Cumpana. O viziune ortodoxa: Cea mai bună muzică

marți, 1 octombrie 2019

Cea mai bună muzică

Cea mai bună muzică este cea care te atinge cel mai adînc.

Manelele te ating la buric. Buricul este cel mai adînc loc al oamenilor care nu mai au nimic altceva.

Muzica rock te atinge la nervi. Nervii sînt cel mai adînc loc al oamenilor care nu mai au nimic altceva.

Muzica clasică te atinge la cap. Capul este cel mai adînc loc al oamenilor care nu mai au nimic altceva.

Folkul te atinge la inimă. Inima este cel mai adînc loc al oamenilor care nu mai au nimic altceva.

Bluesul te atinge la trecut. Trecutul este cel mai adînc loc al oamenilor care nu mai au nimic altceva.

Rapul, hip-hopul, house, techno nu te ating nicăieri pentru că aceasta este muzica oamenilor care nu mai au nimic, deși au avut la un moment dat și buric, și nervi, și cap, și inimă, și trecut.

Muzica sferelor este pentru sferele care nu au fost niciodată altceva.

Care este cea mai bună muzică? Cea care te atinge cel mai adînc.

Moto

„Singura problemă a Părintelui Nicolae Steinhardt era aceea de a cîntări cît anume din ceea ce primise prin botez trebuia convertit într-o atitudine civică de protest fată de imoralitatea, de şmechereala şi de laşitatea ce abundau în jurul nostru. Colindam împreună pădurile Clujului, încercînd să întocmim liste de potenţiali protestatari. Nu ajungeam niciodată la mai mult de cîteva zeci de persoane fiabile, cu care, spunea el, nu puteam face mare lucru. Era nevoie de sute, de mii. Puteam, eventual, să ne salvăm sufletele, dar nu puteam să schimbăm cu adevărat situaţia politică. Era foarte preocupat şi trist pentru asta.”

Virgil Ciomoş („Nicolae Steinhardt era un lucrător ascuns al rugăciunii inimii” Convorbiri literare, nr. 11, 2009,

http://convorbiri-literare.dntis.ro/CIOMOSnov9.html)

„Dacă înţelegem bine textul eshatologic al Sfintei Scripturi, urmează că încrederea şi curajul vor defini pe deplin natura celei din urmă epoci. Cultura „creştină” înconjurătoare şi tradiţiile susţinute de ea îşi vor pierde influenţa. Această pierdere va ţine de primejdia generată de scandal, primejdie despre care s-a spus: „îi va amăgi, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi” (Matei 24, 24).

Solitudinea în credinţă va fi teribilă. Dragostea va dispărea de la faţa lumii (Matei 23, 12), dar cu atît mai preţioasă va fi această dragoste cînd va izvorî dinspre un om solitar către un altul, fapt ce va implica un curaj al inimii zămislit din urgenţa iubirii lui Dumnezeu aşa cum a fost ea arătată în Hristos. […] Dacă vorbim aici despre apropierea Sfîrşitului, nu înţelegem apropiere în sensul timpului, ci în sensul în care ea ţine de esenţa Sfîrşitului, căci în esenţă existenţa omului se apropie acum de o decizie absolută. Efectiv fiecare consecinţă a acestei decizii poartă cu sine cea mai mare potenţialitate şi cea mai teribilă primejdie.”

Romano Guardini, The End of the Modern World, ISI Books, 1998, pp. 108-109 (volumul cuprinde o serie de prelegeri susţinute de Guardini între anii 1947-1949).