vineri, 8 martie 2019

Mai clar de-atît nu se poate


„Lumea îmi umblă pe sub piele/ Și nu-mi pasă dacă păcătuiesc/ Chiar o doresc/ Chiar o doresc/ O doresc chiar acum.” Sînt versurile din refrenul melodiei „I Really Want It” a trupei A Great Big World, melodie difuzată în dimineața zilei de ieri în debutul „matinalului” de la Radio România Cultural (https://www.youtube.com/watch?v=02Fq3u5XyCg). Melodia propune nici mai mult nici mai puțin decît răspunsul la întrebarea „pentru ce trăim?” („So tell me what are we living for?”) Pe urmele lui „Imagine” a lui John Lennon, melodia ne informează că

De-ar fi un Creator în Ceruri/ Atunci de ce nu-l ascultă nimeni/ Tu-mi arăți ură, eu îți arăt iubire/ Nu-i vorba despre religie/ Privim neîncetat spre altul/ Cînd nu trebuie decît să ne uităm în oglindă/ Lucrul de care ai nevoie se află chiar în tine/ Mai clar de-atît nu se poate.”

Imediat după încheierea melodiei, realizatorul emisiunii ne anunță un interviu cu Oana Băluță despre feminism (https://radioromaniacultural.ro/despre-femei-si-feminism-cu-oana-baluta/), temă dezbătută mai pe larg în seara zilei de ieri (https://radioromaniacultural.ro/dilema-veche-la-timpul-prezent-libertate-egalitate-fraternitate-de-gen/). Discuția a fost utilă din două puncte de vedere: pe de o parte, pentru că invitatele au lăsat impresia că dialogul este nu doar posibil, ci chiar dorit, iar pe de alta, pentru că ne-a fost oferit un tablou de ansamblu și de perspectivă. Am înțeles astfel că feminismul nu mai este de multă vreme o reacție izolată în cultura română, ci o mișcare culturală respectabilă și în ascensiune, dacă nu chiar dominantă în lumea universitară de la noi, fiind atît un reper cultural valoros, cît și o valoare civică fundamentală. Feminismul actual a depășit formele primitive și vitale din trecut, cînd nu era decît o reacție și un apel, o voce care își cerea dreptul de a fi auzită și ascultată. Dimpotrivă, de ceva vreme încoace, feminismul nu mai cere drepturi, ci le oferă sau le retrage în termeni și condiții proprii. Problema feminismului actual o reprezintă tot mai puțin femeile și tot mai mult bărbații și copiii, mai precis locul care ar trebui să le fie atribuit în urma noii redistribuiri a capitalului simbolic și social în vederea preluării unei puteri sociale și politice cît se poate de reală.
Mi se pare semnificativ faptul că feminismul a fost sprijinit la noi atît de stînga culturală, cît și de neognosticismul cultivat de Dilema veche. Nu întîmplător, de vreme ce cultura hippie, care a inițiat mișcarea de emancipare a femeilor și negrilor de la jumătatea secolului trecut, era inspirată de religiile orientale și urmărea în primul rînd eliberarea sinelui.
În acest context, al unei înțelegeri gnostice a omului, trebuie văzute și înțelese intervenții precum cea a domnului Andrei Găitănaru privitoare la semnificația căsătoriei și, implicit, a relației dintre trup și suflet (http://www.contributors.ro/cultura/ini%C8%9Biafrica-pentru-familie/, vezi cîteva observații pertinente la https://alexandruracu.wordpress.com/2018/10/10/radiografia-unui-dezastru/#comment-4186). La rîndul ei, aversiunea domnului Andrei Pleșu față de filmul Patimile lui Hristos poate fi văzută și ca o respingere gnostică a jertfei Domnului (https://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=8181; vezi un răspuns la https://gandeste.org/general/patimile-cu-dezacordul-domnului-plesu/39235, din care merită reținută, din perspectiva dezbaterilor despre familie, următoarea observație: „În ceea ce priveşte «vampirul palid» pe care dl. Pleşu nu e mulţumit să-l vadă distribuit în film în chip de Necuratu, cred că intenţia lui Mel Gibson a fost de a ne înfăţişa răul ca o batjocură a binelui, ca schimonosire, ca parazitare a ceea ce e bun, a maternităţii, de exemplu, precum în scena cu diavolul androgin purtând în braţe un prunc diform, un pitic bătrâncios. Şi aspectul androgin al diavolului şi parodia de maternitate sunt, poate, trimiteri la actualele schimonosiri ale ideii de căsătorie («same-sex marriage» şi adopţia copiilor în asemenea familii), schimonosiri împotriva cărora Mel Gibson, catolic practicant, tată a şase copii, dintre care o fată s-a călugărit, are o veche istorie de împotriviri.”)
