Printr-o fericită coincidență, de cînd Statele
Unite au un președinte conservator și aparent creștin, BOR a devenit hotărît
pro-life (https://basilica.ro/vom-pieri-ca-popor-ins-noi-statistici-privind-declinul-demografic-al-romaniei/.
Nu putem decît să ne rugăm ca americanii să nu aleagă prea curînd un președinte
hindus, budist sau musulman. În acest caz, ar putea exista și coincidențe mai
puțin fericite, dar la fel de inevitabile.
„Dacă noi, poporul român, continuăm cu avorturile,
vom pieri ca popor. Ne aflăm în declin demografic”, semnala Patriarhul României
de Buna Vestire (https://basilica.ro/patriarhul-romaniei-maica-domnului-este-ocrotitoarea-mamelor-daca-vom-continua-cu-avorturile-vom-pieri-ca-popor/).
Ierarhia BOR nu uită, în special în momentele
festive, să precizeze caracterul și identitatea creștină a poporului român; dar
acest caracter creștin ar trebui subliniat cu atît mai mult în momentele
nefaste ale istoriei noastre și în special într-un moment precum cel prezent,
cînd un popor creștin se trădează pe sine, lepădîndu-și credința.
Pentru că în cazul României nu este vorba doar despre un
popor oarecare, ci, mai cu seamă, despre un popor creștin. Dacă este grav
pentru orice popor să recurgă la avorturi pe scară largă, cum ar mai putea fi
numit „creștin” un popor care se comportă astfel? Ce neam este acela care se
condamnă nu doar la pieire, ci și la osînda veșnică? Catedrala cărui neam mai
este Catedrala Mîntuirii: a neamului avortat? A neamului care a avortat?
Dacă viitoarea populație a României va fi compusă
din 50 de milioane de atei, țara noastră ar fi mai vie decît dacă ar fi
alcătuită numai dintr-o mînă de creștini? Reprezintă avortul o cauză a
declinului demografic, sau, dimpotrivă, este mai degrabă un efect al apostaziei
generale, al lepădării de creștinismul ortodox care a asigurat continuitatea și
creșterea poporului nostru de-a lungul a două mii de ani?
Avortul generalizat, avortul ca fenomen social, ca
practică acceptată tacit sau chiar recomandată ca soluție, este altceva decît
avortul individual, chiar dacă este compus din suma acestora. Avortul
generalizat nu mai este doar un păcat – el reprezintă, în strînsă complicitate
cu filozofia planificării familiale, sinuciderea voluntară a unui popor. Este o
formă de sinucidere asistată, sprijinită de o elită care a elaborat, țesut și
consolidat salvarea de certitudini ontologice prin înlocuirea lor cu dileme
estetice. Adeseori, acest proces s-a realizat cu binecuvîntarea ierarhiei BOR.
„În căutarea de soluții la această criză, nu doar
moral-spirituală, ci și socială, să ne gândim că fiecare copil are potenţialul
de a deveni sfânt, așa cum preciza Părintele Patriarh” propune autorul
articolului postat pe basilica.ro.
Dar poate că aici întîlnim nu una dintre soluțiile
crizei demografice, ci mai degrabă una dintre cauzele ei: pentru că înainte de
a ne gîndi la potențialul fiecărui copil de a deveni sfînt, ar trebui să ne
gîndim la potențialul fiecărui adult de a deveni sfînt prin responsabilitatea
cotidiană față de Dumnezeu a fiecăruia dintre noi.
Din păcate, Patriarhul nu este dispus să vadă avortul din perspectiva cauză-efect, ci din perspectiva „aspectelor”. Vorbește ca un elev isteț de seminar, care a priceput că lucrurile trebuie doar comparate și niciodată judecate: comparăm situația A cu situația B și vedem că există diferențe, dar și asemănări. Este principiul hermeneutic care asigură cariera academică a oricărui tînăr care a priceput cum funcționează sistemul. În termenii Patriarhului Daniel:
„Marşul pentru Viaţă are în primul rând un aspect spiritual, întrucât avortul în limbajul bisericesc canonic se numeşte pruncucidere, dar are şi un aspect social şi anume, faptul că se nasc din ce în ce mai puţini copii”. (https://basilica.ro/patriarhul-romaniei-maica-domnului-este-ocrotitoarea-mamelor-daca-vom-continua-cu-avorturile-vom-pieri-ca-popor/)
Prin urmare, avem și un aspect spiritual, și unul social. Este vreunul dintre aceste aspecte determinant? Nu! Pentru că nimeni nu e de vină. Doar, cel mult, secularizarea.
