Curiozități (31)

 

Nu este curios că în timp ce una dintre temele principale constante din gîndirea occidentală de dreapta este declinul culturii și civilizației occidentale, intelectualii români de dreapta s-au remarcat prin concentrarea exclusivă asupra decăderii morale și culturale a lumii românești, prin preocuparea de a dezvălui prăbușirea culturii și civilizației românești ca pe o formă de dezumanizare, prin efortul de a identifica cauza acestei descompuneri colective în înstrăinarea noastră de ordinea occidentală și prin convingerea că singura noastră șansă de regenerare se află în revenirea noastră la izvorul acelui spirit european modern pe care intelectualii occidentali de dreapta îl consideră fie secătuit, fie otrăvit?    

 

Despre viziunea revoluționară: revoluția și istoria (13)

 

Istoria nu este scrisă doar de învingători, ci și de învinși. Convingerea că ea ar fi scrisă doar de învingători, care doresc să se legitimeze printr-o interpretare care le este favorabilă, se referă de fapt la rescrierea ei, un fenomen prin excelență modern. Însă la fel ca în cazul scrierii istoriei, nevoia de a rescrie istoria le este caracteristică în egală măsură și învinșilor. Ceea ce determină preocuparea pentru scrierea sau pentru rescrierea istoriei nu este categoria în care se încadrează forțele care s-au confruntat după încheierea conflictului, învingător sau învins, ci scopul urmărit de aceste tabere. Pentru unii, scopul este nevoia de a lăsa o mărturie despre ce s-a întîmplat, cum a fost, de ce; pentru alții, scopul este nevoia de a vorbi despre ce trebuia să se întîmple pentru ca ceea ce a fost să nu mai fie. Un scop precum cel din urmă este specific viziunii revoluționare, care cere rescrierea istoriei în vederea rescrierii realității. Revoluționarul va rescrie în mod necesar istoria atît din postura de învingător, cît și din cea de învins.

Doar un scop revoluționar poate inspira și justifica intenția de a rescrie istoria, întrucît gîndirii revoluționare îi este proprie credința în posibilitatea și necesitatea schimbării lumii prin realizarea unei lumi noi, proiect care presupune inevitabil distrugerea celei vechi. Pînă în epoca modernă, nici un învingător nu a simțit nevoia de a rescrie istoria, pentru că intenția era de cucerire în vederea posedării lumii, nu de schimbare a ei.

În mare măsură, Primul Război Mondial a reprezentat inițial o ultimă încercare a lumii vechi de a se apăra în fața lumii noi. El a dus însă la victoria lumii noi deoarece fiecare dintre Marile Puteri negociase în secret cu lumea nouă și a văzut că este bună. După 1918, toate războaiele următoare s-au dus doar în această lume nouă și în vederea ei; scopul lor principal a fost accelerarea ștergerii urmelor lumii vechi. Indiferent de numele învingătorului, de peste o sută de ani adevăratul cîștigător este de fiecare dată spiritul revoluționar, care inspiră rescrierea istoriei chiar înainte de începerea conflictului, anunțat deja chiar de acest proces de rescriere.