duminică, 31 ianuarie 2021

Partea frumoasă a sfîrșitului lumii?

 „Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile.” (Matei 24, 21-22)

 

Cu nepăsarea celui care știe că problema nu-l privește, părintele Constantin Sturzu încearcă să-i mîngîie pe cei îngrijorați de apropierea vremurilor din urmă, asigurîndu-i că, întrucît mîntuirea va fi mai greu de dobîndit, ea va putea fi dobîndită cu atît mai ușor:

 

„Pentru cei mai mulţi dintre noi, mântuirea va presupune o dublă ridicare: mai întâi, din mormântul virtualității, apoi din cel al realității corupte (căzute), a timpului istoric. Da, ne va fi de două ori mai greu, dar tocmai de aceea există convingerea în Biserică cum că cei de pe urmă se vor mântui împlinind mult mai puține decât asceții și martirii primelor veacuri, la a căror înălţime pot ajunge, însă, chiar și în aceste condiţii. Căci toate ne sunt date cu bună măsură!” („Reala noastră cădere în virtual” Ziarul de Iași, https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/reala-noastra-cadere-in-virtual--277552.html)

 

Cum ar spune cei de Monty Python (https://www.youtube.com/watch?v=jHPOzQzk9Qo), hai să privim întotdeauna la partea luminoasă a întunericului și la partea vie a morții! Ce-i drept, nimeni nu poate contesta că ierarhia ortodoxă a făcut în ultimul sfert de veac ca situația să fie de două ori mai grea, contribuind astfel la posibilitatea unei mîntuiri mai ușoare pentru credincioși. Grație preoților și cărturarilor ortodocși, acum pot ajunge la înălțimea asceților și martirilor din primele veacuri chiar și credincioșii ceva mai puțin serioși.

De fapt, lucrurile stau mai degrabă invers. Vremea „marii strîmtorări” descrisă la Apoc. 7, 14 și Matei 24, 21 și 29 va depăși toate momentele grele din istorie nu doar prin încercarea de suprimare violentă a credinței, ci și prin efortul de amăgire a credincioșilor: „Căci se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi.” (Matei 24, 24) Asta înseamnă că religia și spiritualitatea vor fi nu doar tolerate, ci chiar încurajate. Trinitas TV, Radio Trinitas și Ziarul Lumina vor prospera. Tocmai de aceea, mărturisitorii adevărului creștin vor fi cu atît mai rari, cu cît adevărul creștin va fi mai ascuns și mai denaturat tocmai de cei care ar fi trebuit să-l păzească.

Dificultatea mîntuirii în vremurile din urmă nu este determinată neapărat de o prigoană sistematică a credincioșilor. Astfel de situații au mai existat în istorie, iar în unele părți ale lumii încă mai există. Ceea ce face ca prigoana de la sfîrșit să fie numită „strîmtorarea cea mare” ține de implicarea în prigoană a hristoșilor mincinoși împreună cu cei care-i urmează. Spre deosebire de părerea părintelui Sturzu, Evanghelia ne spune că mîntuirea se va obține de fapt mai greu în vremurile din urmă (față de primele veacuri) nu pentru că se va cere mai mult de la noi, ci din cauza condițiilor nefavorabile credinței ortodoxe. Asprimea vremurilor din urmă nu este determinată doar de prigoana violentă, ci mai ales de nihilismul generalizat produs de refuzul adevărului. De fapt, pentru că perioada secolelor I-VI și cea a vremurilor din urmă (așa cum sunt descrise în Evanghelii) sunt atît de neasemănătoare, dificultatea viețuirii creștine din cele două perioade nu poate fi comparată: nu avem o perioadă de prigoană și de asceză la început care ar solicita un mare eroism și o puternică credință creștine în opoziție cu o perioadă de prigoană la sfîrșit care ar putea fi trecută cu o credință așa și-așa. 

