Ce vor să facă cu proștii?

 

Nu știu ce vrea dl Paleologu să facă personal cu proștii și mă străduiesc să nu mă gîndesc la ce ar vrea domnia lui să se facă. Sper doar că proștii nu vor ajunge să fie iubiți prea tare, și anume atît de tare încît existența le-ar fi amenințată în timp ce prostia le-ar rămîne intactă. Dar întrebarea mi se pare revelatoare ca un moment de bilanț, cînd în urma analizei se constată anumite nerealizări în cadrul unui proces. În cazul de față, pierderile nu sunt reprezentate în primul rînd de numărul mare de proști, ci de faptul că aceștia devin capabili de autonomie și de organizare, ceea ce este chiar mai grav decît faptul că fac copii și votează: înseamnă că nu sunt chiar atît de proști pînă la urmă. Cred că aceasta este îngrijorarea care a determinat un gest altminteri destul de prostesc din partea segmentului intelectual, și anume de recunoaștere implicită a faptului că proștii nu sunt atît de proști cum păreau, prostia rămînînd ireversibilă și agravată mai degrabă în zona educată, care s-a abandonat total în grija intelectualilor însărcinați cu administrarea proștilor din România.

Îngrijorarea claselor superioare mă face să mă gîndesc în plus și la recunoașterea ratării unei misiuni legate de proști. Desigur, putem presupune că misiunea a fost una de reducere a proștilor prin iluminarea lor doar dacă suntem atît de proști încît nu am văzut cum din 1990 pînă astăzi au fost trase diferite cortine și perdele între noi și realitate, care au împiedicat gradual pătrunderea luminii naturale și a celei supranaturale astfel încît să ajungem să ne lăsăm conduși vrînd-nevrînd de falsele lumini și luminițe care indicau capătul fals al unui fals tunel.

Revenind la frămîntarea claselor conducătoare, problema lor nu este că proștii ar putea da vreo clipă perdelele la o parte, ci că aceștia ar putea să se orienteze după luminile false incorecte, precum cea a naționalismului mistic, permise și încurajate doar pentru a face mai atrăgătoare luminile false corecte, mult mai sclipitoare. Cel mai probabil, soluția va propune false luminițe corecte ceva mai incluzive, care să conțină și verdele familiar al naționalismului mistic tradițional. După cum orice cunoscător al istoriei ideilor politice ar trebuie să știe, una dintre metodele de succes în exploatarea proștilor este prostirea lor și mai cruntă.

 

Dar unde sunt proștii de odinioară?

 

Un om care nu înțelege ce se întîmplă nu este neapărat prost. Uneori ratăm înțelegerea unui lucru și pentru că nu vrem să-l înțelegem, nu doar pentru că ne lipsește capacitatea necesară de înțelegere. Mă refer la lucruri necomplicate, nu la cele mai greu de înțeles în virtutea unor aspecte complexe sau care au fost falsificate. De pildă, nu este un lucru greu de înțeles că pentru a cîștiga alegerile de președinte al unei țări ca România, trebuie să fii validat de UE. Anularea alegerilor din 2024 ne-a dezvăluit că electoratul român nu deține acest drept. Mai precis, pentru a împrumuta o distincție din dreptul canonic catolic (https://en.wikipedia.org/wiki/Validity_and_liceity_(Catholic_Church) ), în România un candidat poate fi ales în mod valid de electorat, dar fără acordul UE (care corespunde în această analogie Sfîntului Scaun), această alegere este ilicită, atît candidatul, cît și electoratul sfîrșind în acest caz prin a fi „excomunicați”, ceea ce în plan politic coincide cu invalidarea candidatului și cu discreditarea electoratului său. Deși așa stau lucrurile în fapt, atît suveraniștii, cît și pro-occidentalii încearcă să construiască o explicație care să le ofere iluzia libertății și a puterii de a decide. Nici unii, nici alții nu sunt proști din acest motiv. Situația lor este mult mai gravă. Pentru că cine refuză să vadă cum stau lucrurile în realitate, străduindu-se în schimb să vadă doar ceea ce îi convine, eventual să-și imagineze o realitate convenabilă ori să încerce să o impună cu orice preț, inclusiv cu prețul realității, nu este prost, ci mai degrabă nebun (distincția dintre prost și nebun nu este întotdeauna destul de clară: https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2024/12/despre-prostie-nebunie-si.html).