Metoda comparatistă, așa cum este ea practicată în cadrul diplomației BOR, are, printre nenumărate alte neajunsuri, dezavantajul de a anula validitatea termenilor: avortul este pruncucidere doar așa, în limbaj bisericesc. Nu și în realitate. Realitatea este socială, nu teologică. Este văzută, nu nevăzută. În realitate ne confruntăm doar cu aspecte. Limbajul bisericesc este o convenție. Nu-i de mirare că, lăsată de capul ei, realitatea se confundă tot mai mult cu o ficțiune.
Din păcate, Patriarhul nu este dispus să vadă avortul din perspectiva cauză-efect, ci din perspectiva „aspectelor”. Vorbește ca un elev isteț de seminar, care a priceput că lucrurile trebuie doar comparate și niciodată judecate: comparăm situația A cu situația B și vedem că există diferențe, dar și asemănări. Este principiul hermeneutic care asigură cariera academică a oricărui tînăr care a priceput cum funcționează sistemul. În termenii Patriarhului Daniel:
„Marşul pentru Viaţă are în primul rând un aspect spiritual, întrucât avortul în limbajul bisericesc canonic se numeşte pruncucidere, dar are şi un aspect social şi anume, faptul că se nasc din ce în ce mai puţini copii”. (https://basilica.ro/patriarhul-romaniei-maica-domnului-este-ocrotitoarea-mamelor-daca-vom-continua-cu-avorturile-vom-pieri-ca-popor/)
Prin urmare, avem și un aspect spiritual, și unul social. Este vreunul dintre aceste aspecte determinant? Nu! Pentru că nimeni nu e de vină. Doar, cel mult, secularizarea.
Metoda comparatistă, așa cum este ea practicată în cadrul diplomației BOR, are, printre nenumărate alte neajunsuri, dezavantajul de a anula validitatea termenilor: avortul este pruncucidere doar așa, în limbaj bisericesc. Nu și în realitate. Realitatea este socială, nu teologică. Este văzută, nu nevăzută. În realitate ne confruntăm doar cu aspecte. Limbajul bisericesc este o convenție. Nu-i de mirare că, lăsată de capul ei, realitatea se confundă tot mai mult cu o ficțiune.
Tocmai ignorarea vocației creștine a fiecărui om
face posibilă ignorarea demnității umane a fiecărui om, de la adult la copii la
prunci nenăscuți. Criza demografică din România reflectă în primul rînd criza
ortodoxiei românești de astăzi, și anume, asumarea superficială de către
ierarhia BOR a misiunii încredințate Bisericii de Capul ei, Fiul întrupat al
lui Dumnezeu. Dacă este adevărat că sîntem un popor creștin, dacă este adevărat că ne-am format ca popor odată cu creștinarea noastră, atunci înseamnă că ceea ce ne amenință în primul rînd este lepădarea credinței; scăderea natalității este efectul văzut al acestei cauze nevăzute, spirituală. Asta nu înseamnă că trebuie să ne recuperăm credința pentru a ne înmulți pe lumea aceasta, pentru a ne salva în istorie, ca neam, ci trebuie să ne redobîndim credința pentru a nu dispărea în veșnicie, ca persoane. Neamul însuși se poate trezi și crește de-abia atunci: neamul apare odata cu persoana, nu cu mulțimea indivizilor.
„Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura”, îi
însărcinează Domnul Înviat pe ucenici. Deși nu și-a ascultat Învățătorul,
ierarhia BOR pare să fie destul de receptivă față de intențiile unui
antreprenor de succes, devenit președinte al imperiului binelui. Oricît de
valoroasă ar fi încercarea BOR de a-și demonstra relevanța culturală și
socială, să sperăm că aceste intervenții recente ale ierarhiei BOR în favoarea vieții
și familiei reprezintă în primul rînd un efort de a răspunde atît propriei vocații, cît
și vocației omului. Să sperăm că nu este vorba doar despre un „aspect” bisericesc și că aceste reacții nu reprezintă nici efectul unei politici oricît de bine-intenționată ar fi ea, ci reflectă angajamentul față de Cel care nu s-a declarat un aspect al istoriei, ci „Alfa și Omega, Cel dintîi și Cel de pe urmă, începutul și sfîrșitul”. (Apocalipsa, 22:13)
