Bineînțeles că Eminescu trebuia potolit. O știa și el. Într-o
țară mică, patriotismul este întotdeauna inoportun, stricînd socotelile celor
care slujesc interesele țărilor mari. Dar Eminescu nu putea să dispară brusc,
printr-un accident regretabil. Influența lui ar fi fost sporită de
împrejurările unei morți tragice. Trebuia îmbolnăvit mai întîi, de o boală grea
și rușinoasă, care necesita un tratament complicat și, neapărat, izolare. Îninte de a fi eliminat, Eminescu trebuia compromis.
În ciuda genialității și modei timpului, Eminescu se
încăpățîna să reziste tuberculozei, așa că sifilisul a apărut ca o opțiune mai
bună. Dar insuficientă. Eminescu trebuia să și înnebunească puțin, astfel încît
un veac mai tîrziu tehnicienii demitologizării să poată institui o carantină
totală asupra operei și vieții lui Eminescu.
După treizeci de ani de tratament, cultura română a devenit dependentă
de mercur. A înnebunit și urmează să moară singură în casa unui doctor în umanioare.
