Despre viziunea revoluționară (17): migrația și revoluția

 

Întemeierea noii realități revoluționare presupune realizarea unei origini radical diferită de cea a realității date. Ordinea revoluționară nu se limitează doar la contestarea ordinii întemeiate pe revelația creștină, ci poate cere la fel de bine și refacerea ordinii politice determinate de dreptul natural în măsura în care acesta se dovedește prea esențialist. Spiritul revoluționar poate crea din nimic doar în măsura în care reduce mai întîi la nimic realitatea pe care o contestă, pentru a construi apoi o realitate fluidă, indestructibilă din simplul motiv că este lipsită de substanță. În acest scop, spiritul revoluționar va distruge în mod necesar temeliile vechii realități (familia și Biserica) prin culpabilizarea prin redefinirea sau co-optarea lor, astfel încît acestea să conducă spre noua realitate revoluționară chiar în timp ce pretind că indică drumul salvator spre cea veche.

În ciuda participării liderilor conservatori și religioși la proiectul revoluționar, procesul revoluționar de dezintegrare a vechii ordini s-a dovedit incapabil să anuleze definitiv capacitatea ei de refacere. Actuala revoluție folosește imigranții din culturi epuizate deja de rostul lor în vederea accelerării nimic-irii ireversibile a vechii ordini creștine și de aceea episodul Ceuta este folosit pentru a acuza țările care au refuzat să-și deschidă granițele, în timp ce politicile migraționiste, parte a politicilor de reconstrucție a identității prin redefinirea ei, sunt lăudate ca un model de atitudine umanistă, opusă izolaționismului caracteristic dictatorilor, adică oricărui individ dedicat ordinii naturale. În interpretarea mentalității revoluționare, incidentul de la Ceuta nu s-ar fi produs dacă toate țările europene ar fi practicat efectiv deschiderea pe care o predică. 

 

Identitatea imperială

 

Prezență militară străină, taxe tot mai mari, legislație străină, controlul străin asupra propriilor granițe, cetățenie străină, monedă străină [1]: cu toate că evreii din timpul lui Iisus se bucurau de toate aceste privilegii, probabil că erau victimele manipulării rusești, fiindcă nu se simțeau parteneri și membri ai formulei antice a actualei UE, nu priveau integrarea europeană cu recunoștință și nici nu le spuneau „marș la Moscova!” evreilor ostili identității imperiale. Sigur că între timp lucrurile s-au mai schimbat, Moscova cu o sută de ani în urmă și Washingtonul de la jumătatea secolului trecut fiind folosite de evrei în scopul asigurării propriei independențe, chiar dacă obiectivul următor, cel al hegemoniei zonale, rămîne pentru statul Israel un vis nu doar îndepărtat, ci mai ales periculos, întrucît riscă mai degrabă să amenințe această independență (https://moderndiplomacy.eu/2025/06/24/israel-and-the-unattainable-dream-of-regional-dominance/).

Totuși, în condițiile în care imperiul își susține cu tot mai mare greutate propriile centre, iar zonele lui de periferie, abandonate discret în urma retragerii fondurilor europene, un proces mai devastator decît retragerea aureliană, încep să se apropie tocmai de acele părți ale lumii pe care au sperat că le vor depăși în virtutea integrării, este necesar ca din cînd în cînd o dronă rusească ori un val de migranți mai mult sau mai puțin violenți să le amintească cetățenilor imperiali șovăitori cît de norocoși sunt că-i aparțin imperiului chiar în timp ce acesta stinge treptat luminile din anexe.  

    

 Notă:

[1] „există acord politic pentru trecerea la euro. Viitorul Guvern, indiferent de compoziția sa politică, împreună cu Banca Națională, vor întocmi foaia de parcurs pentru următorii ani în care să facem toate acțiunile necesare pentru trecerea la euro.” (https://hotnews.ro/nicusor-dan-iesire-publica-dupa-raportul-fitch-de-peste-noapte-dragi-romani-va-inteleg-si-greutatile-si-ingrijorarile-2314698). Spre deosebire de evreii din perioada ocupației romane, populația românească a adoptat în plus în mod formal (prin reformele din învățămînt) și informal (prin influența mass-media) cultura și morala străină încă dinainte de integrarea ei efectivă în UE. Merită observat că panoccidentaliștii din România au preluat și aplicat schema protocronistă, exploatînd valoarea elementului european în formarea identității naționale românești exact în modul în care naționalismul comunist exploata elementul geto-dacic. Obiectivul opoziției față de Rusia este astfel atins prin actuala euromanie/europatie la fel cum se întîmpla și prin dacomania/dacopatia ceaușistă, dar perspectiva panoccidentalistă reușește totodată să genereze o conștiință europeană față de care comunismul naționalist rămînea prudent, chiar dacă nu o refuza în modul direct și brutal care îi este atribuit în mod fals în România post-comunistă.

 

O simplă observație (49)

 

„Peștele de la cap se strică” este un gînd seducător, de care ne-am putea folosi pentru a ne scuza propria stricăciune și poate chiar pentru a pretinde o anumită nevinovăție în măsura în care ne recunoaștem, de regulă cu o mîndrie revendicativă, apartenența la partea inferioară a corpului peștelui social: avem de suferit numai din cauza capului. Dacă vedem lucrurile în felul acesta, tindem să ignorăm partea a doua a proverbului, care atribuie responsabilitatea decisivă cozii: „… dar se curăță de la coadă”. Dincolo însă de înțelegerea comună a originii stricăciunii și a posibilității rezolvării ei, din perspectivă creștină peștele colectiv are în vedere trupul tainic al lui Hristos al cărui cap este chiar Hristos însuși. Propria noastră viață ne arată că în timp ce capul comun al comunității creștine nu se poate strica, ci îi dăruiește o viață vie, curată și sfîntă, noi, ca membri ai acestui organism, ne stricăm și răspîndim stricăciune. Acest lucru se întîmplă pentru că, după cum ne spune Hristos, omul nu se strică de la cap, ci de la inimă. Și pentru că se strică de la inimă, se curăță începînd de la inimă.