joi, 6 februarie 2025

Ministerul Educației Adecvate

 

„Așadar, este și responsabilitatea societății să ofere educație/socializare adecvată individului. Tot prin educație și socializare sîntem învățați ce contexte să alegem și pe care să le evităm. Și aici este și responsabilitatea societății să ofere educație/socializare adecvată individului.”

Daniel David (https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/despre-automatismele-mintii-umane-si-2312608.html)  

 

Dezbaterea cauzată recent de propunerile ministrului Educației cu privire la eliminarea sau reducerea predării Istoriei, Geografiei și Latinei ar trebui să aibă în vedere și avantajele și dezavantajele numirii la Educație a indivizilor a căror gîndire este influențată de un model determinist, biologic-evoluționist în cazul de față. Un articol publicat de dl Daniel David în noiembrie 2023 în Dilema Veche (https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/despre-automatismele-mintii-umane-si-2312608.html) ne ajută să înțelegem mai bine motivația propunerii actuale de retragere sau reducere a unor discipline precum cele menționate. Ideea din articol este că în condițiile în care omul nu are de fapt liber arbitru, societății (ori statului) îi revine obligația de a alege contextele adecvate pentru modelarea înțelegerii umane, astfel încît prin inputurile potrivite individul să poată genera outputuri corespunzătoare.

Sigur, dl David nu este nici primul, nici ultimul educator din România care a văzut în educație o formă de programare și în creierul uman un tip de computer. Mi se pare însă că este cel mai onest și mai consecvent dintre toți, deci și cel mai radical. Într-adevăr, de ce am învăța despre trecut de vreme ce el nu mai există și ne-ar putea oferi chiar contexte negative pentru care am putea opta? De ce am învăța o limbă moartă? La ce bun geografia în spațiul virtual? Gramatica este utilă și chiar necesară pentru a reduce ambiguitatea sau eroarea din inputuri și outputuri; însă literatura este inutilă și potențial periculoasă deoarece descrie o ordine ficțională care, spre deosebire de realitatea virtuală, nu există cu adevărat.   

 

Aici erau oameni

 

Cînd totul este distrus ești eliberat de sarcina de a explica ori interpreta evenimentele. În fața ruinei și în mijlocul tragediei, cea dintîi obligație este de a consemna și compara ce era în trecut cu ce este în prezent înainte ca amintirea trecutului să dispară complet iar sfîrșitul să fie perceput ca o situație normală. Sarcina cronicarului este de a mărturisi că „aici erau oameni”. Cauzele dispariției lor nu mai interesează pe nimeni în timpul sfîrșitului. La sfîrșitul unei lumi ori la sfîrșitul unui ciclu istoric, gîndirea istorică se concentrează în privirea trează a cronicarului.