În noua BOR
(NBOR), s-au refugiat un grup respectabil de creștiniști (cei care cred în
creștinism), unul gălăgios de româniști (cei care cred în românism), unul critic
de europeniști și încă unul temporar de americaniști. Creștinii (cei care cred
în Hristos), încă nu au învățat să recunoască și să profite de avantajele
oferite de noua funcție de cameră de refugiu a BOR, poate și pentru că încă își
mai închipuie că se află în vechea BOR, iluzie care pune sub semnul întrebării
capacitatea lor de a rezista integrării într-unul din oricare din celelalte
grupuri menționate.
Există o veche
anecdotă despre credincioșii dintr-o confesiune creștină (al cărei nume se
schimbă în funcție de audiență și de intenția celui care spune anecdota), care,
ajunși în rai, se deosebeau de toți ceilalți care stăteau împreună indiferent
de confesiunea sau religia de care aparțineau; aceștia preferau în schimb să
stea singuri, izolați de toți ceilalți de un zid înalt, ceea ce le permitea să
creadă și pe lumea cealaltă că raiul a fost făcut doar pentru ei. În NBOR, oricărui
grup unit de o credință deviantă i se asigură un astfel de rai privat și
exclusiv. Credincioșii acestor grupuri sunt în siguranță în camerele lor de
refugiu, complet izolate de realitate și prin urmare inaccesibile creștinilor,
care se pot plimba în voie prin complexul de apărare spirituală de realitate
edificat de NBOR și reprezentat de Catedrala Mîntuirii Neamului.