În anii ’90, cadrele didactice erau plătite de zece ori mai prost decît în prezent și cu toate acestea își făceau datoria de zece ori mai bine pentru că, spre deosebire de educatorii de astăzi, cei de ieri refuzau să admită că onoarea, cinstea și conștiința trec prin stomac.
„Dacă te simți confortabil să fii dezbrăcat în fața copiilor tăi, poți să faci asta în continuare. Dacă nu, păstrează-ți hainele pe tine. Important este ca mesajul să fie despre intimitate, nu despre rușine, jenă sau ceva negativ […] În definitiv, întrebarea n-ar trebui să fie „până la ce vârstă e ok să ne vadă copiii dezbrăcați?”, ci, mai degrabă, „ce învață din aceste momente?”. Lecțiile pe care le primesc în copilărie despre anatomie și nuditate, despre respect și intimitate s-ar putea să conteze mai mult.” (https://totuldespremame.ro/tu-mama/lumea-in-care-traim/pana-la-ce-varsta-este-in-regula-sa-te-vada-copilul-dezbracat-raspunsul-psihologilor-te-va-surprinde)
Prin desprinderea nudității atît de intimitate (cu care este echivalată fraudulos), cît și de rușine este separată înțelegerea corpului de morala tradițională întemeiată pe viziunea creștină a corpului în relația lui cu sufletul și împreună participant la viața sfîntă. Concret, corpul este folosit pentru eliminarea sufletului și a conștiinței întrucît acestea te pot face să te simți inconfortabil. Dezbrăcarea publică a trupului uman urmărește dezgolirea lui personală de suflet. Eliminarea sentimentului de rușine ca ultim reflex al conștiinței permite eliberarea definitivă de conștiința morală clasică și acceptarea uneia transumane. Producerea și asimilarea noii conștiințe este scopul principal al ordinii actuale, slujită în mod substanțial de noua BOR.
Este semnificativă sincronizarea apariției acestui material pe un site cu autoritate în domeniul motheringului (adevăratul parenting din ordinea progresistă, pentru care un tată preocupat de și implicat în creșterea propriilor copii nu este în realitate decît o mamă captivă în corpul unui bărbat) cu parada Bucharest Pride, în cadrul căreia sunt aduși copii tocmai pentru că evenimentul este unul educativ, dedicat deopotrivă părinților și copiilor. Scopul motheringului este să te simți bine în pielea ta. Cea mai potrivită piele pentru ființa umană este cea de femeie, în cel mai rău caz de mamă. Și bărbații, despre care nu se poate spune că sunt cu adevărat ființe umane, pot intra în piele de femeie, dar trebuie să te ocupi de ei imediat după naștere.
Dar bineînțeles că ortodoximea nu vede și nu înțelege nimic, în primul rînd pentru că a asimilat în mare parte noua conștiință, în al doilea rînd, pentru că este condusă de călăuze oarbe precum ÎPS T. Savu al Moldovei și Bucovinei, un ierarh preocupat în mod special de neutralizarea facultății de judecată a credincioșilor, făcîndu-i să creadă că nejudecarea aproapelui (și probabil mai ales a ierarhilor corupți moral și/sau căzuți din credință) îi scapă pe toți păcătoșii de judecată, ducîndu-i direct în rai (https://basilica.ro/mitropolitul-teofan-hirotesie-pomenire-eminescu-schitul-cerebuc-ceahlau/). Cît de simplu, de tolerant, de incluziv, de progresist este noul creștinism din NBOR! Prin mesajul său, Mitropolitul Savu (numele „Teofan” este inspirat doar în măsura în care manifestă sau revelează dumnezeul inventat de noua BOR) face posibilă exact aceeași lucrare de eliminare a conștiinței păcatului realizată și de tabăra progresistă în sensul în care îi lasă pe toți să se simtă confortabil în ciuda bîrnelor sau paielor care le-au intrat în ochi.
Mă îndoiesc că un pedofil care nu judecă pe alți păcătoși ca el sau mai mari decît el va scăpa de judecată și va merge în rai doar pentru că s-a abținut să-i judece, deși mitropolitul Moldovei și Bucovinei pare să creadă exact asta și să le ceară și credincioșilor să o creadă. Îl rog pe mitropolitul Savu să le arate creștinilor unde anume spune Hristos că cine nu va judeca va merge în rai. De fapt, pasajul de la Matei 7, 1-5 nu spune să nu judecăm, ci să nu judecăm nedrept. Este la fel de limpede că unul dintre cei doi tîlhari răstigniți odată cu Iisus a ratat raiul pentru că a judecat nedrept pe cît este de clar că Tîlharul cel bun a ajuns în rai nu pentru că nu ar fi judecat, ci tocmai pentru că a judecat drept.
