's always about the nerves," Halep said afterward. "Even when you are there on top, you feel the same nerves. You are human, so it's the same thing [at every tournament]."

All too human, in Halep's case.

But that's one of the reasons the 5-foot-6 Romanian is such a favorite with fans. She'll run and fight until she drops, but has never quite mastered her emotions or snuffed out a lingering streak of negativity.

"For me, it's more difficult in the first rounds," she admitted. "Because I'm more emotional. That's why I need a good start."

https://abcnews.go.com/Sports/simona-halep-seed-lose-round/story?id=57437881

Este greu să cîștigi într-o lume în care toți ceilalți nu vor decît să fie ori mai prejos de om, ori mai presus de om. Simona Halep luptă să rămînă om, iar acesta este un lucru care a devenit de neînțeles pentru cei mai mulți dintre noi, zombi. Cînd ești om, totul contează: sîngele, locul, timpul, lumea dinlăuntrul și dinafara ta. Doar atunci cînd ai devenit mai mult sau mai puțin decît un om, singurul lucru care contează este să cîștigi.

Cu aproape trei luni în urmă îmi declaram admirația pentru Simona Halep ca ființă umană, ca demonstrație de umanitate într-o arenă de tenis (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2018/06/descoperire.html).

Sigur că marile amfiteatre de astăzi nu riscă, precum Colosseumul antic, o confruntare directă cu sufletul omului. Pentru mulți dintre oamenii de astăzi, dintre care unii îndrăznesc totuși să se considere creștini, tot ce ai de făcut într-o asemenea arenă este să cîștigi trofeul.

Pentru unii dintre oamenii din vechime însă, miza întrecerii era să rămîi cu sufletul întreg, după cum observă inspirat cineva:

„But Simona's game is very special. It's not glamorous and noisy - it's very human, with a lot of ups and downs, simple and transparent, which is so rare in today's world of fame and showing off. But the most important thing I was impressed with her is HER BELIEF. She knows the taste of true belief. That makes her more present in every moment. That gives her power. I admire her gesture of thanking God every time she finishes the match. I admire her for the way she simply humbles herself although she has so many reasons to be "proud" and loud.

Cristina

http://www.wtatennis.com/news/powertoinspire-simona-halep

Media românească și elita românească au un procent pentru fiecare suflet care se pierde.

Putem merge la sigur, slujindu-ne nouă, elitei, stăpînitorului acestei lumi. Sau putem risca, slujindu-i Domnului.

NOTE:

[1] „In the grand scheme of things, Halep at her size could be considered an underdog against many of her top opponents, including those vexing demons within.

The battle against them continues.”

https://www.nytimes.com/2018/08/27/sports/us-open-simona-halep.html

[2] https://www.tennisworldusa.org/tennis/news/Tennis_Interviews/59564/kaia-kanepi-i-love-playing-in-new-york/

Viața clinică

Moartea clinică și moartea creierului

fac din moartea naturală

o speranță.

Inima poate continua să bată aiurea,

de una singură,

în pereții celulelor moarte,

în pereții celulelor morții,

fără ca cineva să-i răspundă

de dincolo.

Doar dinăuntru.

La Grămadă

Nu știu cîți oameni din comuna mea știu despre Cațavencii. Cațavencii, în schimb, știu despre oamenii din comuna mea: „fără ambiții de înălțime, dar cu simțire adîncă. E cazul lui Ion Grămadă, universitar și prozator bucovinean, care a arătat pe cîmpul de luptă un talent și o vitejie care întrec cu mult opera lui scrisă.” (https://www.catavencii.ro/putina-literatura-o-gramada-de-curaj/)

Nu-ți trebuie o grămadă de curaj, nici o grămadă de cultură.

Doar puțină credință.

Ai grijă de numele tău...

„Fericitul Adrian, umilindu-se din dumnezeiescul Dar, a zis scriitorilor să-i scrie și numele lui cu creștinii, bucuros că moare și el cu dânșii. Deci scriindu-l aceia și pe dânsul, îl băgară în fiare și la închisoare.”

