duminică, 23 iunie 2024

Ortodoxia simoniacă

 

Simon Magul a fost un întreprinzător din Samaria despre care aflăm în capitolul 8 din Faptele Apostolilor. Omul investea în domeniul spiritualității și era interesat de obținerea licenței de a oferi Duhul Sfînt, de a oferi spiritualitate.

În Constituțiile Sfinților Apostoli (scriere apocrifă), problema simoniacă este tratată în contextul ereziilor, fiind dată ca exemplu de dispoziție înclinată spre erezie (vezi cartea a VI-a, secțiunea a doua, cap. IX). Este semnificativ că deși Simon pretinde în fața locuitorilor din Roma că vine din ceruri și le aduce vești bune de acolo, creștinătatea ortodoxă, reprezentată în acest text de un Petru ficțional, nu-l recepta ca pe un „pilduitor semănător”, cum procedează în prezent ierarhii ortodocși cu urmașii lui Simon din zilele noastre, ci îl considera ateu și părinte al ateismului, iar spiritualitatea lui Simon era denunțată ca „cea mai groaznică erezie a ateismului”.

Pentru că, într-adevăr, erezia duce la ateism prin însuși faptul că încurajează credința într-un dumnezeu din inima noastră, într-un dumnezeu care ne reprezintă sensibilitatea religioasă și răspunde potrivit așteptărilor și nevoilor noastre sufletești, un dumnezeu aflat „pe frecvența sufletului nostru”, cum se laudă că este Radio Trinitas al Patriarhiei (https://www.trinitas.tv/radio-trinitas-de-26-de-ani-pe-frecventa-sufletului-tau/).

Simonismul nu înseamnă doar să-ți cumperi parohia, preoția sau episcopia. Înseamnă mai ales să vinzi Duhul Sfînt, chiar dacă ai fost hirotonit în mod cinstit, adică duhovnicește. Este exact ce face BOR cînd vinde spiritualitate. Însă spiritualitatea creștină vîndută sau negociată pierde darul Duhului Sfînt. 

Recent am auzit de la un credincios că duhovnicul i-a recomandat la spovedanie să urmeze ședințele unei sesiuni de open mind. Poate că era o afacere de familie a preotului sau poate că preotul respectiv chiar era convins de beneficiile mentalității deschise, așa cum sunt tot mai mulți creștini. Tragedia este că în loc ca preoții, teologii și ierarhii ortodocși să arate natura atee a acestei spiritualități, ei încearcă să adapteze, să traducă, să găsească corespondențe acceptabile între adevărul lui Dumnezeu și minciuna omului, adaptîndu-se ei înșiși la noua spiritualitate în speranța că dacă vor îndeplini toate condițiile vor ajunge să zboare și ei la rîndul lor, asemenea lui Simon Magul.

Fotbalul pozitiv

 

Am simțit căldura românilor, e momentul pozitivismului, momentul susținerii acestei generații care îi vor răsplăti cu o calificare, vă spun sigur” (https://www.rfi.fr/ro/europa/20240623-euro-2024grupa-e-sunt-trei-echipe-cu-c%C3%A2te-trei-puncte-rom%C3%A2nia-ucraina-%C8%99i-slovacia). O astfel de asigurare nu poate fi oferită decît de două feluri de persoane: de cineva care știe lucruri reale pe care alții nu le știu sau de un nebun (care știe lucruri ireale pe care oamenii sănătoși nu le știu).

Pe nebun îl trădează absența simțului umorului, ceea ce face din el un bun fanatic (religios ori secular), adică un model pentru alții ca el. Edi Iordănescu ne demonstrează însă aproape la fiecare meci că are un dezvoltat simț al umorului. Astfel, de fiecare dată cînd rezultatul, favorabil sau defavorabil, pare decis, Iordănescu introduce în joc pe oricare din grupul de clovni format din Hagi, Alibec, Olaru, Coman, Pușcaș pentru a ne binedispune și pentru a ne aminti că fotbalul nu este totul mai ales atunci cînd echipei noastre îi lipsește pe deplin. Sigur, membrii grupului de divertisment din naționala României nu au nas de clovn și papuci supradimensionați, dar nici nu au nevoie de o recuzită specială: îi recunoști imediat după cum se rostogolesc din senin, după tumbele spectaculoase, după cum se driblează singuri derutîndu-și adversarul neprevenit. Cele mai amuzante scenete mi se par în special cele în care artiștii naționalei încearcă să paseze de-abia după ce au pierdut mingea, care le-a fost luată de adversar ca de obicei, fără să-i anunțe.

Pozitivitatea în fotbal schimbă totul, este o viziune absolut revoluționară: dacă pierdem totuși calificarea în optimi, aceasta nu va fi din cauza jucătorilor noștri, care, spre deosebire de jucătorii altor echipe, au oferit și atîtea momente vesele de neuitat. Va fi din cauză că nu am fost destul de pozitivi. Ca să parafrazez o vorbă memorabilă a selecționerului („Tot timpul e loc de mai mult, dar echipa a dat totul”), suporterii au dat toată pozitivitatea, dar e loc de și mai multă pozitivitate.