marți, 23 septembrie 2014

„Come on baby, light my fire”

Iar Petru, de departe, a mers după El, până a intrat înăuntru în curtea arhiereului şi şedea împreună cu slugile, încălzindu-se la foc. (Marcu, 14:54)

La rubrica „Anunţuri” de pe site-ul editurii Deisis (http://www.edituradeisis.ro/opencart/) este semnalat articolul dlui Andrei Pleşu din nr. 550 al revistei Dilema Veche (http://dilemaveche.ro/sectiune/situa-iunea/articol/citit-recitit). Dl Pleşu foloseşte apariţia antologiei de texte pe teme teologice ale lui Nae Ionescu, volum publicat la Deisis în 2003 sub titlul Teologia, pentru a reaminti necesitatea dezbaterii unor teme „fierbinţi” din ortodoxia românească, teme care nu s-au răcit nici după optzeci de ani, şi pentru a deplânge dezinteresul lumii ortodoxe pentru ele.
Este convenabil să crezi că cele două lucruri care lipsesc ortodoxiei, corelate prin selecţia fragmentelor citate de dl Pleşu, şi nume intelectualitatea şi Duhul Sfânt [1], pe lângă celelalte subiecte înşirate de dl Pleşu, sunt ocolite de marea parte a clerului, cu excepţia corului format din personaje precum Iustin Marchiş, tocmai pentru că sunt atât de fierbinţi. Desigur, răceala spirituală din viaţa creştină este o realitate, şi ea are câteva cauze evidente, precum păcatul, puţinătatea credinţei, mediocritatea sau indiferenţa credincioşilor ortodocşi, de la mireni la clerici. Şi mie îmi pare greu de înţeles cum se face că nişte slujitori ai Cuvântului au, în majoritate, probleme de exprimare, de parcă ar veni nu din seminare şi facultăţi, ci direct din şcolile ajutătoare.[2]
Probabil că mai există şi alte motive din această categorie, dar mă gândesc dacă nu cumva mai există unul aparte, care să ţină de alcătuirea lăuntrică, de dispoziţia spirituală diferită a credinciosului şi intelectualului. Nu ar fi util să ne întrebăm dacă nu unul, ci „trei focuri arde pe lume”, vorba cântecului (vezi aici de la minutul 3: http://www.youtube.com/watch?v=BnM4W2xU4tU)? Ce-i drept, „niciunu’ n-arde bine”, însă fiecare arde în legea lui. Dacă lucrurile stau aşa, atunci nu ştiu dacă e de dorit să aţâţăm cu tăciuni dilematici Rugul aprins sau dacă ar trebui să ne mire că artificiile intelectuale îi lasă reci pe credincioşi. După cum nici Petru nu reuşea să se-ncălzească la focul din curtea arhiereului, în jurul căruia dezbătea cu slujitorii apropierea lui de Iisus.
 
Note:

[1] Lipsa intelectualităţii explicând formalismul ortodoxiei noastre, în timp ce lipsa Duhului îl face pe teolog să „debiteze lucruri inactuale, în care nici el nu mai crede” (ceea ce mi se pare fals: Duhul ne face să credem lucrurile inactuale. Tocmai d-aia le debităm).   

[2] Trebuie menţionat, spre lauda creştinilor catolici, protestanţi şi neoprotestanţi din România, că spre deosebire de ortodocşi, aceştia se exprimă cursiv şi corect. Stilistic însă, limbajul lor frapează prin tendinţe opuse: în timp ce catolicii întrebuinţează un limbaj neutru, de buletin meteo, protestanţii păcătuiesc prin excesul de zahăr (atât de dăunător sănătăţii!), încât cel mai simplu dialog cu ei se transformă într-o poveste de seară. Asta nu înseamnă că nu-mi plac poveştile. Doar că nu-mi plac poveştile de adormit copiii. Îmi plac, ca să folosesc o vorbă de-a lui Mircea Platon, poveştile de trezit copiii.