(http://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/sinaxar.php?date=1535241600)

Tatăl surogat

Nu pot spune că mă omor după copii, ai mei sau ai altora. Sper din toată inima că nici ei nu mă plac. Dar atunci cînd ești singurul tată din parc, ai o problemă. Oricît de antipatic ai fi, sau doar ai încerca să pari. Bineînțeles, oricare dintre numeroșii masculi ieșiți la rîndul lor cu puii lor în parc s-ar putea califica ca „tată” în măsura în care și-ar putea scoate capul din iphone. 

S-ar putea să nu-ți dai seama chiar de la primul puștan care vi se alătură, ție și copilului/copiilor tăi pentru a vă juca împreună volei, sau fotbal, sau tenis. S-ar putea ca nici la următorul să nu ți se aprindă nici o luminiță. Ce-i drept, detaliile din Clash Royale și din Minecraft, repetate zi de zi de băiatul tău cu un entuziasm sufocant și o consecvență criminală, ți-au atenuat mult instinctul de conservare.

Dar dacă nici atunci cînd o fetiță care are un sfert din vîrsta băiatului tău îți înapoiază mingea strigîndu-ți frenetic „Haide, tati!” nu înțelegi că e timpul să o ștergi din parc, înseamnă că îți meriți soarta.
Masculii și femelele vor pui și fac pui. La om, însă, puii nu sînt doar pui. Puii de om sînt și copii. Iar copiii vor mame și tați, nu surogate. 

Cine cîștigă la urmă, cîștigă mai bine

Atunci cînd Wozniacki declara după finala de la Australian Open din ianuarie 2018 că-i pare rău că a cîștigat ea și că merita să cîștige Simona Halep, atunci cînd, în finala de ieri de la Cincinnati, Bertens mărturisește că regretă că nu a cîștigat românca, merită să te întrebi cine a cîștigat pînă la urmă și ce anume este de fapt în joc.

Restul nu înseamnă decît statistici, clasamente, sume de bani, etc.

Restul e tăcere.  

Gaze.inc

PSD-ul, Liviu Dragnea în special, reprezintă ținta unor atacuri dure atît în cadrul PSD, cît și în cadrul partidelor social-democrate europene. În ultimii ani, Dragnea și PSD-ul au fost comparați într-un mod reflex cu Ceaușescu și regimul comunist: abuzuri, corupție, prostie, aparent există suficiente elemente comune care să justifice comparația. Sigur, nu are sens să semnalezi disproporția unei asemenea comparații unor persoane al căror simț al realității este afectat de vîrstă ori lichelism. Nu mă pot abține totuși să nu amintesc partidei nord-atlantice că Ceaușescu se bucura de aprecierea Vestului: ecoul pașilor dictatorului răsună pînă la sfîrșitul istoriei din curțile Palatului Buckingham pînă în peluzele Casei Albe. În ciuda faptul că în plină revoluție sexuală Ceaușescu interzice avortul și înăsprește condițiile de obținere a divorțului.

Poate că este vorba doar de legea Off-shore, care i-a supărat pe austrieci (https://www.catavencii.ro/i-am-suparat-pe-austrieci-vine-nota-de-plata/). Poate că danezii s-au supărat doar pentru că s-au supărat austriecii. Iar elvețienii s-au supărat și ei. Poate de-ai dracu’, sau doar din pură solidaritate.

Poate că povestea n-are nici o legătură cu legea Off-shore, iar toată această reacție a socialiștilor europeni este strict motivată de o îngrijorare pentru drepturile omului și pentru sănătatea democrației.

Recent Germania și Austria au recunoscut identitatea celui de-al treilea sex.

Danemarca este prima țară pentru care a fi transgender nu mai reprezintă o dereglare psihică.

Pe 24 iulie 2018 Liviu Dragnea a declarat că referendumul pentru modificarea Constitutiei în sensul dorit de Coaliția pentru familie ar putea fi organizat pe 30 septembrie sau în prima duminică din octombrie.

Poate că Ceaușescu ar fi fost de acord cu realizarea acestui referendum. Dar la începutul, nu la sfîrșitul revoluției sexuale. Ceaușescu nu era fraier: o mărturisesc  Jimmy Carter și Regina Elisabeta.

Fair play

I-au băgat trei meciuri într-o zi, au ținut cu toate adversarele ei, challenge-ul a micșorat sau a mărit suprafața de joc după nevoia adversarei, dar, cu toate acestea, Simona Halep a cîștigat Rogers Cup.

