Ce înseamnă Crăciunul pentru mine
Prin Crăciun se înţeleg trei
lucruri. Unul este sărbătoarea religioasă. Ea este importantă şi obligatorie
pentru creştini; şi, de vreme ce nu prezintă interes pentru nimeni altcineva în
afară de creştini, desigur că nu voi adăuga aici nimic despre acest aspect al
Crăciunului. Al doilea lucru (avînd legături istorice complexe cu primul, dar
nu e cazul să ne ocupăm de ele acum) este serbarea populară, un prilej de
veselie şi vizite. Dacă ar fi treaba mea să am un „punct de vedere” asupra
acestei chestiuni, aş spune că aprob veselia din toată inima. Dar ce susţin şi
mai puternic este ideea ca fiecare să-şi vadă de treburile sale. Nu văd nici un
motiv pentru care ar trebui să susţin opinii în legătură cu felul în care
oamenii ar trebui să-şi cheltuiască banii în timpul liber petrecut în mijlocul
prietenilor. Este foarte probabil ca ei să dorească sfatul meu tot atît de
puţin pe cît eu îl vreau pe al lor. Dar cel de-al treilea lucru numit Crăciun
priveşte din păcate pe toată lumea.
Mă refer, bineînţeles, la şmecheria
comercială. Schimbul de daruri conta foarte puţin în sărbătoarea englezească de
odinioară. Dl. Pickwick a dus un peşte la Dingley Dell; pocăitul Scrooge a
comandat un curcan pentru funcţionarul său; îndrăgostiţii trimiteau cadouri de
dragoste; jucării şi fructe erau dăruite copiilor. Însă ideea că nu doar
prietenii între ei, ci toate cunoştinţele trebuie să-şi facă daruri, sau cel
puţin să-şi trimită cărţi poştale, este foarte modernă şi ne-a fost impusă de
negustori. Nici unul din cazurile descrise pînă aici fac ca această practică să
fie condamnabilă. Eu o condamn din următoarele motive.
1. Aduce mai mult chin decît
mulţumire. E destul să-ţi petreci Crăciunul cu o familie care se străduieşte
din răsputeri să „facă” Crăciunul (în sensul al treilea, cel comercial), ca să
înţelegeţi că toată povestea e un coşmar. Cu mult înainte de 25 decembrie toată
lumea este epuizată: oamenii sînt epuizaţi fizic în săptămînile de încleştare
zilnică în magazinele supraaglomerate şi sînt epuizaţi mintal în urma efortului
de a-şi aminti toţi destinatarii importanţi şi de a găsi cadouri potrivite
pentru ei. Lumea nu mai e deloc într-o dispoziţie pentru veselie; şi cu atît
mai puţin în stare de a lua parte la slujba religioasă. Oamenii arată mai
curînd de parcă ar fi fost chinuiţi de o boală grea.
2. În mare parte, acest efort
este făcut în silă. Principiul modern este că oricine te poate constrînge să-i
dăruieşti un cadou în virtutea faptului că ţi-a trimis el însuşi un cadou din
senin. Funcţionează aproape ca un şantaj. Cine nu a auzit de vaietul de
disperare, ba chiar de indignare atunci cînd, în ultima clipă, exact în
momentul cînd toată lumea spera că bătaia de cap s-a isprăvit pentru încă un
an, cadoul nedorit de la domnişoara Trebăluială (de care cu greu ne mai
amintim) alunecă nepoftit din cutia de scrisori, iar unul dintre noi trebuie să
dea iar fuga la magazinele de groază?
3. Nici unul dintre muritori nu
şi-a cumpărat vreodată pentru sine vreunul din lucrurile care se dăruiesc pe
post de cadou: fleacuri de prost gust şi lipsite de orice utilitate, „noutăţi”
care sînt noi din singurul motiv că nimeni nu a fost vreodată atît de zevzec
încît să le considere folositoare pentru sine. Chiar nu sîntem în stare să dăm
o mai bună întrebuinţare materialelor, îndemînării omeneşti şi timpului nostru
decît să le irosim pe asemenea gunoaie?
4. Bătaia de cap. Fiindcă, pînă
la urmă, trebuie să ne facem şi cumpărăturile noastre obişnuite şi necesare, iar
escrocheria comercială încurcă programul nostru curent.
Ni se spune că toată această
ocupaţie agasantă trebuie să continue fiindcă este bună pentru comerţ. De fapt
ea nu este decît un simptom anual al stării alienate care a cuprins această
ţară, ba chiar lumea întreagă, în care fiecare individ trăieşte de pe urma
efortului de a-i convinge pe alţii să cumpere lucruri. Nu ştiu cum am putea
scăpa din asta. Dar trebuie să fie obligaţia mea să cumpăr şi să primesc
mormane de nimicuri în fiecare iarnă doar pentru a-i ajuta pe negustori? La o
adică, dacă tot n-am încotro, prefer să le dau banii pur şi simplu, fără să
cumpăr nimic, şi să consider asta ca pe un act caritabil. Cum adică, să le dau
banii pe nimic? Păi da, mai bine pe nimic decît pentru o bătaie de cap.
(Traducere de Gheorghe Fedorovici)
NOTĂ:
Articolul a fost publicat iniţial în revista Twentieth Century (Volume CLXII,
December 1957), fiind reluat în culegerile de eseuri Undeceptions şi Christian
Reunion.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu