Gîndul de zi (323)

 

Efortul de salvare a aparențelor nu funcționează nici măcar în planul acestei lumi. Dacă preocuparea de a părea sincer nu poate aduce decît cel mult succes, precum în butada lui Jean Giraudoux („secretul succesului este sinceritatea: odată ce o poți simula, succesul vine de la sine”), atunci unii oameni consideră că pierderea integrității reprezintă un preț prea mare. În Vest, se întîmplă ca profesioniști din diferite domenii să abandoneze o viață de succes din cauza efortului dublu de a ascunde unele adevăruri și de a accepta anumite minciuni. La noi, pînă și această retragere este prezentată ca o poveste de succes, și de fapt corporatistul român care se retrage, chipurile, la țară nu face decît să vîndă iluzia eliberării acelor corporatiști tentați de o evadare cît mai reală – cel puțin în aparență.

Ideea că aparențele ar putea fi salvate tocmai în planul în care sinceritatea este salvatoare cel mai deplin, adică în Biserică, reprezintă modul cel mai sigur de a ucide credința și de a încuraja simularea ei. Inițiativa îi aparține clerului, care ignoră efectele ipocriziei în relația omului cu Dumnezeu, în ciuda prețuirii explicite a onestității în Scripturi și a consecințelor mortale ale pierderii ei, așa cum vedem din povestea lui Anania și Safira (Fapte, 5, 1-11).   

  

Despre rai și iad (1)

 

Cel mai lung miting de protest este cel din iad. Mai precis, este veșnic. Nemulțumirea cetățenilor iadului reprezintă prelungirea nemulțumirii pregustată încă de pe pămînt de oamenii indignați de nedreptatea lui Dumnezeu și a slujitorilor Lui cerești, care încalcă în mod flagrant principiul meritocrației și regulile moralei individuale, strict subiective. Cetățenii iadului și majoritatea locuitorilor cetății omului, inclusiv cei mai mulți creștini de astăzi, pleacă de la premisa potrivit căreia raiul este destinat oamenilor buni, harnici, cinstiți, serioși, respectabili. Poate că această premisă este decisivă în religiile individuale ale lumii de astăzi, dar creștinismul o refuză (primul om în rai este un tîlhar, primul om care-l vede pe Hristos înviat este o femeie eliberată de demoni). În creștinism, salvarea este darul milostivirii lui Dumnezeu acordat potrivit credinței și pocăinței omului, care-l ajută pe om să vadă lumea din perspectiva bunătății lui Dumnezeu, nu din cea a propriei sale bunătăți și cu atît mai puțin din perspectiva răutății lumii.      

 

De ce-uri (9)

 

— De ce înjurătura preferată a suveraniștilor este de morți?

— Pentru că toți suveraniștii sunt nemuritori.