Creștinul realist reprezintă o versiune de credincios mult mai coruptă decît cea pe care o vedem în cazul fariseului din parabola Vameșului și Fariseului (Luca, cap. 18). Creștinul realist este de fapt un vameș corupt, contaminat de îndreptățirea de sine a fariseului. Precum vameșul, creștinul realist știe că nu este drept și își recunoaște păcatele. Dar, spre deosebire vameș, creștinul realist recunoaște în fața lui Dumnezeu că este nedrept doar pentru că lumea este nedreaptă și de aceea se consideră îndreptățit să acționeze în virtutea principiului scopul scuză mijloacele.
În sinea lui, însă, creștinul realist este convins că este bun și că ar putea demonstra asta oricînd dacă cei din jur nu ar fi atît de ticăloși. Creștinul realist are o minte de fariseu și o inimă de vameș. El este ticălos doar pentru că lumea, contextul nu îi permit altă soluție. De aceea, de-abia așteaptă ca Dumnezeu să-i distrugă pe ticăloși pentru a-i putea arăta lui Dumnezeu cît de bun este el în realitate, spre deosebire de toți ceilalți ticăloși lipsiți de inimă.