Ne putem aștepta ca la viitorul turneu toate meciurile Simonei Halep să fie programate în aceeași zi, eventual la aceeași oră.

În definitiv, România a beneficiat de același regulament de concurs în perioada modernă.

Jest de aleasă noblețe sufletească

Aflînd de apropierea pestei necreștine, stăpînul unei mari turme de porci din sudul țării a decis să-i sacrifice pentru ca aceștia să nu cadă pradă molimei.

— Vă dați seama, nu mă interesează decît mîntuirea, a declarat el pentru chilinews.ro. Ce înseamnă mîntuire? Înseamnă a scăpa de ceva neplăcut. Problema e că trăim într-o lume în care ce-a fost plăcut ieri este neplăcut astăzi, iar ce este neplăcut astăzi este plăcut mîine. Așa că, ce pot să spun... lucrez și eu de ieri pe azi, de azi pe mîine. Fac și eu ce-am învățat de la mai-marii noștri. Acuma, spuneți și dumneavoastră, nu-i păcat să lași niște porci atît de frumoși să se arunce în mare?  

De ce astăzi creștinii nu mai sînt aruncați la lei?

În primul rînd, pentru că nu mai există creștini.

În al doilea rînd, pentru că nu mai există lei.

În al treilea rînd, pentru că ideea și conceptul de reality show nu mai au nimic de-a face nici cu realitatea, nici cu spectacolul.

În al patrulea rînd, pentru că au mai fost aruncați odată, iar toată treaba s-a terminat aiurea.

Ce păcat că nu au fost aruncați leii la creștini!
Dar, mai ales, pentru că Nero a devenit creștin și om politic de dreapta, numindu-l la direcția Institutului Român de Cultură pe eruditul Celsus, creștinat și el între timp în cursul unui ritual inițiatic secret, mistic și esoteric îndeplinit de un număr par de șamani și un număr impar de preoți druizi în cadrul unei ceremonii eleusiene.
Loja Mijlocie de Rit Ortodox pe Stil Nou din cadrul Marelui Consiliu Suprem și Universal a confirmat evenimentul.  

Muia nu se discută, se execută

(A duce cu muia = a amăgi, a înșela, a duce cu vorba. Cf. Dicționar de arhaisme și regionalisme)

Thomas Sowell consideră că dacă vrei să ajuți pe cineva e bine să-i spui adevărul; în schimb, dacă vrei să te ajuți pe tine, spune-le oamenilor ce vor ei să audă. Este limpede că, în România, stînga a încercat să ne spună cîteva minciuni frumoase; din păcate, nu e la fel de sigur că dreapta ne-a spus măcar vreodată, fie și în mod involuntar, adevărul. Poate că intelectualii de dreapta ne-au spus doar ce au vrut să audă alții; poate că ne-au spus doar ce au vrut să audă ei înșiși. Poate că au voit să cultive o stare de spirit: trebuie să fii discipolul unui maestru interesat de sentimentul românesc al ființei pentru a putea elabora un sentiment românesc al neființei.

Oricum ar sta lucrurile, intelectualii de dreapta s-au ajutat din plin, prosperînd pe seama mizerabilității, nemerniciei, josniciei și lipsei de demnitate a românilor, chiar dacă acestea erau doar inventate. Se pare că am fost serviți în ultimii trezeci de ani de o combinație de minciuni frumoase și minciuni urîte. Duși cu muia de peste un sfert de secol, românii au învățat în sfîrșit să și-o dea și singuri.

Poate că nu există nicio legătură între amploarea pe care a luat-o în ultima vreme muia la români și observația „în toată istoria, mereu peste noi a urinat cine a vrut.” Cu siguranță, nici episodul cu caseta cu Geoană nu are nici o legătură cu nimic, mai ales că declarația respectivă, care a existat, (1) poate că a existat, poate că nu.(2) În definitiv, un om onest a cîștigat niște alegeri în mod fraudulos (3) Un fleac, o muie, i-a ciuruit.

Am fi putut sărbători și altfel Marea Unire: cu mai puțină muie, dar cu ceva demnitate. Însă demnitatea, omenia, ospitalitatea ne-au fost luate de cei care pretind că ne reprezintă: de la statul român unitar, organic și antinațional, la elită, Servicii și Biserică.

