Cauza prăbușirii învățămîntului public din România nu se află, așa cum consideră cei care au cercetat fenomenul, în reforma educației, ci în transformarea metalurgiștilor, siderurgiștilor, minerilor, țesătorilor, confecționerilor, sudorilor și dactilografelor în profesori:
„Noi avem o creștere foarte mare a numărului de cadre didactice în ultimii 20-25 ani. Dar această creștere a fost un fel de refugiu pentru ocupare pentru că s-a absorbit multă și care au ajuns acolo.
Oamenii aceia au format la rândul lor alți oameni – vă dați seama, la nivelul la care erau ei, ce oameni au reușit să formeze. Deci, o consecință a acestei stări de lucruri este nivelul ridicat de abandon școlar; copiii nu găsesc în învățământ ce și-ar dori să găsească.” (https://hotnews.ro/interviu-unde-dispar-20-dintre-tinerii-din-romania-care-nu-sunt-de-gasit-nici-la-munca-si-nici-la-scoala-2169226)
Chiar dacă unii dintre cei proveniți din alte domenii profesionale au intrat în învățămînt în urma concedierilor masive din anii ’90, nu putem ignora faptul că învățămîntul a fost distrus în paralel cu lichidările și privatizările din ansamblul economiei românești, fiind supus unor restructurări care urmăreau să facă din învățămîntul public un sistem care forma în principal o mentalitate progresistă bazată pe reflexe și atitudini civice a căror asimilare era necesară tranziției de la o conștiință națională la una UEuropeană, în acord cu viziunea UE potrivit căreia oricine este născut într-o țară UE este în primul rînd un cetățean UE. Această privilegiere a caracterului transnațional s-a realizat în defavoarea educației propriu-zise. Prin urmare, acest proces poate fi văzut ca una din cauzele nivelului scăzut de dezvoltare al României, care a impus la rîndul lui necesitatea îndatorării excesive, situație care justifică acum adoptarea monedei euro și de către România ca soluție pentru criza economică programată chiar de la început:
„În momentul în care treci la euro, te găsești în economia zone euro. Nu mai ești o economie izolată.
E adevărat, pe de altă parte, că nu mai ai controlul agregatelor monetare. Există și această chestie.
De asemenea, am văzut în cazul Greciei, dar și al Portugaliei cum s-a trecut la mutualizarea datoriei suverane. Acum, odată cu criza elenă din deceniul trecut, datoria suverană a început să fie mutualizată.
Mutualizarea datoriei suverane înseamnă ca mai multe state își pun la comun o parte din datoria publică și o garantează împreună, în loc ca fiecare să răspundă doar pentru propria datorie.” (https://hotnews.ro/interviu-unde-dispar-20-dintre-tinerii-din-romania-care-nu-sunt-de-gasit-nici-la-munca-si-nici-la-scoala-2169226).
Din 1990 pînă astăzi, liderii politici și cei de opinie nu au încetat să anunțe populația că România trebuie să-și asume obligațiile față de partenerii externi. Acumularea datoriilor dincolo de posibilitatea rambursării lor a fost una dintre acestea.
