O simplă observație (53)

 

O mie trei sute de imigranți ilegali veniți din Rusia destabilizează o țară precum Finlanda (https://hotnews.ro/gard-de-200-de-km-la-granita-dintre-rusia-si-finlanda-lucrurile-se-pot-schimba-rapid-trebuie-sa-fim-pe-deplin-pregatiti-2343462). Un milion și două sute de mii de imigranți legali stabilizează în schimb o țară ca România, unde imigranții au ajuns să reprezinte 6,2% din totalul populației (https://www.economica.net/record-de-migranti-in-ue-cati-locuiesc-in-romania-care-este-totalul-din-uniunea-europeana-si-care-sunt-destinatiile-preferate-tarile-cu-cea-mai-mare-pondere-de-imigranti-si-refugiati_934100.html).

Potrivit surselor corecte de informare, imigranții ilegali subminează UE în timp ce consolidează Rusia, pe cînd imigranții legali consolidează UE și subminează Rusia. Prin urmare, oricine critică imigrația legală în masă este plătit de ruși. În schimb, dacă vom mai aduce cîteva milioane de imigranți, astfel încît să ajungem din urmă o țară ca afară precum Luxemburg, unde procentul de imigranți a ajuns la 51,6%, Rusia nu va avea încotro și va fi obligată să capituleze. Este atît de simplu!   

    

Despre sfîrșitul tranziției din România

 

Semințele dislocării au fost răspîndite înainte de 1990 de pretinsele voci ale libertății (Europa Liberă, Vocea Americii, Deutsche Welle) al căror program dislocator a devenit limpede de-abia după anul 2000. Tranziția s-a dovedit a fi un interval dedicat în mod explicit dislocării noastre. „Beneficiarii” ei direcți, de fapt primele victime, au fost în prima etapă (1990-2000) românii cuprinși în intervalul de vîrstă 20-40 de ani, adică indivizii care urmau să-și întemeieze o familie ori aveau deja copii preadolescenți. Următoarea etapă a dislocării (2000-2014) trebuia să fie aplicată în familie și în mod special în familiile bune, realizate social și/sau prospere material, astfel încît reușita înstrăinării de sine și de loc să arate ca o promisiune pentru cei neîncrezători. Pe măsură ce dislocarea avansa, ea s-a extins de la activismul civic desfășurat de intelectualii publici, jurnaliști și activiști, fiind inclusă în programe guvernamentale și în special în reformele învățămîntului, precum și în mesajele Patriarhiei, astfel încît să-i cuprindă pe indivizii din toate categoriile de vîrstă, de la preșcolari la bătrîni, și indiferent de credința ori necredința lor.

Programul de dislocare nu a urmărit în primul rînd să-i dezrădăcineze pe toți indivizii, ci să producă o societate în care indivizii se nasc gata dislocați. Aceștia ar urma să-i înlocuiască printr-un proces natural răsturnat, dar aparent inevitabil, pe toți cei care i-au rezistat dislocării. Faptul se întîmplă deja, după cum ne-o demonstrează ziua începutului de an școlar. Comportamentul elevilor confirmă că, cel puțin în mediul urban, tranziția s-a încheiat cu succes: românul a învățat să-și producă singur încă din copilărie dislocarea, produsele de sinteză disponibile pe piață, atît cele pe bază europeană și seculară, cît și cele pe bază suveranistă și creștină fiind necesare doar în cazurile acelor suflete care secretă insuficientă uitare de sine, de Dumnezeu și de lume.   

     

Despre substanțe

 

Nu este nici o diferență între Maia Sandu și Mirabela Grădinaru îmbrăcate în costumul tradițional al UE (https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/mirabela-gradinaru-si-maia-sandu-impreuna-la-o-conferinta-despre-siguranta-copiilor-pe-internet-la-chisinau-3933097) și suveraniștii îmbrăcați în costume populare. În ambele cazuri este vorba despre simple cuiere sau manechine pe care poți pune orice fel de haine. Natura cuierelor rămîne de fiecare dată aceeași. În viitoare fotografie, Sandu și Grădinaru pot apărea la fel de bine îmbrăcate în ie și catrință.

Chiar dacă manechinul și-a pierdut substanța, asta nu înseamnă că și-a pierdut și simțul substanței sau mai bine zis percepția absenței substanței. De regulă, manechinele cred că pot dobîndi substanță în mod real, odată ce o dobîndesc de la producători autorizați de experții UE sau de cei „tradiționali”, cu excepția unei minorități de manechine care folosesc substanța doar pentru a-și ascunde lipsa de substanță.

Manechinele simple nu sunt însă capabile să vadă că atunci cînd substanța este folosită contrar scopului ei hotărîtor, aceasta acționează în sensul de-substanțierii, fapt care se realizează în egală măsură și în cazul expresiilor substanței propriu-zise păstrată în cultura populară, nu doar în cel al soluțiilor destinate explicit de-substanțierii, precum cele produse de cultura UE.   

Manechine la fel de lipsite de substanță precum proeuropenii și suveraniștii se confruntă în numele substanțelor sănătoase, descoperite cînd în croasant, cînd în merdenea. Producătorii și negustorii de substanță „adevărată”, adică eficientă și accesibilă, prosperă pe măsură ce adevărul devine tot mai inconsistent.