marți, 21 septembrie 2021

Realitatea ca un MacGuffin

 

La sfîrșitul lunii august, ministrul Sănătății declara că măștile textile nu vor mai fi acceptate în școli, ci doar măștile sanitare. Cîteva zile mai tîrziu, Mihăilă revenea asupra deciziei, aprobînd ambele tipuri de măști (https://www.libertatea.ro/stiri/ioana-mihaila-vor-fi-permise-si-mastile-textile-si-cele-medicinale-la-clasele-primare-3712943). Nu, nu este o bătaie de joc, cum pare la prima vedere (https://www.mediafax.ro/editorialistii/comentariu-adrian-onciu-jos-masca-medicala-doamna-ministru-mihaila-20246711); este o încercare de a prezenta masca ca pe un MacGuffin.

MacGuffinul este un instrument sau un procedeu narativ care susține intriga unei povestiri. Într-o conferință din 1939, Hitchcock descria funcția unui MacGuffin prin următoarea istorioară. În compartimentul unui tren călătoreau doi bărbați. Văzînd în locul de bagaje un pachet cu un aspect bizar, vecinul proprietarului îl întreabă pe acesta ce conține. „Ce să fie, e un MacGuffin”. Neștiind ce era acela, călătorul intrigat a cerut în continuare explicații. „Este un echipament pentru capturat lei în munții Scoției”, veni explicația. „Bine, dar nu există lei în munții Scoției,” replică primul pasager. „În acest caz, înseamnă că în pachetul acela nu este un MacGuffin”, răspunse calm al doilea. „Prin urmare, este limpede că un MacGuffin nu este de fapt nimic” își încheie Hitchcock descrierea (https://en.wikipedia.org/wiki/MacGuffin).

În pandemia de coronavirus s-a investit mai mult în poveste decît în tratamentul propriu-zis. Foarte probabil pe de o parte pentru că tratamentul este unul destul simplu, ieftin și mai ales eficient, așa cum au explicat între timp numeroși specialiști din domeniul medical și, pe de alta, pentru că povestea trebuia să meargă mai departe spre un final în legătură cu care nu putem avea decît o certitudine: că va fi la fel de întunecat pe cît de îndepărtat. Spre deosebire de birocrații care au ajuns să conducă sistemele naționale și organizațiile mondiale de sănătate, medicii reali cu practică medicală îndelungată au insistat mai ales asupra importanței creșterii imunității cu ajutorul vitaminelor C și D3 și mai puțin asupra folosirii măștii recomandate de birocrați, care nu face decît să expună și să vulnerabilizeze și mai mult populația prin producerea unui fals sentiment de siguranță, pe de o parte, și prin inocularea unui real sentiment de frică și de neliniște întreținută mediatic prin cultivarea sentimentului difuz de vină și prin impresia de a fi urmărit în permanență atît de autorități, cît și de restul societății. Mă aștept ca programul „Din grijă pentru copii” (https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/programul-din-grija-pentru-copii-va-fi-adoptat-saptamana-viitoare-citu-a-anuntat-masurile-copiii-trebuie-protejati-mereu-oriunde-1667447) să ofere statului posibilitatea unui intruziuni și mai profunde în viața personală a copiilor printr-un control psihologic riguros justificat tocmai prin traumele psihologice induse de un regim de teroare psihologică de stat.

Prin urmare, masca este un tip de MacGuffin, un aparat de capturat virusul. Ce face din mască un MacGuffin nu este inexistența virusului, ci ineficiența ei. Din păcate, virusul există, doar că nu poate fi capturat, cel puțin nu cu o mască textilă ori sanitară. De aceea, purtarea măștii nu a fost impusă pentru a opri virusul, ci pentru a-l face credibil, adică mai mare, deci mai amenințător decît este în realitate. Masca este un nimic, un MacGuffin întrebuințat în povestea covid ca un instrument de amplificare. Ea are un rol esențial în poveste în mai multe privințe: contribuie la verosimilitatea poveștii, menține controlul naratorului asupra poveștii și, mai ales, permite prelungirea poveștii și transformarea ei într-un basm nesfîrșit din categoria lui „O mie de nopți și încă una”. Masca, vaccinul și interdicțiile determinate de variația nivelurilor de infectare sunt tot atîția MacGuffinuri care susțin narațiunea covid-19 prin care o forță ostilă omului a preluat conducerea lumii. Spoiler alert: această forță nu este pandemia de coronavirus.

