Ortodoxia celor adormiți

 

În perioada comunistă, minciuna societății drepte a fost folosită pentru a justifica și cosmetiza realitatea unei societăți nedrepte. În perioada post-comunistă, minciuna comunistă a fost completată de minciuna societății libere, folosită pentru a justifica și cosmetiza realitatea unei societăți nelibere. Visul diurn al democrației liberale care a înlocuit coșmarul nocturn al democrației socialiste asigura în sfîrșit un somn liniștit. Formarea unei populații de somnambuli activi a avut cel puțin meritul de a alunga pentru totdeauna somnul celor care au reușit să rămînă treji.

Românii nu au fost mințiți doar cu televizorul. Au fost mințiți și cu radioul și prin fiecare mijloc de comunicare, în masă ori personal, direct sau indirect. Au fost mințiți în școală, în biserică, la serviciu, pe drum, acasă ori în concediu, online și offline. Au fost mințiți de la început pînă la capăt cînd prin ascunderea adevărului, cînd prin falsa lui dezvăluire. Au fost mințiți de străini, de cunoscuți, de autorități, de prieteni, de rude. Copiii au fost mințiți de părinții mințiți de toți cei din jurul lor și părinții de copiii mințiți de toată lumea. Au fost mințiți de pro-europeni și de naționaliști, de analfabeți și de educați, de artiști și de ingineri, de creștini și de atei, de conservatori și de progresiști.

Românii au putut să fie mințiți atît de ușor pentru că au acceptat minciuna fundamentală, au crezut în ea, au dorit-o și și-au spus-o singuri atunci cînd nu le-o repeta cineva, și anume că dacă vor continua să viseze, totul va fi bine, vor fi cruțați, vor fi salvați. Credința din noua BOR este o credință în vis, fiind de aceeași natură cu orice credință utopică, religioasă ori seculară. Noua ortodoxie este un paznic al viselor (pro-occidentale, naționaliste sau panteist-cosmice), ceea ce explică capacitatea ei de a-i odihni pe românii care adorm și se trezesc într-una din minciunile potrivite sufletului lor.   

Ortodoxia de sanchi

 

Atunci cînd lucrurile nașpa din noua ortodoxie devin tot mai greu de ascuns, ele sunt neutralizate cu ajutorul unui emoji optimist și prietenos, cu un aer familiar deopotrivă filial și patern, căruia i se încredințează misiunea de a face noua ortodoxie să pară că este tot aia veche, și prin urmare că a rămas „marfă”. Din locul formal sau informal de purtător de cuvînt, aceste figuri zîmbitoare din noua BOR lansează cu iscusință cîrligul încrederii drept în mintea peștilor naivi, făcîndu-i să creadă că totul este bine și totul va fi bine dacă vor zîmbi la rîndul lor în timp ce sunt trași din ordinea naturală a vieții în mediul morții spirituale generată de noua ortodoxie.

Deși referendumul pentru familie a fost boicotat de 80% dintre cetățenii majori din România, Patriarhia a considerat rezultatul „un succes nedeplin” (https://basilica.ro/un-succes-nedeplin-ne-cheama-la-mai-multa-speranta-si-lucrare/). Dacă liderii ortodocși ar fi avut o minimă conștiință creștină, ar fi recunoscut în rezultat o criză gravă a familiei și a ortodoxiei românești. În schimb, comunicatul Patriarhiei punea această criză exclusiv în seama societății românești secularizate: „Deși referendumul recent nu a fost validat, totuși acesta ne-a oferit posibilitatea de a cunoaște gradul de secularizare al societății românești de astăzi, precum și principalele poziționări din societate privind afirmarea și apărarea valorilor morale bazate pe credința în Dumnezeu și istoria bimilenară a poporului român.” Dar asta înseamnă că Patriarhia admite că societatea este secularizată în proporție de (cel puțin) 80%, un procent apropiat de cel al cetățenilor români care se declară creștini.

Refuzul liderilor ortodocși de a admite criza religioasă din BOR și cea morală din societatea românească este determinat pe de o parte de neputința lor de a face ceva, iar, pe de alta, de avantajul de a conduce o instituție de la care nimeni nu mai are nici un fel de așteptări. Această atitudine agravează însă falimentul noii ortodoxii, supunînd-o unor forme tot mai triste de degradare umană, făcînd-o să plutească într-o derivă îndelungată, spre dezamăgirea celor rămași la bord convinși că a se îneca odată cu ea va fi considerat de Dumnezeu un sacrificiu salvator. 

Astfel, decăderea ortodoxiei actuale este revelată într-un mod chiar mai clar decît a făcut-o referendumul prin delăsarea clerului de toate treptele față de viața de familie. Felul în care ierarhii tolerează situația divorțurilor și adulterelor din familiile preoților contrazice în mod direct responsabilitatea pe care o au față de familia creștină și demonstrează că tot discursul ierarhiei despre anul familiei (https://basilica.ro/actul-proclamare-anul-omagial-comemorativ-2026/) este doar unul de sanchi. Contrar observațiilor Preafericitului Daniel Ciobotea, nu doar că BOR nu oferă nici un sprijin pentru „conștientizarea mai intensă a importanței familiei în viața Bisericii și a societății” (https://basilica.ro/cuvant-patriarhul-daniel-a-proclamat-anul-omagial-comemorativ-2026/), dar, prin acțiunile concrete ale clerului de toate gradele, face ca importanța familiei în viața Bisericii și a societății să reprezinte mai degrabă un obstacol în căutarea fericirii individuale. Iată un caz reprezentativ:

 

„fosta soție a preotului recăsătorit, pe care l-a hirotonit Ignatie, trăia, în vremea căsniciei cu primul soț, o poveste de dragoste cu un alt teolog laic. După divorț, doamna s-a recăsătorit cu teologul respectiv — adică un popă a oficializat adulterul prin Taina Cununiei.

Teologul a fost hirotonit preot de Mitropolitul Petru al Basarabiei, Exarhul plenipotențiar al Plaiurilor, și așezat în ascultarea de purtător de cuvânt al Mitropoliei Basarabiei.

Cel părăsit de soție s-a recăsătorit, la rândul său, cu o doamnă pe care o cunoștea din vremea primei căsnicii și a fost hirotonit preot, numit paroh în oraș și, desigur, membru în administrația eparhială, de episcopul cult, elegant, occidental și membru NATO, Ignatie al Hușilor.

După un timp, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Basarabiei, divorțând, s-a transferat în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, fiind numit slujitor la o mănăstire unde, înduioșător, este stareță chiar mămica dumnealui.” (https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=pfbid0UQ7sxfNBL2bcE8QYmAStNDZ5Go6t7KhoApxetnXSTkgKx9VZWebhgu5LibmgdRE4l&id=61585159837435&locale=ro_RO)

 

O simplă observație (5)

 

În timpul iernii, copacii și în special arborii foioși cresc doar în rădăcină, în timp ce partea lor aeriană încetează să crească, intrînd într-o stare de conservare. Cu toate că înghețul de după 1990 este incomparabil mai sever decît cel din perioada comunistă, românii continuă să se bucure de noul soare înșelător, fără să înțeleagă nici măcar după aproape patru decenii de ce, în loc să crească, plesnesc și mor.