Ceea ce pentru creștinul de ieri era o ispită, pentru un necreștin este o oportunitate iar
pentru creștinul de astăzi un adevărat dar dumnezeiesc. Creștinul de astăzi se
înșală astfel mai grav decît necreștinul întrucît premisa lui de bază este că supranaturalul
este neapărat bun din principiu întrucît este spiritual și transcendent. Prin urmare, el va identifica
corect sursa puterii în domeniul supranatural doar pentru a ajunge la concluzia
eronată potrivit căreia orice putere este o putere bună sau poate deveni bună în
măsura în care o raportezi la Dumnezeu, așa cum vedem că se întîmplă astăzi în cadrul
religiei românismului, deși aici este vorba despre coruperea darurilor
lui Dumnezeu prin convertirea lor în mijloace – în puteri – în vederea
realizării împărăției neamului românesc divin pe pămînt și în istorie. Prin
urmare, creștinul de astăzi (și aici am în vedere în special ortodoxul român de
astăzi, pe care-l cunosc mai bine decît pe cel non-ortodox) ar fi recunoscător
pentru oricare din ofertele făcute lui Iisus în episodul ispitirii din pustie și
de fapt le așteaptă chiar în timp ce rostește „… și nu ne duce pe noi în
ispită”.
Cu cîteva luni
în urmă a ajuns pe biroul meu o fotografie a Călărețului lui Dürer, lucrare mai
larg cunoscută drept „Cavalerul, Moartea și Diavolul” (https://en.wikipedia.org/wiki/Knight,_Death_and_the_Devil).
Nu am observat decît după o vreme că, dintre toate imaginile de pe birou,
fotografia s-a așezat chiar imediat lîngă icoana Sfîntului Gheorghe, față de care
atît asemănările, cît și diferențele sunt semnificative. În speranța că voi
reuși să scriu ceva în curînd despre această lucrare a lui Dürer, o menționez acum doar pentru
a aminti o observație familiară creștinului de ieri, dar complet uitată de cel
de astăzi, uitare care îl face să fie atît de nou, adică atît de străin de
vechiul creștinism. Este vorba despre observația lui Erasmus din Manualul Războinicului Creștin, legată
de cei trei adversari cu care se confruntă fiecare creștin: trupul, lumea și
diavolul.
Dürer și Erasmus
exprimă aceeași viziune creștină asupra omului, istoriei și lumii și de aceea efortul
de a stabili corespondențe sau influențe între cei doi îmi pare inutil. Imaginile
sunt comune pentru că provin din același izvor creștin uitat, ascuns sau
tulburat de creștinul de astăzi. Faptul că astăzi atît necreștinii, cît și creștinii sunt împărțiți între globaliști
și naționaliști îngreunează posibilitatea creștinului de a vedea că lumea nu
poate fi salvată în condițiile lumii și că, în raport cu împărăția lui
Dumnezeu, orice ordine socială ori regim politic care se consideră scop în sine sau mijloc
privilegiat de realizare a împărăției lui Dumnezeu constituie căi sigure spre
împărăția satanei.
Creștinul de
astăzi se află într-o stare mult mai gravă decît creștinul neglijent descris de
Erasmus în pasajul de mai jos. Creștinul de astăzi știe că este înconjurat de
dușmani și a dezvoltat o atenție patologică, dar efortul său nu este făcut în
vederea parcurgerii căii deschise de Hristos, ci în sensul fortificării bulei proprii. Războiul lumilor de astăzi a devenit un război al
bulelor, în care pacea nu mai înseamnă întoarcerea la somn și la distracții, cum era
pentru unii creștini din trecut, ci puterea de a da realitate
bulei proprii și de a slăbi ori neutraliza bulele inamice. Lumea, trupul și diavolul au
devenit partenerii principali ai creștinului de astăzi iar starea de război una
de pace. Creștinul de astăzi privește cu neîncredere doar ceea ce vine din
afara bulei sale și de aceea poate fi înșelat cu atît mai ușor cu cît,
amintește Erasmus mai devreme în Manual, dușmanul cel mai periculos al
creștinului îi este chiar cel mai apropiat: vechiul Adam.
Enchiridion este
un termen care, prin ambivalența lui, îi permite cărții să fie și armă (https://en.wiktionary.org/wiki/%CE%B5%CE%B3%CF%87%CE%B5%CE%B9%CF%81%CE%AF%CE%B4%CE%B9%CE%BF).
Distrugătorii educației prin digitalizarea ei (proiect care nu ar fi reușit
fără contribuția părinților inconștienți și a profesorilor trădători) au știut acest
lucru și de aceea au înlocuit cartea cu ecranul. Ne-au dezarmat, înlocuindu-ne
cartea cu o armă cu care posesorul ei nu se poate apăra și nici nu-i poate
apăra pe alții, ci doar se poate răni pe sine și pe alții. Această mișcare a
fost solidară cu înlocuirea creștinismului ortodox din România cu o bulă
religioasă, care îi face pe credincioși să lupte eficient pentru sfînta bulă în
timp ce-i împiedică să facă cel mai mic gest în apărarea normalității definită
de învățătura creștină, rănindu-se singuri de fiecare dată cînd se împotrivesc unui rău pe care-l consideră absolut în ciuda faptului că-l înțeleg doar
în termenii acestei lumi.
„Văzînd, așadar,
că suntem chinuiți de un război atît de cumplit și de crud și că trebuie să ne
luptăm cu atîția dușmani – care au plănuit și au jurat să ne ucidă, fiind autorizați,
vicleni, experți și permanent preocupați de noi –, oare nu ar trebui, smintiții
de noi, să ne înarmăm și apoi să ținem armele în mîini, să veghem și să privim
totul cu neîncredere? Cu toate acestea, ne întoarcem la somn și ne dedăm trîndăviei
și plăcerilor ca și cum am trăi în liniște și pace; căutăm numai distracții, ca
și cum viața noastră ar fi o petrecere sau un banchet – precum la greci odinioară
– și nu o stare de război.” [1]
Notă:
[1] „Seeing therefore that we be vexed
with so fearful and cruel war, and that we have to do or strive with so many
enemies, which have conspired and sworn our death, which be so busy, so
appointed, so false and expert: ought not we madmen on the other side to arm
ourselves and take weapons in our hands to keep watch and have all things
suspect? But we as though all things were at rest and peace, sleep so fast that
we rowte again and give ourself to idleness, to pleasure, and as the common proverb
is, give our minds to revelling and making good cheer, as though our life were
a feasting or banqueting, such as the Greeks used, and not warfare.” (https://oll-resources.s3.us-east-2.amazonaws.com/oll3/store/titles/191/Erasmus_0048_EBk_v6.0.pdf,
p. 23)
