Școala ca incubator digital

 

Un adevăr accesibil cu ajutorul Inteligenței Artificiale este unul digital, non-uman, chiar dacă este valid la nivelul experienței umane. Pentru a putea călăuzi Inteligența Artificială spre adevărul digital, omul trebuie să o moșească. Omul învață de la Inteligența Artificială arta moșirii Inteligenței Artificiale în cadrul incubatoarelor digitale (https://eutopia.ubbcluj.ro/en/eutopia-digitalization-incubator-call-for-project-proposals/) în care urmează să fie transformate școlile din învățămîntul de stat ori privat.

În aceste școli, elevii sunt fericiți (https://infoinsider.ro/2026/01/24/bucuresti-sud-scoala-nordica-scoala-copiilor-fericiti-inteligentei-artificiale-restul-identic-naturale/).

 

În ce măsură este explozia dronei din Portul Constanța o consecință directă a agresiunii rusești în Ucraina?

 

Indiferent dacă incidentele cu drona de la Galați și cu dronele de la Constanța sunt accidentale sau intenționate (vezi observațiile pertinente ale lui Alexandru Racu de pe contul său de Facebook), ele ne anunță că războiul continuă și riscul României de a fi afectată sau chiar direct antrenată în el (de vreme ce am fost atacați direct de ruși!) este tot mai mare. Intenția UE de a refuza protecția bărbaților ucraineni care continuă să se sustragă recrutării fugind în țările din UE (https://hotnews.ro/ue-pregateste-o-masura-contra-barbatilor-care-fug-din-ucraina-razboiul-trebuie-purtat-si-castigat-2264568) ne pregătește nu doar pentru continuarea războiului, ci mai ales pentru o eventuală escaladarea a lui nu atît prin recursul la arme mai distructive, cît prin simpla extindere a conflictului. Merită să ne întrebăm dacă nu cumva o astfel de măsură este luată în perspectiva aplicării ei și în cazul bărbaților români încorporabili și recrutabili.

Chiar dacă întotdeauna apar variabile determinate de cauze și intenții necunoscute, modelul lui Friederich Glasl de escaladare a conflictului (https://en.wikipedia.org/wiki/Friedrich_Glasl%27s_model_of_conflict_escalation) este util mai ales dacă admitem că primul nivel, cel al lui win-win, nu este complet abandonat, ci păstrat cel puțin de una din părți și în cel următor, al lui win-lose. Se poate cîștiga chiar și atunci cînd sunt evitate pierderi mult mai mari. Din păcate, încă de la începutul conflictului, Ucrainei i-a fost refuzată abordarea de tip win-win atît de Occident, cît și de grupările naționaliste din interior. Sigur, ca stat agresor, credibilitatea Rusiei și legitimitatea pretențiilor statului rus asupra teritoriilor ucrainene disputate au fost moral vorbind anulate, însă realitatea este că Putin a fost dispus în tot acest timp să ofere explicații și garanții în timp ce partea ucraineană a escaladat constant conflictul, refuzînd orice discuție. Contrar logicii care-i cere părții mai slabe să caute dialogul, Ucraina nu doar că a respins nivelul lui win-win, ci a abordat de la început poziția lui win-lose în contextul în care rușii erau încă în stadiul anterior (al lui win-win, motiv pentru care invadarea Ucrainei a fost denumită „operațiune specială” și a avut un aspect militar mai puțin pronunțat), pentru a trece între timp la stadiul final al lui lose-lose, obligînd Rusia să „escaladeze”, renunțînd astfel la nivelul lui win-win și trecînd la rîndul ei la stadiul următor, dar fiind, chiar și în această nouă situație, cu un stadiu în urma Ucrainei.

Prin urmare, von der Leyen are dreptate doar parțial cînd atribuie Rusiei responsabilitatea pentru explozia dronei de la Constanța (https://hotnews.ro/mesajul-sefei-comisiei-europene-dupa-explozia-dronei-din-portul-constanta-o-consecinta-directa-2265030). Sigur, dacă rușii nu ar fi atacat Ucraina, România nu ar fi fost tot mai expusă și tot mai afectată de consecințele războiului. Dar la fel de adevărat este că dacă UE, Marea Britanie și SUA i-ar fi permis Ucrainei să negocieze cu Rusia la începutul conflictului, el nu ar fi continuat. Întrucît escaladarea războiului prin hotărîrea de a-l continua cu orice preț este cauzată de presiunea occidentală asupra Ucrainei, nivelul afectării României este determinat direct de poziția adoptată de Ucraina în modelul lui Glasl. Dacă lucrurile stau așa, atunci în cazul implicării militare directe, România va fi obligată să adopte la rîndul ei exact poziția radicală a Ucrainei, ajutînd-o nu neapărat să cîștige, cît să continue un război în care UE cîștigă proporțional cu pierderile Rusiei.

Problema este că întrucît Rusia își poate permite să piardă foarte mult, noi nu vom avea nicio șansă. Rusia își poate permite să piardă foarte mult de cînd a înțeles că, potrivit termenilor și condițiilor occidentale, ea oricum nu mai înseamnă nimic sau trebuie să ajungă în această situație. Dacă tot e să piardă totul, atunci rușii poate că sunt tentați să prefere să piardă în felul lor. Dar tocmai aici ar greși, pentru că le-ar oferi adversarilor lor exact ce și-au propus chiar de la început.

