Ne-am obișnuit să credem că un drum care ne duce acolo de
unde am plecat nu este un drum propriu-zis, ci o fundătură, un drum închis. Să
te întorci în locul din care ai plecat reprezintă pentru majoritatea oamenilor
semnul unei înfrîngeri, al unei ratări.
Asta se-ntîmplă pentru că cei mai mulți oameni nu știu că
au plecat. Credem că trebuie doar să ajungem undeva, neapărat altundeva.
Întoarcerea, revenirea echivalează cu un eșec: n-ai ajuns nicăieri, așa că
te-ntorci de unde ai plecat.
„Fiul risipitor n-ar fi plecat în lume dacă-și întîlnea
învățătorul”, spune Noica. Dar dacă Fiul risipitor a plecat în lume pentru a-și
întîlni drumul?
Orice pod este o parte a unui drum, așa cum orice plecare
este parte a unei întoarceri. Fără întoarcere, drumul e doar o fundătură, iar
acolo unde este un pod, ia naștere un drum. Drumul nu leagă localități, x de y,
ci pe „dincolo” de „dincoace”.
Dacă albumul de fotografii al dlui Andrei Baciu ar fi
fost despre poduri, în general, nu ar fi dus nicăieri. Ar fi dus într-o fundătură.
Ar fi dus altundeva, nici dincoace, nici dincolo. Ar fi dus nicăieri, locul
spre care ne îndreptăm cu emoție de fiecare dată cînd plecăm doar ca să plecăm.
De aceea, e foarte probabil că ar fi fost publicat în condiții grafice
excelente la o editură de prestigiu și lansat în cadrul unui eveniment de
excepție.
Dar este o carte despre un anumit pod. Este despre un
drum veritabil, care transformă piatra în piatră, fundătura în drum și omul în
om.
Nu putea să apară altfel decît în format electronic.
