Dilema originară apare în insinuarea șarpelui: „Dumnezeu a zis El, oare?” (Facerea 3, 1). Cum ar spune orice intelectual format în mediul Dilema-Humanitas, șarpele i-a scos pe Adam și Eva din zona lor de confort, oferindu-le darul libertății de a-și crea propria lor realitate în afara celei determinate de limitele grădinii raiului. În același timp, intervenția șarpelui încurajează spiritul critic și impulsul eroic al idealismului (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/05/teologia-treburilor-casnice.html), înzestrări indispensabile întemeierii unei lumi alternative.
Sigur, intelectualii creștini ai României împreună cu sponsorii lor din ierarhia ortodoxă vor putea replica arătînd că și Hristos îl scoate pe om din zona lui de confort. Ce altceva este parabola evanghelică dacă nu un mecanism de deblocare a încremenirii în proiect? De fapt, interpretarea dilematică transformă parabola într-o cursă; tîlcuită dilematic, parabola leagă victima, îi imobilizează mintea introducîndu-i un sens veninos care-i paralizează gîndurile așa cum veninul șarpelui încheagă sîngele celui mușcat.
Parabola devine toxică prin confundarea ei cu dilema și de aceea antidotul, adică soluția unei parabole otrăvite, păstrează otrava în organism. Același lucru se-ntîmplă și cu dogma. Înlocuirea caracterului antinomic al dogmei cu unul pur dilematic favorizează soluția ereziei apărută ca redefinire a dogmei, descrisă în cel mai bun caz doar ca o definiție provizorie a adevărului absolut. În felul acesta, dilema devine instrumentul eficient al redefinirii întregii Revelații creștine.
[Completare, 30.05.2023, 10:06:
Dilema este utilă în măsura în care avem deja discernămîntul care ne ajută să o percepem ca pe o încercare. Dilema nu poate contribui însă la formarea discernămîntului (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/05/discernamint-si-incercare.html), ci doar la împiedicare formării lui în felul în care funcționează medicamentele de blocare a pubertății aplicate pentru pretinsa procedură de schimbare de sex. De altfel, prin iresponsabilitatea cu care susțin fiecare promisiune de realizarea a unei minunate lumi noi, mediul format de Dilema și Humanitas își demonstrează constant viziunea infantilă despre lume.
Alan Jacobs previne asupra riscurilor îndoielii superficiale (cheap doubt), care ascunde în spatele aroganței intelectuale mai degrabă o lene intelectuală, subliniind că rolul pozitiv al îndoielii este acela de a consolida o credință asumată deja, pe care o determină să depășească îndoiala pregătind-o totodată pentru următoarea încercare:
„De fapt, îndoielile cu care ne mîndrim pot rezulta din lene – din lipsa dorinței de a înfrunta îndoielile prin reflecție, cercetarea Scripturii și rugăciune. Persoana care acceptă îndoielile fără a le pune sub semnul întrebării poate fi la fel de leneșă ca și persoana care le dă deoparte fără a le lua în considerare.
Într-adevăr, îndoiala reală ne va menține vie credința, așa cum spune Buechner, forțîndu-ne să ne confruntăm cu propria noastră fragilitate. Cînd nu putem, prin propria noastră putere, să-l reducem la tăcere pe iscoditorul dinăuntrul nostru, atunci poae că ni se reamintește să căutăm voia lui Dumnezeu și să ne încredem în puterea și harul Lui. Dar dacă ajungem să acceptăm starea noastră de îndoială, s-ar putea să ne despărțim de puținul primit de la Dumnezeu.
O educație creștină clasică nu se ferește de întrebări dificile și nici de probleme complexe; de aceea va tinde întotdeauna să genereze îndoieli. Dar acest lucru face cu atît mai necesar ca noi, profesorii, să subliniem și importanța depășirii îndoielii și a creșterii în credință. Trebuie să ne amintim tonul de dezamăgire din vocea lui Iisus atunci cînd le vorbește ucenicilor despre lucrurile mărețe pe care ei le-ar putea face dacă ar avea credință măcar de mărimea semințelor de muștar. Trebuie să ne amintim bucuria sa imensă cînd sutașul roman îi spune: «Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, ci numai zi cu cuvîntul și se va vindeca sluga mea. Auzind, Iisus S-a minunat și a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atîta credință» (Matei 8, 8, 10). Îndoiala face parte din drum; dar ea nu este destinația noastră.”
(Alan Jacobs, Wheaton Alumni,
Summer 1996, https://recollections.wheaton.edu/2013/02/cheap-doubt/)]