Lumea este condusă de un nimic care pretinde că luptă tocmai împotriva răului pe care-l administrează. Să ne gîndim puțin: În România, și probabil că scenariul este similar în multe alte țări, exact regimul care a distrus sistemul public de sănătate prin privatizarea lui (aprobînd ulterior racordarea sistemului privat la fondurile de stat), pretinde că este interesat de sănătatea publică, amenințînd în numele sănătății publice cu vaccinarea obligatorie. În ciuda intervenției publice a unei autorități în domeniul sănătății copilului, Președintele Societății Române de Pediatrie, prof. dr. Doina Anca Pleșca, care a explicat că sistemul imunitar al copiilor reduce aproape total riscul îmbolnăvirii de covid-19 (https://www.national.ro/coronavirus/studiile-care-desfiinteaza-vaccinarea-copiii-au-imunitate-de-fier-in-fata-covid-ului-735588.html), autoritățile fac presiuni în vederea vaccinării acestora. Cît de credibil este în acest caz interesul guvernului pentru sănătatea publică?   

Este o situație pentru care nu am fost pregătiți și de aceea ne este imposibil să o înțelegem. De aceea nu putem vedea că nu există nici o criză guvernamentală. Pentru a exista o criză guvernamentală ar trebui să existe o guvernare amenințată de criza guvernamentală. Recenta criză guvernamentală nu a fost însă decît un MacGuffin expus pentru a lăsa impresia că există lei în Scoția, respectiv că ar putea exista un guvern a cărui sarcină este aceea de a guverna. Dar atunci cînd realitatea însăși este contestată în vederea înlocuirii ei cu un tip de realitate ficțională, redefinibilă (am scris pe larg despre asta în repetate rînduri; vezi, de pildă la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2021/08/ordinea-corespondentei-cu-realitatea-si.html sau la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2021/04/principii-principate-principi.html),  rolul autorităților se reduce la transformarea realității în ficțiune. Din acest motiv, protestele împotriva măsurilor luate de autorități sunt la rîndul lor un MacGuffin, un mijloc prin care societății i se lasă impresia că încă mai există libertatea de a protesta și că răul se reduce la pașaportul de vaccinare. Prin protest se validează și se acordă realitate unui nimic, în timp ce nimicul „rău” validat prin protest acordă realitate nimicului „bun” protestatar.

Cu toate că în teorie creștinii ar trebui să fie capabili să distingă ordinea corespondenței cu realitatea de ordinea consensului subiecților asupra realității, discernămîntul și atenția lor sunt deturnate de unii lideri ortodocși care încearcă să transforme credința, Biserica și pe Dumnezeu însuși în niște pachete cu aspect bizar, cu ajutorul cărora credincioșii sunt făcuți să-și închipuie că pot scăpa de leii care încă nu există aici (neomarxismul și secularismul pentru ortodocșii educați, nanocipul și nanoboții pentru cei needucați), în timp ce-i permit adevăratului nostru potrivnic, cel care transformă realitatea în ficțiune (neognosticismul, neoliberalismul și culturofilismul ortodox), să „umble, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (1 Petru 5, 8).   

duminică, 19 septembrie 2021

Bula morții și mandorla vieții

 



 

 În urmă cu un an, mai precis în 18 septembrie 2020, România avea 1527 de cazuri noi de îmbolnăviri, în timp ce media pe 7 zile era de 1306 cazuri. Ieri, 18 septembrie 2021, au fost confirmate 5388 de cazuri noi și o medie pe ultimele 7 zile de 3763. Așadar, ieri s-au înregistrat un număr triplu de cazuri față de aceeași zi din 2020 în condițiile în care populația a fost vaccinată anticovid în proporție de aproape 30% (https://vaccinare-covid.gov.ro/actualizare-zilnica-18-09-evidenta-persoanelor-vaccinate-impotriva-covid-19/). Orice s-ar spune în favoarea actualelor tipuri de vaccin anticovid, mi se pare că susținătorii vaccinării cu actualele produse anticovid ar trebui să admită cel puțin că, în fața acestei simple comparații, rezervele față de caracterul sigur, eficient și obligatoriu al vaccinului anticovid sunt justificate empiric. Aceste rezerve au fost confirmate deja cu cîteva luni în urmă de situația din Israel, iar acum și în Statele Unite, unde de săptămîna viitoare se va trece la aplicarea celei de-a treia doze de vaccin. Un articol de luna trecută din Washington Post (https://www.washingtonpost.com/health/2021/08/18/covid-vaccine-effectiveness/) precizează că această măsură a fost determinată nu atît de numărul nevaccinaților, ci mai ales de eficiența mult mai scăzută a vaccinurilor anticovid decît cea anticipată sau promisă, de 90%; unul dintre medicii invitați la o ședință organizată la Casa Albă asupra măsurilor anticovid, Vivek H. Murthy, sublinia că în condițiile slăbirii protecției oferită de vaccin, ne putem aștepta la un număr tot mai mare al spitalizărilor și chiar deceselor de covid în rîndul vaccinaților.

