vineri, 13 decembrie 2013

Iertare sau graţiere?




Printre puţinele lucruri care mai pot fi urmărite cu folos la televizor în vremurile acestea se numără şi emisiunea „Chestiunea nopţii” realizată de părintele Eugen Tănăsescu în cadrul postului de televiziune Neptun TV (http://www.ntvonline.ro/emisiuni/chestiunea-nop-ii/). Ultima emisiune a fost dedicată relaţiei dintre iertare şi achitare, concentrându-se mai ales, cel puţin în prima ei jumătate, asupra condiţiilor acordării graţierii. Întrucât nu am putut urmări discuţia până la sfârşit (iar înregistrarea este disponibilă la distanţă de câteva zile), nu ştiu dacă au fost menţionate următoarele aspecte care mi-au venit în minte între timp:

1. Sunt două categorii de condamnaţi care nu pot cere să fie achitaţi: cei nevinovaţi şi cei vinovaţi. Primii, pentru că sunt nevinovaţi, ceilalţi, pentru că sunt vinovaţi. Nu pot cere să fiu absolvit pentru un lucru pe care nu l-am făcut, după cum nu pot cere să fiu absolvit de ceva de care ştiu că sunt vinovat. Condiţia propusă la un moment dat în cursul emisiunii, ca potenţialul graţiat să-şi regrete fapta, nu ţine: dacă o regretă cu adevărat, nu va cere să fie graţiat, ba chiar va refuza să fie graţiat. Nimeni nu se duce la spovedanie ca să fie scutit de canon.

2. Doar iertarea poate vindeca, atât pe cel rănit cât şi pe cel care a rănit. Dar iertarea nu poate fi decât personală. Statul nu poate ierta din două motive: pentru că este impersonal şi pentru că, impersonal fiind, nu poate avea niciodată statut de victimă. Aşa cum preotul nu acordă iertarea în numele său propriu, ci în numele şi cu puterea lui Dumnezeu, cel care este „victima” ultimă a păcatelor noastre, tot astfel nici statul nu are dreptul să acorde graţierea fără acordul victimei. Pentru ca actul de graţiere să nu se transforme în opusul iertării, el ar trebui să fie cerut ori cel puţin acceptat de victimă (sau de cei apropiaţi victimei în cazul în care aceasta nu mai este în viaţă); doar atunci graţierea poate fi acceptată (sau nu) de cel vinovat. Doar în felul acesta graţierea devine cu adevărat un act de iertare, poate fi lucrătoare, răscumpărătoare.

Surse orientative:

Scriptura şi romanul lui Dostoievski, Crimă şi pedeapsă, sunt desigur sursele indispensabile în acest caz. Întrucât relaţia dintre vină şi iertare este fundamentală, ea nici nu poate fi evitată în literatură sau film. Dintre filmele care o abordează în mod explicit, am reţinut Snow Cake (http://www.imdb.com/title/tt0448124/), The Machinist (http://www.imdb.com/title/tt0361862/, şi un alt film tot cu Christian Bale pentru cei cu stomacul mai tare, American Psycho, http://www.imdb.com/title/tt0144084/),  Letters to Father Jakoob (http://www.imdb.com/title/tt1364487/, disponibil la http://www.youtube.com/watch?v=SX8V1x8gvhM) şi, bineînţeles, Ostrovul (http://www.imdb.com/title/tt0851577/, disponibil la http://www.youtube.com/watch?v=9zhHwjJzpmo).