Noua ortodoxie a distrus înțelegerea creștină a persoanei prin cele trei căi principale urmate de BOR de la înscăunarea lui Daniel Ciobotea ca patriarh și despre care am scris constant în ultimii zece ani:
1. prin adoptarea noilor curente terapeutice și de dezvoltare personală bazate pe mindfulness și wellness și adaptarea corespunzătoare a învățăturii creștine la o viziune specifică spiritualității New Age despre natura umană;
2. prin convingerea declarată că există o complementaritate/convergență/compatibilitate între știință și religie, convingere bazată pe afirmațiile unor cercetători din domeniul fizicii cuantice și al neuroștiințelor cu privire la posibilitatea existenței unei forme universale de conștiință. Dar pentru că această deschidere a unor domenii ale științei față de posibilitatea unei realități spirituale confirmă viziunea spiritualității New Age despre un spirit universal în timp ce exclude efectiv înțelegerea creștină a persoanei, impunerea modelului transdisciplinarității în gîndirea teologică a produs o mutație și în înțelegerea ortodoxă a persoanei. Astfel, pentru a face ca persoana să fie compatibilă cu acest model științific, teologia noii ortodoxii din România a identificat anumite limitări ale noțiunii teologice de persoană, care nu pot fi depășite decît într-un sens transpersonal;
3. printr-o antropologie teologic-politică care întemeiază persoana fie pe fundația neamului, în cazul naționalismului mistic, fie pe autonomia individului, în cazul globalismului neoliberal (care, integrat în tradiția umanismului european de misionarii autohtoni ai excepționalismului occidental, cuplează eliberarea prin participarea la libertatea societății de consum cu eliberarea prin meditația transcendentală menționată mai sus la punctul 1.) Dincolo de complicitățile surprinzătoare realizate în spațiul românesc între cele două modele atît de diferite, ambele reușesc atît separat cît și împreună să anuleze întreaga antropologie creștină, care susține că persoana este modelul omului și Hristos este dătătorul chipului și restauratorul asemănării omului cu persoana. În expresia politică și istorică a noii ortodoxii, nu Hristos, ci Neamul este generatorul persoanei. De aceea, noua ortodoxie românească se împotrivește ideologiei de gen nu în virtutea unei viziuni creștine despre om, ci în numele anticomunismului/anti-neomarxismului (cu afinități legionare declarate și satisfăcute de ierarhia ortodoxă prin includerea pe lista canonizărilor propuse pentru anul viitor a unor personaje implicate direct în Mișcarea Legionară), perceput de generațiile înstrăinate de viziunea creștină drept expresia istorică autentică a învățăturii creștine. Dar pentru că anticomunismul ortodox se întemeiază pe conceptul neamului absolut (în cazul neolegionar) și pe cel al pieței libere în cazul neoliberal, ortodoximea care își închipuie că luptă în oastea Arhanghelului Mihail sau în cadrul fundațiilor Open Society nu poate contesta ideologia de gen de pe o poziție creștină.
Dacă ortodoximea ar fi lăsată să devină creștină de liderii ei din BOR, ar reuși să vadă că ținta atacului ideologiei de gen, a politicilor identitare și a celor de migrație este persoana, nu neamul (și cu atît mai puțin individul „liber” să consume și să acumuleze nelimitat). Dar pentru că sub influența unor „duhovnici ai neamului” înșelați ori greșit înțeleși și sub coordonarea unor călăuze înșelătoare, obligatoriu de dreapta, ortodoxia dezorientată care se pretinde „mărturisitoare” deduce persoana din adevărul neamului (astfel încît nu te poți califica ca persoană decît prin apartenența la neamul absolut), ortodoximea „luptătoare” nu doar că nu se poate opune ideologiei de gen (altfel decît prin a-i denunța orientarea ideologică de stînga), dar nu face decît să-i ușureze sarcina redefinirii persoanei umane.