Această nouă atitudine a experților față de vaccin ar trebui să reducă considerabil disprețul sau ostilitatea față de nevaccinați, indiferent de motivul pentru care aceștia îl refuză. A continua să crezi în caracterul sigur, eficient și obligatoriu al vaccinului anticovid în ciuda evidenței înseamnă a te lăsa pradă unui fanatism comparabil cu cel căruia i-au căzut victimă cei care pretind că prin vaccin devii controlat de reptilieni sau de antihrist. În acest caz, ar trebui să ne raportăm la campania de vaccinare și la susținerea civilă care i se acordă ca la vaccinism, ca la o ideologie specifică unui totalitarism sanitar.

Dar poate că tocmai cu asta ne confruntăm în momentul de față, și anume, cu două credințe deformate în două forme opuse de falsă providență: în timp ce credința în rolul salvator al vaccinului este confirmată prin cazurile grave sau mortale înregistrate printre nevaccinați, credința în rolul criminal al vaccinului este confirmată prin cazurile de îmbolnăviri și chiar decese provocate fie de efectele adverse ale vaccinului anticovid, fie de îmbolnăvirile de covid-19 printre vaccinați. În plus, avînd în vedere că efectele adverse pe termen lung ale acestui tip de vaccin nu pot fi anticipate (https://www.imuno-medica.ro/cercetare-articole/Pot-vaccinurile-pe-baza-de-ARN-mesager-sa-provoace-modificari-genetice-19), cei care cred în natura diabolică sau doar imperfectă a vaccinului se pot aștepta la unele bonusuri în viitor, prin care vaccinații vor fi loviți de sterilitate, paralizie și alte plăgi meritate de toți cei care și-au oferit trupul unei științei ostilă lui Dumnezeu și creației.  

Aceasta este o providență care deși nu salvează neapărat, îi pedepsește mai devreme sau mai tîrziu pe toți cei care nu au ascultat de autoritatea bulei proprii, vaccinistă sau antivaccinistă. Dar dacă este inevitabil ca oricine se află în afara Bisericii să se afle într-o anumită măsură și în afara realității și, deci, într-o anumită formă de bulă, cum se explică faptul că tocmai în Biserică s-au închegat cele mai consolidate tipuri de bule, adică de false credințe?

Dacă definim bula ca lumea care îmi convine (pentru că o înțeleg și pentru că mă înțelege), este limpede că lumea mea apare de fiecare dată cînd urmăresc împlinirea voii mele. Cînd ne folosim de voia Tatălui, adică de voia Sfintei Treimi, pentru a ne justifica propria voie, ne excludem din trupul Bisericii, ieșim din viață, iar roada noastră este pelicula tare ca moartea a bulei în care avem impresia că trăim. Ieșim din credința adevărată și vie atunci cînd nu mai urmărim voia Tatălui, pe care nu o putem împlini decît în Fiul, ca fii după har ai Tatălui. Bula noastră înlocuiește atunci plinătatea mandorlei în care este reprezentat iconografic Hristos (și, mai rar, Maica Domnului).
Bula este matricea morții pe care o aducem cu noi în Biserică; din nefericire, departe de a-i ajuta pe credincioși să-și recunoască starea pentru a ieși din bulă, aceasta este binecuvîntată și încurajată de unii clerici și ierarhi ca formă de credință autentică.

Așa s-a ajuns ca ostilității vacciniștilor față de nevacciniști să i se răspundă corespunzător: ideologia vaccinismului, care ignoră realitatea rezultatelor critice înregistrate de campania de vaccinare, este confruntată de ideologia (sau teologia) antivaccinismului, care ignoră realitatea determinată tocmai de acele principii creștine pe care pretinde că se întemeiază (pentru descrierea vaccinismului ca religie în presa românească vezi la https://www.activenews.ro/opinii/Vaccinismul-o-noua-religie-164840; vaccinismul ca ideologie este surprins într-un studiu excelent al dnei Ioana Hîncu la https://acidmedia.ro/covidism-si-vaccinism-propaganda-minciunii-1/ partea a doua la https://acidmedia.ro/oficiali-esentiali-versus-poporul-neesential-2/ unde sunt puse toate întrebările obligatorii pentru trezirea nevoii de adevăr; în presa de limbă engleză nu am găsit decît un articol din 2015 unde vaccinismul este asimilat unei ideologii: https://www.ageofautism.com/2015/07/vaccinismthe-dangers-of-political-ideology.html).

