Ortodoxia pentru îngerași

Vin la mine la spovedit oameni de 80 de ani şi-i întreb dacă ştiu rugăciuni, iar ei îmi răspund: „Da, părinte, Tatăl nostru şi Îngerelul”. Şi le zic: „Şi acuma tot aşa spui, eu sunt mic, Tu fă-mă mare?!”

(Părintele Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, p. 127, https://manastireararau.files.wordpress.com/2012/10/teofil-paraian-veniti-de-luati-bucurie.pdf)

În ultimii două mii de ani nu a existat niciodată pe teritoriul actual al României un păgînism mai viguros și mai răspîndit precum cel de astăzi. Contrar temerilor unora, nu este userismul. Contrar speranțelor altora, nu este secularismul. Contrar tuturor așteptărilor, este ortodoxismul.

Unul dintre adevărurile de credință ale păgînismului creștin ortodox este că ortodocșii tineri și frumoși merg în rai. De fapt, convingerea despre tefeciști (tineri frumoși creștini) este un corolar al convingerii că pruncii și copiii nu au păcate. De aceea, în cazul unui sfîrșit prematur, ei și doar ei merg sigur și direct în cer. La fel ca toți cățelușii nostimi, de altfel. În schimb, pentru bătrînii creștini care mor copleșiți de boală, singurătate și, mai ales, sărăcie, preoții nici măcar nu se mai deranjează să țină slujba stîlpilor. Ce rost mai are? Oricum, doar Dumnezeu știe unde se duc bătrînii urîți și știrbi atunci cînd se duc. Probabil la dragnea. Adică tot acolo unde se duc și cîinii urîți.

În schimb, atunci cînd moare un tînăr frumos și creștin (tefecistul este ușor de confundat cu tefelistul întrucît cei doi împărtășesc nu doar tinerețea și frumusețea, ci și convingerea că „important este doar ceea ce ne unește”), el pleacă obligatoriu la cer. Aceasta este o altă certitudine:

„Se împlinesc două săptămâni de când Teodora a plecat la viața veșnică. Nu putea pleca altundeva decât la viață. Certitudinea aceasta ne-o dau toate fotografiile cu ea care au făcut înconjurul Internetului. O adolescentă senină ne privește din imagini, deși este în mod clar în suferință.” (http://stiripentruviata.ro/testamentul-tedorei-un-inger-care-ne-descopera-frumusetea-vietii-traite-cu-sens-pana-la-capat-si-alaturi-de-cei-dragi/)

E o certitudine: uitați-vă la poze.

Este ca și cum ai spune: Hristos a înviat pentru că era un tip de treabă și arăta bine. Uitați-vă la pozele bizantine!  

Dar apostolii nu și-au făcut selfiuri: nici cu Hristos, nici cu ei înșiși. Certitudinea lor venea din experiența unei alte vieți, a unei vieți adevărate pe care nu au transmis-o cinematografic și vizual, ci liturgic și lăuntric. Despre o asemenea transformare ar trebui să vorbim în cazul fiecărui creștin. În schimb, articolul publicat pe site-ul știripentruviață.ro (preluat pe nemestecate de site-uri care se pretind și poate chiar se cred creștine și conservatoare) este întitulat astfel: „Testamentul TEODOREI, un înger care ne descoperă frumusețea vieții trăite cu sens: până la capăt și alături de cei dragi”. Din punct de vedere creștin, afirmația este un non-sens: istoria ne oferă numeroase cazuri de oameni care au trăit cu sens pînă la capăt și alături de cei dragi: oameni precum Goebbels, ori Stalin. Nu orice sens este neapărat sens creștin, iar orice păgîn îi iubește pe cei care-l iubesc.

Mai departe, cît de ortodoxă este această certitudine: „suferința și moartea sunt lipsite de sens doar dacă se petrec în singurătate și necredință.” De ce este asociată singurătatea necredinței? Înțeleg de ce unii găsesc sensul doar în gașcă: pentru că nu pot supraviețui sau prospera în afara cîrdășiei, în afara peșterii de tîlhari în care unii vor să transforme Biserica. Dar sensul creștinismului nu stă nici în singurătate, nici în gașcă, ci în părtășie cu Hristos prin Tainele Bisericii. De aceea în creștinism este posibil să te împlinești atît în singurătate, cît și în comunitate. Acesta este motivul pentru care Domnul l-a îndemnat pe Cuviosul Zosima să meargă în căutarea Sfintei Maria Egipteanca.

