Deși oamenii
sunt în general neîncrezători față de orice încercare de a a-i aduna la un loc,
ei se adună instinctiv în grupul care li se pare că ar avea șanse mai mari de
supraviețuire. Vaccinarea ne-a adunat astfel în două mari grupuri, cel al
vacciniștilor și cel al antivacciniștilor. Interesant este că deși ceea ce le
deosebește este la prima vedere un produs medical (vaccinul), în fapt amenințarea reală percepută nu
are pentru nici unul dintre cele două grupuri nici o legătură cu boala. Pentru
vacciniști, marea amenințare o reprezintă proștii;
pentru antivacciniști, amenințarea o reprezintă ticăloșii din oculta globală care se folosesc de pandemie și de campania
de vaccinare anticovid în scopuri necurate. Sunt și unele asimetrii în
diferența dintre cele două grupuri, precum faptul că, spre deosebire de
vacciniști, antivacciniștii nu-i percep pe vacciniști ca pe niște adversari, ci
ca pe niște victime (oportuniste, în cel mai rău caz).
Întrucît la
rîndul meu sunt de părere că virusul s-a transmis mai degrabă mediatic decît
aerian și că receptorul a fost, pentru cei afectați deja de trei ani de life
long covid, creierul chiar și atunci cînd plămînii au scăpat neatinși, și pentru
că mi se pare evidentă transformarea unei situații mai aspre de viață (cum a
fost pentru mulți această viroză planetară) într-un scenariu horror care s-a
folosit de (și poate chiar a produs în mod deliberat) numeroase victime pentru
a deveni credibil, probabil că pot fi încadrat la categoria proști antivacciniști.
Și, de vreme ce nu înțeleg
– de ce este necesar un vaccin în condițiile în care contagiozitatea covid-19 mi se pare mult
sub nivelul ridicat anunțat de specialiști (cunosc personal trei familii în
care unul din membrii familiei s-a îmbolnăvit, avînd simptome moderate, și care a fost
izolat la domiciliu fără ca altcineva din restul familiei compusă din cinci
pînă la șase persoane de vîrste diferite, între 14 și 72 de ani să se
îmbolnăvească, deși unele sufereau de unele afecțiuni cronice definite în jargonul apocalipsei medicale drept comorbidități);
– de ce este necesar un vaccin în condițiile în care există tratamente a căror eficiență, mai ales atunci cînd este acordată de
la primele manifestări ale bolii, a fost demonstrată de medici din întreaga
lume în zeci de mii de cazuri, motiv pentru care medicamentele respective au fost
interzise de autorități;
– de ce este obligatoriu un vaccin care, potrivit
celor două puncte anterioare, nu este necesar și care, mai mult decît atît,
înregistrează cele mai numeroase efecte adverse grave din istoria vaccinurilor (chiar și în condițiile numărului mare de cazuri neraportate sau raportate și
neînregistrate),
este foarte
probabil să-mi merit încadrarea în categoria respectivă, așteptînd totuși ca
vacciniștii să-mi demonstreze că observațiile de mai sus sunt iraționale, iar
dacă sunt raționale, să-mi explice de ce este rațional să accept un vaccin
anticovid în ciuda acestor observații.
Cu toate
acestea, nu mi se pare că antivacciniștii ar încerca într-o măsură mai mare
decît vacciniștii să înțeleagă ce se-ntîmplă. Unii, și anume, creștinii apocaliptici, își
doresc să vadă tentacule în vaccin, iar cei mai mulți chiar reușesc după numai
cîteva încercări să realizeze o astfel de performanță. Un alt grup semnificativ
este constituit de creștinii yoghini/panteiști/cosmici. Este vorba despre ortodocșii
„tradiționaliști”, care și-ar dedica mai mult timp rugăciunii și contemplației
dacă nu ar fi atît de ocupați de mistica online. Pentru acești ortodocși,
afirmațiile obscure reprezintă o garanție de viață duhovnicească și clarviziune
spirituală și din acest motiv îl preferă pe maestrul noologiei românești Ilie Bădescu
marelui inițiat Andrei Pleșu, pe care l-ar respecta ca pe un venerabil gnostic păgîn
dacă nu ar vorbi adeseori într-un mod suspect de logic (deși, personal, am unele
dileme față de virtuțile logice ale discursului domnului Pleșu, care mi se par
mai degrabă șmecherii sofiste) Acești creștini yoghini/panteiști/cosmici vor să
vadă în vaccin, și bineînțeles că reușesc de fiecare dată, nanoparticule,
microcipuri, grafen și tot felul de alte chestii periculoase pentru că sunt artificiale
(dar atunci cum rămîne cu tentaculele?) În apărarea lor, trebuie precizat că ei
nu sunt în mod absurd opuși vaccinului anticovid; doar că preferă ca acest
vaccin să fie unul natural, pe bază de apă neîncepută, adunată de o fecioară
într-o noapte cu lună plină în căușul unei tulpini de busuioc cules în noaptea
de Sînziene de lîngă ruinele Sarmizegetusei.
