Cumpana. O viziune ortodoxa

duminică, 28 iunie 2026

O simplă observație (36)

Există oameni care cred că Biblia este adevărată și oameni care nu cred că Biblia este adevărată. Impresia mea este ambele grupe reprezintă o minoritate printre credincioși, respectiv printre necredincioși, și că majoritatea credincioșilor mai mult speră că Biblia este adevărată (în special în punctele convenabile), așa cum majoritatea necredincioșilor speră că Biblia este o ficțiune de la un capăt la altul. Catalogul raportărilor posibile la adevărul Bibliei este încheiat de categoria celor care au depășit de fapt această problemă. Astfel, adevărul Bibliei este o non-problemă atît pentru cei care consideră că nu există un dincolo, cît și pentru cei care consideră că nu există decît dincolo, iar dincoace este doar o parte provizorie a lui.

Gîndul de seară (128)

Și golul din noi poate fi folositor, mai ales atunci cînd devine atît de mare încît nu-l mai putem nici ignora, nici ocoli. Dacă reușim să privim o icoană într-un astfel de moment, primul lucru pe care-l vom vedea va fi plinătatea ei. Prin intermediul icoanei, Duhul Sfînt, care „pe toate le plinește”, după cum știm din rugăciunea „Împărate ceresc”, ne ajută să ne vedem golul din perspectiva plinătății, nu din cea a golului din care eram obișnuiți să privim totul. Dacă știm să păstrăm această perspectivă, vom vedea cum golul se golește, dîndu-i plinului locul care-i aparține.

O simplă observație (35)

Mary, fiica lui Wendell Berry: “What’s happened to rural places is not inevitable, it’s destruction by design. That’s a powerful thing to believe. If you let inevitability wash over you, you just don’t matter anymore.” (https://stonepierpress.substack.com/p/the-enduring-appeal-of-wendell-berry) Sunt de fapt două lucruri puternice aici: să refuzi să admiți inevitabilitatea distrugerii și să te împaci cu ea. Dar problema nu este doar că oamenii acceptă distrugerea, ci că i se opun în moduri care o favorizează și care fac din distrugere o soluție.

Abonați-vă la: Postări (Atom)

Moto

„Singura problemă a Părintelui Nicolae Steinhardt era aceea de a cîntări cît anume din ceea ce primise prin botez trebuia convertit într-o atitudine civică de protest fată de imoralitatea, de şmechereala şi de laşitatea ce abundau în jurul nostru. Colindam împreună pădurile Clujului, încercînd să întocmim liste de potenţiali protestatari. Nu ajungeam niciodată la mai mult de cîteva zeci de persoane fiabile, cu care, spunea el, nu puteam face mare lucru. Era nevoie de sute, de mii. Puteam, eventual, să ne salvăm sufletele, dar nu puteam să schimbăm cu adevărat situaţia politică. Era foarte preocupat şi trist pentru asta.”

Virgil Ciomoş („Nicolae Steinhardt era un lucrător ascuns al rugăciunii inimii” Convorbiri literare, nr. 11, 2009,

http://convorbiri-literare.dntis.ro/CIOMOSnov9.html)

„Dacă înţelegem bine textul eshatologic al Sfintei Scripturi, urmează că încrederea şi curajul vor defini pe deplin natura celei din urmă epoci. Cultura „creştină” înconjurătoare şi tradiţiile susţinute de ea îşi vor pierde influenţa. Această pierdere va ţine de primejdia generată de scandal, primejdie despre care s-a spus: „îi va amăgi, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi” (Matei 24, 24).

Solitudinea în credinţă va fi teribilă. Dragostea va dispărea de la faţa lumii (Matei 23, 12), dar cu atît mai preţioasă va fi această dragoste cînd va izvorî dinspre un om solitar către un altul, fapt ce va implica un curaj al inimii zămislit din urgenţa iubirii lui Dumnezeu aşa cum a fost ea arătată în Hristos. […] Dacă vorbim aici despre apropierea Sfîrşitului, nu înţelegem apropiere în sensul timpului, ci în sensul în care ea ţine de esenţa Sfîrşitului, căci în esenţă existenţa omului se apropie acum de o decizie absolută. Efectiv fiecare consecinţă a acestei decizii poartă cu sine cea mai mare potenţialitate şi cea mai teribilă primejdie.”

Romano Guardini, The End of the Modern World, ISI Books, 1998, pp. 108-109 (volumul cuprinde o serie de prelegeri susţinute de Guardini între anii 1947-1949).