Un creștin este un om care se străduiește să fie așa cum vrea Tatăl să fie omul, nu așa cum vor revoluționarii conservatori ori cei progresiști. Iar omul nu poate reuși să fie așa cum vrea Tatăl decît în Hristosul Tatălui, nu în hristoșii mincinoși ai celor care slujesc neamului absolut, conștiinței cosmice, intelectului divin, pieței libere ori societății deschise.
Lumea modernă pune întrebări la care nu poate găsi răspuns decît în creștinismul pe care-l refuză. Acesta nu este un semn de infantilism, ci de boală spirituală cauzată de hybrisul specific modernității, prezent și în creștinismul modern, care găsește în lume răspunsul la întrebările credinței.
Între 1947 și 1990, România a fost condusă de niște oameni care arătau ca niște porci și grohăiau ca niște porci. Nu pot spune că se și purtau ca niște porci, deoarece s-au purtat mult mai urît. Este adevărat că, după 1990, nici unul dintre acești oameni nu a mai grohăit, dar la fel de adevărat este că nici nu a încercat vreunul dintre ei să vorbească ca un om. Au învățat în schimb cu toții să latre și să mugească. Poate că ar fi reușit să vorbească pînă la urmă – sau cel puțin să tacă – dacă s-ar fi întîlnit măcar pentru o clipă cu niște oameni normali. Din păcate însă, alternativa la politicienii-cîini și politicienii-bivoli a fost formată în tot acest timp din oameni care nu știu decît să miaune, să chițăie și să șuiere. Dar ceea ce mie mi se pare foarte curios, este că toată lumea îi înțelege perfect.