Pînă în 1990, Școala a fost în România un mijloc de apărare și fortificare a minții așa cum BOR a fost un mijloc de apărare și creștere a sufletului. După 1990, Școala a fost transformată treptat într-un laborator dedicat atrofierii minții iar Biserica într-unul dedicat atrofierii sufletești. Existența lor este demonstrată indirect de convingerea victimelor că aceste laboratoare sunt de fapt salvatoare și tocmai de aceea ele trebuie protejate ca nu cumva să cadă în mîna rușilor.
Întunericul nu apare atunci cînd se stinge lumina, ci atunci cînd lumina este furată, răpită și stricată. Întunericul este efectul unei lumini înșelătoare, falsificate.
În ciuda experienței lor milenare a așezării și locuirii, românii au fost transformați în cursul unei singure generații dintr-o populație stabilă, sedentară, locuitoare, cultivatoare într-una nomadă de vînători-culegători (https://en.wikipedia.org/wiki/Hunter-gatherer#/media/File:Living_on_the_rainforest.jpg), vizibilă de la amărîții care caută ambalaje SGR prin gunoaie la agenții de vînzări (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2026/06/o-simpla-observatie-12.html) din toate domeniile, de la cel economic la cel educativ, politic, cultural și bisericesc. Acest proces nu putea fi realizat doar prin decizia politică asumată a celor care au condus România din 1990 pînă astăzi; decisiv a fost efortul cultural și religios al elitei intelectuale și al liderilor ortodocși de convertire a mentalității sedentare la cea a nomadului prin privilegierea întrebării în raport cu răspunsul, a călătoriei în raport cu destinația și a străinului în raport cu localnicul. Nomadismul nostru social, cultural, psihologic și spiritual de astăzi a fost preparat după 1990 cu ajutorul elementelor oferite de gîndirea lui Blaga, Eliade, Culianu, Noica (pentru care sufletul agrar stinge, prin josnicia lui, sufletul pastoral superior al românului așa cum Cain l-a ucis pe Abel, vezi Jurnal filozofic, Humanitas, 1990, p. 14-15), Andrei Scrima și al altor pelerini ai absolutului după inspirația și gustul lui Andrei Pleșu ajutat de discipolii săi din mediul laic și bisericesc deopotrivă. Dintr-o experiență a rătăcirii și pierderii de sine, nomadismul a devenit o experiență a regăsirii de sine și a sensului vieții (https://www.scena9.ro/article/nomadism-laura-ilea-calatorii).
În ciuda capacității multor români de a se folosi peste așteptări de noul lor suflet migrator, eliminarea vechiului lor suflet țărănesc a lăsat un gol în ei, care-i face să se simtă neîmpliniți în ciuda succesului de care se bucură și care-i plasează în realitate pe o treaptă inferioară în raport cu populațiile nomade stabilite mai demult în vechea noastră țară ori aduse mai recent pe teritoriul noii Românii. Migranții asiatici ori africani care, pînă la sosirea lor în România, se considerau ultima categorie pe scara importanței sociale, recunosc în românii de astăzi o castă inferioară chiar și în raport cu ei, și anume o castă lipsită de suflet în ciuda statului ei social superior, fapt care-i face pe migranți să-i privească pe români cu surprindere și cu dispreț.
