Despre dislocare și captivitate

 

Unele specii de păsări încetează să cînte în captivitate, iar trilurile celor care continuă să cînte devin în captivitate mai simple. Dacă este așa, atunci acest lucru poate fi explicat prin faptul că semnalele legate de găsirea unui partener și de marcarea teritoriului au fost abandonate, cîntecul păsăsrilor captive fiind redus la un simplu strigăt de ajutor (https://www.maltatoday.com.mt/comment/opinions/41261/its_not_a_song__its_a_distress_call).

După cum am mai spus și în alte ocazii, animalele nu pot fi dislocate, ci doar relocate. Un animal captiv nu este un animal dislocat, ci doar un animal neliber. Doar omul poate fi dislocat pentru că doar omul se poate pierde pe sine. Dislocarea este de aceea mai gravă decît captivitatea, pentru că aduce o pierdere mai gravă și o recuperare mai dificilă. Ea se poate produce mai ales în condițiile libertății, în timp ce un om neliber nu este dislocat cîtă vreme mai știe cine este. Un sclav în lanțuri poate fi mai liber decît o pasăre în colivie pentru că omul, spre deosebire de animale, are și o libertate interioară în virtutea sufletului său. Sclavul poate uita cine este doar în condițiile unui mediu de o inumanitate copleșitoare, pe cînd dislocatul își imaginează că este altceva, mai precis că este cineva – după cum o demonstrează oricare din etichetele pe care le are la dispoziție, de la cea de consumator, asigurată de etichetele de firmă, la cea de ființă lucidă și responsabilă asigurată de etichetele ideologice, precum „pro-occidental” sau „naționalist” – și că inflexiunile lui disonante sunt în cel mai deplin acord cu armonia universală. 

Dislocatul este mai înlocuibil decît sclavul și de aceea marea înlocuire a fost precedată de marea dislocare, pe care administratorii naționaliști sau progresiști ai dislocării – și principalii ei beneficiari – vor refuza întotdeauna să o recunoască (acesta fiind de fapt unul dintre principalele semne care-i trădează). Spre deosebire de păsări, omul normal poate cînta fals, dar, la fel ca ele, nu poate cînta cîntece false. Mesajul principal al oricărui cîntec adevărat este „sunt aici!” Dislocatul este dirijat de administratorii dislocării și încurajat să continue să cînte că este „aici”, în ciuda faptului că „aici” a dispărut de mult, fiind înlocuit cu unul fals. Spre deosebire de sclav și de păsările captive, dislocatul nu este lăsat și probabil că nici nu poate cînta un cîntec de ajutor.

 

Filiera franceză clandestină și naționalizarea ortodoxiei

 

Săptămîna patimilor ajunge pînă și pe facebook, dl Mircea Platon fiind judecat recent și găsit vinovat de mai marii poporului funky (https://www.facebook.com/mircea.platon/posts/pfbid0JvShynanWGUMppArGaTnJnmEhZbxvk43mWL6ES6iifnpkB6askJcK23auM5cKxB3l). Ca să fim cinstiți, ar trebui să recunoaștem că abuzul nu este un monopol al organizației Funky Citizens: cel mai probabil, un ONG naționalist cu aceeași putere și autoritate nu ar ezita să abuzeze de puterea sa poate chiar în moduri și mai brutale. Mi se pare că numele organizației însărcinată cu monitorizarea exprimării publice reprezintă de fapt exact tipul de societate actuală creată de reformele sociale din post-comunism, și anume una țipătoare (la propriu) și violentă (în mod incontrolabil), trăsături care se regăsesc de altfel la majoritatea susținătorilor unor distinși, dar atît de diferiți intelectuali, precum domnii Mircea Platon sau Theodor Paleologu, după cum se poate vedea din comentariile postate pe conturile lor de facebook în special în urma observațiilor generate de volumul dedicat de dl Paleologu celorlalți proști, care nu-l apreciază.

Dar ce are asta cu filiera franceză? În definitiv, Nicușor Dan poate fi plasat mai degrabă într-o astfel de relație (asigurată de nucleul francofil de dreapta, al intelectualilor români catolici și ortodocși formați în universitățile franceze și în mediul cultural francez), în timp ce un intelectual conservator român ar trebui văzut mai degrabă în relație cu tradiția conservatoare anglo-saxonă. Da, însă nu în mod exclusiv. Dincolo de filiera franceză oficială, există și una subterană, populist suveranistă, asociată cu o stîngă anticapitalistă și cu un creștinism milenarist sau/și apocaliptic, care include grupări de dreapta precum Collectif Némésis, care au reușit în Franța să naționalizeze teme și preocupări tradițional de stînga precum feminismul și să le integreze în retorica naționalistă, politizînd după același model și creștinismul, redus la rîndul lui la un reper al identității naționale. 

Cred că prin această filieră franceză underground a fost adusă în România în special poziția anti-migrație preluată și de naționalismul autohton. Sigur, se poate spune că la noi este un fenomen specific, la fel de organic precum Mișcarea legionară. În definitiv, pe locuitorii maghiari din comuna Ditrău nu i-a mobilizat nici un francez să protesteze cu șase ani în urmă împotriva muncitorilor asiatici, a fost o reacție pur locală. Dincolo de posibilele influențe ale televiziunilor de stat din Ungaria, critice față de UE, ceea ce deosebește incidentul din Ditrău de reacția naționalistă gestionată și exploatată de AUR este că localnicii din Ditrău criticau patronii din zonă, nu capitalismul sau oculta mondială. Nu-l făceau responsabil pe Epstein pentru situația creată prin importul de muncitori străini. Perspectiva naționaliștilor mistici este diferită, în sensul că este în primul rînd ideologică și foarte probabil reprezintă pentru mulți o supapă pentru antisemitismul înăbușit în prezent de legile pentru combaterea antisemitismului. În cheie de stînga, imigranții reprezintă cel puțin o crimă a neoliberalismului și neocapitalismului, o nouă formă de exploatare și de marginalizare, iar această perspectivă, împărtășită de creștinii tradiționaliști, este îmbogățită de intervențiile atente și coerente ale lui Stéphane Luçon, un jurnalist pe care l-am considerat onest sau cel puțin dezinteresat pînă cînd am aflat că este căsătorit cu Mara Nicolescu, politican AUR.

