Sacrificări de urgență

 

Șocul emoțional corect produs de aflarea știrii despre trimiterea prematură a vacilor austriece la abator (https://hotnews.ro/sacrificari-de-urgenta-intr-o-tara-alpina-din-cauza-caniculei-de-vara-aceasta-pe-unele-pasuni-nu-mai-sunt-deloc-vite-2322060) mi-a trezit o serie de emoții incorecte, peste care îmi este ceva mai greu să trec, fapt care mă face să deplîng ineficiența reeducării anti-comuniste și pro-europene la care am fost supus în ultimii treizeci și șase de ani. De pildă, mă grăbesc să denunț o astfel de emoție incorectă atunci cînd îmi amintesc că numai cu două decenii în urmă, în multe sate din zona mea era cel puțin o vacă la o gospodărie. Deși condițiile naturale de viață au rămas aceleași, seceta spirituală a ucis în România boarea din nările multor oameni și animale deopotrivă. Este normal să mă impresioneze acest lucru în condițiile în care fermierii austrieci sunt atît de afectați de seceta naturală? Este normal să avem preocupări și atașamente care nu sunt cuprinse în interesul european? Probabil că acesta este efectul, greu de eliminat, al îndoctrinării comuniste.

Cu doar două decenii în urmă, sătenii știau de la distanță cui aparțin calul și căruța care veneau pe drum; astăzi știu precis cui îi aparține mașina care tocmai a trecut, uneori chiar după sunetul motorului. În aceeași ordine de idei, de aproape două decenii, oamenii înstăriți nu mai locuiesc în centrul, ci s-au mutat la periferia satului, adică acolo unde înainte își duceau traiul cei mai săraci dintre săteni. În curți și în case, orice dialog față către față se întrerupe la trecerea fiecărei mașini, în timp ce conversațiile pe telefon se desfășoară neîmpiedicate în special în mașină. 

„Bine că eliberează locul”, l-am auzit pe un localnic replicînd atunci cînd a aflat că baloții de paie din convoaiele de camioane care traversau satul urmau să ajungă în Austria. Dar locul a fost eliberat deja. A fost primul pe lista sacrificărilor de urgență.  

 

Despre pilda semănătorului

 

În pilda semănătorul din capitolul 13 din Evanghelia după Matei, sămînța cea bună este reprezentată de fiii împărăției, neghina se referă la fiii celui rău, semănătorul seminței bune este Fiul Omului iar semănătorul neghinei este diavolul. Omul își aduce roada înmulțindu-și sămînța prin ascultare de Hristos sau prin ascultare de satana. Roada este dezvăluirea împărăției. Fiii celui rău vestesc împărăția celui rău ca și cum ar fi împărăția cea bună. Ei fac asta ori pe calea progresistă, și anume prin ignorarea sau negarea directă a împărăției lui Dumnezeu, descrisă ca o iluzie cauzată de ignoranță, ori pe calea păgînă, fie prin ignorarea sau negarea directă a împărăției răului precum în gnosticism, fie prin suprapunerea împărăției omului și a împărăției lui Dumnezeu, așa cum se întîmplă în religia românismului, care este o încercare diabolică de anulare a îndumnezeirii omului și a evangheliei prin înlocuirea ei cu vestea bună a împărăției neamului îndumnezeit. 

Atît calea progresistă spre împărăția omului, cît și căile păgîne spre ea au fost adoptate de noua BOR și confirmate ca niște căi sigure spre împărăția lui Dumnezeu. Nerăbdarea cu care neghina dorește începutul secerișului (fie în varianta gnostică a „pilduitorului semănător”, https://doxologia.ro/pilduitorul-andrei-plesu-restaurarea-parabolei , fie în cea suveranistă/naționalistă a poporului mesianic, care a înlocuit proletariatul mesianic din perioada comunistă recuperînd totodată mistica legionară a pămîntului sfințit prin sîngele sfînt al neamului) dezvăluie în mod precis nivelul ei de confuzie cu privire la natura celor două împărății, a celor doi semănători și a celor două tipuri de semințe.