Trăim momentul istoric cînd nimeni nu mai urinează pe noi. Asta poate și pentru că am fost învățați să o facem noi singuri. Partea frumoasă e că ne pișăm unii pe alții în numele libertății, egalității și fraternității.

Vorba unui clasic: „Bravos națiune! Halal să-ți fie! Să trăiască Republica! Vivat Prințipatele Unite!”

Note:

(1)  „Yo no creo que Basescu pegara al niño, creo que sólo le empujó. Su error fue no negarlo de inmediato. Fue un poco como el caso de Bill Clinton con el sexo oral... Por cierto, sé de buena fuente que a Basescu le ofrecieron una cinta de Mircea Geoana recibiendo sexo oral y él se negó a utilizarla en su contra. Es un hombre honesto, créame.” https://www.lavanguardia.com/internacional/20091206/53837930139/patapievici-tenemos-oligarcas-y-ejercen-un-papel-desagradable.html

(2) https://www.simonatache.ro/2009/12/10/vrem-adevarul-despre-sexul-oral/

(3)  „Unei națiuni i s-a modificat istoria, i s-a inversat alegerea democratică, i s-au furat timpul, socotelile și cîteva libertăți, și nimeni n-a fost citat la tribunal.

La fel cum nu s-a întîmplat nimic în lungul șir de ilegalități comise în speța interceptărilor și a protocoalelor între Justiție și Servicii, nici în cazul alegerii frauduloase a lui Băsescu nu s-a întîmplat nimic.” (https://www.catavencii.ro/editorial/procurorul-poporului/)

Alimentația sănătoasă și urmările ei

Nu înțeleg de ce este nevoie de camera ascunsă pentru a afla că sîntem bine tratați (https://stirileprotv.ro/stiri/inspectorul-pro/camera-ascunsa-producatorii-de-fructe-si-legume-folosesc-pesticidele-dupa-ureche-le-dau-azi-si-maine-vin-cu-ele-pe-piata.html). E ca și cum ai folosi camera ascunsă pentru a-l întreba pe fiecare politician din ultimii treizeci de ani dacă i-a tratat pe români cu altceva afară de m...e.

Mi se pare interesant că harbujii, pătlăgelele sau vinetele cad în aceleași categorii cu cele două ideologii, stînga și dreapta, care ne bîntuie: unele sînt umflate cu pompa, altele doar injectate.

L-am întrebat pe domnul Costică, antreprenor, apropitar și cu loc rezervat la tarabă în piață, cum devine chestiunea, adică care categorie este mai sănătoasă:

— Ehe, care e mai sănătoasă... Ambele-s sănătoase, că d-aia se vinde!

— Păi, dacă nu este altceva... încerc eu o problematizare.

— Altceva ce? mi-o taie el scurt, prefăcîndu-se că nu pricepe. Dacă se cere, înseamnă că-i bun.

— Dar vi se pare în regulă ca oamenii să se usuce sau să se umfle din cauza pesticidelor?

— Asta e pentru că nu mănîncă sănătos, trebuie să le mai combine și ei: o zi umflate, o zi injectate.

Împreună cu elita noastră intelectuală, domnul Costică ilustrează la propriu acest principiu fundamental al moderației: uscat în jumătatea de sus, umflat în cea de jos.
Și viceversa.

Coaliția pentru apărarea familiei de Coaliția pentru Familie (CpAFdeCpF)

De aproape trei decenii, familia românească a fost apărată, pardon, abuzată în toate modurile posibile, fără ca cineva să-i sară vreodată în apărare: copiii familiei tradiționale au fost avortați mai ușor decît au fost aruncați vreodată puii de cîini și de pisici; iar atunci cînd nu au fost avortați, au fost abandonați pe seama rudelor de părinții plecați la muncă în străinătate. Familia tradițională nu s-a simțit deloc amenințată de reducerea concediului maternal de la doi ani la unul singur. Poate pentru că măsura venea de la un guvern de dreapta.

Avem vreo statistică a divorțurilor pentru acești treizeci de ani?