„Adevărații” creștini sînt cei care știu că pruncii sînt îngerași. „Adevărații” creștini habar n-au de Hristos, iar de învierea cu trupul se îndoiesc (de altfel, acesta este unul din criteriile sigure prin care poți recunoaște un „adevărat” ortodox). Dar în păgînismul creștin ortodox a nu ști nimic despre orice lucru esențial din creștinism echivalează cu o mărturisire de credință. Este dovada că ești un adevărat creștin.

Astăzi am pomenit-o și cinstit-o pe Sfînta Cuvioasă Parascheva. E drept, „adevărații” creștini, o sectă în creștere vizibilă, îi spun Parascheva. Doar amatorii o numesc Paraschiva. Nimeni nu știe de ce, dar Parascheva sună mai autentic, mai moldovenește. Probabil că în următorii ani, și-mai-adevărații-creștini îi vor atașa numelui sfintei un „y”. Un amănunt secundar devine principal pentru oamenii lipsiți de înțelegerea lucrurilor esențiale. Iar pe temelia lucrurilor secundare nu pot crește decît aberații, precum convingerea potrivit căreia copiii sînt îngeri. Această înțelegere a vieții creștine este responsabilă în mare parte pentru frecvența cu care copiii sînt împărtășiți: pentru că vor crește în curînd, vor deveni adulți și nu se vor mai putea împărtăși. Pentru că adulții sînt impuri, au păcate. Adulții nu sînt îngeri – decît în măsura în care sînt tineri și frumoși.

Sf. Parascheva s-a născut

„din părinți creștini greci, de neam bun și bogați, având multe averi. Ei au botezat-o și au crescut-o pe Parascheva în credința creștină. Evlavioasă fiind, mergea mereu cu maica ei la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Într-o zi, după ce trecuse de vârsta de zece ani, mergând la biserică, a auzit acest cuvânt al Evangheliei: «Cel ce voiește să vină după Mine, să se lepede de sine și să ridice Crucea sa și să urmeze Mie» (Luca 9, 23 ). Auzind acestea, s-a aprins inima ei, dorind să împlinească pe dată cuvântul Evangheliei și, ieșind din biserică și întâlnind un sărac, s-a ascuns de maica sa și, dezbrăcându-se de hainele bogate pe care le purta, le-a dat lui, iar ea a îmbrăcat hainele săracului.

Iar când a venit acasă și au văzut-o părinții într-un astfel de chip, s-au îngrozit și au bătut-o, ca să nu mai facă așa ceva. Ea însă a făcut acestea de mai multe ori, neluând în seamă ocările, amenințările și bătaia pe care o lua de la părinți. Iar cele pe care le îndura acasă erau ca niște prevestiri ale roadelor duhovnicești de mai târziu, mai presus de firea omenească.”

Sf. Parascheva a fost bătută de părinții ei creștini pentru că a luat în serios cuvîntul Scripturii. A fost bătută pentru că a luat chipul săracului. A plecat de acasă pentru că voia să-l vadă și să-l audă pe Hristos. De aceea o cinstim astăzi pe sfînta Parascheva, nu pentru că era de neam bun, nu pentru că era tînără, nu pentru că era frumoasă.

Poate că o vom pomeni cîndva la fel și pe tînăra Teodora. Dar acesta este un lucru dificil, întrucît testamentul ei, mărturia ei sînt acoperite deocamdată de neamul bun (fiică de preot), de tinerețea și frumusețea cu care „adevărații” creștini astupă iubirea Teodorei pentru Hristos. Mărturia ei creștină este acoperită de mărturia noastră păgînă. Așa cum familia o împiedica pe Sf. Parascheva să ia chipul lui Hristos, tot astfel „adevărații” creștini din zilele noastre acoperă chipul lui Hristos din Teodora cu imaginea îngerului.

„...Gândiţi-vă, ce religiozitate a avut omul acela dacă el o viaţă întreagă numai Tatăl nostru şi Îngerelul a zis... E prea puţin! Când vine cineva la spovedit şi e fumător îi zic: Ne întâlnim când nu mai eşti fumător. Dar unii zic: Părinte, da’ sunt unii preoţi care şi ei fumează. Şi zic: Păi, la ei să te duci!” povestea părintele Teofil în continuarea pasajului pe care l-am citat în introducere.

Unul dintre motivele pentru care astăzi nu mai există mari duhovnici, este pentru că îi preferăm pe preoții care fumează. Îi preferăm pe acei guru care văd într-un film despre patimile Domnului o drăcovenie, de vreme ce copiilor le este interzis să-l vadă. Preferăm un creștinism cu acordul copiilor (https://gandeste.org/politica/patimile-cu-dezacordul-domnului-plesu/39235/), ne dorim un creștinism și o lume pentru îngerași.