miercuri, 22 august 2018

Tatăl surogat


Nu pot spune că mă omor după copii, ai mei sau ai altora. Sper din toată inima că nici ei nu mă plac. Dar atunci cînd ești singurul tată din parc, ai o problemă. Oricît de antipatic ai fi, sau doar ai încerca să pari. Bineînțeles, oricare dintre numeroșii masculi ieșiți la rîndul lor cu puii lor în parc s-ar putea califica ca „tată” în măsura în care și-ar putea scoate capul din iphone. 
S-ar putea să nu-ți dai seama chiar de la primul puștan care vi se alătură, ție și copilului/copiilor tăi pentru a vă juca împreună volei, sau fotbal, sau tenis. S-ar putea ca nici la următorul să nu ți se aprindă nici o luminiță. Ce-i drept, detaliile din Clash Royale și din Minecraft, repetate zi de zi de băiatul tău cu un entuziasm sufocant și o consecvență criminală, ți-au atenuat mult instinctul de conservare.
Dar dacă nici atunci cînd o fetiță care are un sfert din vîrsta băiatului tău îți înapoiază mingea strigîndu-ți frenetic „Haide, tati!” nu înțelegi că e timpul să o ștergi din parc, înseamnă că îți meriți soarta.
Masculii și femelele vor pui și fac pui. La om, însă, puii nu sînt doar pui. Puii de om sînt și copii. Iar copiii vor mame și tați, nu surogate.