O simplă observație (49)

 

„Peștele de la cap se strică” este un gînd seducător, de care ne-am putea folosi pentru a ne scuza propria stricăciune și poate chiar pentru a pretinde o anumită nevinovăție în măsura în care ne recunoaștem, de regulă cu o mîndrie revendicativă, apartenența la partea inferioară a corpului peștelui social: avem de suferit numai din cauza capului. Dacă vedem lucrurile în felul acesta, tindem să ignorăm partea a doua a proverbului, care atribuie responsabilitatea decisivă cozii: „… dar se curăță de la coadă”. Dincolo însă de înțelegerea comună a originii stricăciunii și a posibilității rezolvării ei, din perspectivă creștină peștele colectiv are în vedere trupul tainic al lui Hristos al cărui cap este chiar Hristos însuși. Propria noastră viață ne arată că în timp ce capul comun al comunității creștine nu se poate strica, ci îi dăruiește o viață vie, curată și sfîntă, noi, ca membri ai acestui organism, ne stricăm și răspîndim stricăciune. Acest lucru se întîmplă pentru că, după cum ne spune Hristos, omul nu se strică de la cap, ci de la inimă. Și pentru că se strică de la inimă, se curăță începînd de la inimă.

 

Survivor Ortodoxia

 

Reality show-ul de supraviețuire transmis de noua BOR promite să devină tot mai interesant, iar uneori de-a dreptul delicios:

 

„Mănăstirea Moldovița din județul Suceava a găzduit filmările unei probe din noul sezon al emisiunii MasterChef România.

Echipa de producție a realizat miercuri una dintre provocările competiției culinare în incinta așezământului monahal, ales ca loc reprezentativ pentru patrimoniul și tradițiile Bucovinei.

[…] Filmările s-au desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și cu sprijinul stavroforei Ecaterina Vicleanu, stareța mănăstirii. La realizarea episodului au participat peste o sută de membri ai echipei de producție.” (https://basilica.ro/manastirea-moldovita-filmari-proba-masterchef-romania/)

 

Ora de religie a morții

 

Dacă propunerea participării elevilor la slujbele bisericești în cadrul opționalului de religie ar fi acceptată și aplicată în școală, părinții ortodocși favorabili orei de religie și-ar retrage copiii în timp ce ar denunța inițiativa ca pe un abuz totalitar. De fapt, părinții ortodocși susțin în prezent predarea religiei în învățămîntul public tocmai pentru că sunt convinși că la ora de religie nu se face nimic în general și nimic legat de religie în special. Presupunînd, împotriva evidențelor, că ar exista profesori de religie-cultul ortodox nu doar capabili, ci și hotărîți să predea religie, aceștia ar fi imediat reclamați exact de părinții favorabili predării religiei, care i-ar acuza pe profesorii respectivi de îndoctrinare. Acești profesori ar fi apoi mustrați de autoritățile bisericești pentru că strică imaginea Bisericii într-o perioadă atît de delicată.

Însă aceasta este o situație extrem de improbabilă. Temerea clasei de mijloc este generată de o neînțelegere, și anume de prejudecata că BOR ar avea vreo pretenție de adevăr, care ar amenința libertatea și gîndirea critică. În realitate, actuala BOR împărtășește convingerea segmentului secularizat cu privire la natura relativă a adevărului și a determinării lui subiective, fapt pe care atît adversarii progresiști, cît și apărătorii conservatori ai noii BOR se prefac că nu-l știu. 

Noua BOR speră doar că va reuși să convingă în continuare un număr mare de români să creadă că semnele omului viu constau în refuzul de a vedea, de a gîndi, de a merge drept pe drumul drept și, în general, de a trăi în Dumnezeu. Dumnezeul noii ortodoxii nu este Dumnezeul viilor, ci al morților, ceea ce face din noua credință ortodoxă o credință dominantă din actuala cultură a morții, din care fac parte atît cultul legionar al morții, cît și credința progresistă într-o tinerețe fără bătrînețe și în moartea fără de sfîrșit.