Eurofilii au dreptate pentru că nu au cum să se înșele, spre deosebire de rusofili, care se înșală pentru că nu au cum să aibă dreptate.
Nu orice rusofob este eurofil, dar orice eurofil este în mod necesar rusofob. Pentru un simplu rusofob, orice lucru care poate elimina Rusia din istorie, inclusiv bomba atomică, este un lucru bun. Pentru rusofobul eurofil, însă, Rusia nu trebuie eliminată, ci eurofilizată, readusă pe drumul cel bun al neoliberalismului pe care pornise prin Gorbaciov și Elțîn, dar de la care a fost abătută de dictatorul Putin. Dacă nu ar fi fost putinist, Putin ar fi avut dreptul de a schimba regimurile din alte țări pentru a le duce pe calea cea bună, calea euro-atlantistă. Dar pentru că el a ales altă cale, nici nu mai contează care, ne revine nouă, eurofililor rusofobi, nobila misiune de a le dărui popoarelor vieți demne de om, protejate de teroarea rusă. Iar această protecție nu este posibilă decît printr-o teroare și mai mare.
Refuzînd darul libertății, Rusia demonstrează că reprezintă o amenințare nu doar pentru sine, ci și pentru toate țările libere și independente din apropierea ei, precum România. Sau Moldova. De aceea, pentru eurofili este limpede că efortul Rusiei de a înăbuși libertățile non-rusofililor nu poate fi limitat decît prin înăbușirea libertăților non-eurofililor. Mai precis, totalitarismului rusofon nu îi poate rezista decît o euro-democrație de fier, precum cea întemeiată în UE de noua „Doamnă de Fier”, Ursula von der Leyen. Sau de Maia Sandu în Republica Moldova:
„Chiar s-a spus că dacă politicienii din România ar fi asemeni Maiei Sandu, am fi departe. Unde, în ce direcție, este mai greu de spus.
Căci, de când este Maia Sandu președinte, în Republica Moldova au fost interzise 11 televiziuni. Un partid a fost declarat neconstituțional, iar Parlamentul a votat o lege prin care foștilor membri ai respectivului partid li se interzicea să mai participe la alegeri. Curtea Constituțională a Moldovei a zis că, totuși, asta e prea mult.
Unul dintre motivele pentru care în Moldova se poate interzice un partid sau membrilor acestuia li se poate interzice să candideze este că partidul respectiv a incitat populația la proteste «împotriva președintei Maia Sandu și a guvernului său pro-occidental pe motivul creșterii prețurilor». De asemeni, partidul ȘOR milita împotriva integrării în UE a Moldovei. La momentul declarării partidului ȘOR drept neconstituțional, împotriva partidului sau a membrilor acestuia nu fuseseră dictate sentințe definitive, argumentele pentru scoaterea partidului în afara legii venind de la procurori și dintr-o anchetă jurnalistică.
Iată, deci, că Moldova este cu mult înaintea României în acest domeniu. Și se pare că aceasta este calea democratică atât de apreciată în UE, a cărei conducere executivă o laudă și susține pe Maia Sandu în cursa prezidențială, și în SUA, de unde înalți demnitari ai administrației Biden zboară regulat la Chișinău pentru a o sprijini electoral și nu numai pe candidată.” (Patrick André de Hillerin, „Ciudat de dezirabila democrație de peste Prut”, https://www.catavencii.ro/ciudat-de-dezirabila-democratie-de-peste-prut/).
Sunt cîteva ironii în toată povestea (de unde și titlul acestui text):
1. Epitetul „Doamna de fier” i-a fost conferit lui Margaret Thatcher de publicația sovietică Krasnaya Zvezda (Steaua Roșie) în ianuarie 1976, fiind menționat într-o știre de Robert Evans, șeful de atunci al biroului din Moscova al Agenției Reuters (https://www.washingtonpost.com/news/worldviews/wp/2013/04/08/irony-lady-how-a-moscow-propagandist-gave-margaret-thatcher-her-famous-nickname/, vezi și la https://www.reuters.com/article/2013/04/08/us-britain-thatcher-soubriquet-idUSBRE9370NY20130408/). Propaganda sovietică îi făcea liderului conservator britanic un mare serviciu, Thatcher asumîndu-și supranumele ca o recunoaștere a fermității caracterului ei moral, deși sovieticii voiau de fapt să semnaleze apariția unui dictator rival.
2. Este posibil ca porecla să fi fost deja în circulație în societatea britanică, fiind inspirată de instrumentul medieval de tortură cunoscut drept „Fecioara de fier”, după cum observă autorul articolului din WP menționat mai sus.
3. Democrația euroatlantică presupune topirea și returnarea societăților pe care le eliberează, folosind metodele verificate ale melting pot-ului cultural, state-building și nation-building, după formula infailibilă one-size-fits-all. Deformările profunde produse de aceste metode, aplicate prin constrîngeri cu atît mai greu de sesizat cu cît societatea devine mai deschisă, adică mai dezrădăcinată, sugerează că o parte însemnată dintre „principiile”, „obiectivele” și „căile” aplicate în vederea „progresului democrației” ar trebui încadrate mai degrabă printre tehnicile de tortură decît printre cele de manipulare.
4. În zona ortodoxă eurofilă din România, Elena Lasconi este văzută ca un politician capabil să contribuie nu doar la o integrare instituțională a României în lumea civilizată, ci mai ales la o convertire a mentalității generale românești la cea occidentală. Lasconi a fost prezentată astfel ca un bun mijlocitor și la nivelul lumilor (lumea românească și cea occidentală), nu doar al statelor. Dar faptul că Lasconi se declară dispusă, ca posibil viitor președinte al României, să-i ceară Patriarhului Daniel să îndepărteze din BOR persoanele care nu corespund noii realități euroatlantice în timp ce își afirmă susținerea ei totală și necondiționată pentru Maia Sandu (https://romania.europalibera.org/a/video-interviu-elena-lasconi/33145975.html), ne ajută să înțelegem mai bine nu doar că s-a terminat cu liderii care pretindeau să le fie admirate hainele democratice atît de fragile încît erau, precum în povestea lui Andersen, practic invizibile, ci și că segmentul ortodox educat, care s-a definit pînă în prezent ca unul moderat și deschis pentru dialog, nu a făcut decît să aștepte și să se pregătească pentru viitorul lider îmbrăcat în haine de fier.