Antivaccinismul de orientare creștină face erori similare celor făcute de vaccinismul secular: fie separă sufletul de trup, fie reduce persoana umană la suflet, în mod corespunzător reducției seculare la trup. Și unora, și altora le lipsesc lucrurile esențiale despre antropologia ortodoxă, fapt care-i face de pildă pe majoritatea ortodocșilor să deducă din sfințenia Sfintelor Taine puritatea microbiologică, partea materială fiind complet dizolvată în sens monofizit în darurile euharistice (vezi în acest sens https://publicorthodoxy.org/2020/05/13/faith-reason-and-the-eucharist/), în timp ce secularii ajung la sfințenia seculară plecînd de la condiția purității microbiologice: cleanliness is next to Godliness.

Dar faptul că în România creștinii au ajuns o minoritate este un lucru infinit mai grav decît faptul că cinci milioane s-au vaccinat deja. Cu toate acestea, nu indiferența și apostazia generală produc îngrijorare; nu ne deranjează că cei care rămîn străini de Dumnezeu riscă să-și rateze destinul lor veșnic, ci faptul că unii dintre acești oameni se vaccinează.

Unii dintre noi se tem de vaccin și îi urăsc deopotrivă pe cei care se vaccinează și pe autoritățile care pregătesc vaccinarea obligatorie; alții se tem de covid și îi urăsc pe cei care nu se vaccinează. Dar cine dintre noi se mai teme de necredința proprie, de egoismul propriu, de oportunism, de lașitate, de toți uriașii care ne ucid sufletul despre care vorbea Sf. Marcu Ascetul, dar pe care noi îi hrănim în lumea care ne convine (și care nu este o lume adevărată doar pentru că este organizată în Biserică)? Cine dintre noi îndrăznește să iasă din bula proprie și să încerce să intre în bula teologică sau ideologică a aproapelui? Cine dintre noi se mai lasă cuprins de Înviere?                 

miercuri, 15 septembrie 2021

România educată pas cu pas. Primul pas: preludiul


„Un fost manechin care a prezentat mai multe colecții de haine și lenjerie intimă semnate de Cătălin Botezatu, conduce una dintre cele mai importante instituții din subordinea Ministerului Educației. Iordache, în prezent profesor, a fost numit în fruntea Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar. Agenția are rolul de a evalua și acredita toate grădinițele, școlile și liceele din România. Cătălin Botezatu a spus la Pro TV: «A prezentat în mai multe colecţii, dar cea mai reprezentativă colecţie pentru el a fost cea “Aviator” unde a prezentat de la costume de baie, până la outfiturile normale, adică îmbrăcat, ca să spun așa. Silviu face parte din garda veche de manechini, o gardă adevărată, pentru că pe vremea aceea se făcea un alt fel de modeling cu băieţi care arătau într-un fel…»” (https://newsweek.ro/educatie/catalin-botezatu-despre-seful-institutiei-care-evalueaza-scolie-e-din-garda-veche-de-manechini?fbclid=IwAR1NfD3NaiGRB0mzNWuZgWI4HhVOleJvpO2GaLTzFRHtwXYOSrpaTWfDHMo)

Bine, ar putea obiecta cineva, atunci ai prefera-o pe Cati Andronescu? Bineînțeles că nu. Sunt un părinte responsabil, îmi pasă de viitorul copiilor mei. De aceea, aș prefera la conducerea Ministerului Educației o videochatistă.

 

P.S.

 

Toată viața mi-am dorit să predau religia, dar m-a descurajat ideea că trebuia să solicit pentru aceasta o binecuvîntare de la un ierarh străin de Dumnezeu și mai ales că trebuia să predau religia fără a o preda de fapt, aceasta fiind condiția (solicitată explicit de părinți și acceptată tacit de BOR) care a asigurat supraviețuirea disciplinei pînă în zilele noastre. Cazul menționat mai sus îmi demonstrează însă că pentru a putea să predai Religia în România poți trece uneori prin încercări încă și mai mari: de pildă, poți să ajungi să prezinți costume de baie în măsura în care, vorba lui Botezatu, „arăți într-un fel...”

