Despre rai și iad (1)

 

Cel mai lung miting de protest este cel din iad. Mai precis, este veșnic. Nemulțumirea cetățenilor iadului reprezintă prelungirea nemulțumirii pregustată încă de pe pămînt de oamenii indignați de nedreptatea lui Dumnezeu și a slujitorilor Lui cerești, care încalcă în mod flagrant principiul meritocrației și regulile moralei individuale, strict subiective. Cetățenii iadului și majoritatea locuitorilor cetății omului, inclusiv cei mai mulți creștini de astăzi, pleacă de la premisa potrivit căreia raiul este destinat oamenilor buni, harnici, cinstiți, serioși, respectabili. Poate că această premisă este decisivă în religiile individuale ale lumii de astăzi, dar creștinismul o refuză (primul om în rai este un tîlhar, primul om care-l vede pe Hristos înviat este o femeie eliberată de demoni). În creștinism, salvarea este darul milostivirii lui Dumnezeu acordat potrivit credinței și pocăinței omului, care-l ajută pe om să vadă lumea din perspectiva bunătății lui Dumnezeu, nu din cea a propriei sale bunătăți și cu atît mai puțin din perspectiva răutății lumii.      

 

De ce-uri (9)

 

— De ce înjurătura preferată a suveraniștilor este de morți?

— Pentru că toți suveraniștii sunt nemuritori.

 

O simplă observație (2)

 

Mîine, liderița unei biserici care consacră homosexuali și lesbiene ca preoți și preotese, episcopi și episcopițe, se va întîlni cu liderul unei biserici care a protejat preoți și episcopi pedofili. Leon al paișpelea și doamna Mullally speră ca această întîlnire va ajuta lumea să creadă în Hristos. Foarte probabil, dacă nici acest lucru nu-i va aduce pe oameni la credință, liderilor și liderițelor creștinismului occidental nu le va mai rămîne decît să înlocuiască statutul de „Tată” din rugăciunea „Tatăl nostru” cu pronumele „voi” ca formă mai incluzivă de singular (după modelul „they” sau „them” din engleza corectă politic), astfel încît noi să fim ca voi precum în cer, așa și pe pămînt.