Dacă ar exista o familie tradițională, aceasta nu ar putea fi amenințată de relațiile homosexuale. Dacă familia tradițională ar fi existat, nu ar mai fi apărut proiectul unei familii alternative întemeiată pe doi soți de același sex.

Ortodoxia dialogului

„A number of factors in Dr. Tudorie’s appointment appear to give cause for optimism:

First among these is that it comes at the end of a proper search that lasted almost a full year.

Second, he brings to his new post a scholarly, teaching, and publishing record that seems hard to match in someone as young as he.

Third, a significant portion of his work focuses on dialogue, so important to our readers and writers at Orthodoxy in Dialogue.” (https://orthodoxyindialogue.com/2018/07/22/st-vladimirs-seminary-appoints-romanian-scholar-as-academic-dean/)

*

„A young Greek-American man finally worked up the courage to come out to his deeply pious, widowed, black-garbed grandmother.

— Yiayia, I’m gay.

He could barely say the word. Her eyes narrowed.

— Do you have a boyfriend?

— Yes, I do.

He wanted the earth to open up beneath him.

— Why haven’t you brought him over for Sunday dinner?”

(Giacomo Sanfilippo is a PhD student in Theological Studies at Trinity College in the University of Toronto and an editor at Orthodoxy in Dialogue.)

https://orthodoxyindialogue.com/2018/07/23/same-sex-love-and-orthodoxy-two-pastoral-case-studies-by-giacomo-sanfilippo/

Judecata dreaptă

„S-au dus odinioară trei frați la seceriș și și-au luat lor șaizeci de măsuri de arătură. Unul dintr-înșii s-a bolnăvit în chiar ziua dintâi la chilia sa. Și a zis unui din doi, celuilalt: «Iată, frate, vezi că s-a îmbolnăvit fratele nostru! Silește-ti tu puțin gândul și eu și vom secera partea lui prin rugăciunile sale!» După ce s-a sfârșit lucrul, vrând să meargă și să-și ia plata, l-a chemat pe fratele, zicând: «Vino, ia-ți plata ta, frate! » Acela a zis: «Care plată să iau, nesecerând?» Iar ei au zis: «Cu rugăciunile tale am făcut si secerișul tău și vino, ia-ți plata ta!» El însă nu credea. Deci multă îndoială făcându-se între dânsii, s-au dus să se judece la un bătrân mare.

Și i-a zis fratele: «Părinte, am mers toți trei să secerăm și in ziua cea dintâi m-am îmbolnăvit și mă silesc frații pe mine care nici un ceas nu am secerat, să iau plata pentru secerișul pe care ei l-au secerat». Și a mai zis: «Toți trei am luat șaizeci de măsuri de arătura să le secerăm. Și de am fi fost toți trei nu am fi putut să le secerăm, iar cu rugăciunile fratelui amândoi degrabă am săvârșit secerișul. Noi îi zicem lui: Ia-ți plata ta, dar el nu vrea.» Iar bătrânul auzind, s-a minunat și a zis fratelui celui ce era împreuna cu ei: «Sună, sa se adune toți frații!»

Și după ce au venit toți, le-a zis lor bătrânul: «Veniți, fraților, auziți astăzi judecata dreaptă!» Și le-a vestit lor toate. Iar ei l-au obligat pe fratele să-și ia plata si să facă cu ea ce va voi. Și s-a dus fratele plângând și mâhnit.” (Pateric, CUVINTE FOLOSITOARE ALE SFINȚILOR BĂTRÂNI CELOR FĂRĂ DE NUME AȘEZATE ÎN CAPITOLE, Capitolul XII:18).

Cine se roagă doar atunci cînd se roagă, acela nu se roagă, spunea un bătrîn. Dar noi nu ne rugăm nici măcar atunci cînd ne rugăm. Nu lucrăm nici atunci cînd lucrăm, de vreme ce lucrăm fără rugăciune. Lucrarea noastră nu este rugăciune pentru că rugăciunea noastră nu este nimic. Nu participăm la liturghie, ne uităm la liturghie: unii în biserică, alții de-acasă, la Trinitas TV. Iar preoții, direct din altar. Atunci cînd, între două antifoane, nu se uită pe YouTube, desigur.

Chiar și atunci cînd secerăm grîu, nu secerăm decît furtună. Pentru că nu semănăm altceva afară de vînt.