Dacă oameni atît de străini de credința ortodoxă și de lipsiți de conștiință precum credincioșii din noua ortodoxie românească se pot închina și participa la slujbe, atunci nimic nu împiedică noua BOR să aibă un destin veșnic în iad. Această posibilitate ar trebui să-i pună pe gînduri pe progresiștii anti-creștini, oferindu-le un argument serios în favoarea raiului și un motiv la fel de serios pentru pocăință.
Unele specii de păsări încetează să cînte în captivitate, iar trilurile celor care continuă să cînte devin în captivitate mai simple. Dacă este așa, atunci acest lucru poate fi explicat prin faptul că semnalele legate de găsirea unui partener și de marcarea teritoriului au fost abandonate, cîntecul păsăsrilor captive fiind redus la un simplu strigăt de ajutor (https://www.maltatoday.com.mt/comment/opinions/41261/its_not_a_song__its_a_distress_call).
După cum am mai spus și în alte ocazii, animalele nu pot fi dislocate, ci doar relocate. Un animal captiv nu este un animal dislocat, ci doar un animal neliber. Doar omul poate fi dislocat pentru că doar omul se poate pierde pe sine. Dislocarea este de aceea mai gravă decît captivitatea, pentru că aduce o pierdere mai gravă și o recuperare mai dificilă. Ea se poate produce mai ales în condițiile libertății, în timp ce un om neliber nu este dislocat cîtă vreme mai știe cine este. Un sclav în lanțuri poate fi mai liber decît o pasăre în colivie pentru că omul, spre deosebire de animale, are și o libertate interioară în virtutea sufletului său. Sclavul poate uita cine este doar în condițiile unui mediu de o inumanitate copleșitoare, pe cînd dislocatul își imaginează că este altceva, mai precis că este cineva – după cum o demonstrează oricare din etichetele pe care le are la dispoziție, de la cea de consumator, asigurată de etichetele de firmă, la cea de ființă lucidă și responsabilă asigurată de etichetele ideologice, precum „pro-occidental” sau „naționalist” – și că inflexiunile lui disonante sunt în cel mai deplin acord cu armonia universală.
Dislocatul este mai înlocuibil decît sclavul și de aceea marea înlocuire a fost precedată de marea dislocare, pe care administratorii naționaliști sau progresiști ai dislocării – și principalii ei beneficiari – vor refuza întotdeauna să o recunoască (acesta fiind de fapt unul dintre principalele semne care-i trădează). Spre deosebire de păsări, omul normal poate cînta fals, dar, la fel ca ele, nu poate cînta cîntece false. Mesajul principal al oricărui cîntec adevărat este „sunt aici!” Dislocatul este dirijat de administratorii dislocării și încurajat să continue să cînte că este „aici”, în ciuda faptului că „aici” a dispărut de mult, fiind înlocuit cu unul fals. Spre deosebire de sclav și de păsările captive, dislocatul nu este lăsat și probabil că nici nu poate cînta un cîntec de ajutor.
Săptămîna patimilor ajunge pînă și pe facebook, dl Mircea Platon fiind judecat recent și găsit vinovat de mai marii poporului funky (https://www.facebook.com/mircea.platon/posts/pfbid0JvShynanWGUMppArGaTnJnmEhZbxvk43mWL6ES6iifnpkB6askJcK23auM5cKxB3l). Ca să fim cinstiți, ar trebui să recunoaștem că abuzul nu este un monopol al organizației Funky Citizens: cel mai probabil, un ONG naționalist cu aceeași putere și autoritate nu ar ezita să abuzeze de puterea sa poate chiar în moduri și mai brutale. Mi se pare că numele organizației însărcinată cu monitorizarea exprimării publice reprezintă de fapt exact tipul de societate actuală creată de reformele sociale din post-comunism, și anume una țipătoare (la propriu) și violentă (în mod incontrolabil), trăsături care se regăsesc de altfel la majoritatea susținătorilor unor distinși, dar atît de diferiți intelectuali, precum domnii Mircea Platon sau Theodor Paleologu, după cum se poate vedea din comentariile postate pe conturile lor de facebook în special în urma observațiilor generate de volumul dedicat de dl Paleologu celorlalți proști, care nu-l apreciază.
