Ce nu este asumat nu este mîntuit: e formula teologică prin care Biserica răspunde diverselor erezii hristologice. Dar pentru a putea fi lucrător, nu e destul ca adevărul să asume totul: trebuie să fie la rîndul lui asumat pe deplin. Sîntem mîntuiţi atît cît sîntem asumaţi şi cît ne asumăm.
De pildă, dacă ar fi asumat efectiv teologia persoanei, teologii ortodocşi români ar fi apărat adevărul persoanei de falsele mironosiţe care ţin neapărat s-o îmbălsămeze, precum şi adevărul istoriei în faţa milenarismelor teologic-politice predicate de elita neo-gnostică. În egală măsură, ar fi apărat adevărul creaţiei în faţa pustiirii la care a fost expusă România sub conducerea puterii creştin democrate.
Pînă în 1990 BOR a apărat credinţa tăcînd în legătură cu orice, inclusiv în legătură cu demolarea bisericilor şi prigonirea credinţei. Dacă e greu de înţeles cum poate fi apărată Biserica în absenţa bisericilor, atunci mi se pare şi mai greu de înţeles cum poate fi apărată creaţia în absenţa creaţiei. A turui întruna despre învăţătura ortodoxă despre creaţie fără a sufla un cuvînt despre proiectul distrugerii zonei Roşia Montana înseamnă a compromite tocmai această învăţătură de credinţă. Înseamnă a o trăda. Interviul luat dnei Silvia Oostveen şi publicat în Ziarul Lumina [1] nu poate dispensa BOR de responsabilitatea formulării unei reacţii în legătură cu ceea ce dna Oostveen aprecia, pe bună dreptate, că ţine de identitatea şi fiinţa naţională a acestui popor.
Dar o minune s-a produs: chiar dacă cei aleşi să vorbească în apărarea adevărului creaţiei tac, pietrele vorbesc (Luca 19, 40). Intoxicaţi de o campanie otrăvitoare, intimidaţi sau de-a dreptul terorizaţi, amăgiţi de promisiuni mincinoase, locuitorii din zona Roşia Montana au respins proiectul de minerit de la Roşia Montana.[2] Abandonaţi de Biserică, vînduţi de puterea politică, locuitorii din zonă rămîn apăraţi doar de munţii „cu creasta rară”, precum în „Cîntecul despre Bucovina”: Munţilor cu creasta rară/ Nu lăsaţi straja să piară/ Dacă piere straja voastră/ A pieri şi ţara noastră
Nu mă pot abţine să nu văd aici un vot solidar cu rezultatul votului de la alegerile parlamentare recente: în ambele cazuri populaţia a avut de ales între sărăcia lucie şi lipsa de perspective pe de o parte, şi haloul auriu al „României europene” pe de alta. În ambele cazuri, efectul cel mai probabil, anunţat deja de exodul populaţiei din ultimii doi ani, este pustiirea, în cel mai fericit caz, dislocarea. Precedentul există: rezervaţiile destinate indienilor au fost gîndite odată ce Goana după Aur a luat amploare.[3]
NOTE:
[2] Pe larg, aici:
[3] Vezi George Harwood Phillips, Indians and Indian Agents : The Origins of the Reservation System in California, 1849-1852, University of Oklahoma Press, 1997.
