Problema nu este că majoritatea ignoră avertismentul cu privire la răul din anumite lucruri atunci cînd anunțul nu este făcut de cineva cu autoritate, care într-o ordine răsturnată este de regulă cineva care aparține sistemului chiar și atunci cînd îl contestă. Problema este că mai devreme sau mai tîrziu toată lumea va dori o porție exact din răul respectiv, iar cînd lucrurile încep să meargă tot mai rău, soluția va fi, desigur, o porție tot mai mare.
Nu este curios că de-abia odată cu apariția unei culturi întemeiate pe schimbare și dezvoltare personală omul a încetat să crească?
Lucrurile în care cred liderii unei populații sunt mult mai importante decît lucrurile pe care le știu: un incult cu o credință adevărată va face mai mult bine și mai puțin rău decît un educat cu o credință mincinoasă. Iar atunci cînd liderii îmbrățișează credințe mincinoase, educația va deveni tot mai superficială pînă cînd va fi transformată într-un vehicul al minciunii. Credința adevărată îl determină pe neștiutor să cunoască și să înțeleagă nu doar tot mai mult, ci mai ales tot mai adevărat, în timp ce credința mincinoasă îl determină pe omul educat să corupă cunoașterea, subordonînd-o minciunii.
Lumea creștină nu ar fi devenit post-creștină dacă bisericile creștine nu ar fi devenit biserici post-adevăr. După cum a demonstrat-o simbolic ceremonia de sfințire a Catedralei Neamului, preoții, cărturarii și politicienii tind să se înrudească atît în bine, cît și în rău, fie în adevăr, fie în minciună.