 

marți, 14 septembrie 2021

Ortodoxia românească și pelagianismul

Refuzul ortodox și catolic de a admite corupția totală a naturii umane prin păcat, precum și importanța acordată faptelor și liberului arbitru i-au făcut pe reformatori să acuze cele două tradiții creștine de pelagianism. Dincolo însă de justificările teologice ale antropologiei ortodoxe (sau catolice) în legătură cu raportul dintre natură, libertate și har, există în cadrul ortodoxiei românești contemporane o predispoziție de validare a intelectului care favorizează un tip de pelagianism identificabil nemijlocit în prestigiul de care se bucură intelectualul în Biserică (inclusiv în confesiunile neoprotestante din România). 

Autoritatea publică de care s-au bucurat intelectualii creștini mai ales în perioada regimului Băsescu corespundea în plan secular aurei sacramentale care le-a fost recunoscută de liderii ortodocși (vezi, de pildă, la https://doxologia.ro/viata-bisericii/reflectii/pilduitorul-andrei-plesu-restaurarea-parabolei), astfel încît intelectualul ortodox a fost treptat asimilat noului făcător de minuni, un maestru al logosului care-i permite să ofere, prin interpretare, accesul la realitate. Cu rezerva limitării femeii la rolurile ei tradiționale (maternitate sau monahism), refuzînd în practică, dincolo de declarațiile publice generoase, posibilitatea împlinirii în Biserică a unei vocații intelectuale feminine (aspect asupra căruia sper că voi putea reveni în curînd), clerul ortodox înalt și în special cel din mediul universitar s-a raportat la intelectualii creștini de dreapta ca la un model de slujire laică în spațiul public, în ciuda faptului că această slujire nu făcea decît să subordoneze ortodoxia unor scopuri seculare sau neognostice (am scris repetat despre asta pe acest blog, vezi de pildă la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/search?q=s%C4%83rb%C4%83toarea+recoltei, la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2017/06/biserica-ortodoxa-personalitatilor.html sau la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2020/01/marea-unire-si-elita-cea-mica.html.)  Acest lucru explică faptul pentru care nici una dintre afirmațiile discutabile sau vizibil eronate formulate în plan teologic de oricare dintre acești intelectuali nu a fost niciodată contestată public de vreunul dintre teologii ortodocși profesioniști. Din nefericire, lipsa lor de reacție nu poate fi pusă pe seama proverbialei lor apatii bizantine: în ciuda unor sechele levantine evidente, clerul ortodox „angajat” este capabil să reacționeze prompt și, de regulă, disproporționat, față de intervențiile penibile ale unor Iulian Bulai sau Andrei Caramitru, în ciuda faptului că aceștia reiau uneori exact acele teme subversive care, dacă ar circula în zona de influență a domnului Andrei Pleșu, nu ar întîmpina din partea ortodoxă nici o obiecție (am abordat subiectul pe larg la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2020/04/spiritualitatea-virala-i.html).

Cum se explică faptul că teologii și clerul ortodox nu au intervenit niciodată în fața deformărilor la care intelectualii de dreapta au supus adevărul de credință? Răspunsul nu este decît unul singur: teologii și clerul ortodox sunt complici cu elita de dreapta la falsificarea ortodoxiei. Ortodoxia însăși este, în urma acestei îndelungate alianțe în rău, la capătul unui reușit proces de mutație teologică (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2019/04/ortodoxia-simbolica.html).

Era inevitabil prin urmare, ținînd cont de autoritatea acumulată în BOR a pelagianismului camuflat în umanism creștin sau gîndire conservatoare ca, la moartea regretabilă a lui Răzvan Codrescu, nimeni din lumea ortodoxă să nu îndrăznească să precizeze faptul că cel răposat nu a fost doar un intelectual ortodox, ci și un prădător de talie mijlocie, ale cărui acțiuni au favorizat deformarea conștiințelor creștine conservatoare nematurizate prin orientarea lor pe liniile moarte, sau mai bine zis pe liniile morții asigurate de neolegionarism sau de Marea Tradiție gnostică.

Într-o biserică trează, Codrescu ar fi fost perceput ca un braconier. Într-o biserică pelagiană, precum BOR astăzi, unde copiii sunt lipsiți de păcat (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2019/10/ortodoxia-pentru-ingerasi.html) și unde intelectualii au depășit păcatul prin asceza și harul discursului, Răzvan Codrescu este descris în comunicatul Patriarhiei ca un „apologet și elegant mărturisitor al spiritualității ortodoxe” (https://basilica.ro/patriarhia-romana-transmite-condoleante-la-moartea-lui-razvan-codrescu-apologet-si-elegant-marturisitor-al-spiritualitatii-ortodoxe/). Cu binecuvîntarea Patriarhiei, lucrarea de pervertire a spiritualității ortodoxe va putea continua astfel netulburată și după plecarea din această viață a autorului ei.