Dar ce are asta cu filiera franceză? În definitiv, Nicușor Dan poate fi plasat mai degrabă într-o astfel de relație (asigurată de nucleul francofil de dreapta, al intelectualilor români catolici și ortodocși formați în universitățile franceze și în mediul cultural francez), în timp ce un intelectual conservator român ar trebui văzut mai degrabă în relație cu tradiția conservatoare anglo-saxonă. Da, însă nu în mod exclusiv. Dincolo de filiera franceză oficială, există și una subterană, populist suveranistă, asociată cu o stîngă anticapitalistă și cu un creștinism milenarist sau/și apocaliptic, care include grupări de dreapta precum Collectif Némésis, care au reușit în Franța să naționalizeze teme și preocupări tradițional de stînga precum feminismul și să le integreze în retorica naționalistă, politizînd după același model și creștinismul, redus la rîndul lui la un reper al identității naționale.
Cred că prin această filieră franceză underground a fost adusă în România în special poziția anti-migrație preluată și de naționalismul autohton. Sigur, se poate spune că la noi este un fenomen specific, la fel de organic precum Mișcarea legionară. În definitiv, pe locuitorii maghiari din comuna Ditrău nu i-a mobilizat nici un francez să protesteze cu șase ani în urmă împotriva muncitorilor asiatici, a fost o reacție pur locală. Dincolo de posibilele influențe ale televiziunilor de stat din Ungaria, critice față de UE, ceea ce deosebește incidentul din Ditrău de reacția naționalistă gestionată și exploatată de AUR este că localnicii din Ditrău criticau patronii din zonă, nu capitalismul sau oculta mondială. Nu-l făceau responsabil pe Epstein pentru situația creată prin importul de muncitori străini. Perspectiva naționaliștilor mistici este diferită, în sensul că este în primul rînd ideologică și foarte probabil reprezintă pentru mulți o supapă pentru antisemitismul înăbușit în prezent de legile pentru combaterea antisemitismului. În cheie de stînga, imigranții reprezintă cel puțin o crimă a neoliberalismului și neocapitalismului, o nouă formă de exploatare și de marginalizare, iar această perspectivă, împărtășită de creștinii tradiționaliști, este îmbogățită de intervențiile atente și coerente ale lui Stéphane Luçon, un jurnalist pe care l-am considerat onest sau cel puțin dezinteresat pînă cînd am aflat că este căsătorit cu Mara Nicolescu, politican AUR.
Probabil că semnalizarea celor de la Funky Citizens a căutat și să identifice politic într-un mod mai precis poziția dlui Platon în cadrul filierei franceze clandestine, recunoaștere justificată din punctul meu de vedere nu atît prin familiaritatea domniei sale cu gîndirea revoluționară și contrarevoluționară franceză, ci mai degrabă prin noua tavă de împletituri și încolăciri pascale (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/04/impletituri-si-incolaciri-pascale.html) oferită și prin recomandarea unui articol emis de antrepriza lui Mihail Neamțu (https://vocealibertatii.ro/intelectualii-fata-n-fata-cu-pandemia-libertate-sau-bostanarie/) ca pe o „lămuritoare retrospectivă” (https://www.facebook.com/mircea.platon/posts/pfbid0B2k5mwD82eaLfQefCiPNJnfdKNkmVgfw2w9FVaitb7t73omNJQKB6CoReyrTFxEQl?locale=ro_RO). Articolul este reprezentativ pentru dificultățile naționalismului românesc actual: în timp ce amendează unele abuzuri evidente ale intelectualilor filierei franceze oficiale, ocupați cu secularizarea ortodoxiei prin occidentalizarea ei, pretinde că salvează ortodoxia deși nu face decît să valideze o altă formă de secularizare a ortodoxiei, nu doar prin reducerea Sf. Euharistii la statutul de vaccin mai special (perspectivă criticată just, chiar dacă insuficient, de Vasile Bănescu), ci mai ales prin naționalizarea ortodoxiei, redusă la una dintre principalele virtuți proprii neamului românesc.