Cum se produce rinocerizarea?

 

Rinocerizarea se produce fie prin inversarea raportului dintre mijloc și scop, precum în cazul naționalismului mistic din România, fie prin echivalarea mijlocului și scopului, precum în cadrul progresismului secular occidental, adoptat și de clasele dominante din România. În ambele cazuri, finalitatea omului este investită cu valoare absolută în ciuda faptului că el se împlinește în sine însuși, și anume în neamul sfînt, respectiv în umanitatea evoluată. Diferența, care poate fi surprinsă simbolic prin cea dintre rinocerii cu un singur corn (progresiștii) și cei cu două (naționaliștii profitînd de avantajul dublei împungeri, cu cornul osului neamului și cu cel al osului divin), constă în faptul că doar naționalismul recunoaște și o origine absolută, a neamului existent din veșnicie în planul divin, în timp ce progresismul se mulțumește să vadă originea umilă a vieții și a umanității într-o bacterie, ceea ce nu face decît să sporească și mai mult prestigiul evoluției infinite. De la o zi la alta, cu ajutorul electrozilor introduși direct în creier, progresul urmează să fie mai întîi accesibil și apoi obligatoriu chiar și indivizilor cu evoluție mai lentă, performanță care va duce cel mai probabil la triumful rinocerului progresist și la dispariția speciilor reacționare. 

În cazul etnonaționalismului mistic interbelic și actual, credința creștină este subordonată credinței în neamul absolut, căruia i se atribuie un statut transcendent. Biserica lui Hristos este folosită ca mijloc pentru împlinirea Bisericii Neamului. Raiul este Neamul, România este Grădina Maicii Domnului, scopul creștinismului este de a-i ajuta pe români să devină români adevărați, adică absoluți.

Nu știu în ce măsură îl poate ajuta pe rinocerul naționalist ori pe cel progresist să-i arăți degradarea la care a ajuns și la care se expune în continuare prin hotărîrea lui de a urma un scop mincinos. Sigur că-ți va arăta cornul/coarnele într-un mod amenințător, avertizîndu-te să-ți vezi de treabă. Dar nu cred că un creștin poate asista nepăsător la falsificarea credinței creștine și la prezentarea formelor ei deviante drept creștinism autentic.   

 

Idolul care le convine

 

Încă din 1930, ziarul Vaticanului, L'Osservatore Romano, declara că apartenența la Partidul Național Socialist este ireconciliabilă cu conștiința catolică (https://ro.wikipedia.org/wiki/Religia_%C3%AEn_Germania_Nazist%C4%83#CITEREFMarchione2006). Nu am întîlnit nici o declarație oficială a Patriarhiei Române prin care să fie afirmată incompatibilitatea dintre legionarism și conștiința ortodoxă. Dimpotrivă, consacrarea unei Catedrale a Neamului și canonizarea sfinților neamului sunt gesturi prin care este confirmată public exact acea religie a neamului propusă de spiritualitatea legionară. Această religie nu are nimic de-a face cu creștinismului, fiind la fel de anti-creștină ca orice religie idolatră.     

Omul își găsește locul cînd îl găsește pe Dumnezeu. Dacă omul este făcut să locuiască cu Dumnezeu și în Dumnezeu, el își pierde locul odată cu pierderea lui Dumnezeu.

Omul nu-l pierde pe Dumnezeu doar printr-un act conștient de renunțare la credință, ci mai degrabă prin confundarea sau înlocuirea Lui cu un idol. Această lucrare de înlocuire este realizată cel mai adesea de un grup care cuprinde autorități în domeniile importante ale vieții sociale, care promit restului societății beneficiile puterii superioare de care dispune idolul. Uneori, precum în cazul religiei progresiste, promisiunile idolului par cu atît mai verosimile cu cît el este mai diferit de Dumnezeul revelației creștine. Alteori, promisiunile idolului sunt garantate de aparenta lui identitate creștină, recunoscută de clerul idolatru din cadrul bisericilor creștine, așa cum s-a întîmplat în cazul protestantismului german din perioada nazistă (https://ro.wikipedia.org/wiki/Religia_%C3%AEn_Germania_Nazist%C4%83#Protestantism) cu care ortodoxia românească de după 1990 și în mod tot mai vizibil în ultimii zece ani se aseamănă cel puțin în privința idolatrizării identității etnice.

Așa cum creștinul locuiește cu Dumnezeu și în Dumnezeu, idolatrul locuiește cu idolul său și în idolul său. Locul idolatrului este o utopie, iar irealitatea ei este cu atît mai pronunțată cu cît locul pe care-l promite este mai sigur, deci mai puternic. În același timp, cu cît dislocarea unui om este mai profundă, cu atît va fi mai atras de forma idolatră de locuire. Progresistul locuiește în utopia viitorului transumanist, naționalistul în utopia trecutului neamului absolut. Nici unul dintre ei nu are nevoie cu adevărat de creștinism, după cum o recunosc direct progresiștii și cel puțin indirect naționaliștii atunci cînd se opun îndepărtării idolilor religiei românismului din spațiul public. Revolta adepților religiei neamului este de înțeles: după ce timp de treizeci și cinci de ani au fost încurajați să înlocuiască icoanele și simbolurile creștine cu icoanele și simbolurile neamului absolut, li se pare nedrept acest abuz neașteptat, care încalcă dreptului omului de a crede în idolul care îi convine.

 

Gîndul de zi (336)

 

Ideea potrivit căreia Dumnezeu este prea mare pentru a putea fi cuprins de noțiunea de persoană pleacă de la presupunerea greșită potrivit căreia omul ar fi persoană.