Probabil că semnalizarea celor de la Funky Citizens a căutat și să identifice politic într-un mod mai precis poziția dlui Platon în cadrul filierei franceze clandestine, recunoaștere justificată din punctul meu de vedere nu atît prin familiaritatea domniei sale cu gîndirea revoluționară și contrarevoluționară franceză, ci mai degrabă prin noua tavă de împletituri și încolăciri pascale (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/04/impletituri-si-incolaciri-pascale.html) oferită și prin recomandarea unui articol emis de antrepriza lui Mihail Neamțu (https://vocealibertatii.ro/intelectualii-fata-n-fata-cu-pandemia-libertate-sau-bostanarie/) ca pe o „lămuritoare retrospectivă” (https://www.facebook.com/mircea.platon/posts/pfbid0B2k5mwD82eaLfQefCiPNJnfdKNkmVgfw2w9FVaitb7t73omNJQKB6CoReyrTFxEQl?locale=ro_RO). Articolul este reprezentativ pentru dificultățile naționalismului românesc actual: în timp ce amendează unele abuzuri evidente ale intelectualilor filierei franceze oficiale, ocupați cu secularizarea ortodoxiei prin occidentalizarea ei, pretinde că salvează ortodoxia deși nu face decît să valideze o altă formă de secularizare a ortodoxiei, nu doar prin reducerea Sf. Euharistii la statutul de vaccin mai special (perspectivă criticată just, chiar dacă insuficient, de Vasile Bănescu), ci mai ales prin naționalizarea ortodoxiei, redusă la una dintre principalele virtuți proprii neamului românesc.  

 

Despre gîndirea biblică

 

Un vechi și constant corespondent m-a întrebat recent dacă inteligența artificială (IA) nu contrazice Biblia, aducînd o noutate radicală pe care Biblia nu a anticipat-o. De fapt, ceea ce mie mi se pare a fi de o noutate relativă nu este apariția gîndirii artificiale la mașină, ci la om. Dincolo de faptul că IA urmează modelul gîndirii umane, „gîndind” așa cum ar gîndi un om (sau mai degrabă versiunea lui sărăcită reprezentată de omul modern), nefiind așadar o nouă gîndire, diferită de cea umană și produsă de un subiect non-uman, gîndirea nebiblică și în general gîndirea modernă au fost însă anticipate de Biblie, și anume în pasajele care descriu nebunia în sens biblic: nebunul este cel care are o gîndire artificială, în sensul că și-a făcut-o singur, cu mîna lui, ca să zic așa.

Dar întrucît corespondentul meu este convins totuși că cel puțin un autor biblic s-a pripit cînd a afirmat că nu e nimic nou sub soare, iar observația mea (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2026/04/gindul-de-zi-312.html) i se pare nesatisfăcătoare, revin asupra subiectului în speranța că cel puțin unii dintre cititorii întîmplători ai blogului meu convinși de limitele Bibliei și ale gîndirii biblice vor reuși să vadă că este vorba despre o diferență de perspectivă care permite de fapt o mai mare cuprindere a realității tocmai prin refuzul de a limita realitatea la cele „de sub soare”.

Întrucît în lumea Bibliei noutatea în sens propriu îi aparține doar lui Dumnezeu și lucrărilor Lui, gîndirea biblică ne face atenți că majoritatea lucrurile „de sub soare” pot fi considerate noi doar într-un mod impropriu. Biblia ne îndeamnă și ne ajută să distingem între noutatea omenească și cea dumnezeiască. Noutatea omenească este trecătoare și sfîrșește în moarte atunci cînd nu aduce moartea, cum se-ntîmplă adeseori: temperatura atinsă de o bombă nucleară în momentul exploziei este de patru ori mai mare decît cea din centrul Soarelui, dar asta nu o transformă într-o noutate în raport ordinea creată decît în măsura în care nebunia și păcatul sunt forme de noutate. Însă nebunia a fost normalizată și stabilizată de spiritul modern cu ajutorul unor religii artificiale precum psihanaliza, sincretismul New Age și noua ortodoxie din România.

 Noutatea omenească este nouă doar în raport cu trecutul și mai ales față de noutatea veșnică a lui Dumnezeu, așa cum soarele de astăzi este nou față de soarele de ieri, dar el este deja vechi față de soarele de mîine și ceva mort față de cerul nou  inaugurat odată cu sfîrșitul lumii. În schimb, noutatea dumnezeiască este nouă și față de viitor, este vindecătoare și aducătoare de viață. Noutatea omenească are aceeași substanță cu toate lucrurile „de sub soare”, fiind astfel un lucru la fel de comun ca oricare altul. Orice noutate „de sub soare” este deja sortită învechirii. Dar ceea ce este nou cu adevărat ține de un alt soare, de Cel Care, după ce-a făcut soarele și tot universul fizic și spiritual, S-a făcut om, S-a lăsat răstignit și a înviat.