O simplă observație (7)

 

În lumea de ieri, creștinii făceau vizibilă prezența lui Dumnezeu. În lumea de astăzi, creștinii au transformat absența lui Dumnezeu în ceva de la sine înțeles.

 

Cum am ajuns aici? (2)

 

Pînă în 1990, părinții din România își doreau să aibă copii buni, ceea ce presupunea în primul rînd să nu-și bată joc nici de ei înșiși, nici de cei din jur. Copiii își manifestau demnitatea învățînd bine și purtîndu-se frumos. După 1990, părinții din România și-au învățat copiii doar să trăiască bine, chiar dacă pentru asta sunt nevoiți să-și bată joc de ei înșiși ori de cei din jur. Indiferent de starea materială și de statutul social, majoritatea românilor de astăzi transmit acest mesaj propriilor copii de la cele mai mici vîrste în mod explicit în special cînd sunt în spațiul public, acolo unde se desfășoară de fapt principalele lecții de parenting: „nu sta după ei, zici pardon și îi dai la o parte!” își învăța zilele trecute un tată din clasa de mijloc fiul într-un supermarket, „ei” fiind ceilalți cumpărători, în timp ce mamele –analfabete sau educate, suveraniste ori corporatiste, tradiționale sau progresiste – își învață fiicele să se raporteze la oamenii din jur ca la supușii al căror suprem sens în viață este să le admire pe ele în speranța unei priviri îngăduitoare, în timp ce spațiul public ori mediul natural sunt importante pentru aceste creaturi infernale prin narcisismul lor doar ca repere ale domeniului lor imperial.

De altfel, majoritatea românilor o recunosc nu doar în plan personal, ci și în cel civic-politic, indiferent dacă au sau nu vreo preferință pentru vreunul dintre politicieni. Cei cărora politicul le-a devenit indiferent vor să trăiască bine la fel ca cei care cred că Șoșoacă, Simion sau Georgescu, respectiv Nicușor Dan îi va ajuta în acest scop. Trebuie precizat că dorința de a trăi bine nu este doar un reflex primar de supraviețuire, ci, avînd în vedere atașamentul intelectualilor de dreapta față de Băsescu, ea a devenit un test public de inteligență. Prin urmare, asta este ceea ce ar trebui să dorească orice om deștept. Electoratul suveranist este considerat prost de cel pro-occidental doar pentru că se înșală în privința capacității liderilor suveraniști de a le împlini această dorință, care în sine este corectă și, mai ales, nobilă. Într-adevăr, de cînd realitatea României în ruine nu mai poate fi camuflată de decorurile europene, trebuie să fii prost să crezi că se mai poate trăi bine doar bătîndu-ți joc de tine și de alții. Cred că de la pandemia din 2019 am intrat în etapa în care unii nu vor mai putea trăi bine decît în măsura în care alții vor trebui să moară – nu doar economic, social, cultural ori spiritual ca pînă acum, ci fizic.

 

Principala cauză a indignării intangibililor în fața legii

 

Lumea bună, adică cea progresistă, nu este indignată de perspectiva publicării surselor de finanțare ale ONG-urilor doar pentru că legea de transparentizare a veniturilor ar putea arăta că idealismul ei este mai puțin dezinteresat decît s-a străduit să lase impresia, ci și din alte două motive, poate chiar mai importante. Nu este vorba doar despre bani, motivul practic al indignării, ci mai ales despre prestigiu, despre motivul principial. În definitiv, banii nu vin neapărat în mod direct, ci mai ales din contracte de colaborare fie cu firme private aflate în relații intime cu statul, fie direct cu instituții ale statului (primării, școli, muzee, posturi publice de radio și televiziune, instituții publice de cultură etc.) prin mijlocirea funcționarilor de stat plantați sau co-optați de ONG-uri în structura statului, care, în schimbul serviciilor aduse, sunt susținuți de lobby-ul oengist. De aceea, cred că sursa finanțărilor este deja într-o măsură substanțială bugetul de stat și va deveni poate sursa principală a finanțării ONG-urilor în cazul în care această lege va fi nu doar votată, ci și aplicată.

Cred însă că în mare parte este vorba despre o indignare de principiu, în sensul în care intangibilii se consideră mai presus de deplorabilii de la AUR și PSD care îndrăznesc să-i percheziționeze. Este umilitor în primul rînd că inferiorii pretind să-i controleze pe superiori. În al doilea rînd, întrucît superiorii sunt superiori în mod absolut, ei sunt mai presus de toată lumea și, prin urmare, sunt mai presus de lege. Ei sunt intangibili pentru că sunt incoruptibili și sunt incoruptibili pentru că așa spun ei, orice ar spune faptele lor. Imunitatea lor vine de sus, de la divinitatea bună euro-atlantică, care este bună pentru că este aleasă de ei și pentru că i-a ales pe ei. Intangibilii sunt mai presus de orice bănuială pentru că divinitatea bună superioară este mai presus de orice bănuială și de aceea divinitatea rea inferioară încearcă, punînd în discuție natura neprihănită a progresiștilor, să compromită divinitatea bună, cu ajutorul lui Xi în China, al lui Orban în Ungaria, al lui Putin în Rusia, al lui Trump (omul lui Putin!) în SUA și al populiștilor naționaliști în România. Intangibilii nu-și apără prin urmare propria lor onoare și cu atît mai puțin încearcă să-și protejeze sursele de finanțare, ci apără onoarea și sfințenia dumnezeului cel bun.