Pentru gnostici, mîntuirea nu este adusă prin suferința, moartea și jertfa lui Hristos, ci prin învățăturile și tainele pe care le-a dezvăluit în cursul vieții (http://gnosis.org/gnintro.htm). De aici și importanța parabolelor lui Iisus (http://www.humanitas.ro/humanitas/parabolele-lui-iisus); mîntuirea nu este rezultatul iertării păcatelor, ci al descoperirii scînteii divine din tine în urma iluminării personale, după cum o spune melodia menționată mai sus. Iar primul nivel al iluminării este dobîndit în urma înțelegerii trupului ca închisoare. Eliberarea spiritului din această închisoare este posibilă prin cunoașterea secretă la care doar gnosticii au acces. Prin urmare, pentru gnostici feminismul poate funcționa ca un instrument de devalorizare a trupului și de restabilire a unei identități strict spirituală, necontaminată de materie.
Nu vreau să dezvolt aici legătura dintre feminism și gnosticism (Codul lui Da Vinci este o referință importantă în această privință). Deocamdată vreau doar să atrag atenția asupra ușurinței cu care populația educată din România a asimilat viziunea feministă potrivit căreia rolul femeii în plan social și personal nu este determinat de corpul ei; departe de a reprezenta o vocație, calitatea de mamă și soție reprezintă mai degrabă niște limitări, niște determinări inferioare calităților ei intelectuale. Familia nu este decît o extensie a închisorii pe care o constituie trupul. Ideologia de gen și politicile de gen devin astfel aliați utili în proiectul gnostic de eliberare spirituală a omului de orice determinare biologică.
Iarăși mi se pare important de observat că românii din clasa de mijloc au ajuns să asume o viziune feministă fără să fi trecut printr-o revoluție sexuală, precum societățile vestice. Este mai probabil că am trecut printr-o revoluție religioasă, în cursul căreia concepția creștină a fost înlocuită cu ceva care promite să împlinească nevoia de dreptate și împlinire personală a omului (vezi observațiile substanțiale făcute recent de Alexandru Racu în legătură cu nevoia de sacru în politică, https://alexandruracu.wordpress.com/2019/03/07/cum-as-vrea-sa-se-discute-despre-lupta-anticoruptie/)
Revoluțiile sînt realizate de minorități. Creștinismul a fost o astfel de minoritate. Diferența dintre creștinism și toate celelalte mișcări care au marcat istoria omenirii este că doar creștinismul a reușit în ciuda împotrivirii restului lumii și a elitelor în special. Toate celelalte grupuri care au produs o schimbare au făcut-o cu ajutorul unor elite care controlau societatea respectivă la nivel politic, economic, cultural sau religios. De pildă, orășelul american Wilton Maners este declarat localitate gay în ciuda faptului că doar 14% dintre locuitori sînt homosexuali („Wilton Manors ranks 2nd in the U.S. for its percentage of gay couples as a proportion of total population, with 140 gay couples per 1,000 residents or 1,600 persons or 14% of the inhabitants.” https://en.wikipedia.org/wiki/Wilton_Manors,_Florida). Nivelul de depravare publică a ajuns în această localitate la un nivel pe care doar societățile civilizate și-l permit (https://www.browardpalmbeach.com/news/wilton-manors-residents-complain-about-too-much-sex-at-colohatchee-park-7887808). Filme precum Satyricon (1969) sau Caligula (1979) ne pot ajuta să ne facem o idee.