Este foarte bine că oamenii au păreri pro sau contra în legătură cu
actuala situație. Problema este că aceste păreri sunt colective, iar dacă vrei
să participi la viața comunității, trebuie să împărtășești opinia dominantă. Amplificarea
reacțiilor colective față de boală și
vaccin a repus în circulație o vorbă celebră a unui scriitor scoțian din
secolul 19, Charles Mackay: „După cum bine s-a spus, oamenii gîndesc în turme;
se va vedea că o iau razna în turme, în timp ce își vin în fire doar încetul cu
încetul, și numai unul cîte unul” („Men, it has been well said, think in herds; it will be seen
that they go mad in herds, while they only recover their senses slowly, and one
by one”).
Turma nu te face
doar să te simți în siguranță; îți oferă și justificări morale și raționale
pentru deciziile tale greșite. Înainte ca vaccinul să mă salveze, sunt deja salvat prin formula „toți oamenii educați și responsabili s-au
vaccinat”. Dar nu numai vaccinul mîntuie; mîntuie și nevaccinul. Astăzi, după cum o știe orice ortodox adevărat, te mîntui prin simplul fapt că ai refuzat vaccinul. Așa că există o formulă salvatoare corespunzătoare și pentru antivacciniștii creștini: „nici un creștin adevărat nu se vaccinează pentru că
vaccinul înseamnă lepădare de Dumnezeu”. A spus-o dl Becali, purtătorul informal de cuvînt al BOR. Turma te eliberează de povara
responsabilității unei decizii și de obligația justificării ei. În turmă îți
poți permite să fii iresponsabil într-un mod responsabil.
S-a spus că
vaccinul a separat societatea; impresia mea este că a unit-o. A contribuit la
separarea oamenilor de ei înșiși, este adevărat, dar a reușit să-i adune pe
oameni în două grupuri masive așa cum nimic nu a reușit să o facă pînă acum. Iar
uluitor este că i-a adunat folosind cele mai improbabile motive imaginabile. Din
acest motiv, s-a observat mai greu că ceea ce s-a pierdut nu a fost unitatea,
ci independența. Mai precis, vacciniștii și-au pierdut rațiunea în timp ce
le-au reproșat antivacciniștilor lipsa ei, în timp ce antivacciniștii și-au
pierdut credința tocmai legînd-o de refuzul vaccinului. Și cu toții și-au
pierdut, împreună, libertatea.
Vaccinul a reușit
să lege în mod sigur și eficient individul de un grup, indiferent care este
acela. Pentru că adevărata amenințare nu o reprezintă niciodată mulțimea,
oricît ar fi ea de ostilă. Adevărata amenințare pentru orice putere contrară
omului o reprezintă persoana care se poate face bine. Adevărata amenințare o
constituie omul care poate redeveni întreg nu prin forța anonimă, impersonală
și dezintegratoare a mulțimii, a pseudo-maeștrilor spirituali sau a inginerilor sociali, ci prin participarea la Trupul lui Hristos, modelul
și viața tainică a omului. Sigur că lucrurile sunt complicate de faptul că
numeroși creștini sunt înclinați să vadă în Biserică o formă de agregare socială,
fapt încurajat de altfel chiar de liderii ortodocși, a căror abordare
sociologică și psihologică a turmei lui Hristos anulează diferența dintre manipularea
și păstorirea oilor. Dar în ciuda acestei realități triste, care face ca pînă
și comunitățile creștine să o ia razna în mod organizat, în timp ce posibilitatea
venirii în fire a fiecărui om să fie tot mai redusă, Biserica rămîne singurul
loc unde putem să redevenim întregi, credincioși și raționali în același timp,
liberi și uniți între noi prin unire cu Trupul lui Hristos.
Pe cei mai mulți dintre noi, vaccinul ne-a scos din noi înșine, ne-a
scos din Trup, ne-a scos din Biserică; nu ne-a separat între noi, ci ne-a unit cu turma.