 

Gîndirea UE și anexarea spațiului public

 

UE a eliminat spiritul european prin impunerea adevărului UE nu doar la nivel instituțional, ci și în spațiul public. Gîndirea liberă a fost înlocuită de gîndirea critică. Preocuparea pentru înțelegere a fost denunțată ca o non-gîndire în timp ce reflexul condiționat de respingere a oricărei idei neagreate de spiritul UE este considerat și promovat drept gîndire autentică (fenomenul se întîlnește frecvent și printre zdruncinații iremediabil din tabăra naționalistă, mulți dintre ei fiind convinși că antidotul la gîndirea critică globalistă este gîndirea critică naționalistă).

Spațiul public din fiecare țară din UE a fost invadat și preluat abuziv de autoritățile UE, care penalizează gîndirea liberă cu ajutorul așa-numiților avertizori de integritate. Anexarea spațiului public este confirmată de posterele stradale din orașele mari care îi previn pe cetățeni că se află într-un nou spațiu public, și anume într-unul european. Panourile și posterele publice de informare asupra noului statut al spațiului public reprezintă în primul rînd un indicator de proprietate, care-ți permite accesul în măsura în care gîndești și te exprimi în acordul cu spiritul UE, care „protejează ceea ce contează” după cum ne anunță un panou reprezentativ (https://www.facebook.com/spatiul.public.european/videos/1537552928007855/). Iar ceea ce contează sunt valorile UE, care nu au nici o legătură cu binele, adevărul și libertatea în sine din simplul motiv că nu au legătură cu realitatea în sine, ci doar cu realitatea artificială generată de UE. Cetățenii adaptați la spiritul UE sunt colonizatorii vechii Europe. Întrucît nu pot supraviețui în realitate, ei au nevoie de o atmosferă artificială. Proiectul UE este unul de terraformare a Pămîntului, sau cel puțin a Europei.

Potrivit spiritului UE, nu există un bine în sine decît în măsura în care acesta este un bine pentru UE, chiar dacă poate fi un rău pentru majoritatea oamenilor din UE și mai ales cînd este un rău pentru toți criticii UE. Natură bună a unui lucru este demonstrată în UE în funcție de efectele lui negative pentru adversarii UE.    

Un lucru este bun sau rău doar în măsura în care este bun sau rău pentru UE. Orice lucru bun pentru UE trebuie să fie unul rău pentru adversarii ei, altfel nu este cu adevărat un lucru bun. Orice lucru aparent rău pentru UE este în realitate bun dacă produce ori este însoțit de un rău și mai mare pentru adversarii UE: moartea a 80% dintre cetățenii din UE reprezintă un lucru bun dacă este însoțită de ori cauzează moartea a 81% dintre membrii țărilor ostile UE. În mod corespunzător, orice lucru bun pentru UE reprezintă un lucru rău dacă produce ori este însoțit de un bine mai mare pentru adversarii UE.

Dacă valkiriile care conduc UE ar auzi afirmațiile făcute recent de ambasadorul României la Vatican, probabil că s-ar ridica de pe scaun ca să vadă în ce stare se mai află valorile fundamentale ale creștinismului pe care stau:

„Plecând de la fundamentele creștine ale Europei, ambasadorul George Bologan a subliniat, în discursul introductiv, că «Uniunea Europeană este un proiect politic construit pe valorile fundamentale ale creștinismului. […] Fie că ne place sau nu, creștinismul este forța vitală a Uniunii Europene. Creștinismul este un element al identității noastre și este, cel mai probabil, cel mai puternic element de coeziune»” (https://www.facebook.com/ambasada.vatican/posts/998546419337586?ref=embed_post). Dar dacă ar fi fost construită pe valorile creștine, atunci UE nu ar fi întemeiat un spațiu public ostil creștinismului, fapt menționat explicit de dr. Martin Kugler, președintele Consiliului Director al Observatorului privind Intoleranța și Discriminarea împotriva Creștinilor în Europa:

„Dr. Martin Kugler, a prezentat activitatea organizației pe care o reprezintă, OIDAC Europe, care urmărește promovarea unei Europe în care creștinii să-și exercite pe deplin drepturile fundamentale legate de libertatea religioasă, de conștiință, de expresie și de asociere, fără teama de represalii, cenzură, amenințări sau acte de violență. […] În plus, dr. Martin Kugler a remarcat că anumite discursuri și narative din spațiul public european au contribuit la perpetuarea prejudecăților și a stereotipurilor anti-creștine”. 

Este important că președintele OIDAC a subliniat că intoleranța religioasă exercitată în spațiului public european nu-i afectează doar pe creștini, ci pe toți cetățenii din UE și societățile din UE în ansamblu. Deși se aflau în aceeași cameră, diferența dintre cele două discursuri ne arată că ambasadorul român pare că a înțeles perfect condițiile spațiului public european, în timp ce dr. Kugler pare că încă își mai face iluzii cu privire la natura lui totalitară.