Ce mi-a plăcut în interviul cu Vasile Ernu
publicat recent în Cațavencii (http://www.catavencii.ro/vasile-ernu-romania-mea-reala-arata-radical-altfel-decit-romania-de-pe-retelele-de-socializare-si-cea-din-mass-media/)
este afirmarea unei Românii normale cu noi toți laolaltă: săraci și bogați,
cinstiți și corupți, analfabeți și oameni educați, tineri și bătrîni (cu sau
fără dinți în gură). O Românie fără ziduri interioare, opusă României imaginată
de elita de dreapta, a cărei viziune surprinde prin refuzul oricărei urme de
compasiune. Potrivit dreptei, România nu poate fi o țară adevărată decît în
măsura în care bătrînii știrbi, femeile de serviciu și asistații social sunt
izolați și trimiși în carantina unei ignorări meritate. În România dreptei
viața liberă este posibilă doar la umbra protectoare a unui hashtag care îi
separă pe cei tineri, liberi și frumoși de ciumați („ciuma roșie”), de știrbi,
de femeile de serviciu, de ruși. Aparent progresistă, distincția este de natură
gnostică: lumina nu trebuie întinată de întuneric, nici sufletul de trup, ori spiritul
de materie.
Apropierea naturală a BOR de elita de dreapta ar
putea fi explicată și de sensul figurat al adjectivului „bizantin” („intrigant,
perfid, corupt”): atît BOR, cît și elita sunt corupte în măsura în care și-au
trădat vocația lor educativă, și anume acea misiune de a conduce care
constituie esența educației. De pildă, în zilele imediat următoare morții
Regelui Mihai, BOR și-a exprimat deschis și curajos ataşamentul și respectul
față de Rege în special și față de Casa Regală a României în genere. Dar a
trebuit ca Mihai să moară pentru ca poporul român să afle care este atitudinea
ierarhiei BOR față de Rege. Te poți întreba prin urmare dacă aceasta este cu
adevărat poziția ierarhiei, sau dacă acum a vorbit pentru că i s-a permis, după
cum în tot acest timp, și în special în primul deceniu, cel decisiv, de după
1990, i s-a permis să tacă în legătură cu Regele. Așa cum și elita a tăcut
atunci cînd Traian Băsescu, (a.k.a. Harap Alb, a.k.a. Căpitanul Bligh), l-a
jignit pe Rege.
BOR nu-i poate uni pe români, oricît de mare și de
încăpătoare ar fi catedrala pe care ar ridica-o. În condițiile pierderii
conștiinței naționale și a slăbirii cronice a sentimentului de solidaritate
umană, românilor le-ar trebui, pe lîngă trupul mistic al Bisericii, și unul de
carne. Au nevoie de o persoană. Singura persoană care ar fi putut readuce în
mod legitim și convingător ideea unității în conștiința noastră ne-a părăsit cu
puțin înaintea inaugurării „anului omagial al unității de credință și de neam”.
Ce-i drept, noi am părăsit-o cu mult înainte, atunci cînd am descoperit că
Regele poate face totul împreună cu Dumnezeu – dar nimic fără noi.
BOR crede că se poate și fără ea, că harul rămîne
lucrător chiar dacă preotul este nedemn. Deși faptul este adevărat, ușurința cu
care este tratat de clericii înșiși are efecte devastatoare asupra Bisericii,
în special în ce privește activitatea ei misionară. Poate că și din acest motiv
Patriarhul Daniel apreciază contribuția laicatului, mai ales atunci cînd în
rîndurile lui se află personalități precum Teodor
Baconschi, Sever Voinescu sau Mihail Neamţu (http://basilica.ro/apreciere-si-recunostinta-patriarhul-daniel-a-oferit-distinctii-personalitati-si-jurnalisti-romani-care-au-promovat-anul-comemorativ-2017/).
Elita consideră că se poate și fără „gloata
ineptă”, fără toți cei care nu pricep idiomul îngeresc.
Poporul a ajuns să creadă la fel de greșit că se poate fără celălalt, că „eu”
este separat de „tu”, iar „noi” de „voi”.
Eminescu ne vedea uniți în iubirea de moșie (de
moștenire). Aceasta putea constitui un zid care ne unea și tocmai de aceea ne putea
apăra mai puternic decît orice oaste. Ne putea apăra nu doar de străin (de „ruși”!), ci și de noi, de egoismul nostru, de nepăsarea noastră – de „eu”. De Ziua Culturii Naționale, intelectualul
de dreapta care cu altă ocazie o punea la punct pe femeia de serviciu (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.ro/2017/12/regele-si-femeia-de-serviciu.html),
afirma la postul public de radio că, printre altele, Eminescu era rusofob.
Chiar la timp! Ce sincronizare, domnule! În sfîrșit, Eminescu a devenit actual.
Dar Eminescu era la fel de bine și americanofob
cînd venea vorba de alienarea și spiritul mercantil care ispitea mințile și
inimile românilor. Chiar dacă Eminescu nu mai este lăsat să vorbească despre
moșia-moștenirea noastră, de vreme ce astăzi suntem protejați de oști străine
și de un sistem de apărare antirachetă în care, iată, a fost integrat pînă și
Eminescu, să ne bucurăm cel puțin că atît elita, cît și BOR tac în legătură cu
ea. De-abia cînd aceștia vor vorbi despre iubirea de moșie, vom ști că am pierdut-o
de-a binelea. Fie ea, fie noi, cineva va fi rămas de cealaltă parte a zidului.