Mă tem că cele două segmente care se confruntă astăzi, cel al naționalismului și fundamentalismului religios, pe de o parte și cel al eurocentrismului și al fundamentalismului progresist, pe de alta, au făcut un salt peste prostie, trecînd de la normalitate direct la nebunie, fapt care mă face să mă întreb în ce măsură cartea dlui Theodor Paleologu despre proști (din cîte înțeleg din comentariile susținătorilor săi, uniți în cuget și simțiri cu autorul, proștii sunt periculoși pentru că votează și fac copii) este o încercare de recuperare a prostiei ca experiență decisivă în devenirea noastră întru neființă sau reprezintă o etapă regretabilă, dar inevitabilă în drumul de întoarcere la normalitate. Pînă cînd voi citi cartea, îmi exprim deocamdată îndoielile cu privire la capacitatea și dorința proștilor de a-i elimina pe cei care le sunt superiori (prin statut social, inteligență sau rasă), așa cum se teme dl Paleologu în spoturile publicitare destinate lansării cărții sale. Cred că aceasta nu poate fi decît dorința unor nebuni, iar lumea modernă a fost marcată de fapt nu de dorința și încercarea proștilor de a scăpa de superiori, ci de dorința și încercarea superiorilor de a-i elimina pe inferiori sau cel puțin de a le reduce numărul, lucru pe care un om cu educația dlui Paleologu probabil că-l știe, după cum pare să o sugereze resemnarea cu care observă că eliminarea proștilor este o utopie. Prin lumea modernă nu am în vedere doar sistemele totalitare, care, înainte de a asigura succesul oamenilor fără conștiință, dar înzestrați cu inteligență, au fost aplicații ideologice ale gîndirii lui Marx sau Nietzsche, ci și la răspîndirea eutanasiei, avortului, sterilizării forțate, viziunii contraceptive și de planificare familială care au dus la prăbușirea natalității în civilizația occidentală, fenomen pe care sper că dl Paleologu nu îl pune tot în seama proștilor (de vreme ce aceștia se încăpățînează să se înmulțească, spre disperarea oamenilor inteligenți care îi asigură un confort intelectual destul de precar de altfel dlui Paleologu).

Nu cred că susținătorii lui Georgescu și ai suveranismului nu înțeleg ce se întîmplă și ce s-a întîmplat, ci că refuză să înțeleagă, preferînd să vadă în continuare în Călin Georgescu și în AUR o șansă de a scăpa de o clasă politică ticăloasă indiferent de nivelul corupției ei. Această viclenie a electoratului naționalist, care s-a străduit să ignore comportamentul viclean al celor în care și-au pus speranța, i-a stricat însă buna-credință, lipsa lui de scrupule oferind o justificare suplimentară lipsei de scrupule a claselor dominante. Dincolo de faptul că segmentul educat și clasa de mijloc au admis ca autoritățile să folosească orice mijloc pentru a împiedica victoria lui Georgescu în primul rînd (AUR fiind din punctul meu de vedere parte a sistemului), susținătorii lui s-au folosit în mod josnic de Dumnezeu pentru a echilibra raportul de forțe în confruntarea cu oamenii Bruxellesului, consacrînd personaje precum Georgescu ori Simion, care au exploatat odată cu setea de dreptate a maselor de oameni simpli disponibilitatea lor cel puțin la fel de mare pentru nedreptate. Dacă Dumnezeu te ajută în ciuda acestei fățărnicii dezgustătoare, o face doar pentru a-ți grăbi sfîrșitul. Din fericire pentru toată lumea, însă, Dumnezeu nu i-a ajutat pe susținătorii programului naționalist sau cel puțin nu așa cum și-au dorit ei în nebunia lor, ceea ce le-a dat probabil ortodocșilor euro-atlantiști impresia falsă că la poarta raiului flutură drapelul UE și cel al SUA (ipoteză absurdă și comică pentru naționaliști, care știu sigur că nu doar la poartă, ci pretutindeni în împărăția lui Dumnezeu flutură tricolorul românesc). Din acest punct de vedere, pro-occidentalii și naționaliștii sunt deopotrivă afectați de acea formă de nebunie produsă de efortul de a vedea doar ceea ce-ți convine, fapt care explică de ce proștii au ajuns la fel de rari și de prețioși în România de astăzi ca oamenii normali.