Dar cum este posibil ca o minoritate care se definește printr-un set de principii neîmpărtășite sau chiar contestate de restul populației să-și impună viziunea? Sigur, există în liberalismul tradițional premise care permit anumite manipulări ale înțelegerii libertății („But the crucial point is that none of these things—God, the Bible, the family, and the independent national state—can be derived from liberal principles. That is, there is nothing in the liberal system that requires you, or even encourages you, to also adopt a commitment to God, the Bible, family, or nation. If one is committed to these things, it is for reasons that are entirely “external” to the liberal political system.” Yoram Hazony, „Conservative Democracy”, https://www.firstthings.com/article/2019/01/conservative-democracy). O societate liberală nu este obligată să privilegieze familia, credința sau națiunea, ci doar să le permită apariția și funcționarea în condițiile celor trei axiome enunțate de Hazony: Availability and Sufficiency of Reason, The Free and Equal Individual, Obligation Arises From Choice.
Dar la noi aceste premise liberale au fost informate și controlate de creștinismul ortodox, care privilegia (de la o zi la alta, descrierea ortodoxiei este obligată să întrebuințeze verbe la trecut) nu individul autonom, ci persoana în relație. Ceea ce înseamnă că în România principala responsabilitate pentru apariția unor forme alternative de înțelegere a omului, a persoanei și a relației îi revine creștinismul ortodox.
Nu știu cîte biserici creștine există în Wilton Manors, dar, după o scurtă cercetare, am găsit două: una, Biserica Sfîntului Duh, este independentă, non-denominațională, centrată în Hristos și susținătoare LGBT („We are an independent, non-denominational, Christ-centered LGBT+ affirming church.” http://www.cohss.org/). Crezul acestei biserici este următorul: „that we are straight, gay, lesbian, bisexual, or transgender by God’s mysterious design” și că „the Bible to be the inspired Word of God” http://www.cohss.org/beliefs.html)
Totodată, există și biserici apostolice conduse de preoți gay: Father Richard Vitale is one of six priests at a Wilton Manors church who are openly gay. As its website explains, Holy Angels Catholic Community is part of the National Catholic Church of North America Inc. -- part of the Independent Catholic movement, independent of the Roman Catholic Church. It's "a valid church in the apostolic tradition and succession," and adherents celebrate the Seven Sacraments.” (https://www.browardpalmbeach.com/news/independent-catholic-priests-in-wilton-manors-will-marry-gay-couples-6462491)
Fără contribuția elitelor, mișcările subversive, contra-culturale, nu pot reuși. Fără contribuția BOR, feminismul ar fi rămas în România mantra unei secte exotice. Dincolo de programele de recuperare a copiilor și tinerilor care își imaginează că sînt homosexuali, terapia de convertire (Conversion Therapy) funcționează la nivel global exact în sensul convertirii societăților în ansamblul lor la o viziune anti-creștină despre lume. În acest sens, filmele „The Miseducation of Cameron Post” și „Boy Erased” (ultimul fiind difuzat zilele acestea în România în cadrul festivalului Dakino https://radioromaniacultural.ro/incepe-festivalul-international-de-film-dakino/), reprezintă veritabile terapii de convertire. De altfel, viceprimarul din Wilton Manors a realizat o alianță de localități care interzic programele de terapie de convertire în sudul statului Florida (https://thenewtropic.com/conversion-therapy/).
Timp de peste douăzeci de ani, oamenii formați de Dilema veche și Colegiul Noua Europă au elaborat și aplicat în România diverse programe de terapie, de la cea aproape-creștină, la cea necreștină sau explicit anti-creștină.
Biserica Ortodoxă Română a recunoscut meritele acestor programe, acordîndu-i domnului Andrei Pleşu distincţia „Crucea Şaguniană pentru mireni“ (http://ziarullumina.ro/andrei-plesu-a-primit-crucea-aguniana-86909.html).
Vorba celor de la A Great Big World: mai clar de-atît nu se poate.