Apa nu înseamnă mare lucru pentru noi, cei de astăzi. Face
parte din confortul esențial al vieții, accesibil, automat, ieftin. Porniți
robinetul și iată, curge... Cu toate acestea, timp de mii de ani apa a fost un
simbol religios fundamental și pentru a înțelege de ce a fost așa trebuie să
recuperăm sentimentul aproape dispărut al legăturii noastre cu cosmosul.
Pentru oamenii din lumea antică, apa nu a fost decît
un simbol al vieții în sine și al lumii ca viață... Apa este cu adevărat o
condiție prealabilă a vieții. Se poate rezista fără hrană pentru o lungă
perioadă de timp, dar fără apă, se moare în scurt timp, așa că putem spune că
ființele umane sînt, prin natura lor, ființe însetate. Fără apă curățenia este
imposibilă, de aceea apa este totodată și un simbol al curățării și a purității.
Apa ca viață și puritate, dar și ca frumusețe, energie și forţă, reflectă și absoarbe,
prin aceste calități, nemărginitul cer albastru. Toate acestea descriu acea percepție
sau experiență a apei care a așezat-o în centrul simbolismului religios.
Intrați într-o biserică în ajunul Epifaniei, în
timp ce se celebrează „Marea binecuvântare a apei”. Ascultați cuvintele
rugăciunilor și imnurilor, acordați atenție ritului și veți simți că există mai
mult aici decât un ritual străvechi: el are să ne spună ceva astăzi, așa cum a
făcut-o cu o mie de ani în urmă, ceva despre viața noastră și setea noastră
veșnică și neclintită de purificare, renaștere, reînnoire... În această
sărbătoare, apa devine ceea ce a fost în prima zi a creației, cînd „pămîntul
era netocmit și gol. Întuneric era deasupra adîncului și Duhul lui Dumnezeu Se purta
pe deasupra apelor”(Facerea 1: 2).
Cuvintele slujbei evocă acest lucru în laudă și mulțumire: „Mare eşti Doamne şi
minunate sunt lucrurile tale şi nici un cuvânt nu este îndeajuns spre lauda
minunilor Tale!” Încă o dată, omenirea stă în fața misterului existenței. Încă
o dată, experimentăm lumea în bucurie și vedem frumusețea și armonia ei ca dar
al lui Dumnezeu. Încă o dată mulțumim. Și în această mulțumire, laudă și
bucurie, devenim iarăși ființe umane autentice.
Bucuria Epifaniei se află în recuperarea unei
experiențe cosmice a lumii, în redobîndirea credinței că totul și oricine poate
fi oricînd spălat, curățit, reînnoit, renăscut și că indiferent de cît de
murdară și de înglodată a devenit viața noastră, indiferent de mocirla în care
ne-am tăvălit, întotdeauna avem acces la un izvor curat de apă vie, deoarece
setea umanității pentru cer, pentru bunătate, perfecțiune și frumusețe nu este
moartă și nici nu poate muri vreodată. Într-adevăr, numai această sete ne face
ființe umane. „Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile tale şi nici un cuvînt
nu este îndeajuns spre lauda minunilor Tale!” Cine a spus că creștinismul este
deprimant și sumbru, morbid și trist și îndepărtează ființele umane de viață?
Priviți închinătorii acelei nopți și vedeți lumina și bucuria care strălucește pe
chipurile lor în timp ce ascultă psalmul care vuiește de bucurie, „Glasul
Domnului peste ape” (Psalmul 28:3), în timp ce privesc preotul stropind salbe
de apă binecuvîntată în întreaga biserică și acele picături strălucitoare zburînd
ca și cum ar atinge întreaga lume, făcând din nou din acea lume o posibilitate
și o promisiune, materia elementară pentru un miracol tainic al transformării
și transfigurării. Dumnezeu Însuși a intrat în această apă ca om; El s-a unit
nu doar cu umanitatea, ci și cu întreaga materie, prefăcînd-o într-un izvor săltător
și luminos spre viață și bucurie.
Dar nici unul din aceste lucruri nu poate fi
experimentat sau simțit fără pocăință, fără o schimbare adîncă a conștiinței,
fără convertirea cugetului și a inimii, fără capacitatea de a vedea totul
într-o nouă lumină. Aceasta a fost tocmai pocăința propovăduită de Ioan
Botezătorul și care i-a permis să-l vadă pe Iisus apropiindu-se de râul Iordan
și să-L primească cu iubire ca pe Dumnezeu Însuși, care de la început a iubit neamul
omenesc și a creat întreaga lume pentru noi ca o icoană a iubirii, veșniciei și
bucuriei Lui.
(traducere de Gheorghe Fedorovici după Fr.
Alexander Schmemann, „The Lord’s Baptism – The Blessing
of Water”, https://signorthodoxchurch.ca/feast-of-theophany-schmemann-the-blessing-of-water/)