Judecata înseamnă a vedea. Vederea este în sine judecătoare. O vedere dreaptă judecă drept, o vedere nedreaptă judecă nedrept și de aceea se poate spune despre ea că nu vede iar despre judecătorii nedrepți că sunt orbi. Nu putem vedea drept decît în măsura în care vedem curat. O judecată nedreaptă este necurată, murdărită de mizeriile pe care le avem în ochi, în privire, în inimă. Ce sens ar mai avea apelul la discernămînt emis de Patriarhie în legătură cu parada Bucharest Pride (https://basilica.ro/indemn-discernamant-aparare-valorilor-crestine-contextul-paradei-bucharest-pride/) dacă judecata ne este interzisă?
Iisus ne spune că cine judecă nedrept va fi judecat mai aspru, că va fi judecat nu doar pentru păcatul său, ci și pentru păcatul mai grav săvîrșit prin judecata sa nedreaptă. Hristos nu ne spune să ignorăm paiul din ochiul aproapelui, ci că trebuie să ne scoatem mai întîi bîrna din propriul ochi dacă vrem să-l ajutăm pe aproapele să scape de pai. Păcatul meu este întotdeauna mai urgent și mai mare decît păcatul aproapelui, dar asta nu înseamnă că trebuie să ignoră păcatul aproapelui ori că trebuie să mă port față de el ca și cum ar fi lipsit de păcat, ci așa cum ne-am purta față de cineva care are nevoie de vindecarea și de iertarea de care noi avem nevoie într-o măsură și mai mare. Hristos ne atrage atenția că tindem să ne ascundem sub păcatul aproapelui, fapt cu atît mai josnic cu cît păcatul nostru este deseori mai grav. De fapt, nu putem ierta decît în măsura în care recunoaștem existența unui rău care trebuie iertat și nu putem recunoaște răul respectiv decît în urma unei judecăți.
Judecata nedreaptă este cea prin care mă consider îndreptățit să judec în virtutea superiorității mele morale și, de aceea, ea îl separă pe cel judecat de posibilitatea recuperării prin care el ar putea dobîndi un statut moral superior comparabil cu al meu. Judecata nedreaptă este de două ori nedreaptă: o dată față de mine, pentru că mă plasează pe o treaptă a dreptății de care în realitate sunt străin iar în al doilea rînd pentru că îl plasează pe o treaptă de nedreptate pe cel judecat într-un mod care îi refuză posibilitatea îndreptării. În ambele situații, judecata nedreaptă nu face decît să profaneze ideea de dreptate, un rezultat la care ajung atît noua ortodoxie, cît și ideologia progresistă prin practicarea nejudecării, care, în esență, este tot o formă de judecată nedreaptă. Atît autorul judecății nedrepte, cît și cel al nejudecării îl elimină pe Dumnezeu ca judecător, primul pentru că îndrăznește să judece în locul Lui, iar al doilea pentru că anulează cu totul actul de judecată.
Voi discuta într-o postare separată conținutul îndemnului Patriarhiei la discernămînt în contextul paradei Bucharest Pride desfășurată sîmbăta trecută (https://basilica.ro/indemn-discernamant-aparare-valorilor-crestine-contextul-paradei-bucharest-pride/). Aici vreau doar să arăt că, în mare măsură, prin refuzul ierarhiei ortodoxe de a clarifica lucrurile în plan moral (am în vedere protecția oferită de ierarhia BOR perverșilor de tip Onilă și prădătorilor de tipul Visarion Alexa) și teologic (prin refuzul ierarhiei ortodoxe de a clarifica relația dintre creștinism, pe de o parte, și cele două ideologii dominante, naționalismul și pan-occidentalismul precum și cu spiritualitatea New Age, pe de alta), confuzia spirituală este cel puțin întreținută de BOR atunci cînd nu o generează chiar BOR însăși. În acest sens, consider că mesajul prin care Simona Halep își exprima în aceeași zi în care se desfășura Bucharest Pride recunoștința pentru performanța sportivă mulțumind „vieții și universului pentru tot ceea ce am primit” (https://www.qmagazine.ro/simona-halep-s-a-retras-nu-regret-nimic-si-vreau-doar-sa-multumesc-vietii-si-universului-pentru-tot-ceea-ce-am-primit/) este reprezentativ pentru noua pseudo-ortodoxie și are un efect direct asupra credinței creștine adevărate incomparabil mai distructiv decît mesajul ideologiei LGBTQ, chiar dacă în esență este același, deoarece vine de la o personalitate considerată creștină într-un mod care, după cum sublinia Patriarhul D. Ciobotea, reprezintă credința poporului român. Mai precis, cu șapte ani în urmă, Patriarhul D. Ciobotea îi acorda Simonei Halep cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române, act justificat, potrivit PF D. Ciobotea, prin gestul sportivei de a face semnul Sfintei Cruci în public:
„Biserica, dragă Simona, prețuiește foarte mult faptul că mărturisiți în public prin semnul Sfintei Cruci credința creștină ortodoxă și prin aceasta arătați că reprezentați cu fidelitate poporul român credincios, jertfelnic și talentat”.
