Pe contul de FB al unui prieten care semnalase
postarea mea anterioară, cineva întreabă: „Şi dacă Patriarhul Daniel a pomenit
morţii, pe fiecare după numele lui, la liturghie, încă de a doua zi, mai e
valabil comentariul domnului Fedorovici?”
Ieri s-au împlinit 17 de la moartea părintelui
Cleopa, la înmormântarea căruia PF Daniel, pe atunci mitropolit al Moldovei, a
fost prezent. Aşa cum era şi normal, fiind vorba de un mare duhovnic din
eparhia sa, precum şi propriul duhovnic şi naş de călugărie. Aşa cum se cuvenea
să fie prezent şi la înmormântarea părintelui Stăniloae, în 1993, ca membru al
Sinodului adunat acolo. După cum era firesc să participe, zece ani mai târziu,
la înmormântarea părintelui Galeriu. Dacă n-ar fi lipsit de la slujba de
înmormântare a părintelui Arsenie Papacioc, mai că te-ai putea gândi la aceste
momente ca la nişte episoade din Highlander. Ce vreau să spun este că, în
comparaţie cu prezenţele spectaculare, impresionante prin gravitate şi
implicare, demonstrate de PF Daniel în ocaziile menţionate, atenţia acordată tragediei
de la Colectiv de Patriarhul României poate fi considerată, fie şi de cineva
familiar cu gesturile lui zilnice, palidă. Asta dacă vrem să fim generoşi.
Tocmai acum, când era mai multă nevoie de gravitate, Patriarhul şi-a luat la
revedere de la ea, riscând astfel să împingă o mare parte a populaţiei într-o
stare de imponderabilitate.