În măsura în care semnele degradării vieții creștine și ale degenerării sufletului omenesc pe care le vedem deja anunță o degradare mult mai gravă în viitor, se poate spune că trăsăturile de caracter și virtuțile care i-au ajutat pe creștinii din primele veacuri să dobîndească mîntuirea – credință ortodoxă, curaj, integritate, nădejde puternică și dragoste creștină – sunt tot mai greu de cultivat în condițiile în care ele sunt refuzate astăzi de Biserica însăși, care preferă și încurajează oportunismul, slugărnicia și cuvîntul amăgitor. Aceasta înseamnă, în acord cu textul evanghelic, că mîntuirea în vremurile din urmă va fi de fapt mai greu de dobîndit decît în perioada persecuțiilor, cu toate că nu va trebui decît să crezi că „Iisus Hristos a venit în trup” (1 Ioan 4, 2). Particularitatea vremurilor din urmă ține de faptul că dobîndirea unei credințe precum cea a credincioșilor din vechime este aproape imposibilă. Nu vorbesc aici de cei din urmă cu peste o mie de ani – vorbesc de cei de acum cincizeci de ani. Din cauza generalizării minciunii și confuziei, din cauza imposturii totale și a nebuniei generalizate inclusiv în Biserică, viața creștină și mîntuirea vor fi aproape imposibile. [Completare ulterioară: Ceea ce va fi ușor la sfîrșit, va fi ușor din perspectiva normalității, dar în condițiile „strîmtorării celei mari”, ceea ce ar fi în mod normal ușor, va fi aproape imposibil. La sfîrșitul timpurilor, greutățile vor fi sporite de căderea unor Biserici și este important să ne amintim că Apocalipsa Sf. Ioan Teologul începe cu scrisorile adresate îngerilor Bisericilor amenințate de diverse căderi.]

Ce este acest „mormînt al virtualității” despre care vorbește părintele Sturzu? Este mormîntul săpat odată cu suspendarea realității. Nu este vorba doar despre realitatea digitală; realitatea digitală vine doar să dea un conținut acestei suspendări. Mormîntul virtualității este rezultatul simulării realității, simulării credinței, iubirii și nădejdii. Îl săpăm și-l adîncim de fiecare dată cînd ne refuzăm locul nostru în lume, este un fals loc în care ne desfășurăm o viață falsificată.

Ridicarea din virtual, aparent mai ușoară, este mai grea decît ridicarea din patimi. Problema într-o lume virtuală este că nu te poți ridica din ea. Viața este adevărată, moartea este adevărată, învierea este adevărată, dar moartea virtuală este în același timp o viață aparentă și o moarte aparentă. Moartea virtuală este o formă de paralizie a sufletului care este cu atît mai greu de biruit cu cît este împărtășită de toată lumea, inclusiv de oameni din Biserică, care o vestesc cu zel apostolic ca pe „singura realitate”: „Ținând de dinamica actualului ev postindustrial, dezvoltarea tehnologiei digitale și acapararea realității de către media digitale nu mai sunt o simplă utopie transumanistă. Treptat, aceasta va deveni singura noastră realitate.” (https://ziarullumina.ro/opinii/editorial/crestinism-si-conectivitate-digitala-157455.html).

Ridicare din moartea virtuală este mai grea decît ridicarea din moartea păcatului sau din moartea reală a vieții fără Dumnezeu, pentru că în existența aparentă nici păcatul, nici Dumnezeu nu există în mod real, ci doar ca realități aparente care nu înseamnă nimic. Marea strîmtorare a vremurilor din urmă ține tocmai de această mare amăgire care face inclusiv din creștinism o realitate aparentă. Pînă la urmă, prin purtătorul de cuvînt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și Consilier al Sectorului comunicare şi relaţii publice al Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. Constantin Sturzu, BOR ne recomandă virtualul, pentru că virtualul face ca mîntuirea să fie mai ușoară. Probabil că va fi mai ușoară în Biserica virtuală în care BOR pare hotărîtă să se transforme. Dar va fi o mîntuire virtuală, care va face ca mîntuirea reală să fie cu atît mai greu de realizat.