Aproape oameni

 

Îi recunoști pe susținătorii dnei Țoiu după felul în care o încadrează pe fiica lui Ponta: „aproape majoră”. Această categorie, inventată de oamenii onești din România, nu există. Există doar minori și majori. Impresia mea este că acest abuz aparent candid, venit exact din partea taberei care se identifică prin respectarea precisă a încadrărilor, termenilor și regulilor, dezvăluie un abuz mult mai grav decît cel al intervenției ratate a lui Ponta și pe care dna Țoiu l-a împiedicat, din cîte știm pînă acum (https://www.gandul.ro/opinii/patrick-andre-de-hillerin-oana-toiu-este-cea-mai-mare-vulnerabilitate-pentru-propria-i-imagine-si-pentru-cea-a-romaniei-20826080; vezi și comentariul lui Alexandru Racu de la https://www.facebook.com/alexandru.racu.7/posts/pfbid02XbCAMeWgvJLQoV4ztfcAKf9Yx2dR44BZDkLtUvXwiKbAcXJfUofQuzCzqwS5wiXsl?locale=ro_RO), printr-un alt tip de abuz. Este vorba, după cum sublinia A. Racu în postarea sa, despre diabolizarea și dezumanizarea adversarului ideologic, și anume a pesedismului, a cărui influență și, eventual, existență trebuie limitate și descurajate fără milă, inclusiv prin atacuri preventive.  

Nu cred însă că gestul dnei Țoiu este susținut doar de minoritatea useristă. Dincolo de ostilitatea răspîndită în România față de pesedism, ascensiunea aurismului și compromiterea PNL-ului prin pesedizare fac din USR o alternativă inevitabilă în special în condițiile agitării „amenințărilor” curente: a Rusiei, a legionarismului și a comunismului. Prin urmare, departe de a-i afecta imaginea, cred că decizia dnei Țoiu i-a îmbunătățit-o și i-a adus capital politic atît în zona userismului militant, neglijabil demografic, dar influent mediatic, cît și printre românii care au de ales între diferite forme de radicalism politic. Reprezentarea fiicei lui Ponta drept „aproape majoră” poate să ascundă de fapt refuzul de a le recunoaște pesediștilor și copiilor lor nu doar un anumit statut civil, ci mai ales statutul uman, atitudine pe care segmentul educat și/sau prosper a avut-o de altfel în mod constant față de electoratul pesedist de cel puțin zece ani, și care se întîlnește în egală măsură și în raportarea naționaliștilor la pro-occidentali, chiar dacă în forme mai directe și mai lipsite de subtilități.

Cu puțin înainte de sărbătoarea Bunei Vestiri, fiecare din cele două, trei tabere dominante din România îi transmit populației vestea bună că oricine poate deveni om dacă trece de partea taberei corecte. Cazul Țoiu–Ponta le demonstrează celor care nu fac parte din nicio tabără două lucruri: că e posibil să fie doar aproape oameni și că acest statut reprezintă o gravă vulnerabilitate.  

 

Barbarul autohton și auto-distrugerea conștiinței naționale

 

Pentru că naționalistul care ar da fără voia lui peste textul postat anterior ar putea crede că mă refer la amenințarea imigrației la adresa integrității naționale, precizez că nu văd în venirea în masă a străinilor o cauză a pierderii conștiinței naționale și a dislocării personale a românilor, ci efectul necesar al unui proces național, autohton, de redefinire a identității naționale, proces la care naționaliștii mistici și etno-naționaliștii au participat și participă împreună cu progresiștii și misionarii societății deschise. Diferența dintre cele două tabere constă doar în mijloacele adoptate, în timp scopul a fost același: producerea omului nou prin modificarea percepției realității.

Unii îl interzic pe Eminescu pentru antisemitismul lui, ceilalți îl prețuiesc tocmai pentru asta. Unii înăbușă credința reducînd-o la o chestiune privată, ceilalți o corup dorind să facă din ea politică de stat. Întrucît producerea omului nou presupune întreprinderi specializate, precum școala și Biserica, ambele tabere vor o școală nouă și o Biserică nouă. Diferența constă în faptul că unii le vor globaliste, ceilalți suveraniste. Gîndire critică vor și suveraniștii, în sensul în care le oferă instrumentele necesare criticării idolului globalismului, dar fără a incomoda preaslăvirea idolului naționalismului; vor la rîndul lor CRT (Critical Race Theory) în școală, dar ca aceasta să fie o teorie care să promoveze virtuțile și valorile etnice autohtone în timp ce critică abuzurile la care rasa biologic pură a neamului românesc a fost supusă de rasele străine impure; se opun transformării școlii într-un spațiu progresist de joacă și de explorare de sine, cu excepția cazului în care explorarea este cea a sinelui naționalist iar terenul de joacă este totuna cu Grădina Maicii Domnului. 

Una dintre aberațiile memorabile ale suveranismului-progresist-ortodox-secular-liberal-tradițional din România se poate găsi în comentariul postat recent pe pagina de facebook a unui om de cultură român preocupat de situația gravă a învățămîntului românesc. În comentariul respectiv, edificator pentru starea de luciditate a naționaliștilor români din prezent, autorul deplînge starea de început de ev mediu în care a adus progresismul învățămîntul românesc, fiind incapabil să înțeleagă că, dacă ar fi așa, atunci mai degrabă ar trebuie să-i fie recunoscător progresismului. Educația clasică pentru care pledează naționaliștii-cu-de-toate a început de fapt exact odată cu epoca medievală prin sinteza remarcabilă dintre principiile creștine și cele ale culturii antice greco-romane, fenomen prin care instituțiile statului roman au fost transformate de-a lungul unui proces lent de reformare care a continuat chiar și în timpul invaziilor barbare, sfîrșind prin a converti inclusiv culturi opuse ethosului creștin, o performanță fără de care cultura și civilizația europeană nu ar fi existat.

 

Mijloace de transport în comun

 

Ieri dimineață, așteptam metroul lîngă o mamă chineză care-și ducea fiul la școală. Din perspective diferite, vedeam cu toții aceleași lucruri: sfîrșitul poporului român, începutul unei societăți globale. Eu participam la sfîrșit, ea la început în timp ce urcam împreună în același tren care mai duce undeva doar pentru noii călători.  

Mijloacele convenționale de transport de astăzi sunt la fel de neutilizabile pentru deplasările în spațiu cum sunt și mijloacele alternative. Cele convenționale te duc doar în viitor, cele alternative în afara timpului. Naționaliștii o ironizează pe Oana Țoiu pentru că nu găsește o stație de metrou parizian în timp ce se află chiar lîngă aceasta cu superioritatea celor care au găsit din prima tunelurile energetice din Bucegi.