vineri, 22 octombrie 2010

Hohotul patriarhilor


Indiscutabil, dl. Teodor Baconschi (aka Baconsky) este un personaj cool, ceea ce este politic util iar evanghelic preferabil stării călduţe în care se complac destul de mulţi români ortodocşi. Poate că unii dintre aceştia ar putea dobîndi însă o temperatură normală, cel puţin în legătură cu subiectul „creştin-democraţiei” româneşti, dacă ar avea curiozitatea să parcurgă, fie şi în treacăt, articolul d-lui Cornel Ivanciuc „Ce ar trebui să facă Teodor Baconschi pentru a ajunge preşedintele României”, articol publicat de revista Academia Caţavencu în numărul din 20 octombrie 2010 (http://www.catavencu.ro/ce_trebuie_sa_faca_teodor_baconschi_pentru_a_ajunge_presedintele_romaniei-16132.html - menţionez că textul integral este disponibil doar în ediţia tipărită a revistei). Din articol reiese limpede şi cît de creştină, şi cît de democrată este Fundaţia Creştin Democrată (FCD), fondată recent de dl. Baconschi. Iată doar un fragment instructiv:

„Impunerea controversatei Sorina Plăcintă în poziţia de director executiv al FCD compromite din start platforma creştin-democrată a PDL şi aruncă umbre serioase de îndoială asupra bunelor intenţii ale fondatorilor. În primul rînd, Plăcintă este paraşutată într-o lume care îi este absolut necunoscută, ceea ce denotă faptul că FCD este controlată din exterior de o voinţă străină scopurilor pe care şi le-a asumat explicit. La felul cum se asociază Plăcintă unor nume ilustre, pare că nu se urmăreşte decît acumularea de capital politic, de care vor beneficia, pînă la urmă, cu totul alţi ipochimeni, precum deputatul PDL de Suceava şi ilustrul anonim Sorin Fodoreanu, şi nu lista de personalităţi scoase pe post de icoane făcătoare de minuni.”

În schimb, mi se par pripite concluzia (şi recomandarea) autorului articolului, potrivit căruia dl. Baconschi ar trebui, pentru a cîştiga alegerile, să se distanţeze de actuala clasă politică şi să rămînă doar cu Dumnezeu. În primul rînd, un om care ar fi deja cu Dumnezeu nu ar simţi nevoia unor asocieri atît de necurate precum cele descrise în articolul dlui Ivanciuc. Dacă dl. Baconschi construieşte platforme creştine cu material necreştin, este nu doar pentru că personajul este cool în sens machiavelic, ci şi pentru că acţionează în cadrul unui popor animat de o credinţă călduţă, suficientă să-l ţină în viaţă, dar incapabilă să provoace o înviere. Că nu sîntem creştini, oricît de ortodocşi ne arătăm în genere, o dovedeşte tocmai uşurinţa cu care unor intelectuali precum H.-R. Patapievici sau Andrei Pleşu li se atribuie – iar uneori chiar li se reproşează! – calitatea de creştin.