Simona Halep confirma:
„Totdeauna mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a oferit și pentru familia în care am crescut. Mă bucur că sunt româncă, mă bucur că sunt pe acest pământ și sper să bucur cât mai mulți oameni și copii, să-i inspir să reușească și ei ceea ce-și doresc.” (https://basilica.ro/patriarhul-romaniei-i-a-acordat-simonei-halep-crucea-patriarhala/)
La drept vorbind, „să-i inspir să reușească și ei ceea ce-și doresc” nu este chiar o formulare inspirată, nici la nivel semantic și cu atît mai puțin în sens creștin. În primul rînd, nu inspiri pe cineva să reușească, ci poți să-l motivezi să se străduiască să atingă ținta pe care, eventual, i-ai inspirat-o. Nu inspiri pe cineva să devină campion, bogat sau sfînt, ci îi poți transmite pasiunea pentru o cale în viață, care poate fi o cale sportivă, una profesională sau una spirituală. Reușita nu este determinată de inspirație, ci de motivație.
În al doilea rînd, în calitate de creștin, nu-i inspiri sau motivezi pe oameni să reușească în (absența prepoziției sugerează că Halep se gîndea de fapt la „realizeze”, dar poate că această scăpare trebuie pusă pe seama emoției momentului) ceea ce-și doresc, ci să-și dorească binele în sens creștin, trăindu-și credința cel puțin cu aceeași hotărîre și dăruire cu care își urmăresc obiectivele în viața de zi cu zi.
Probabil că aceste confuzii din declarația Simonei Halep din iulie 2019 au dus în timp la clarificarea surprinzătoare din prezent prin care universului îi sunt atribuite intenții binevoitoare și un caracter generos: „A fost greu, dar în cele din urmă a fost frumos. Așa că nu regret nimic și vreau doar să mulțumesc vieții și universului pentru tot ceea ce am primit” (https://www.qmagazine.ro/simona-halep-s-a-retras-nu-regret-nimic-si-vreau-doar-sa-multumesc-vietii-si-universului-pentru-tot-ceea-ce-am-primit/).
Sigur, pentru o biserică preocupată în primul rînd de „declin[ul] demografic și de instabilitate[a] socială” (https://basilica.ro/indemn-discernamant-aparare-valorilor-crestine-contextul-paradei-bucharest-pride/), un mesaj atît de incluziv ca cel al Simonei Halep nu poate constitui o sursă de confuzie. Într-o biserică panteistă și transpersonală, precum noua BOR (în toate cele trei ramuri ale ei, și anume în cea naționalistă, în cea cosmopolită și în cea a spiritualității New Age), toți oamenii și toate ființele sunt copiii universului, deși în cazul acesta este greu de înțeles cum este posibil să refuzi cuiva cetățenia universală și să-l excluzi din univers.
Dacă, în ciuda confuziilor din mărturisirea ei de credință din 2019, Simona Halep primea Crucea Patriarhală, pentru mărturisirea ei din urmă cu trei zile sportiva româncă ar trebui respectată ca un sfînt în viață – cel puțin în noua BOR. Cînd i-am spus lui badea Ion, sfătuitorul meu de la țară, cui îi mulțumește Simona Halep pentru întreaga ei viață, acesta mi-a răspuns scurt, fără alte comentarii: „Un creștin îi mulțumește Celui care a făcut universul și Celui care dăruiește viața.” Dar badea Ion face parte din vechea BOR, nu din cea nouă, în care mărturisirea creștină de credință nu are nici un sens și de aceea poate genera confuzii.