duminică, 26 august 2012

Curtea miracolelor (II)



Chiar dacă e involuntar, umorul care se degajă din emisiunile postului de radio Trinitas continuă să promită o audiţie agreabilă. Mai ales atunci cînd lucrurile devin serioase. Cum s-a petrecut cu două zile în urmă cînd, în cadrul unui interviu cu dl Dan C. Mihăilescu, cărturarul încă nesigur de întoarcerea sa de la Muntele Athos ne asigura că „avem nevoie de oameni ca Pleşu, Patapievici, care să-i îmbisericească pe intelectualii români.”
Nu te poţi întoarce dintr-un loc în care nu ai ajuns. Decît dacă te afli în Curtea miracolelor: locul unde ciungii, şchiopii şi orbii se tămăduiau brusc de infirmităţi închipuite.
Involuntar însă, precum umorul emisiunilor difuzate de postul de radio Trinitas, dl Mihăilescu are dreptate: Nu doar Pleşu, ori Patapievici, ci oricine poate îmbiserici pe oricine într-o biserică ce vorbeşte „pe frecvenţa sufletului tău”. Fiindcă sufletele noastre sunt dezacordate, aşa încît ne este greu să ştim cu adevărat dacă ne-am dus ori dacă ne-am întors, dacă suntem sănătoşi ori bolnavi, vii sau morţi.