„Briciul lui Menci” este un fel de „brici al lui
Ockham” aplicat în domeniul alimentar. Principiul enunță, în formularea pe care
am auzit-o chiar din partea autorului în cadrul unei emisiuni televizate, că
orice produs alimentar preparat/procesat care conține mai mult de patru
ingrediente este dăunător sănătății. Altfel spus, nu e nevoie să știm nimic
despre euri – e destul să numărăm ingredientele de pe etichetă. Acuma, după cum
știm cu toții, orice produs preparat/procesat din industria alimentară conține
mai mult, cu mult mai mult de patru ingrediente. Iar aceste ingrediente care erau în plus doreau
foarte mult să rămînă în produsele respective. Probabil că se atașaseră foarte
mult de acestea. Așa că ingredientele, neavînd încotro, au fost nevoite să-l
scoată pe Profu’ Menci din compoziție.
Din simplul motiv că atașamentul lui față de sănătatea omenilor devenise un
pericol pentru sănătatea nenumăratelor ingrediente și, doar în mod indirect, a producătorilor
de produse alimentare, solidari bieții de ei cu destinul ingredientelor (o
întrebare la care nici măcar nu îndrăznim să ne gîndim, de teamă că s-ar putea
să primim un răspuns: dacă telemeaua de oaie este din soia, din ce naiba se mai
face „tofu”? Cum mi-a zis cineva, „dom’le, brînza adunată de la toate oile din Sibiu nu ajunge nici măcar pentru orașul Sibiu, iar dumneata crezi că mănînci brînză de Sibiu la București?” Da, chiar credeam asta! Dar să
vedem și partea plină a paharului: Cine-ar fi crezut că din soia se poate face
o brînză atît de gustoasă?).
Acuma
văd că Ungureanu (era să scriu Tismăneanu, dar sincer, care-i diferența? De
parcă ar trebui să știm diferența dintre euri, cînd nu trebuie decît să le
numărăm) e speriat că stînga fură Crăciunul (http://www.europalibera.org/content/blog/27419037.html).
Păi ăsta e un lucru bun, aș zice. Adică, ceva care merită furat are valoare.
Simplul act de a fura Crăciunul nu poate decît să-l pună în valoare. Să-i
crească valoarea, fapt de care dreapta nu poate decît să se bucure de vreme ce
în felul acesta îl poate vinde la un preț ceva mai ridicat. În realitate, sigur
că nimeni
nu-și propune așa ceva cîtă vreme Crăciunul vinde, cîtă vreme Crăciunul aduce
destul de mulți bani si destul de puțină, aproape deloc religie. Ungureanu exagerează
stîngismul stîngii pentru ca noi să simțim nevoia de o dreaptă și mai
puternică. Mai puternică, în nici un caz mai dreaptă.
Dar să zicem că am vrea un Crăciun fără euri: dacă
am încerca să-i aplicăm Crăciunului briciul lui Menci, ne-am trezi probabil
fără Crăciun. Sau dacă am aplica acest principiu vieții culturale și politice
românești, am descoperi poate același potențiator de aromă, ascuns sub denumiri
diferite, unele chimice, altele naturale sau, în orice caz, „identic” naturale:
„Așa cum
există parlamentari care nu s-au mai despărțit de un scaun de deputat sau de
senator din 1990 încoace, există și un partid care, din 1990 și până în 2015
înclusiv, s-a aflat și se află la guvernare. Acest partid s-a numit, la
început, Frontul Salvării Naționale. Sub numele ăsta a câștigat alegerile din
20 mai 1990. Apoi, FSN a devenit două partide: FSN și FDSN. FDSN a continuat să
se afle la putere și între 1992 și 1996, iar FSN a stat în opoziție. Apoi a
intrat FDSN în opoziție și s-a redenumit PDSR. Dar a venit la putere FSN,
redenumit PD, alături de CDR. În 2000, PD a trecut în opoziție, iar PDSR a
ajuns la putere și și-a schimbat iar numele, în PSD. În 2004 iar s-au schimbat
rolurile și PSD a trecut în opoziție, PD la putere. În 2009 au guvernat împreună,
alături de PNL, după care PSD a ajuns iar în opoziție și PD la putere. În 2012
au făcut iar schimb, pentru ca în 2015 să se retragă din guvern și PSD, ca să
guverneze din opoziție.
Astăzi, din FSN există mai multe aripi: PSD,
PNL, PMP, M10. Ca să nu enumerăm decât partidele care conțin cel puțin un
membru marcant care a făcut parte din FSN sau dintr-un partid ce descindea
direct din acesta. M10 e condus de o fostă membră PD, PSD e condus de un vechi
membru PD și apoi PSD, PNL e FSN. Iar FSN nu este nimic altceva decât partidul
înființat de Ion Iliescu, urmașul direct al PCR. Practic, la putere în România,
în ultimii 26 de ani, s-a aflat PCR, sub diverse nume. Iar înainte de asta, în
primii 43 de ani după al doilea război mondial, tot PCR s-a aflat la putere.
Vorbim, probabil, de cel mai tare partid european, ai cărui oameni n-au mai
plecat din fruntea bucatelor de 69 de ani. Chiar dacă, din când în când, au mai
fost nevoiți să-și schimbe numele.” (http://www.catavencii.ro/eternii-dinozauri-ai-parlamentului-romaniei-iii/)